miercuri, 17 octombrie 2012

Misiune specifică luptei antipiraterie

Intrată în Operaţia ATALANTA pe data de 1 octombrie, fregata Regele Ferdinand acţionează sub comanda Forţelor Navale ale Uniunii Europene, EUNAVFOR în Golful Aden şi în largul coastelor Somaliei.
De curând, fregata Regele Ferdinand a primit de la comanda grupării din care face parte, să execute o misiune de inspecţie ("friendly approaches") a unei nave aflată la ancoră în apropierea ţărmului Somaliei. După un briefing scurt, în care s-au prezentat condiţiile misiunii şi posibilele ameninţări, toată nava s-a pus în mişcare, fiecare membru al echipajului ştiind ce are de făcut în astfel de situaţii. Elicopterul s-a ridicat în aer, executând cercetarea zonei, o zonă necunoscută, cu tabere de piraţi în apropiere, o plajă deschisă şi formaţiuni muntoase, fiind pregătit să intervină, dacă desfăşurarea situaţiei ar fi impus-o. Nivelul de alertă a fost ridicat la navă pentru a putea face faţă oricăror potenţiale situaţii neprevăzute, iar grupele de boarding, extrem de motivate, s-au deplasat la bordul RHIB-urilor către nava de inspectat.
Misiunea a fost prima de acest gen executată de navă, apropierea de un ţărm necunoscut, posibila barieră lingvistică cu cei de la bordul navei inspectate şi numărul mare de bărci care se aflau în apropierea navei comerciale contribuind la crearea cadrului tactic şi vizual specific operaţiei, în care s-a desfăşurat acţiunea.
Chiar dacă echipajul navei inspectate s-a dovedit cooperant, n-a fost o misiune uşoară. Vremea caldă, umiditatea ridicată şi aerul ceţos au făcut ca echipamentul de protecţie al militarilor să-şi dubleze parcă greutatea. Dar, cum spunea un membru al echipajului, într-o zonă necunoscută, într-o misiune nouă pe care ai pregătit-o teoretic dar în care nu ştii ce te aşteaptă, condiţiile de confort termic sunt ultimele la care te-ai putea gândi.
Militar grupa boarding: "Astăzi am executat o misiune de inspecţie ("friendly approaches") faţă de o navă aflată la ancoră în apropierea ţărmului Somaliei. Am ridicat un pic gradul de alertă al echipei. Misiunea nu a ridicat probleme, toată grupa boarding dovedindu-se bine pregătită. Colaborarea cu marinarii de pe nava civilă a fost foarte bună. Fiind europeni, am fost nişte feţe cunoscute şi prietenoase pentru ei. Am discutat cu ei, le-am prezentat informaţii despre operaţiunea Atalanta executată de UE în această zonă. Suntem pregătiţi pentru toată gama de misiuni antipiraterie, am făcut acasă antrenamente pe situaţii mult mai grele decât cea de azi."
Comandor Tudorel Duţă, pilot comandant: "A fost o misiune specifică acestei operaţii, o apropiere de o navă aflată la ancoră în apropierea ţărmului somalez, în cooperare cu nava echipa de boarding. Elicopterul a executat o misiune de cercetare şi supraveghere din aer. Am cercetat întreaga zonă, atât pe mare cât şi pe uscat şi a trebuit să monitorizăm fiecare ambarcaţiune, fiecare mişcare pentru a nu fi surprinşi de eventuale acte ostile din partea localnicilor. Ca orice misiune nouă, a avut o doză de necunoscut, însă noi am pregătit toate variantele şi nu am întâmpinat nicio dificultate. Am comunicat permanent cu nava şi  RHIB-urile, astfel s-au putut lua cele mai bune decizii la bordul fregatei pentru asigurarea protecţiei echipelor de boarding."
Căpitan-comador Ioan Marian, comandantul secund al fregatei Regele Ferdinand: "Astăzi am desfăşurat prima misiune de apropiere de coastele somaleze în vederea completării informaţiilor privind imaginea de suprafaţă şi, de asemenea, o vizită la o navă comercială în vederea promovării operaţiunii EURANAVFOR şi promovării măsurilor de bună practică pentru tranzitul în această zonă. A fost o misiune complexă la care am angrenat toată organizaţia; elicopterul a executat o recunoaştere a zonei, identificarea ambarcaţiunilor şi pericolelor din zonă, apoi cu ajutorul RHIB-urilor am transportat echipa de boarding la nava comercială. Aceştia au desfăşurat acolo un interviu cu comandantul navei în vederea promovării imaginii operaţiei şi în vederea obţinerii de informaţii privind activităţile din zonă. A fost prima misiune specifică din teatrul de operaţii, echipajul a reacţionat foarte bine. Am reuşit să ne îndeplinim misiunea prin obţinerea informaţiilor necesare care au fost transmise către comandantul grupării."
Nava românească îşi continuă execută misiunile specifice luptei antipiraterie în zona de acţiune a operaţiei ATALANTA. Prin misiunile executate, militarii din echipajul fregatei Regele Ferdinand reprezintă cu profesionalism Forţele Navale Române şi contribuie activ la punerea în practică a politicii de securitate a României şi îndeplinirea obiectivelor din Strategia de Securitate Naţională.


  Biroul de Presă al M.Ap.N.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu