Phenian, 9 oct /Agerpres/- Coreea de Nord a anunţat marţi că dispune de rachete strategice capabile să lovească teritoriul SUA, declaraţie ce survine ca răspuns la acordul încheiat duminică între Washington şi Seul pentru extinderea razei de acţiune a rachetelor balistice sud-coreene, astfel încât acestea să poată acoperi între teritoriul nord-coreean, transmit agenţiile internaţionale de presă.
'Armata revoluţionară, inclusiv unităţile de rachete strategice, pot atinge nu numai forţele americane din peninsula coreeană, dar şi Japonia, Guam şi chiar teritoriul SUA', a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei pentru apărare naţională într-un comunicat difuzat de agenţia oficială KCNA. Phenianul este pregătit să înfrunte orice inamic, 'capacitate nucleară contra capacitate nucleară, rachetă contra rachetă', se mai afirmă în comunicat.
SUA au 28.500 de soldaţi pe teritoriul Coreii de Sud şi îi garantează acesteia 'umbrela nucleară' în cazul unui atac. În schimb, Seulul a acceptat în anul 2001 să limiteze raza de acţiune a rachetelor sale pentru a calma tensiunile cu vecinul din nord. Dar, în urma acordului semnat cu SUA duminică, raza de acţiune a acestor rachete va fi extinsă de la 300 de km la 800 de km.
Autorităţile sud-coreene au cerut această extindere, negocierile cu partea americană avansând după lansarea ratată a unei rachete nord-coreene în luna aprilie. Atunci, Phenianul a pretins că această rachetă cu o rază de acţiune de 6.700 de km ar fi trebuit să plaseze un satelit pe orbită, dar Washingtonul şi Seulul au văzut în acestă iniţiativă o nouă etapă în punerea la punct a unei noi rachete ce ar putea să transporte încărcături nucleare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu