miercuri, 19 decembrie 2012

După răsturnarea lui al-Gaddafi, grupări extremiste acţionează nestingherite în Libia

Washington, 19 dec /Agerpres/ - Grupări extremiste, după răsturnarea regimului colonelului Muammar al-Gaddafi, acţionează practic în Libia fără să fie pedepsite, pe fondul unei înrăutăţiri a situaţiei din ţară, a recunoscut coordonatorul Departamentului de Stat pentru combaterea terorismului Daniel Benjamin, într-un raport prezentat în ajun, relatează agenţia de presă RIA Novosti.

Biroul director National Intelligence din SUA declarase anterior că revoluţiile în ţările din regiune au dus la creşterea extremismului şi a instabilităţii, dar până la atacul asupra consulatului american din Benghazi şi uciderea ambasadorului Christopher Stevens, Washingtonul a evitat afirmaţii directe privind creşterea ameninţării teroriste în Libia.

'În Libia, revoluţia a creat premise şi oportunităţi pentru ca grupările extremiste să poată să-şi desfăşoare activităţile.Ne-am convins de aceasta la 11 septembrie când a fost ucis ambasadorul Stevens şi încă trei cetăţeni americani', a afirmat Daniel Benjamin, citat de agenţia de presă menţionată.

Slăbirea instituţiilor, care asigură respectarea legii în stat, în special a ordinii publice a creat condiţiile pentru escaladarea extremismului. Situaţia din Libia este de aşa natură încât teroriştii pot profita de dificultăţile inerente perioadei de tranziţie pentru a-şi desfăşura activităţile, a spus el, prezentând un raport al Departamentului de Stat cu privire la ameninţarea terorismului în lume.

Se înscrie în aceeaşi tendinţă şi Siria, unde opoziţia luptă mai bine de un an şi jumătate împotriva guvernului, în timp ce membri ai celulei irakiene a Al Qaida încearcă să se stabilească pe termen lung pe teritoriul sirian. Astfel, reprezentantul Washingtonului a recunoscut că grupări extremiste luptă de partea opoziţiei, aspect menţionat anterior şi de oficiali de la Casa Albă.

Al-Gaddafi a fost ucis de rebeli înarmaţi în octombrie 2011, după ce opoziţia, ca urmare a mai multe luni de luptă, a luat puterea în Libia, aminteşte RIA Novosti.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu