Prima lună a anului 2011 a adus cu ea creşterea valorii unui punct - amendă, de la 60 la 67 de lei, adică o majorare cu 12%.
Începând cu 1 ianuarie, cuantumul amenzilor creşte odată cu salariul minim pe economie. Astfel, acestea se ridică la maximum 1.340 de lei pentru persoane fizice şi la cel mult 6.700 de lei pentru persoane juridice, faţă de maximum 1.200 de lei pentru persoane fizice şi 6.000 de lei pentru firme sau instituţii ale statului, cât a fost până la sfârşitul anului 2010.
Practic, un punct - amenda reprezintă 10% din salariul minim brut pe economie. Şoferii prinşi la volan fără centura de siguranţă riscă, pe lângă cele două puncte de penalizare, amenzi cuprinse între 134 şi 201 lei, faţă de maximum 180 de lei cât plăteau până acum. Sancţiuni similare vor primi şi conducătorii auto care vorbesc la telefonul mobil.
În plus, şoferii care depăşesc cu 30 km/h viteza maximă admisă sau opresc fără motiv pe banda de urgenţă a autostrăzilor vor risca amenzi cuprinse între 268 şi 335 de lei, adică 4 sau 5 puncte - amendă.
Amenzile cresc şi mai mult pentru conducătorii auto care nu opresc la „Stop” sau pentru cei care depăşesc cu 40 km/h viteza maximă admisă. Aceştia vor fi sancţionaţi cu 6 sau 8 puncte - amendă, adică vor scoate din buzunar de la 402 la 536 de lei, faţă de maximum 480 de lei cât se plătea până la 1 ianuarie 2011. Şoferii care insultă participanţii la trafic, cei care transportă copii sub 12 ani pe locurile din faţă ale maşinilor, blochează intersecţiile sau depăşesc cu 50 km/h viteza maximă admisă riscă amenzi usturătoare, de la 9 la 20 de puncte - amendă, adică vor plăti între 603 şi 1.340 de lei.
Ultima categorie de contravenţii este valabilă doar în cazul firmelor sau al instituţiilor statului şi se aplică atunci când reprezentanţii acestora refuză să comunice poliţiştilor numele angajaţilor care au încălcat normele Codului Rutier, în timp ce se aflau la volanul maşinilor de serviciu. Aceste sancţiuni merg de la 21 până la 100 de puncte - amendă, adică de la 1.407 la 6.700 de lei.
INTOCMIT
Inspector de politie
RADU STEFAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu