joi, 6 decembrie 2012

Seism în Iran: Cinci morţi şi cel puţin 12 răniţi (bilanţ provizoriu)

Teheran, 5 dec /Agerpres/ - Cinci persoane şi-au pierdut viaţa şi cel puţin alte 12 au fost rănite în urma unui cutremur ce a lovit estul Iranului, în apropierea frontierei cu Afganistanul, a făcut cunoscut un responsabil al serviciilor locale de salvare, transmite AFP.

Cinci sate din provincia Khorasan afectată de seism 'au fost distruse sau avariate', a afirmat Mohamed Ali Akhoundi, şeful serviciilor de gestionare a crizei din sudul acestei provincii, potrivit agenţiei de presă Mehr.

'Conform ultimului bilanţ (...), cutremurul a ucis cinci persoane, iar 12 au fost rănite', a declarat Akhoundi la postul naţional de televiziune.

Un seism cu magnitudinea 5,6 s-a produs miercuri, la ora locală 20.38 (17.08 GMT), în estul Iranului, la circa 77 de kilometri la nord-est de oraşul Birjand, a anunţat Institutul american de geofizică (USGS).

Echipele de salvare sunt în continuare pe teren, unde comunicaţiile sunt întrerupte, potrivit mass-media iraniene.

Iran se află pe linii de falie majore şi a fost lovit de mai multe seisme devastatoare în ultimii ani, inclusiv un cutremur cu magnitudinea 6,6 în 2003, care a distrus oraşul Bam (sud-est) şi a ucis peste 25.000 de persoane.

În august anul acesta, peste 300 de persoane au fost ucise în două seisme produse în nord-vestul Iranului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu