Londra, 9 oct /Agerpres/ - Violenţele în Siria au făcut cel puţin 32.000 de morţi, majoritatea civili, de la începutul revoltei, la jumătatea lunii martie 2011, împotriva regimului, potrivit unui bilanţ al Observatorului sirian pentru drepturile omului /OSDH/, citat de AFP.
Ca semn al intensificării violenţei, aproximativ 1.000 de persoane au murit doar în cursul săptămânii trecute, a precizat această organizaţie cu sediul în Marea Britanie şi care se bazează pe o reţea largă de militanţi, avocaţi şi medici pe teren.
'Cel puţin 22.980 de civili, 7.884 de soldaţi şi 1.215 dezertori au fost ucişi în violenţele din Siria' de la jumătatea lunii martie 2011 şi până pe 7 octombrie 2012, a declarat preşedintele OSDH, Rami Abdel Rahman.
Această cifră nu include cele 141 de persoane ucise luni, potrivit unui bilanţ provizoriu al OSDH.
Cea mai sângeroasă zi de la începutul conflictului a fost 26 septembrie, când au fost ucise 306 persoane. August a fost luna cea mai mortală, cu 5.440 de morţi, potrivit OSDH.
Observatorul ia în considerare civilii care au ridicat armele împotriva regimului preşedintelui Bashar al-Assad.
Dar bilanţul nu include foarte multe victime neidentificate ale conflictului, nici miile de persoane dispărute în detenţie sau 'shabbiha' /miliţiile proregim/ ucise.
Abdel Rahman a estimat că adevăratul bilanţ al morţilor este chiar mai mare, în timp ce ambele părţi, regimul şi rebelii, ascund numărul real de morţi în rândurile lor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu