luni, 22 octombrie 2012

Conflictul sirian profilează o criză economică în Turcia

Ankara, 22 oct /Agerpres/ - Banca Centrală a Turciei a redus rata dobânzii pentru a doua lună consecutiv, în încercarea de a impulsiona economia care şi-a încetinit creşterea, în contextul situaţiei regionale tulburi, dar mai ales ca urmare a escaladării violenţelor în ţara vecină Siria, relatează luni Jewish News One.

Anul trecut, Turcia a avut o creştere economică de 8,5%, dar guvernul a redus prognoza de creştere până la 3,2% în 2012, ca urmare a majorării inflaţiei şi a scăderii cererii pe piaţa internă.

Ocuparea forţei de muncă în Turcia este, de asemenea, sub ameninţare, dat fiind faptul că rata şomajului a crescut până la 8,4% în luna septembrie, comparativ cu 8% , cât fusese cu o lună înainte, astfel înregistrându-se o scădere a încrederii consumatorilor turci până la cel mai redus nivel din ultimii doi ani.

Chiar şi cea mai profitabilă ramură a economiei Turciei - turismul - este afectat de criză. Astfel, potrivit Ministerului Turismului de la Ankara, numărul celor care aleg să îşi petreacă concediul în Turcia a scăzut cu două milioane.

'Există o mulţime de incertitudini nu doar la noi, în Turcia, ci şi în întreaga lume, mai ales acum, înaintea alegerilor prezidenţiale din SUA. De asemenea, avem o mulţime de probleme nerezolvate de ordin geopolitic cu Iranul şi Israelul, care afectează, toate, situaţia economică din Turcia', explică expertul Murat Sangman, de la Notus Asset Management.

Relaţiile economice şi politice dintre Turcia şi lumea arabă au fost subminate de criza în curs de desfăşurare în Siria, iar relaţiile dintre Ankara şi Damasc s-au tensionat şi mai mult după schimburile de foc transfrontaliere.Autorităţile de la Ankara nu îşi pierd încă speranţa în menţinerea unei situaţii economice stabile în ţară, în pofida războiului civil în Siria, potrivit expertului menţionat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu