marți, 22 februarie 2011

Protecţia civilă la 78 de ani


De Ziua Protecţiei Civile, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin aminteşte că o casă sigură poate însemna o viaţă în plus.

Marţi, 22 februarie a.c., cu începere de la ora 12.00, în sala de spectacole a Cinematografului Dacia din Reşiţa, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean organizează o acţiune de informare preventivă la care sunt aşteptaţi să participe numeroşi elevi din clasele I-VIII ale şcolilor din Reşiţa.
Evenimentul se înscrie în programul de acţiuni organizate, la nivelul judeţului Caraş-Severin, cu ocazia Zilei Protecţiei Civile din România.
Astfel, în această perioadă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin organizează atât activităţi de informare preventivă, cât şi de pregătire a populaţiei în caz de situaţii de urgenţă (exerciţii de alarmare a populaţiei din zona rurală, activităţi de informare directă a cetăţenilor în Reşiţa, întâlniri cu elevi şi cadre didactice etc.).

În fiecare an, la 28 februarie, în România, este sărbătorită Ziua Protecţiei Civile. În România, Protecţia Civilă a fost organizată la 28 februarie 1933, prin Înaltul Decret Regal nr. 468, sub denumirea de „Apărare pasivă contra atacurilor aeriene”, având ca scop limitarea efectelor bombardamentelor aeriene asupra populaţiei şi resurselor teritoriului.
În contextul actual, protecţia civilă este o componentă a sistemului securităţii naţionale şi reprezintă un ansamblu integrat de activităţi specifice, măsuri şi sarcini organizatorice, tehnice, operative, cu caracter umanitar şi de informare publică, planificate, organizate şi realizate potrivit legislaţiei în vigoare, în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor şi mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă, conflictelor armate şi înlăturării operative a urmărilor acestora şi asigurării condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor afectate.


INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Contact: plt. Anca Balint
isusemenic.ro

luni, 21 februarie 2011

112 - apel de urgenţă

De la 1 ianuarie şi până la data de 18 februarie 2011 la dispeceratul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin au fost înregistrate un număr de 1264 apeluri pe numărul unic de urgenţă 112, număr apelat de cetăţenii ce aveau nevoie de ajutor şi nu numai.
Din totalul apelurilor, 872 au fost din mediul urban, iar restul de 392 din mediul rural.
Poliţiştii au răspuns cu promptitudine tuturor cetăţenilor, acest aspect reiese şi din timpul necesar oamenilor legii să ajungă la faţa locului. Astfel la 1209 de apeluri s-a intervenit până la 10 minute, la 38 de apeluri până la 15 minute, 9 până la 20 de minute şi doar 8 peste 20 de minute.
În ultima perioadă au fost înregistrate multe apeluri prin care au fost sesizate fapte ce ulterior nu s-au confirmat sau care nu au constituit urgenţe, punând în pericol soluţionarea apelurilor adevărate, a celor care sună pentru a salva o viaţă sau a limita efectele unor accidente rutiere sau a unor calamităţi naturale. 219 astfel de apeluri au fost primite de poliţişti în prima parte anului acesta din care 154 din mediul urban şi alte 65 din mediul rural.
Un număr de 89 din cei care au apelat numărul de urgenţe fără a avea vreun motiv întemeiat nu au scăpat de sancţiunile oamenilor legii, iar oamenii trebuie să ştie că apelarea falsă sau abuzivă constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda de la 100 la 500 de lei.
Privind modul de soluţionare, apelurile se pot grupa pe mai multe categorii, astfel:
- privind săvârşirea de infracţiuni cu efectuarea cercetării la faţa locului sau depuneri de plângeri penale - 325 de apeluri;
- sesizări de competenţă a altor instituţii sau alte aspecte (muniţie găsită, decedaţi fără suspiciuni de omor etc.) - 53 de apeluri;
- stări conflictuale aplanate, sancţiuni contravenţionale la Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice sau alte legi, avertismente verbale, depuneri de plângeri ce vizează contravenţii – 329 de apeluri;
- consiliere sau alte situaţii în care nu se depun plângeri – 52 de apeluri;
- accidente rutiere cu victime – 45 de apeluri;
- accidente rutiere fără victime/monitorizare/informaţii sau alte aspecte privind poliţia rutieră – 241 de apeluri.

112 este un număr unic de urgenţă care poate fi apelat în toate cazurile în care anumite situaţii au sau pot avea un efect negativ asupra persoanelor, a mediului sau a proprietăţii şi necesită intervenţia imediată a Ambulanţei, Poliţiei, Pompierilor şi Jandarmeriei. Acest număr este gratuit şi poate fi apelat de la orice telefon, fix sau mobil, atât în România, cât şi în întreaga Uniune Europeană. Toate apelurile la 112 sunt înregistrate automat şi se păstrează într-o bază de date timp de 10 ani.
Obiectivul major al serviciului de urgenţă 112 este intervenţia pentru salvarea vieţii cetăţenilor, a proprietăţii acestora şi a mediului înconjurător. Un operator de la centrul de preluare a apelurilor de urgenţă 112 solicită anumite date apelantului, referitoare la urgenţa pe care o are, locaţia evenimentului, locul unde se afla apelantul, numărul de telefon de la care se efectuează convorbirea telefonică şi să-şi dezvăluie identitatea.
Aparatura informatică de care dispun centrele de preluare a apelurilor de urgenţă permite identificarea şi localizarea automată a numărului de telefon de la care se apelează la 112. De asemenea tehnica deosebit de performanta permite identificarea instantanee a apelurilor de pe numere ascunse.

Principalele evenimente pentru care cetăţenii pot apela Sistemul Naţional Apeluri de Urgenţă 112 sunt:
Omor
Atentat
Atac armat
Tâlhărie
Tulburarea gravă a liniştii şi ordinii publice
Dezertări
Evadări
Trafic şi consum de droguri
Furturi
Accidente de circulaţie soldate cu victime sau cu persoane blocate în autovehicule
Accident de aviaţie
Accident feroviar
Explozii
Electrocutări
Căderi de la înălţime
Surpări de teren
Pentru apeluri non-urgenţă şi alte informaţii cetăţenii pot apela următoarele numere de telefon:
- 502005, 214975 – Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Caraş-Severin
- 502604, 224955 – Poliţia municipiului Reşiţa
- 511953 – Poliţia Municipiului Caransebeş
- 525006 – Poliţia Oraş Bocşa;
- 560926 – Poliţia Oraş Băile – Herculane;
- 540502 – Poliţia Oraş Moldova – Nouă;
- 571865 – Poliţia Oraş Oraviţa;
- 530952 – Poliţia Oraş Oţelu - Roşu;
- 240104 – Poliţia Oraş Anina;
- 242646 – Poliţia Comunală Bozovici;
- 260292 – Poliţia Comunală Teregova.





PURTĂTOR DE CUVÂNT
Agent de poliţie
CĂRBUNARU ANCUŢA-RAMONA

joi, 17 februarie 2011

BULETIN DE PRESĂ

FURTUL ARE PICIOARE SCURTE
În data de 16.02.2011, în jurul orelor 07.00, lucrătorii de poliţie din cadrul Postul de Poliţie Transporturi Feroviare Caransebeş, au fost sesizaţi despre faptul că persoane necunoscute au spart un geam de la un chioşc alimentar situat în Staţia CF Caransebeş şi au sustras mai multe bunuri şi bani.
În urma activităţilor desfăşurate de poliţişti a fost identificat suspectul furtului, acesta fiind P.COSMIN-IOAN, de 23 ani. Asupra acestuia s-au găsit bunurile sustrase, constând în produse alimentare, ţigări precum şi suma de 100 lei.
Prejudiciul în valoare de 310 lei a fost recuperat în totalitate fiind restituit părţii vătămate.
În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

TRACTOR LOVIT DE UN TREN MARFAR
În data de 16.02.2011, în jurul orelor 14.00, Serviciul Judeţean de Poliţie Transporturi Caraş-Severin a fost sesizat telefonic despre faptul că între staţiile CF Brebu şi Valea Deni, trenul de marfă 93931 care circula pe secţia de CF 915 Caransebeş-Reşiţa, la un pasaj agricol neamenajat a lovit un tractor care s-a angajat în trecerea peste calea ferată fără a se asigura.
Echipa operativă deplasată la faţa locului a constatat că locomotiva trenului de marfă a surprins un tractor agricol cu remorcă ce transporta lemne de foc.
În urma coliziunii tractorul a fost rupt pe jumătate şi din cauza acroşării şi târârii au fost rupte balustradele de la un podeţ din apropiere.
Linia de cale ferată nu a fost avariată iar circulaţia trenurilor s-a desfăşurat în condiţii normale.
Autovehiculul a fost condus de Z.IOAN de 23 ani, iar în remorcă se mai aflau alte trei persoane, toţi patru reuşind să sară din tractor înainte de a se produce accidentul fără a fi răniţi.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere şi semnalizare falsă.




FĂRĂ PERMIS DE CONDUCERE
În data de 16.02.2011, în jurul orelor 15.30, pe strada Binişului din oraşul Bocşa, a fost depistat D.DORINEL de 43 ani, din Reşiţa, în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere.
În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără a poseda permis de conducere.

A FĂCUT SCANDAL
În data de 16.02.2011, în jurul orelor 16.30, Poliţia Municipiului Caransebeş a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă 112 despre faptul că în incinta unui complex auto persoane necunoscute au lovit angajaţii.
Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că B.ANDREI de 23 ani, s-a deplasat la showroomul societăţii auto, unde în urma unei altercaţii cu un angajat, pe care l-a lovit, a provocat distrugeri, prin spargerea geamului unei uşi de tip termopan şi distrugerea unei porţiuni din rigipsul unui stâlp.
Angajatul a necesitat îngrijiri medicale, fiind internat la Spitalul de Urgenţa Caransebeş.
La externare victima va depune şi o plângere la Poliţia Municipiului Caransebeş împotriva agresorului pentru săvârşirea infracţiunii de lovire şi alte violenţe.
Poliţiştii au întocmit deja un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere.

ALCOOLUL ŞI DOSARUL
În data de 17.02.2011, în jurul orelor 01.30, poliţiştii rutieri l-au depistat pe P.Z. în vârstă de 21 ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Timişoarei din municipiul Reşiţa având o concentraţie de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat la testarea cu aparatul alcooltest.
Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Judeţean Reşiţa unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii in fracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o concentraţie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.





PURTĂTOR DE CUVÂNT
Agent de poliţie
CĂRBUNARU ANCUŢA-RAMONA

marți, 15 februarie 2011

COMUNICAT DE PRESĂ

Generalul-maior Ştefan Dănilă, şeful Statului Major General, a efectuat luni, 14 februarie, o vizită de lucru în teatrul de operaţii din Kosovo, cu ocazia încheierii misiunii Detaşamentului ROFND.
Şeful Statului Major General s-a întâlnit cu comandantul KFOR, generalul-maior Erhard Bühler, cu care a trecut în revistă situaţia de securitate din zona de operaţii a KFOR.
Generalul-maior Bühler a evidenţiat profesionalismul şi determinarea militarilor români în îndeplinirea misiunilor şi a mulţumit ţării noastre pentru întreaga activitate desfăşurată de militarii Detaşamentului ROFND pe parcursul celor 21 de rotaţii succesive în acest teatru de operaţii.
Generalul-maior Ştefan Dănilă i-a conferit „Emblema de onoare a Statului Major General” colonelului Carlo Emiliani, comandantul MNBG-West (Multinational Battle Group-West), sub comanda căruia a acţionat Detaşamentul ROFND.  
În cadrul ceremoniei militare desfăşurate în Camp Villaggio din localitatea Pec, şeful Statului Major General a transmis mesajul ministrului apărării naţionale Gabriel Oprea, care a dorit să-i felicite pe toţi militarii care au acţionat în perioada celor 21 de rotaţii ale Detaşamentului pentru modul exemplar în care şi-au îndeplinit importantele sarcini încredinţate.
“În cei nouă ani de prezenţă continuă în acest teatru de operaţii, militarii români au asigurat un mediu stabil de securitate pentru buna desfăşurare a activităţii autorităţilor locale şi centrale şi a organizaţiilor internaţionale.  Militarii români care au acţionat în teatrele de operaţii au contribuit decisiv şi la prestigiul pe care ţara noastră l-a dobândit în ultima perioadă. Prin misiunile îndeplinite impecabil de armata sa, România demonstrează încă o dată că este un partener serios şi credibil în comunitatea internaţională. Angajamentele asumate de România în aceste zone extrem de importante pentru securitatea mondială  au  confirmat şi au consolidat vocaţia ţării noastre de furnizor de securitate, cu efecte benefice cuantificabile pentru prestaţia viitoare a României în structurile şi organismele internaţionale, iar pe de altă parte, la dezvoltarea cooperării între armata noastră şi cele ale statelor membre NATO şi UE, la asigurarea interoperabilităţii cu unităţile aliaţilor,” a arătat ministrul Gabriel Oprea.
În mesajul său, ministrul apărării naţionale i-a încredinţat pe militari că este deosebit de mândru că Armata României a participat în teatrele de operaţii cu asemenea structuri, foarte bine pregătite, precum detaşamentele ROFND, care pot raporta astăzi „Kosovo, misiune îndeplinită!”
           “Ştiu că misiuni precum paza, securitatea şi supravegherea diferitelor comunităţi, patrularea cu mijloace auto şi pe jos, executarea observării din posturi fixe sau temporare, pe timp de zi şi de noapte, escortarea convoaielor cu persoane, cu materiale, executarea cercetării anumitor obiective sau supravegherea lor temporară, executarea de recunoaşteri în sprijinul forţelor proprii şi în comun cu partenerii străini, asigurarea forţei de reacţie rapidă nu sunt misiuni uşoare şi de aceea am dorit să vă asigur de toată aprecierea şi de întreg respectul meu pentru profesionalismul dovedit“, le-a transmis ministrul Gabriel Oprea militarilor din Detaşamentul ROFND, comandaţi de locotenent-colonelul Liviu Stoica.
În încheierea mesajului său, ministrul apărării naţionale Gabriel Oprea a mulţumit tuturor militarilor din ţările aliate şi partenere care au acţionat, de-a lungul timpului, în teatrul de operaţii din Kosovo, pentru sprijinul acordat militarilor români ai Detaşamentului ROFND în îndeplinirea misiunilor.



Biroul de presă

BULETIN DE PRESĂ

În data de 14.02.2011, la Poliţia Municipiului Caransebeş s-au prezentat un număr de 32 de persoane din localitatea Prigor, judeţul Caraş-Severin şi Timişoara care au depus plângeri penale împotriva lui J.MILAN de 44 ani din Judeţul Caraş-Severin pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
Din primele verificări a rezultat faptul că în luna februarie 2011 bărbatul a dus în eroare cele 32 de persoane, promiţându-le că le va facilita un loc de muncă în Anglia, ca îngrijitori la o fermă de creştere a porcilor în schimbul unui salariu de 1200 lire pe lună incluzând mâncarea şi cazarea.
Pentru acest fapt a pretins şi primit de la fiecare persoană suma de 160 euro, urmând ca după angajare să mai primească de la fiecare persoană un comision de 600 lire.
În data de 14.02.2011 folosind un autocar al unei societăţi comerciale din Arad, a transportat cele 32 de persoane din localitatea Prigor până în Caransebeş, unde sub pretextul că are de rezolvat o problemă personală a coborât din autocar şi nu a mai revenit.
Prejudiciul creat este în valoare de 5120 de euro.
În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, poliţiştii fiind pe urmele bărbatului pentru a-l găsi.






PURTĂTOR DE CUVÂNT
Agent de poliţie
CĂRBUNARU ANCUŢA-RAMONA

vineri, 11 februarie 2011

GENERALUL STEPAN A MURIT!

Ieri, a încetat din viaţă generalul de brigadă Todor Stepan, în vârstă de 72 de ani.

Todor Stepan a fost militar de carieră, între 1958 şi 1995, timp în care a deţinut importante funcţii de conducere şi de decizie. Evenimentele din decembrie 1989 l-au găsit la comanda Centrului Militar Judeţean Caraş-Severin. Atunci, la Reşiţa au murit un număr de 24 de militari şi civili în condiţii neelucidate nici pînă astăzi. S-a tot vorbit de implicarea armatei în acele zile fierbinţi, însă vinovaţii nu au fost niciodată descoperiţi. Pentru că se aflase la comanda Centrului militar, Todor Stepan a fost cercetat şi judecat de generalul Voinea, după anul 1995, perioadă în care a fost avansat la gradul de general de brigadă în mandatul CDR, pe cînd ministru al Apărării era Sorin Frunzăverde. A fost găsit nevinovat, iar după aceea a devenit şeful Cancelariei Partidului Democrat, filiala Caraş-Severin.

Înmormîntarea va avea loc sîmbătă, 12 februarie, la cimitirul de la Universalul Vechi din Reşiţa. DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ!

NU TRECE PESTE FARA SA CITESTI TE ROG!


Te rog.... din suflet, da si tu sfoara în tara dupa grupa AB pozitiv...Daca cineva e dispus sa doneze
sânge...pentru o fetita cu aplazie medulara ... Este la spitalul Fundeni (Bucuresti) , sectia de Pediatrie , are 11
ani , se numeste Tudor Alexandra Mihaela si pâna la operatie face transfuzii zilnice. Altfel moare. Macar da mai
departe!!! Nu-i greu!!!

DOAMNE AJUTA!!

Ţările europene sărbătoresc Aniversarea a 20 de ani ai numărului 112

11 februarie 2011 marchează Ziua Europeană 112 şi aniversarea a 20 de ani de la decizia de a crea numărul european de urgenţă 112. Acest număr este comun pentru toate cele 27 de ţări ale Uniunii Europene şi este utilizat pentru a contacta gratuit serviciile de urgenţă.
Deşi există zeci de numere de urgenţă în cadrul Uniunii Europene, 112 este unicul număr de urgenţă care poate fi folosit pentru a contacta serviciile de urgenţă (ambulanţă, pompieri şi poliţie) în orice ţară din UE. Din păcate, la 20 de ani după crearea sa, încă 3 din 4 europeni nu cunosc că 112 este numărul de urgenţă disponibil la nivel european.
"112 este un serviciu pentru toţi cetăţenii europeni: este într-adevăr păcat că ei nu sunt conştienţi de acest aspect. Toţi împreună, trebuie să reuşim în a face acest număr cunoscut de către fiecare cetăţean european ", a comentat Emmanuel Paul, presedintele Fundatiei 112, fundaţie cu sediul la Bruxelles dedicată promovării numărului european de urgenţă.
Cu ocazia Zilei Europene 112 şi a aniversării a 20 de ani de la decizia înfiinţare a numărului 112, ţările europene organizează diferite acţiuni cu scopul de a promova numărul 112. În unele oraşe europene se vor forma "lanţuri umane 112", în timp ce în altele se vor decora monumente celebre.
Cu prilejul Zilei Europene a Numărului Unic, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale organizează în toate Dispeceratele 112 din România vizite ale elevilor. Copiilor le vor fi explicate importanţa şi utilitatea Numărului Unic European de Urgenţă 112 şi modul corect de apelare. Elevii vor primi materiale educative şi de informare referitoare la numărul 112.
Cu această ocazie, Directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Gl. lt. Ing. Marcel Opriş a declarat : “20 de ani de la înfiinţarea Numărului Unic de Urgenţe 112 reprezintă o foarte bună ocazie de a analiza ceea ce am făcut până acum şi de a ne recalibra eforturile pentru a oferi cetăţenilor, şi în continuare, servicii la cele mai înalte standarde profesionale şi de cea mai bună calitate.”

Informaţii de background

În România, darea în exploatare a centrelor de preluare a apelurilor de urgenţă, a început cu Bucureştiul, în iunie 2004, şi s-a încheiat cu judeţul Tulcea, în martie 2005. În aprilie 2005, Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 a devenit operaţional la nivelul întregii ţării.
Numărul unic pentru apeluri de urgenţă trebuie folosit atunci cînd este necesară intervenţia agenţiilor specializate de intervenţie, pentru asigurarea asistenţei imediate în situaţii în care este periclitată viaţa, integritatea ori sănătatea cetăţeanului, ordinea publică, proprietatea publică sau privată ori mediul.
Numărul 112 este gratuit şi poate fi apelat de pe orice telefon fix sau mobil în România şi întreaga Uniune Europeană.
Pentru mai multe informaţii consultaţi : www.112.ro





joi, 10 februarie 2011

BULETIN INFORMATIV

Scurtcircuit în producţia de flori

O seră de flori, din municipiul Caransebeş, a fost distrusă aseară într-un incendiu ce a izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin a fost solicitat să intervină la ora 23.40. La faţa locului au fost deplasate două echipaje de pompieri din cadrul Detaşamentului Caransebeş. Flăcările au afectat şi acoperişul unui imobil situat în apropiere, însă au fost stinse înainte de a se extinde la casele de locuit din vecinătate.
Urmare a acestui incendiu a fost distrusă atât construcţia serei, cât şi întreaga producţie de flori. Valoarea pagubelor se ridică la peste o sută de mii de lei.

Văcuţă salvată de pompieri

Tot aseară, în jurul orei 21.30, pompierii militari din Moldova Nouă au acordat sprijin într-o acţiune de salvare a unei bovine căzută într-un şanţ. Animalul a fost scos fără probleme.
Pe parcursul anului 2010, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin a participat, prin subunităţile de intervenţie, la 19 acţiuni de salvări animale.

Accident rutier

Echipajul de descarcerare din cadrul Detaşamentului de Pompieri Caransebeş a intervenit azi noapte la un accident rutier produs DN6 (E70) pe raza localităţii Pecinişca, Băile Herculane. Pompierii au acţionat pentru scoaterea victimei însă aceasta era decedată.
Dispeceratul ISU a fost anunţat despre producerea accidentului la ora 03.45.




INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Contact: plt. Anca Balint
isusemenic.ro

Limitarea cotei de carburant pentru echipajele Poliţiei judeţene duce la perturbări majore în domeniul transporturilor agabaritice

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România

Comunicat de presă UNTRR

Ca urmare a deciziei Guvernului de reducere a cotei de carburant pentru vehiculele poliţiei rutiere la 100 l/lună, transporturile agabaritice care necesită, conform legii, însoţirea de către poliţie nu se mai pot efectua.

UNTRR îşi exprimă îngrijorarea cu privire la această situaţie şi nu înţelege de ce o activitate care aduce sume importante atât la bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii - prin plata autorizaţiilor de transport către CNADNR - cât şi la bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor - prin plata tarifelor de însoţire către Poliţia rutieră – poate întâmpina greutăţi în desfăşurare din partea autorităţilor.

UNTRR doreşte să reamintească autorităţilor că:

problematica însoţirii transporturilor agabaritice este reglementată prin lege, respectiv art. 41 alin. 18 din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 cu ultimele modificări,

însoţirea acestor transporturi de către echipajele de poliţie rutieră se realizează contra cost, în baza tarifelor pe care le-a stabilit Poliţia, tarife care includ şi costurile cu carburantul utilizat de vehiculele Poliţiei pe traseul dus-întors,

o astfel de decizie duce la perturbări grave ale activităţii de transport mărfuri agabaritice, cu atât mai mult cu cât acestea sunt planificate şi încărcate cu un anumit timp înainte şi au un termen de livrare strict al mărfurilor, stabilit prin contracte comerciale cu implicaţii financiare (penalizări) drastice,

echipamentele folosite în astfel de transporturi sunt foarte scumpe, iar staţionarea lor implică costuri mari pe oră.

Astfel, trebuie avut în vedere faptul că prin decizia de neînsoţire a acestor transporturi se încalcă, pe de o parte, dispoziţiile legale în vigoare cu privire la siguranţa rutieră, iar pe de altă parte se creează nişte costuri nejustificate pentru transportatorii rutieri de mărfuri agabaritice care vor trebui recuperate.

UNTRR solicită autorităţilor să ia măsuri urgente pentru soluţionarea acestei situaţii pentru a permite efectuarea acestor transporturi fără sincope.

UNTRR - Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) este o organizaţie profesională şi patronală neguvernamentală, independentă, apolitică, fondată în 1990 pe principii democratice, care promovează şi apară interesele transportatorilor rutieri pe plan intern şi internaţional, înregistrând de la înfiinţare până în prezent peste 13.000 de membri - operatori care efectuează transporturi interne şi internaţionale de marfă şi persoane.=

miercuri, 9 februarie 2011

ATENŢIE CONDUCĂTORI AUTO ! - RADARE PE DRUMURILE NAŢIONALE ALE JUDEŢULUI

În data de 09.02.2011, aparatele de supraveghere a traficului rutier vor fi prezente pe drumurile naţionale de pe raza judeţului astfel:
DN 6 – Teregova – Armeniş;
- Caransebeş – Jupa – Constantin Daicoviciu;
- Caransebeş – Buchin.
DN 68 – Caransebeş – Obreja.
DN 57 – Oraviţa – Răcăşdia - Nicolinţ.
- Moldova Nouă – Pojejena – Coronini.
DN 58 – Reşiţa – Soceni – Brebu.

Conducătorilor auto le recomandăm ca pe timpul deplasării să manifeste maximă prudenţă, să adopte un regim de viteză prevăzut de lege, adoptat permanent stării carosabilului şi condiţiilor de trafic şi să efectueze fiecare manevră doar după o atentă asigurare.




PURTĂTOR DE CUVÂNT
Agent de poliţie
CĂRBUNARU ANCUŢA-RAMONA

Concursul „Mesajul meu Antidrog” a fost lansat în „Caravana Prevenirii”

Marţi, 08.02.2011, Liceul de Artă „Sabin Păuţa” din Reşiţa a fost gazda unei noi etape a campaniei „Caravana Prevenirii” derulată în parteneriat în anul şcolar 2010/2011 de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Caraş-Severin, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Caraş-Severin, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Caraş-Severin, Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin şi Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş-Severin.



Astfel, în Sala „Lira” a Liceului de Artă, specialiştii în prevenire de la instituţiile M.A.I. anterior menţionate au vorbit celor aproximativ 150 de elevi prezenţi despre violenţa în mediul şcolar şi posibilele consecinţe ale acesteia dar şi despre prevenirea consumului de droguri şi despre efectele drogurilor asupra vieţii personale şi sociale. Specialiştii C.P.E.C.A. le-au prezentat elevillor şi o serie de clipuri legate de efectele devastatoare pe care le are consumul de droguri asupra organismului uman.


Cu acest prilej a fost lansată în judeţul Caraş-Severin ediţia a VIII-a a concursului naţional „Mesajul meu antidrog”. Concursul se adresează elevilor de gimnaziu şi de liceu şi se desfăşoară pe mai multe secţiuni (spot publicitar, sport, proiecte de petrecere a timpului liber, arte vizuale şi concurs de sloganuri antidrog).



De altfel la acest concurs, care se desfăşoară anual, elevii din Caraş-Severin au fost întotdeauna pe locuri fruntaşe, inclusiv la ediţia trecută – ediţia a VII-a desfăşurată în anul şcolar 2009-2010 –, când un elev al Liceului de Artă, Tripa Ioan Alexandru, a luat locul III pe ţară la Secţiunea „Spot publicitar“. Elevul aflat în clasa a XII-a (prof. diriginte dna Funar Maria) a fost premiat în cadrul întâlnirii cu reprezentanţii instituţiilor M.A.I., premiile fiind oferite de Agenţia Naţională Antidrog şi de o societate comercială din judeţul Caraş-Severin.



PURTĂTOR DE CUVÂNT
Agent de poliţie
CĂRBUNARU ANCUŢA-RAMONA

BULETIN DE PRESĂ

NU A ACORDAT PRIORITATE ŞI A PROVOCAT UN ACCIDENT RUTIER
În data de 08.02.2011, în jurul orelor 11.30, C.ION de 58 ani, din Bocşa, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Republicii din municipiul Reşiţa, la intersecţia cu strada Făgăraşului, a efectuat virajul la stânga pentru a se încadra pe acea stradă dar nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus regulamentar de G.ALIN de 20 ani, din Reşiţa intrând în coliziune cu acesta.
În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a pasagerei C.MARIANA, de 55 ani, pasageră în autoturismul condus de C.ION, aceasta fiind transportată la Spitalul Judeţean Reşiţa pentru îngrijiri medicale unde a rămas internată.
A mai rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto G.ALIN şi a pasagerilor P.OLIVIU de 20 ani şi M.SEBASTIAN de 23 ani, toţii fiind transportaţi la Spitalul Judeţean Reşiţa pentru a li se acorda îngrijiri medicale fără a fi necesară internarea acestora.
Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

REŢINUŢI PENTRU FURT CALIFICAT
În baza informaţiilor deţinute de lucrătorii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale de la Poliţia Municipiului Reşiţa, a fost depistat V.O. de 17 ani, din Reşiţa, cunoscut cu antecedente penale, suspectat de săvârşirea a două furturi.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că în cursul lunii decembrie 2010 tânărul a sustras de pe bulevardul Revoluţia din Decembrie din Reşiţa un autoturism, autovehicul ce a fost recuperat ulterior.
De asemenea în noaptea de 05/06.02.2011, V.O. a sustras o autoutilitară tot de pe bulevardul Revoluţia din Decembrie, autovehiculul fiind abandonat pe Valea Ţerovei, ulterior fiind recuperat atât autoutilitara cât şi cd-playerul sustras din interiorul acesteia. Prejudiciul în valoare de aproximativ 15 000 de lei a fost recuperat în totalitate.
Poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, minorul fiind reţinut pentru 24 de ore, iar în data de 09.02.2011 urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa cu propunere de arestare preventivă.
Tot în data de 08.02.2011, în baza cercetărilor efectuate a mai fost reţinut pentru 24 de ore şi L.VALENTIN de 40 ani, fiind suspectat de sustragerea mai multor bunuri dintr-un autoturism parcat pe strada Lipovei în valoare de aproximativ 1500 lei.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, dar oamenii legii au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Şi acesta va fi prezentat în data de 09.02.2011 Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa cu propunere de arestare preventivă.



PURTĂTOR DE CUVÂNT
Agent de poliţie
CĂRBUNARU ANCUŢA-RAMONA

marți, 8 februarie 2011

Incendiu casă

Două echipaje de pompieri din cadrul Detaşamentului Reşiţa au intervenit astăzi, 08 februarie a.c., pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă particulară situată în municipiul Reşiţa, cartierul Câlnic, strada Bistra.
Potrivit observaţiilor făcute de echipa de intervenţie, cauza probabilă de izbucnire a incendiului este un scurtcircuit produs la un cablu electric defect. Valoarea bunurilor distruse se ridică la 120 de mii de lei, iar cea a celor salvate la 150 de mii de lei. Acoperişul casei a ars pe o suprafaţă de 150 de mp. Totodată, în incendiu au mai fost distruse centrala termică, cât şi alte bunuri depozitate în zona afectată (electrocasnice, haine, cărţi, etc.).
Incendiul a fost anunţat în jurul orei 10.00 şi se manifesta cu flacără la acoperiş şi la încăperea în care era amplasată centrala casei. La faţa locului au fost deplasate două autospeciale echipate pentru intervenţia la incendii. Alimentarea ulterioară cu apă a autospecialelor s-a făcut din râul Bârzava.




INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Contact: plt. Anca Balint
isusemenic.ro

Trei noi membrii ȋn Asociația Profesională a Companiilor de Securitate

Adunarea Generală a APCS a decis acceptarea ȋn asociație a firmelor Civitas PSG din Craiova, Magic Safe Security din Piteşti şi RPG Security Center din Bucureşti, ca urmare a cererii acestora şi a analizei standardelor profesionale şi de business ȋndeplinite de aceste companii.
Ȋn acest moment, cele 6 companii membre APCS concentrează peste 15.000 de angajați şi o cifră de afaceri de peste 115 milioane Euro.
Asociația Profesională a Companiilor de Securitate ȋncearcă ȋn mod constant să dezvolte un model de cultură de securitate ȋn care să existe standarde profesionale ridicate, agenți de securitate bine pregătiți şi corespunzător remunerați, servicii de securitate profesionale .“Dorim să ne ȋmplicăm activ ȋn toate aspectele legate de industria de securitate. APCS nu este o organizatie de tip ȋnchis. Cei trei noi membrii cu angajați ȋntre 90 şi 1600, precum şi faptul că doi sunt localizați ȋn teritoriu arată fără dubiu deschiderea noastră către orice companie care respectă aceleaşi standarde şi care are aceleasi idealuri cu firmele fondatoare. Orice companie care este decisă să participe la efortul nostru de a regândi securitatea privată este aşteptată ȋn randurile noastre” a declarat Adrian Baciu, presedintele APCS.
Conform evidențelor IGPR şi COESS, ȋn România funcționează 1300 de firme de securitate privată, acestea având ȋn jur de 100.000 de angajati.

Adrian Baciu,
Președinte
Asociația Profesională a Companiilor de Securitate
strada Londra 32, etaj 1, sector 1
Telefon/Fax: 021 230 4124
Mobil: 0727 308 209
E-mail: a.baciu@apcs.ro / office@apcs.ro
www.apcs.ro


Precizare Pro Lex

Intrucat, in mai multe aparitii mass-media, Vilnei Florin a fost prezentat ca fiind reprezentantul S.N.P.V. PRO LEX, facem precizarea ca aceasta persoana este de fapt vicepresedinte al Aliantei Sed Lex, condusa de Vasile Marica.
Avem rugamintea de a nu mai asocia aceasta persoana, fie chiar si dintr-o eroare materiala, cu S.N.P.V. PRO LEX, intrucat acest lucru ne aduce prejudicii de imagine grave.

Cu multumiri,

Comitetul Director al Sindicatului National al Politistilor si Vamesilor Pro Lex

luni, 7 februarie 2011

BULETIN INFORMATIV

Duminică, 06 februarie a.c., echipajele de pompieri ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin au fost solicitate să intervină la stingerea a două incendii.
Astfel, prima intervenţie a pompierilor militari a avut loc, în jurul orei 16.30, la coşul de fum al unui bloc de locuinţe din oraşul Moldova Noua. Din fericire s-a aprins doar funinginea necurăţată, iar pompierii au reuşit să localizeze focul înainte de a se înregistra pagube sau victime. Cel de-al doilea incendiu, la care au intervenit forţe al ISU „SEMENIC”, a avut loc la o casă din localitatea Fârliug şi a fost anunţat la ora 22.43. Aici a fost vorba despre un incendiu ce s-a manifestat cu flacără la acoperişul anexei în care era amenajată bucătăria şi cămara, existând pericol de extindere la întreaga gospodărie, cât şi la proprietatea vecină. Valoarea pagubelor este de 11 mii de lei, iar cea a bunurilor salvate de peste 200 de mii de lei. Cauza probabilă de aprindere o constituie un scurtcircuit electric produs la un cablu de alimentare cu izolaţia deteriorată. Focul s-a dezvoltat cu repeziciune şi din cauza cantităţii mari de materiale combustibile depozitate în pod. Pentru lichidarea acestui incendiu au acţionat echipaje de pompieri militari cu autospeciale de intervenţie la incendii din cadrul Detaşamentului Reşiţa şi un echipaj format din cinci pompieri voluntari, din localitate, care au acţionat cu găleţi cu apă, cât şi cu un furtun racordat la o cişmea.
În prima luna a acestui an pompierii militari au intervenit pentru stingerea a 21 de incendii. Având în vedere acest aspect, conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin recomandă acordarea unei atenţii sporite mijloacelor de încălzit şi coşurilor de fum, cât şi instalaţiilor electrice.




INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Contact: plt. Anca Balint
isusemenic.ro

UN JUDEŢ LINIŞTIT ŞI SIGUR

"Desfiinţarea poliţiei rurale ne întoarce înapoi cu 50 de ani, pe vremea jandarmului care umbla pe jos, prin sat, cu puşca în spate, iar dacă se întîmpla vreo nenorocire veneu de la centru şi rezolvau problema", este de părere consilierul judeţean Costinel Ristache, Preşedintele Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică a Judeţului Caraş-Severin. În şedinţa din luna ianuarie a CJ, consilierii au aprobat mai multe documente ale ATOP (sînt chiar curios cîţi au citit acele documente!!!), între care Raportul asupra eficienţei Poliţiei Caraş-Severin pe 2010 şi Planul Strategic de ordone publică pe 2011.

Primul lucru care mi-a atras atenţia îi Planul Staretgic (PS) pe 2011 au fost cele două puncte din "Obiectivele Naţionale Prioritare, identificate în programul de guvernare (wow!) şi în planul de activităţi al MAI(wow, wow, wow)": ... creşterea serviciului poliţienesc în mediul rural şi îmbunătăţirea condiţiilor de lucru al poliţiştilor din mediul rural prin reabilitarea de clădiri ale secţiilor de poliţie şi modernizarea posturilor de poliţie! În acest punct, am o mare nedumerire: sau ministrul-tîmplar de la Interne, Igaş, NU a citit programul de guvernare al partidului care l-a pus în funcţie, sau programul de guvernare are mai multe variante, asta pentru că numai ce a anunţat ministrul "reforma" ministerului pe care îl conduce şi care, presupune, printre altele, desfiinţarea poliţiei rurale etc. "Nu e vorba de desfiinţare, mă asigură consilierul PDL, preşedintele ATOP Caraş-Severin, Costinel Ristache, ci de crearea unor centre zonale de poliţie rurală! De altfel, există şi noua Poliţie locală, legea tocmai a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2011"! Perfect, spun eu, care sînt mai zgîrcit din fire, vom face economii! Numai că, după cîte ştiu eu, Legea Poliţiei Locale prevede un poliţist la 1000 de locuitori şi plata acestuia din bugetul local. Chiar şi la un salariu de 500 de lei pe lună, adică 2,36 lei pe oră, majoritatea comunelor din România NU vor avea bani să plătească un poliţist local care, pe banii de mizerie care îi primeşte, să patruleze zi şi noapte prin toate satele comunei, unele dintre ele aflate la mama dracului de centrele de comună. Deci, reforma e bine gîndită!

Revin la Planul Strategic al ATOP-ului Caraş-Severin, unul dintre cele mai coerente pe care le-am citit în ultimii ani, întocmit de autorităţi locale de prin România, şi am citit destule, credeţi-mă pe cuvînt! Conform definiţiei, "ordinea publică" reprezintă starea de legalitate, de echilibru şi de pace socialmente acceptabile pentru o comunitate, iar "siguranţa publică" reprezintă sentimentul de linişte şi de încredere în autorităţile care impun ordinea publică! Adică, există o relaţie directă între percepţie şi acţiunea în sine, iar dacă acţiunea lipseşte, percepţia este dezastruoasă! În acest context, şi în totală contradicţie cu Guvernul României (nu ar fi singura dată în care PDL Caraş-Severin fluieră în biserica portocalie, preşedintele local, Sorin Frunzăverde, declarînd la acest sfîrşit de săptămînă, că nici o hotărîre politică de la nivel central nu-l poate face să rupă protocolul cu PNL de la nivelul Consiliului Judeţean!!!), ATOP are în vedere, pe plan local, repararea posturilor de poliţie din comunele Forotic şi Coronini şi găsirea de spaţii pentru posturile comunale din Berzovia şi Bucoşniţa, deşi gradul de infracţionalitate la nivelul ruralului din Caraş-Severin este destul de redus. Pentru că bugetul alocat Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Caraş-Severin asigură LA NIVEL MINIM buna desfăşurare a activităţilor specifice, ATOP şi Consiliul Judeţean caută parteneriate public-private pentru asigurarea iluminatului pe timp de noapte pe raza localităţilor rurale. Sigur, nu au fost uitate nici parteneriatele cu ONG-urile şi pentru prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului, Caraş-Severinul aflîndu-se pe o listă fruntaşă de judeţe cu scurgeri de patrimoniu şi artefacte (se zvoneşte că zeci de biblii şi icoane vechi de sute de ani, care au fost expuse la muzeul de la Protopopiatul din Reşiţa, au dispărut anul trecut din patrimoniul Episcopiei Caransebeşului!!!). Pentru prevenirea acestor infracţiuni, ATOP are în vedere şi implementarea conceptului de INTELLIGENCE LED POLICING!!!

Planul Strategic pe 2011 al ATOP are în vedere raportul pe anul trecut al Poliţiei Caraş-Severin. Printre evidentele realizări la capitolul Ordine publică, există, însă şi probleme rămase nerezolvate. Dacă infracţiunile sesizate au scăzut cu 4,3% faţă de 2009, a scăzut şi procentul infracţiunilor descoperite în flagrant şi informativ, ceea ce mă poate duce cu gîndul la o "adormire a simţurilor" poliţiştilor şi chiar la o subfinanţare crasă. Au scăzut cazurile de: pruncucidere, vătămare corporală gravă şi lovituri cauzatoare de moarte, dar A CRESCUT numărul cazurilor de: omor şi tentativă de omor şi tîlhărie urmată de moartea victimei, ceea ce mă face să regret că raportul nu este invers, cel puţin în cazul bătăilor zdravene, adică vătămării corporale grave! CRIMINALITATEA JUVENILĂ A CRESCUT ŞI EA, deşi în anul 2008 combaterea acesteia reprezenta prioritate naţională. În 2010, acelaşi fenomen, NU mai reprezenta o prioritate naţională, că doar am demarat "reforma"! Poliţiştii au remarcat şi creşterea explozivă a furturilor de subzistenţă.

Caraş-Severinul este un judeţ "liniştit şi sigur", după cum m-a asigurat preşedintele ATOP, Costinel Ristache. Asta nu-i împiedică pe cei responsabili de ordinea publică a judeţului să ia măsuri de prevenire. "Un membru al ATOP din judeţ se va deplsa în Belgia, ca să vadă cum funcţionează la ei acest organism, inventat de Marea Britanie", mi-a spus Ristache. Poate pe domeniul NMP! Noul Management Public este un concept european care favorizează participarea firmelor private în livrarea de bunuri şi servicii publice, inclusiv în domeniul apărării şi al securităţii naţionale, domenii considerate pînă nu demult ca monopol al statului. Scopul promovării acestui concept este acela de a mări eficienţa serviciilor publice, inclusiv al guvernului, mai ales în ţări în care conceptul de "guvernare eficientă" figurează în Strategia Naţională de Securitate.

vineri, 4 februarie 2011

S-a dat startul ediţiei a cincea a Bursei pentru Excelenţă în Jurnalism

Autorii primelor trei articole câştigătoare vor primi burse în valoare de 4.000 euro, 3.000 euro şi respectiv 1.000 euro.


Robert Bosch Stiftung şi Fundaţia ERSTE, în colaborare cu Balkan Investigative Reporting Network (BIRN), anunţă lansarea celei de-a cincea ediţii a programului “Bursa pentru Excelenţă în Jurnalism” adresat jurnaliştilor din Balcani.

Jurnalişti din România alături de jurnalişti din alte 8 ţări din regiune (Albania, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Kosovo, Macedonia, Muntenegru, şi Serbia) sunt invitaţi să participe la o nouă ediţie a programului “Bursă pentru Excelenţă în Jurnalism” , tema de anul acesta fiind “JUSTIŢIA”.

În fiecare an, zece jurnalişti din aceste ţări sunt selectaţi prin intermediul unei competiţii deschise, pentru a primi finanţare şi sprijin profesional în vederea documentării şi redactării unui articol pe un subiect cu relevanţă regională şi europeană.

Jurnaliştii interesaţi sunt încurajaţi să trateze subiectul în sens cît mai larg şi original, putînd propune idei de articole care să exploreze contextul social şi legal al acestei teme. Ei se pot referi, printre altele, la corupţie, slaba aplicare a legii sau egalitatea de şanse în ceea ce priveşte accesul la justiţie.

Participanţii la bursă vor primi:

O bursă în valoare de 2000 euro, indemnizaţie de călătorie de până la 2000 euro şi şansa de a participa la un program de şapte luni de dezvoltare profesională.
Oportunitatea de a călători în regiune pentru a realiza rapoarte detaliate, de importanţă regională şi europeană.
Training din partea jurnaliştilor şi a experţilor recunoscuţi pe plan internaţional.
Oportunitatea de a avea articolele publicate în întreaga Europa şi de a deveni membru al unei reţele în continuă dezvoltare care are în vedere excelenţa jurnalistică în Balcani.

În plus, cele mai bune trei articole vor fi recompensate cu burse în valoare de 4.000, 3.000 şi respectiv 1.000 de euro.

Toate articolele vor fi publicate în limba engleză şi în limbile ţărilor participante la program.

Pentru informatii detaliate privind criteriile de eligibilitate pentru programul ”Bursa pentru Excelenta in Jurnalism”, aplicarea si procedura de selectie, va rugam sa cititi Instructiunile de pe site-ul organizatiei (http://fellowship.birn.eu.com) , inainte de a completa Formularul de aplicare .

Data limită pentru trimiterea proiectelor este 1 martie 2011.




Programul “Bursă pentru Excelenţă in Jurnalism” este derulat de către Balkan Investigative Reporting Network (BIRN) cu sprijin financiar de la Robert Bosch Stiftung şi Fundaţia ERSTE.

Pentru detalii suplimentare, îl puteţi contacta pe Marian Chiriac, BIRN România, telefon: 0747.010.291, e-mail: marian@birn.eu.com

Ianuarie în cifre, la ISU Caraş-Severin

În prima lună a anului 2011, pe teritoriul judeţului Caraş-Severin, au fost semnalate 52 de situaţii de urgenţă. În 46 de situaţii intervenţia a fost asigurată de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „SEMENIC”, în cinci situaţii de către serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă, iar într-un caz au intervenit cetăţenii.
Astfel, luna trecută pompierii militari au intervenit la 21 de incendii, două acţiuni de distrugere zăpoare formate pe un curs de apă, şase acţiuni pentru protecţia comunităţilor (spălare carosabil în urma accidentelor rutiere, acţiuni căutare persoane dispărute şi salvări animale), cât şi la lichidarea a patru arderi necontrolate. Totodată, efective ale ISU „SEMENIC” au fost solicitate în 13 situaţii în care fost necesară fie deblocarea, fie transportarea unor persoane aflate în dificultate.
Pe timpul acestor intervenţii au fost salvate şase persoane (doi adulţi şi patru copii), iar alte 11 au beneficiat de asistenţă din partea pompierilor cărăşeni. Nu au fost înregistrate pierderi de vieţi omeneşti. Valoare bunurilor salvate/protejate se ridică la peste trei milioane de lei.

În perioada analizată, judeţul Caraş-Severin a fost tranzitat, fără a fi înregistrate probleme deosebite, de 20 de transporturi de deşeuri şi substanţe periculoase.





INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Contact: plt. Anca Balint
isusemenic.ro

BULETIN DE PRESĂ


NU ARE PERMIS DE CONDUCERE, DAR CONDUCE UN AUTOTURISM PE DRUMURILE PUBLICE
În data de 03.02.2011, în jurul orelor 09.00, în timp ce lucrători ai Biroului Rutier Caransebeş desfăşurau activităţi de supraveghere şi îndrumare a traficului rutier pe strada Ardealului au oprit pentru control, un autoturism.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că autovehiculul a fost condus de C.IOAN de 42 ani, fără a poseda permis de conducere.
În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană, fără a poseda permis de conducere”.

TRAVERSAREA NEREGULAMENTARĂ COSTĂ
În data de 03.02.2011, în jurul orelor 12.30, V.MATEI, de 26 ani, după ce a coborât dintr-o autoutilitară parcată regulamentar pe strada Progresului din Reşiţa, s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis, fără a se asigura, moment în care a fost acroşat cu partea dreaptă faţă, de către un autoturism condus regulamentar de către T.NICOLAE de 29 ani, din Reşiţa, din direcţia Victoria spre bulevardul Muncii.
În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a pietonului care a fost transportat la Spitalul Judeţean Reşiţa de către conducătorul auto, cu autoturismul implicat în accident, revenind ulterior la locul producerii accidentului.
Atât conducătorii auto cât şi pietonul au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
Poliţiştii vor continua cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

PE DRUMUL PUBLIC CU AUTOTURISMUL NEÎNMATRICULAT
În data de 03.02.2011, în jurul orelor 11.30, pe strada Calea Severinului din Caransebeş a fost oprit pentru control un autoturism.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că autovehiculul a fost condus de P.MARIUS de 26 ani, din Caransebeş, iar autorizaţia de circulaţie provizorie a numerelor de înmatriculare a fost expirată din data de 14.10.2010.
În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

AU FOST GĂSIŢI DECEDAŢI ÎN LOCUINŢA LOR
În data de 03.02.2011, în jurul orelor 17.00, Poliţia Municipiului Reşiţa a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă 112 de către H.DITMAR, din Reşiţa, despre faptul că şi-a găsit părinţii decedaţi.
Echipa operativă deplasată la faţa locului a constatat că H.MARGARETA de 66 ani şi soţul său H.EDUART de 67 ani, sunt decedaţi în locuinţa lor.
Din concluziile provizorii ale reprezentanţilor societăţii de gaz prezenţi la faţa locului a rezultat faptul că schibărul pentru asigurarea evacuării gazelor de la soba metalică a fost închis, iar la demontarea coşului s-a constatat că acesta a fost înfundat de o piatră căzută în cotul coşului.
În urma cercetării la faţa locului în cauză nu sunt suspiciuni de omor, cadavrele fiind transportate la morga Spitalului Judeţean Caraş-Severin în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzelor decesului.

DEPĂŞIRILE ŞI ACCIDENTUL
În data de 03.02.2011, în jurul orelor 13.00, Poliţia oraşului Bocşa a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă despre producerea unui accident rutier pe DN 58 B.
Poliţiştii rutieri deplasaţi la faţa locului au constatat că în timp ce S.VASILE, de 35 ani, conducea un autoturism, în faţa sa rula un ansamblu de vehicule format dintr-un cap tractor şi o remorcă, condus regulamentar de către numitul R.CONSTANTIN, de 33 ani, din judeţul Prahova, iar în spate un alt autoturism, condus de R.MARIUS, de 37 ani, din Reşiţa. R.MARIUSa efectuat regulamentar manevra de depăşire a autoturismului condus de S.VASILE, iar când s-a aflat paralel cu acesta, conducătorul S.VASILE a efectuat şi el manevra de depăşire a ansamblului de vehicule, însă fără a se asigura în prealabil, moment în care a lovit cu partea stângă, autoturismul condus de R.MARIUS care s-a izbit de ansamblul de vehicule, iar autoturismul condus de S.VASILE a părăsit partea carosabilă, intrând în albia râului Bârzava.
În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto S.VASILE şi a pasagerilor S.SEBASTIAN, D.DANIELA şi P.LARISA, toţi pasageri ai autoturismului condus de S.VASILE. victimele au fost transportate la Spitalul Judeţean Reşiţa, pentru a li se acorda îngrijiri medicale fără a fi necesară internarea acestora.
Cei trei conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

NEÎNŢELEGEREA FACE VICTIME
În data de 03.02.2011, în jurul orelor 19.33, Poliţia Municipiului Reşiţa a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă 112 de către B.MIHAELA din Reşiţa, despre faptul că trei persoane au agresat-o pe ea şi bunica ei.
Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că pe fondul unor neînţelegii, P.MIHAI, P.MARIUS si P.ANASTASIA s-au deplasat la locuinţa ei, unde pe fondul unor neînţelegeri, toţi trei au agresat-o atât pe ea, cât şi pe bunica sa, B.EUDOCHIA, de 61 ani, care a fost ulterior a fost internată la Spitalul Judeţean Reşiţa.
În cauză s-au întocmit acte premergătoare faţă de cei trei agresori sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „loviri sau alte violenţe”.

DOUĂ INFRACŢIUNI, UN DOSAR
În data de 03.02.2011, în jurul orelor 22.30, Poliţia Municipiului Reşiţa a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă 112 despre faptul că un conducător auto a avariat două autoturisme parcate pe strada Laminoarelor din municipiu.
Poliţiştii rutieri deplasaţi la faţa locului au constatat că S.GABRIEL, de 32 ani, din Reşiţa, în timp ce conducea un autoturism a avariat alte două autovehicule parcate.
În urma verificărilor a rezultat faptul că S.GABRIEL nu posedă permis de conducere, iar la testarea cu aparatul alcooltest a rezultat o concentraţie de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără a poseda permis de conducere şi având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.




PURTĂTOR DE CUVÂNT
Agent de poliţie
CĂRBUNARU ANCUŢA-RAMONA

Dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor

În baza unor date deţinute, poliţiştii din cadrul Serviciului Arme Explozivi Substanţe Toxice şi Periculoase al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, în data de 03.02.2011 au efectuat o percheziţie domiciliară pe raza municipiului Reşiţa, la locuinţa lui B.IOAN de 57 ani.
Cu ocazia percheziţiei au fost găsite: o armă letală cu glonţ, tip pistol de calibru 6,35 mm, trei cartuşe de acelaşi calibru, o armă neletală cu aer comprimat de calibru 5,5 şi două săbii, toate deţinute ilegal.
În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, iar obiectele au fost ridicate în vederea cercetărilor.
B.IOAN a fost reţinut pentru o perioadă de 24 ore, urmând ca în data de 04.02.2011 să fie prezentat Parchetului de pe lângă judecătoria Reşiţa cu propunere de arestare preventivă.




PURTĂTOR DE CUVÂNT
Agent de poliţie
CĂRBUNARU ANCUŢA-RAMONA

joi, 3 februarie 2011

Comunicat din data de 03 februarie 2011 Faptele din Vama Siret erau cunoscute şi tolerate de autoritǎţi

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor “Pro Lex” a sesizat faptele domnului Sorin Blejnar, preşedintele ANAF de posibilǎ implicare în protejarea societǎţilor comerciale suspectate de evaziune, precum şi în legǎturǎ cu favorizarea sǎvârşirii unor fapte ilegale la Biroul Vamal Siret. Amintim în acest sens faptul cǎ, în anul 2010, liderul nostru de sindicat Ioan Tudor a fost schimbat din funcţia de şef al Biroului Vamal Siret, în ziua în care a avut douǎ capturi de ţigǎri, iar dupǎ alte trei zile, a fost mutat la peste 60 km de locul de muncǎ, fiind numitǎ o altǎ persoanǎ în funcţia pe care acesta o deţinea. Întrucât, mǎsura a fost nelegalǎ, instanţa de judecatǎ i-a dat câştig de cauzǎ membrului nostru, drept pentru care, în acest moment, la Biroul Vamal Siret sunt doi şefi de vamǎ, unul cu puteri depline şi unul “observator”.

“Pro Lex” a criticat practica autoritǎţii vamale de a muta (detaşa) vameşi de la alte structuri vamale pentru a forma o echipǎ omogenǎ agreatǎ de anumiţi şefi de vamǎ.

Menţionǎm cǎ persoanele reţinute pentru contrabandǎ cu ocazia evenimentului mai sus menţionat, au fost puse în libertate, întrucât, din informaţiile pe care le deţinem, valoarea în vamǎ a ţigǎrilor a fost mult diminuatǎ de autoritatea vamalǎ pentru a schimba încadrarea juridicǎ.

“Pro Lex” solicitǎ public ca acţiunile de cercetare penalǎ sǎ meargǎ pânǎ la adevǎraţii beneficiari.

Într-un alt caz de evaziune fiscalǎ prin care statul a fost prejudiciat cu aproximativ 5 milioane de euro prin neplata accizelor la produsele petroliere de cǎtre Petrom S.A. domnul Sorin Blejnar a intervenit public, criticând angajaţii vǎmii care au mers în control, dispunând chiar destituirea acestora din funcţie. În luna ianuarie 2011, instanţa de judecatǎ a respins definitiv şi irevocabil contestaţiile Petrom S.A. constatând, astfel, legalitatea proceselor-verbale de constatare.

“Pro Lex” a solicitat Ministerului Finanţelor Publice extinderea controlului la Petrom S.A. şi pe alte perioade de timp, cunoscând fiind faptul cǎ sumele cu care a fost prejudiciat statul sunt mult mai mari.

Dacǎ în urmǎ cu câţiva ani, vameşii care constatau mǎrfuri de contrabandǎ sau fapte de evaziune fiscalǎ erau recompensaţi, în ultimii ani, cei care îşi fac datoria sunt îndepǎrtaţi din acele locuri de muncǎ sau chiar destituiţi.





Lincu Vasile 0728788000

BULETIN DE PRESĂ

FĂRĂ PERMIS DE CONDUCERE ŞI CU AUTOTURISMUL NEÎNMATRICULAT DAR CU DOSAR PENAL
În data de 02.02.2011, în jurul orelor 11.30, poliţiştii rutieri l-au depistat pe P.ION de 28 ani, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Germania pe strada Văliugului din Reşiţa fără a poseda permis de conducere, iar valabilitatea numerelor de înmatriculare era expirată.
În cauză s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără a poseda permis de conducere şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

A FOST OPRIT PENTRU CĂ NU PURTA CENTURA DE SIGURANŢĂ DAR ÎN URMA CERCETĂRILOR S-A ALES CU DOSAR PENAL
În data de 17.01.2011, în jurul orelor 14.30, lucrătorii Biroului Rutier Caransebeş au oprit pentru control un autoturism condus de C.MARIAN, de 51 ani, din Timişoara, întrucât conducătorul auto nu purta centura de siguranţă.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că C.MARIAN nu avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, fiind cercetat într-un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul neînmatriculat pe raza judeţului Arad în data de 29.01.2010.
Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost suspendat.

A FOST SURPRINS ÎNAINTE DE A SUSTRAGE BUNURI
În data de 02.02.2011, în jurul orelor 17.30, Politia Municipiului Caransebeş a fost sesizată telefonic, despre faptul că o persoana a fost surprinsă în incinta unei foste discoteci de pe raza municipiului.
În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii deplasaţi la faţa locului s-a constatat că F.FLAVIUS de 34 ani, a pătruns în incinta fostei discoteci prin forţarea uşii de acces cu intenţia de a sustrage bunuri.
În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la furt calificat.





PURTĂTOR DE CUVÂNT
Agent de poliţie
CĂRBUNARU ANCUŢA-RAMONA

marți, 1 februarie 2011

BULETIN DE PRESĂ


A FOST ACROŞAT DE UN TREN
În data de 31.01.2011, în jurul orelor 17.00, lucrătorii Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Reşiţa Nord au fost sesizaţi prin apelul unic de urgenţă 112 despre faptul că un bărbat a fost acroşat de un tren.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că M.GHEORGHE, de 79 ani, din Bocşa, s-a angajat în traversarea pasajului la nivelul cu calea ferată din dreptul Cantonului 48 Bocşa Montană, fără a se asigura, fiind acroşat de trenul care circula pe relaţia Reşiţa Nord-Timişoara Nord.
În urma accidentului, victima a fost transportată la Spitalul Judeţean Reşiţa pentru a i se acorda îngrijiri medicale, fiind în afara oricărei pericol.

S-A IZBIT CU AUTOTURISMUL DE UN MAL DE PĂMÂNT
În data de 31.01.2011, în jurul orelor 07.30, Poliţia Oraşului Bocşa a fost sesizată telefonic despre producerea unui accident pe DN 58, în urma căruia a fost rănită o persoană.
În urma verificărilor s-a constatat că în timp ce D.ALINA, de 42 ani, din localitatea Deta, conducea un autoturism din direcţia Timişoara spre Reşiţa, într-o curbă la stânga, din cauza faptului că partea carosabilă a fost acoperită cu polei, a derapat, a părăsit partea carosabilă şi s-a izbit de un mal de pământ.
În urma accidentului a rezultat rănirea conducătoarei auto care s-a deplasat la Spitalul Judeţean Reşiţa pentru a i se acorda îngrijiri medicale fără a fi internată.




PURTĂTOR DE CUVÂNT
Agent de poliţie
CĂRBUNARU ANCUŢA

PUNCT DE VEDERE

Textul de mai jos nu-mi apartine, dar consider ca are mult adevar. Nu-l cunosc pe AUTOR, dar poate fi oricare dintre noi, MILITARII ARMATEI ROMANE.

Cu stima,



Domnule învrăjbitor suprem,

In viaţă nu am învăţat decât să-mi slujesc ţara.
NU SUNT ÎNREGIMENTAT POLITIC !
Recunosc că am păcătuit şi nu m-am pregătit să lupt împotriva dumneavoastră.
Acelaşi păcat l-am avut şi acum 21 de ani . Poate acele zile m-au marcat şi m-au făcut să cred că politicul NU se va mai amesteca pentru a speria structurile de apărare şi ordine publică în încercarea de a le transforma în structuri de trepăduşi.
Pisica pensiilor şi a reducerii personalului bugetar fără criterii reale de performanţă profesională evidenţiază o tristă campanie de coagulare a clienţilor corupţi.
Vreţi să mă puneţi împotriva subofiţerului cu care eram într-un TAB în 89, în ROMÂNIA când se trăgea, eram ieşit din TAB şi asiguram prima coloană de ajutoare pentru TIMIŞOARA. Am cerut şi a venit elicopterul pentru a duce sânge la Reşiţa. Am... am.. ba chiar am făcut trei ore de la o uşă până la patul unde se presupunea că este un individ cu armament şi muniţie. Am avut răbdare, poate inconştienţă dar sigur un mare consum nervos şi nu am tras dacă nu a fost cazul .
Conform legii, semnate de dumneavoastră, la 50 de ani am avut dreptul şi am trecut ÎN REZERVĂ cu diminuările posibile prevăzute în lege .
Din păcate dumneavoastră aţi inventat o eficientă foarfecă stalinistă şi ceea ce nu a reuşit Ana Pauker a reuşit CAMARILA DE CARTON în frunte cu luptătorul de bumbac.
Clipul electoral cu doamna general Lupu, pronunţând pe R cu lupa mi-a dat fiori.Această luptătoare a cifrelor a demonstrat într-o nouă filosofie că e mult mai bine sărac şi bolnav decât bogat şi sănătos.

-Când aţi fost corect ?
La adunarea cu militarii de ceva timp cu sloganul de genul LUPTAŢI LINIŞTIŢI COMANDANTUL VEGHEAZĂ , la promisiunea din prima campanie cu „SĂ TRĂIŢI BINE” !
Se văd roadele urii şi incompetenţei, a dihoniei şi norilor adunaţi pentru acoperirea oricărei urme de speranţă pentru noi românii.

NU NE MAI ÎNDEMNAŢI SĂ PLECĂM DIN ŢARĂ !

NOI NU SUNTEN PATRIOŢI VOIAJORI !
SĂ VA FIE RUŞINE, pentru mine sunteţi TRĂDĂTOTUL SUPREM şi trebuie să fiţi evaluat în consecinţă.
Militarii nu cer ceea ce nu li se cuvine şinu vă permite nimeni să învrăjbiţi naţia română!
Azi de Ziua Unirii eu, colonelul de pe TAB, vă previn că, chiar dacă devin ASISTAT, nu-mi voi sparge timpanele, pentru a nu auzi chemarea dacă e cazul.
Sunt ofiţerul de carieră , sunt ofiţerul de pe TAB, care a avut sansa să NU moară în mai multe momente ale unui parcurs asumat în cadrul unui contract cu ţara !

DUMNEAVOASTRĂ NU AVEŢI DREPTUL SĂ MODIFICAŢI CONDIŢIILE CONTRACTUALE CU ŢARA!

-CINE VĂ DREPTUL SĂ CREDEŢI CĂ VĂ IDENTIFICAŢI CU ŢARA CE ÎNDEMNAŢI A FI PĂRĂSITĂ ?

OPRIŢI BEŢIA PE NAVA NUMITĂ ROMÂNIA !!!
-PREGĂTIREA PENTRU DEBARCARE !

-DEBARCAŢI !



Un ofiţer bolnav de ţară ...


TIMIŞOARA
24.04.2011







Popor roman, nu te-ai saturat sa stai pe
locul mortului si sa fii condus de toti tampitii?

DAN PURIC



Exista doua cai de a-ti trai viata ; una e ca si cum nimic nu ar fi miraculos. Cealalta e ca si cum totul ar fi un miracol.

ALBERT EINSTEIN


TOT CE VA DORITI!

AL 13-LEA DUPA RAZBOI (AL 2-LEA RAZBOI MONDIAL) SI ULTIMUL
COMANDANT AL CELEBRULUI REGIMENT MECANIZAT
DE LA VANJU - MARE (DESFIINTAT IN ANUL DE GRATIE 1995)

Marian ION



luni, 31 ianuarie 2011

Explozie la Oţelu Roşu

O persoană a decedat, iar alte cinci au fost rănite în urma exploziei înregistrată astăzi la un service-auto din oraşul Oţelu Roşu, judeţul Caraş-Severin. Cauza producerii deflagraţiei nu au fost încă stabilită (ora 13.00).
Victimele au fost preluate de către Serviciul Judeţean de Ambulanţă Caraş-Severin şi transportate la spital (2 – Oţelu Roşu, 1-Caransebeş şi 1-Timişoara).
La faţa locului au fost deplasate două echipaje de pompieri militari din cadrul Detaşamentului Caransebeş pregătite să intervină la incendii şi descarcerare.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin a fost anunţat, prin numărul unic de urgenţă u privire la producere exploziei, la ora 11.15. Au mai fost prezente echipe de intervenţie ale EON şi Enel, cât şi un echipaj din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Oţelu Roşu. Explozia nu a fost urmată de incendiu. Clădirea atelierului auto a fost distrusă în proporţie de 90%.


Notă

Serviciul Judeţean de Ambulantă a raportat patru răniţi, cei care au fost preluaţi şi transportaţi cu ambulanţele serviciului. Menţionăm că un rănit s-a prezentat singur la spital.


INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Contact: plt. Anca Balint
isusemenic.ro

joi, 27 ianuarie 2011

BULETIN DE PRESĂ

 DEPISTAT CU PERMISUL SUSPENDAT
În data de 26.01.2011, în jurul orelor 19.30, lucrătorii Postului de Poliţie Constantin Daicoviciu, în timp ce executau activităţi de supraveghere a traficului rutier pe raza comunei, au oprit pentru control un autoturism.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că autoturismul a fost condus de T.VASILE de 51 ani, din judeţul Timiş.
Fiindu-i solicitat permisul de conducere, acesta a declarat că nu îl are asupra sa deoarece i-a fost reţinut în urmă cu aproximativ doi ani, pentru conducerea pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat.
În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce.

 FĂRĂ PERMIS DAR CU ALCOOL LA VOLANUL UNUI AUTOTURISM
În data de 27.01.2011, în jurul orelor 03.30, poliţiştii rutieri au oprit pentru control pe strada Furnalelor din Reşiţa un autoturism.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că autovehiculul a fost condus de S.MARIUS, de 30 ani din Reşiţa, fără a poseda permis de conducere, iar la testarea cu aparatul alcooltest a rezultat o concentraţie de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără a poseda permis de conducere şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.



PURTĂTOR DE CUVÂNT
Agent de poliţie
CĂRBUNARU ANCUŢA-RAMONA

miercuri, 26 ianuarie 2011

BULETIN DE PRESĂ






A FOST LOVIT ŞI AMENINŢAT
În data de 25.01.2011, în jurul orelor 14.00, T.VICTOR a depus o plângere la Poliţia Municipiului Caransebeş, cu privire la faptul că, în jurul orelor 13.30, în timp ce se afla în faţa unei societăţi comerciale din municipiu, în urma unor discuţii contradictorii cu B.OVIDIU, a fost lovit şi ameninţat de către acesta.
În continuare, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire şi alte violenţe şi ameninţare.

A FOST ACCIDENTAT MORTAL ÎN TIMP CE SE DEPLASA PE DN 6
În data de 25.01.2011, în jurul orelor 20.30, Poliţia Municipiului Caransebeş a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă 112 despre producerea unui accident rutier pe DN6 soldat cu o victimă.
Cu ocazia cercetării la faţa locului s-a constatat că în timp ce B.GABRIEL, de 60 ani, se deplasa pe partea carosabilă, în afara localităţii Bucoşniţa, din direcţia Orşova spre Caransebeş, a fost accidentat de un autoturism condus de L.IOAN, de 33 ani.
În urma accidentului a rezultat decesul pietonului, cadavrul fiind transportat la Morga Spitalului Caransebeş în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzelor morţii.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Poliţiştii efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.




PURTĂTOR DE CUVÂNT
Agent de poliţie
CĂRBUNARU ANCUŢA-RAMONA

marți, 25 ianuarie 2011

Incendii periculoase, în Caraş-Severin

O gospodărie din Caraşova risca să ardă în totalitate azi noapte. Incendiul a izbucnit în jurul orei 21.30 şi se manifesta la acoperişul unuia dintre corpurile de clădire al casei. Au fost afectate două camere, o bucătărie, un hol, cât şi atelierul de tâmplărie al proprietarului, existând riscul major ca focul să se extindă.
Pentru localizarea focului, până la sosirea pompierilor militari, s-au mobilizat peste 20 de săteni care au intervenit cu găleţi cu apă şi au ajutat la salvarea unor bunuri din casă.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin a intervenit prin Detaşamentul de Pompieri Reşiţa care a trimis, la Caraşova, 13 pompieri cu trei autospeciale de intervenţie la incendii.
Cauza probabilă de producere a incendiului o constituie un coş de fum neprotejat termic. Valoarea bunurilor protejate se ridică la 650 de mii de lei. Nu au fost înregistrate victime.


Un alt incendiu, înregistrat în cursul zilei de ieri, s-a manifestat în localitatea Bozovici. Aici, pompierii militari au acţionat, cu două autospeciale de intervenţie cu apă şi spumă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit tot la o casă particulară. Prin intervenţia acestora, focul a fost lichidat înainte să se extindă la restul casei.
Potrivit observaţiilor, făcute de către pompieri, focul a pornit de la un fotoliu amplasat prea aproape de o sobă de încălzit din teracotă. Au ars bunurile aflate în cameră, însă nu a fost rănit nimeni.
Valoarea pagubelor este de două mii de lei.



INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Contact: plt. Anca Balint
isusemenic.ro

BULETIN DE PRESĂ

URMĂRIT GENERAL IDENTIFICAT PE RAZA MUNICIPIULUI REŞIŢA
În data de 24.01.2011, pe baza informaţiilor deţinute de lucrători din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale de la Poliţia Municipiului Reşiţa s-a reuşit identificarea unui urmărit general pe raza municipiului.
Pe numele lui B.VASILE, în vârstă de 34 ani, judecătoria Reşiţa a emis în data de 16.02.2010 un Mandat de Executare a Pedepsiei Închisorii pentru o perioadă de 2 ani.
În data de 10.02.2008, în timp ce bărbatul conducea un autoturism pe raza municipiului Reşiţa, la intersecţia dintre bulevardul Republicii şi strada progresului a intrat în coliziune cu un tramvai.
În urma verificărilor efectuate de către poliţişti s-a constatat că B.VASILE nu poseda permis de conducere, dar a refuzat şi recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă de la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin.

A ACCIDENTAT UN PIETON
În data de 24.01.2011, în jurul orelor 18.00, Poliţia Municipiului Reşiţa a fost sesizată telefonic, despre producerea unui accident rutier pe bulevardul Republicii în urma căruia a rezultat rănirea unei persoane.
Cu ocazia cercetărilor la faţa locului s-a stabilit că în timp ce S.PETRU de 24 ani, conducea un autoturism din direcţia Centrul Civic spre Triaj, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, carosabilul fiind acoperit cu zăpadă şi a accidentat-o pe T.CLAUDIA de 36 ani, din Reşiţa, care s-a angajat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni.
În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a pietonului, fiind transportată la Spitalul de Urgenţă Reşiţa unde a rămas sub supraveghere medicală.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

PURTĂTOR DE CUVÂNT
Agent de poliţie
CĂRBUNARU ANCUŢA-RAMONA

luni, 24 ianuarie 2011

BULETIN INFORMATIV

În intervalul 21-23 ianuarie a.c., Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin a fost solicitat să intervină în mai multe situaţii, după cum urmează:

Vineri, 21.01.2011
Pompierii militari din Reşiţa au intervenit pentru spălarea carosabilului, urmare a unui accident rutier produs pe DN 58. Un autocamion era răsturnat pe carosabil, iar din rezervorul acestuia se scurgea combustibil. Nu a fost nevoie de descarcerare.

Sâmbătă, 22.01.2011
Reşiţa - Asistenţă persoană în vârstă blocată într-un apartament situat la etajul al III-lea al unui bloc de locuinţe din Reşiţa;
Liubcova, comuna Berzasca – Incendiu la anexa unei case particulare izbucnit din cauza unei sobe fără acumulare de căldură. Până la sosirea pompierilor militari, incendiul a fost localizat de către membrii Serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă din comună.

Duminică, 23.01.2011
Mehadica – Accident cu un tractor răsturnat. Tânărul care îl conducea a rămas blocat, iar în sprijin, la faţa locului, s-au deplasat săteni, cât şi un echipaj de la Detaşamentul Caransebeş;
Bocşa – Incendiu la o casă particulară izbucnit din cauza unui coş de fum. Pompierii militari din Reşiţa au fost întorşi din drum, dat fiind faptul că situaţia era controlată, fără probleme, de către SVSU Bocşa. Au fost salvate şase persoane (patru adulţi şi doi copii);
Cuptoare, comuna Cornea – Incendiu casă particulară cu risc de extindere la alte case. Cauza probabilă de aprindere o constituie tot un coş de fum. Nu au fost victime. Valoarea bunurilor salvate se ridică la 350 de mii de lei. Pentru lichidarea acestui incendiu au acţionat, în cooperare, forţe din cadrul Detaşamentul Caransebeş, cât şi ale SVSU Băile Herculane.
Reşiţa – Urmare a unui accident rutier o conductă de gaz a fost fisurată, iar pompierii militari au asigurat zona pentru a lichida un eventual incendiu.

Alte situaţii:
Având în vedere situaţia meteorologică, la sfârşitul săptămânii trecute, mai multe localităţi au rămas, pentru intervale relativ scurte de timp, nealimentate cu energie electrică.
Au fost înregistrate unele probleme pe căile de comunicaţii feroviare. Astfel, sâmbătă 22.01.2011, trenul Intercity 591 Bucureşti-Timişoara a fost blocat pentru aproximativ o oră din cauza faptului că pe tronsonul Mehadia-Iablaniţa au fost semnalate căderi de pietre ce blocau linia ferată. Duminică, 23.01.2011, trei trenuri au fost oprite în mod controlat în staţii din cauza unor crengi căzute pe linia de înaltă tensiune. A fost vorba despre două trenuri care circulau din direcţia Caransebeş-Orşova, respectiv Orşova-Caransebeş şi trenul Rapid Caransebeş-Bucureşti.


INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Contact: plt. Anca Balint
isusemenic.ro

duminică, 23 ianuarie 2011

BULETIN DE PRESĂ

 EVENIMENTE RUTIERE
 În data de 21.01.2011, în jurul orei 01.00, lucrători din cadrul Poliţiei Oraşului Bocşa au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe strada Republicii, un conducător auto a pierdut controlul autovehiculului şi a intrat în coliziune cu un arbore.
Cu ocazia cercetării la faţa locului s-a constatat că D.IOAN, de 26 ani, în timp ce conducea un autoturism, a derapat şi a intrat în coliziune cu un arbore ornamental situat în afara părţii carosabile.
Ca urmare a verificărilor efectuate s-a stabilit că D.IOAN nu posedă permis de conducere, iar la testarea cu aparatul alcooltest a acestuia a rezultat o concentraţie alcoolică de 0,62 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de “ conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi conducere a unui autoturism având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge”.

 În data de 21.01.2011, în jurul orelor 07.30 poliţiştii rutieri l-au depistat pe V.GHEORGHE de 52 ani, din judeţul Argeş în timp ce conducea un autoturism, pe Calea Caransebeşului din municipiul Reşiţa, fără a poseda permis de conducere.
În cauză poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “ conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere ”.

 În data de 21.01.2011, în jurul orelor 18.30, Poliţia Municipiului Reşiţa a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă 112 despre producerea unui accident rutier pe DN 58 B.
Cu ocazia cercetării la faţa locului s-a stabilit că în timp ce S.ILIE de 36 ani, din Reşiţa, conducea un autoturism din direcţia Reşiţa spre Bocşa, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, carosabilul fiind acoperit cu zăpadă, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de B.ADRIANA, de 19 ani.
În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a pasagerului M.DANIEL de 21 ani, care a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Reşiţa pentru îngrijiri medicale şi ulterior la Timişoara şi rănirea uşoară a conducătoarei auto B.ADRIANA şi a pasagerei B.ALEXANDRA de 25 ani, ambele fiind transportate la Spitalul Judeţean Reşiţa pentru îngrijiri medicale.
Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

 În data de 21.01.2011, în jurul orelor 18.00, în timp ce Z.ALEXANDRU, de 25 ani, din Hunedoara, conducea un autoturism, pe DN 58 B, din direcţia Bocşa spre Reşiţa, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum într-o curbă la dreapta, carosabilul fiind acoperit cu mâzgă şi zăpadă, a derapat, a intrat pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu o autoutilitară condusă de B.FLORIN, de 49 ani, din judeţul Timiş.
În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului auto şi a pasagerului D.FLORIN de 24 ani, ambii fiind transportaţi la Spitalul Judeţean Reşiţa pentru îngrijiri medicale.
Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
În prezent se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

 În data de 21.01.2011, în jurul orelor 18.45, Poliţia Municipiului Reşiţa a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă 112 despre producerea unui accident rutier pe DN 58 B.
Cu ocazia cercetării la faţa locului s-a stabilit că în timp ce S.VASILE de 52 ani, din Reşiţa, conducea un autoturism pe strada Grădişte din cartierul Cîlnic, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, carosabilul fiind acoperit cu mâzgă şi zăpadă, a derapat şi a intrat în coliziune cu poarta unui imobil.
În urma accidentului conducătorul auto a fost rănit grav şi a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean din Reşiţa, unde în urma investigaţiilor a rămas internat.
Pasagerul D.CONSTANTIN, de 40 ani, a fost rănit uşor, fără a fi necesară internarea acestuia.
În prezent se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

 În data de 22.01.2011, în jurul orelor 23.30, lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Caransebeş - Biroul Rutier au oprit pentru control, pe raza localităţii Sacu, un autoturism.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că autovehiculul a fost condus de R.ION, de 38 ani, din Lugoj, care a declarat că nu are asupra sa permisul de conducere.
Fiind verificat de către poliţişti, bărbatul figura cu permisul anulat din data de 06.08.2009, pentru ucidere din culpă în urma unui accident de circulaţie.
În cauză s-a întocmit un dosar cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căruia i-a fost anulat permisul de conducere.

PURTĂTOR DE CUVÂNT
Agent de poliţie
CĂRBUNARU ANCUŢA-RAMONA

vineri, 21 ianuarie 2011

MESAJ PRIVIND FENOMENE METEOROLOGICE PERICULOASE FĂRĂ COD

Sursa: ANM BUCUREŞTI
Ziua/Luna/Anul: 21.01.2011
Fenomene vizate: ninsoare, intensificari ale vantului
Intervalul: 21.01.2011 ora 18 - 23.01.2011 ora 23
Zona afectată: conform textului



INFORMARE METEOROLOGICĂ
In intervalul mentionat va ninge in toata tara, mai abundent in jumatatea sudica. In zona litoralului, iar la inceputul intervalului si in Baragan si in Dobrogea continentala, precipitatiile vor fi predominant sub forma de ploaie, izolat insemnate cantitativ.
In noaptea de sambata spre duminica si pe parcursul zilei de duminica, in est si sud-est vantul va avea intensificari, viscolind temporar zapada.


Nota: Atenţionarile şi avertizările meteorologice se actualizează în funcţie de durata şi gravitatea fenomenelor prognozate.
Detaliere SRPV Timişoara:
In judeţele arondate CMR Banat-Crişana (Bihor, Arad, Hunedoara, Timiş, Caraş-Severin) va ninge pe arii extinse, cantităţi mai însemnate urmând să se acumuleze mai ales în zonele de munte şi în sudul Banatului.


INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Contact: plt. Anca Balint
isusemenic.ro

PRO LEX se alǎtură poliţiştilor pensionari protestatari

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor „Pro Lex” consideră cǎ măsura de recalculare a pensiilor speciale ale poliţiştilor este nedreaptă, întrucât, legea specială a avut la bază condiţii de muncă deosebite, care au avut ca efect uzura fizică şi psihică a poliţiştilor, context în care speranţa de viaţă a poliţistului român este de doar 62,5 ani.

Luni, 24 ianuarie, o delegaţie a Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Vamesilor „Pro Lex” se va alǎtura poliţiştilor pensionari protestatari, la marşul şi mitingul de protest organizate de Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă şi Retragere. Manifestările vor începe la ora 10.00 cu un marş din Piaţa Revoluţiei şi se vor finaliza cu mitinguri de protest ce vor avea loc în faţa Ministerului Administraţiei și Internelor, Serviciului Român de Informaţii şi Ministerului Apărării Naţionale.


Contact:
Alexandrescu Gheorghe consilier 0761.788.790

PIRATERIA DIN TAXIMETRIE

Ca urmare a unui număr însemnat de sesizări referitoare la calitatea serviciilor oferite de taximetrişti, cât şi pentru a combate activităţile ilicite în acest domeniu, Serviciul Rutier împreuna cu alte instituţii abilitate ale statului(OPC, A.R.R.,RAR) a organizat o serie de acţiuni de verificare a legalităţii transportului in regim de taxi.
    Scopul urmărit a fost acela de a identifica şi sancţiona pe aceia care nu posedă documente legale de practicare a taximetriei pe raza judeţului Caraş-Severin persoane care, prin activităţile ilicite desfăşurate pot afecta bugetul local şi siguranţa clienţilor.
Principalele zone de risc în ceea ce priveşte pirateria din taximetrie, au fost identificate ca fiind : zona complexelor comerciale, pieţele agroalimentare, gări si autogări.
    In urma controalelor efectuate au fost constatate următoarele activităţi ilegale desfăşurate de taximetrişti :
- alterarea indicaţiilor aparatului de taxat prin modificarea artizanala, in scopul majorării frauduloase a preţului cursei, în detrimentul clientului, modificare realizata prin amplasarea unui montaj electronic pe aparatul de taxat ( aşa zisă „maimuţa” ) prin intermediul căruia se trimit impulsuri electronice false către aparat. (oficial, aparatele de taxat sunt calibrate la omologare să indice un anume tarif, exprimat în lei/km. şi avizate metrologic parcurs
- utilizarea de aparate de taxat neomologate şi nefiscalizate, în scopul evaziunii fiscale.   
- refuzul taximetriştilor de a utiliza aparatul de taxat pe timpul cursei, în scopul însuşirii sumei datorate şi evitarea obligaţiilor fiscale.
- negocierea directă cu clientul a preţului cursei, înainte de efectuarea acesteia.
- neeliberarea bonului clientului la terminarea cursei, în scopul de a se evita obţinerea unei dovezi ce ar putea fi folosită la o eventuală reclamaţie faţă de calitatea serviciilor de transport.
Pentru a evita situaţii neplăcute, recomandăm tuturor celor care vor să beneficieze de transportul in regim taxi, sa apeleze pentru efectuarea unei comenzi la un dispecerat taxi, să se informeze atent asupra tarifelor afişate, să solicite neapărat bonul fiscal la finalul cursei, întrucât este documentul în baza căruia se pot depune eventualele reclamaţii referitoare la calitatea serviciului sau comportamentul şoferului.
De asemenea este recomandat sa fie evitate autovehiculele neinscripţionate, fara cupola „taxi” sau cele ce prezintă defecţiuni vizibile (caroserie avariată, anvelope uzate, faruri nefuncţionale,etc.).
INTOCMIT
Inspector de politie
Radu Ştefan

ULCIORUL NU MERGE DE MULTE ORI LA APĂ

În perioada 22.12.2010 - 16.01.2011, K.RUDOLF, în vârstă de 24 ani a pătruns în cinci imobile, situate pe raza comunei Văliug, de unde a sustras mai multe bunuri, respectiv: scule mecanice, produse cosmetice, o combină muzicală cu boxe detaşabile, articole de vestimentaţie, două truse de scule mecanice, băuturi alcoolice şi produse alimentare.
În data de 16.01.2011, tânărul a fost surprins de poliţişti în timp ce încerca să pătrundă într-un alt imobil pentru a sustrage bunuri.
Prejudiciul în valoare de aproximativ 4000 lei, a fost recuperat parţial.
Suspectul, cunoscut cu antecedente penale pentru furt calificat, a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore, iar în urma prezentării Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa în data de 18.01.2011, pe numele acestuia a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile.
În prezent se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Recomandări

Având în vedere că foarte multe persoane locuiesc în case cu curte şi gospodărie, iar infractorii în activitatea lor urmăresc să sustragă o diversitate de bunuri, se impune luarea unor masuri de protecţie care să-i apere de infractori.
Pentru infractori, o casă cu gospodărie este mai tentantă datorită suprafeţei mai mari pe care aceasta este dispusă, precum şi datorită distanţei dintre clădiri. Ceea ce este avantajos pentru cei care locuiesc la case, în apărarea lor împotriva hoţilor, sunt relaţiile comunitare existente între vecini.
Deoarece cele mai multe furturi din locuinţe sunt comise când proprietarii nu se afla la domiciliu, va recomandăm câteva măsuri care să duca la prevenirea furturilor din gospodăria dumneavoastră:
·         evitaţi, pe cât posibil, când plecaţi de acasă pentru mai multe zile să lăsaţi casa goala, apelaţi la un vecin să aibă grijă de locuinţa dvs. când lipsiţi mai mult, promiţând ca îl veţi răsplăti cu acelaşi serviciu când este el plecat de acasă;
·         nu lăsaţi cheile de la uşa sub preş, în cuiul de la poartă sau în alte locuri dosnice, deoarece ele pot fi găsite cu uşurinţă de către infractori;
·         daca aţi pierdut cheile de la poartă sau de la uşa de acces în locuinţă, luaţi urgent masuri de înlocuire a acestora;
·         nu lăsaţi în curte scări sau alte unelte, în acest fel îl împiedicaţi pe infractor să escaladeze sau să distrugă sistemele de închidere;
·         asiguraţi uşile sau porţile de la grajduri sau suri, care se afla situate spre grădini;
·         nu angajaţi ca zilieri sau îngrijitori persoane necunoscute, decât după anunţarea acestora la poliţie, în vederea verificării identităţii lor;
·         prezenta unui câine în gospodărie este de un real folos;
- în cazul observării unei persoane străine care transportă obiecte electronice, de îmbrăcăminte, etc. sesizaţi-va, alarmând vecinii, poliţia sau chiar trecătorii.




PURTĂTOR DE CUVÂNT
Agent de poliţie
CĂRBUNARU ANCUŢA-RAMONA

joi, 20 ianuarie 2011

PUNCTUL AMENDĂ

Prima lună a anului 2011 a adus cu ea creşterea valorii unui punct - amendă, de la 60 la 67 de lei, adică o majorare cu 12%.
Începând cu 1 ianuarie, cuantumul amenzilor creşte odată cu salariul minim pe economie. Astfel, acestea se ridică la maximum 1.340 de lei pentru persoane fizice şi la cel mult 6.700 de lei pentru persoane juridice, faţă de maximum 1.200 de lei pentru persoane fizice şi 6.000 de lei pentru firme sau instituţii ale statului, cât a fost până la sfârşitul anului 2010.
Practic, un punct - amenda reprezintă 10% din salariul minim brut pe economie. Şoferii prinşi la volan fără centura de siguranţă riscă, pe lângă cele două puncte de penalizare, amenzi cuprinse între 134 şi 201 lei, faţă de maximum 180 de lei cât plăteau până acum. Sancţiuni similare vor primi şi conducătorii auto care vorbesc la telefonul mobil.
În plus, şoferii care depăşesc cu 30 km/h viteza maximă admisă sau opresc fără motiv pe banda de urgenţă a autostrăzilor vor risca amenzi cuprinse între 268 şi 335 de lei, adică 4 sau 5 puncte - amendă.
Amenzile cresc şi mai mult pentru conducătorii auto care nu opresc la „Stop” sau pentru cei care depăşesc cu 40 km/h viteza maximă admisă. Aceştia vor fi sancţionaţi cu 6 sau 8 puncte - amendă, adică vor scoate din buzunar de la 402 la 536 de lei, faţă de maximum 480 de lei cât se plătea până la 1 ianuarie 2011. Şoferii care insultă participanţii la trafic, cei care transportă copii sub 12 ani pe locurile din faţă ale maşinilor, blochează intersecţiile sau depăşesc cu 50 km/h viteza maximă admisă riscă amenzi usturătoare, de la 9 la 20 de puncte - amendă, adică vor plăti între 603 şi 1.340 de lei.
Ultima categorie de contravenţii este valabilă doar în cazul firmelor sau al instituţiilor statului şi se aplică atunci când reprezentanţii acestora refuză să comunice poliţiştilor numele angajaţilor care au încălcat normele Codului Rutier, în timp ce se aflau la volanul maşinilor de serviciu. Aceste sancţiuni merg de la 21 până la 100 de puncte - amendă, adică de la 1.407 la 6.700 de lei.

INTOCMIT
Inspector de politie
RADU STEFAN

Poliţişti rutieri în acţiune

În data de 18.01.2011, în scopul prevenirii accidentelor cu victime, lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Reşiţa – Biroul Rutier, au executat acţiuni pe linia depistării şi sancţionării încălcărilor prevederilor legale, în special pe linia nerespectării regimului legal de viteză, sancţionarea faptelor de neacordare a priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea prin locuri special amenajate, dar şi pentru sancţionarea altor nerespectări ale normelor privind circulaţia pe drumurile publice .
În cadrul acţiunii au fost controlate 270 de autovehicule şi aplicate 65 de sancţiuni contravenţionale a căror valoare se ridică la aproximativ 8 800 lei.
Din totalul de sancţiuni contravenţionale, 57 au fost aplicate conducătorilor auto şi cinci altor participanţi la trafic, printre care trei pietoni.
Din totalul de sancţiuni contravenţionale, 15 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 12 pentru oprirea neregulamentară şi 31 pentru alte abateri.
Nepurtarea centurii de siguranţă a făcut şi ea „victime” în rândul şoferilor, astfel 11 dintre aceştia au fost nevoiţi să prezinte documentele pentru a li se întocmi procese-verbale pentru nerespectarea acestei norme legale.
De asemenea poliţiştii au lăsat 10 conducători auto fără permisele de conducere şi altor patru le-au fost reţinute şi certificatele de înmatriculare. Din totalul permiselor reţinute, 9 au fost pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor. Unui alt şofer, care nu a respectat normele referitoare la depăşire, i-a fost reţinut permisul.
Impunerea unui climat de disciplină în rândul conducătorilor de autovehicule în ceea ce priveşte respectarea vitezei legale de deplasare, reducerea numărului accidentelor rutiere şi a consecinţelor acestora pe fondul nerespectării limitelor legale de viteză dar şi acordarea de prioritate pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a străzii reprezintă obiective ce vor fi urmărite şi în perioadă următoare de către oamenii legii.

PURTĂTOR DE CUVÂNT
Agent de poliţie
CĂRBUNARU ANCUŢA-RAMONA

Evaluarea activităţii I.P.J. Caraş-Severin pe anul 2010

În data de 19.01.2011, la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Caraş-Severin, a avut loc şedinţa de evaluare a activităţii inspectoratului pe anul 2010.

 
La şedinţă au participat Octavian Ţunea - prefectul judeţului Caraş-Severin, Costinel Ristache - şeful A.T.O.P., cms. şef Alexandru Tanco – Adjunct al Inspectorului General al Poliţiei Române, şefii altor instituţii din judeţ aparţinând Ministerului Administraţiei şi internelor, conducerea inspectoratului, şefii poliţiilor municipale şi orăşeneşti, şefii serviciilor şi birourilor din cadrul I.P.J., precum şi ofiţeri şi agenţii de poliţie.

Chiar daca anul 2010 a fost un an dificil, poliţiştii au demonstrat profesionalism şi eficacitate „în lupta” cu infracţionalitatea, aspect relevat în bilanţul anului trecut.

Domnul comisar şef Alexandru Tanco a făcut câteva precizări în legătură cu aspectele pozitive ale activităţii: „Din start vreau să precizez faptul că vă încadraţi în cadrul judeţelor bine gestionate şi de aici concluzia, din statistică de data aceasta, este vorba de volumul criminalităţii, la total sesizate sunteţi în scădere.
Aş vrea să continui cu câteva aspecte pozitive în activitatea dumneavoastră. În primul rând cooperarea foarte bună cu procurorii şi rezultatele se văd pe partea de finalitate judiciară în primul rând şi pe partea de operativitate.”
Faptul că Inspectoratul de Poliţie Judeţean este primul din ţară la constatarea infracţionalităţii economico-financiară, iar la majoritatea tipurilor de infracţionalitate s-au înregistrat scăderi, a fost de asemenea apreciat de comisarul şef Alexandru Tanco, declarând că „Scăderea infracţionalităţii stradale cu 30% este de asemenea impresionant, scăderea furturilor din locuinţă cu 18%, scăderea numărului accidentelor grave cu 7%, scăderea furturilor din auto cu 41%, lucru de altfel nemaiîntâlnit la alte judeţe. N-am făcut precizarea cu privire la infracţionalitatea economico-financiară, la nivelul de constatare sunteţi pe primul loc pe ţară şi vă felicit.”
Şi anul acesta poliţiştii promit că vor interveni cu promptitudine la rezolvarea problemelor tuturor cetăţenilor şi vor manifesta acelaşi profesionalism în activitatea de zi cu zi, prezentând şi câteva dintre cele mai importante priorităţi ale inspectoratului de poliţie.
PRIORITĂŢI

Creşterea gradului de siguranţă publică a cetăţeanului prin:
§ Adaptarea permanentă a dispozitivelor de ordine şi siguranţă publică la situaţia operativă existentă la nivelul fiecărei localităţi, vizând preponderent zonele cu potenţial criminogen ridicat, astfel încât să fie diminuat numărul faptelor care pun în pericol siguranţa persoanelor în spaţiul public,
§ Acoperirea judicioasă, cu un dispozitiv rutier flexibil (folosind şi efectivele de ordine publică), a arterelor din interiorul localităţilor urbane şi a drumurilor naţionale, în intervalele orare şi în zilele cu risc rutier crescut, şi în funcţie de specificul traficului, realizarea de amenajări rutiere în zonele cu risc crescut de accidente,
§ Adâncirea şi diversificare cooperării cu instituţiile M.A.I. cu atribuţii în aplicarea legii, poliţiile comunitare şi autorităţile administraţiei publice locale, societatea civilă şi instituţii de învăţământ,
§ Creşterea capacităţii operative şi instituţionale în prevenirea şi combaterea violenţei precum şi cu privire la protecţia patrimoniului,
Continuarea acţiunilor pentru asigurarea unui mediu de afaceri curat, în special prin combaterea evaziunii fiscale în domeniile prioritare prevăzute în Hotărârea CSAT nr 69/2010,
Optimizarea şi eficientizarea folosirii resurselor existente, a suportului tehnico-operativ şi financiar,
Îmbunătăţirea sistemului de relaţionare cu societatea civilă şi asigurarea transparenţei acţiunilor.




PURTĂTOR DE CUVÂNT
Agent de poliţie
CĂRBUNARU ANCUŢA-RAMONA

marți, 18 ianuarie 2011

INCIDENT ARMAT LA REŞIŢA

Un tînăr, de aproximativ 25 de ani, a scos o armă într-o casă de schimb valutar din centrul municipiului Reşiţa, după ce casiera a refuzat să-i schimbe o bancnotă defectă. Nici o persoană nu a fost rănită, iar bărbatul nu a luat nici un ban, a declarat purtătorul de cuvînt al IPJ Caraş-Severin, Ancuţa Cărbunaru.

Bărbatul a mers la casa de schimb valutar pentru a schimba o bancnotă de 20 de euro, însă casiera a refuzat să facă acest lucru pentru că aceasta era defectă şi l-a trimis la o bancă, a declarat purtătorul de cuvînt al Poliţiei, Ancuţa Cărbunaru. În acel moment, tînărul a scos un pistol şi a a lovit cu patul acestuia geamul de protecţie, iar cu piciorul, uşa casieriei. Nici o persoană nu a fost rănită, a precizat Cărbunaru. Bărbatul nu a ameninţat pe nimeni, nu a spus nimic şi nu a furat niciun ban. Poliţia îl caută pe agresor. Firma care asigură paza casei de schimb valutar a sosit la faţa locului în două minute, însă individul reuşise să se facă nevăzut. Criminaliştii şi conducerea poliţiei municipiului şi judeţului au mai găsit, chiar lîngă uşa de la intrare, un glonţ nefolosit. Camerele de supraveghere montate şi la imobilele învecinate, probele prelevate de la faţa locului şi declaraţiile martorilor îi vor ajuta pe poliţişti să-l identifice pe pistolar.

Este al doilea incident în două zile, după ce aseară, persoane necunoscute au furat 3000 de lei din casa de marcat a unei farmacii dintr-un cartier reşiţean.

BULETIN DE PRESĂ

FURT DINTR-O FARMACIE
În data de 17.01.2011, în jurul orelor 18.00, Poliţia Municipiului Reşiţa a fost sesizată telefonic cu privire la faptul că persoane necunoscute au sustras dintr-o farmacie situată în zona Luncă o sumă de bani.
În urma cercetării la faţa locului s-a stabilit că într-un moment de neatenţie al farmacistei, persoane necunoscute au sustras aproximativ 3000 de lei din încasări.
În prezent se efectuează cercetări in vederea identificării suspecţilor, întocmindu-se acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

FĂRĂ DREPT DE A CONDUCE
În urma unor activităţi de supraveghere şi îndrumare a traficului rutier desfăşurate de lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Caransebeş, pe strada Grădinilor, a fost oprit pentru control un autoturism.
Cu ocazia verificărilor efectuate s-a constatat că autovehiculul a fost condus de V.BOGDAN, de 20 ani, însă avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
La testarea cu aparatul alcooltest a conducătorului auto a rezultat o concentraţie de 0,32 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii in fracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată”.


PURTĂTOR DE CUVÂNT
Agent de poliţie
CĂRBUNARU ANCUŢA-RAMONA