joi, 3 februarie 2011

BULETIN DE PRESĂ

FĂRĂ PERMIS DE CONDUCERE ŞI CU AUTOTURISMUL NEÎNMATRICULAT DAR CU DOSAR PENAL
În data de 02.02.2011, în jurul orelor 11.30, poliţiştii rutieri l-au depistat pe P.ION de 28 ani, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Germania pe strada Văliugului din Reşiţa fără a poseda permis de conducere, iar valabilitatea numerelor de înmatriculare era expirată.
În cauză s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără a poseda permis de conducere şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

A FOST OPRIT PENTRU CĂ NU PURTA CENTURA DE SIGURANŢĂ DAR ÎN URMA CERCETĂRILOR S-A ALES CU DOSAR PENAL
În data de 17.01.2011, în jurul orelor 14.30, lucrătorii Biroului Rutier Caransebeş au oprit pentru control un autoturism condus de C.MARIAN, de 51 ani, din Timişoara, întrucât conducătorul auto nu purta centura de siguranţă.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că C.MARIAN nu avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, fiind cercetat într-un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul neînmatriculat pe raza judeţului Arad în data de 29.01.2010.
Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost suspendat.

A FOST SURPRINS ÎNAINTE DE A SUSTRAGE BUNURI
În data de 02.02.2011, în jurul orelor 17.30, Politia Municipiului Caransebeş a fost sesizată telefonic, despre faptul că o persoana a fost surprinsă în incinta unei foste discoteci de pe raza municipiului.
În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii deplasaţi la faţa locului s-a constatat că F.FLAVIUS de 34 ani, a pătruns în incinta fostei discoteci prin forţarea uşii de acces cu intenţia de a sustrage bunuri.
În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la furt calificat.





PURTĂTOR DE CUVÂNT
Agent de poliţie
CĂRBUNARU ANCUŢA-RAMONA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu