Bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) avizat, recent de Parlament, prevede disponibilizarea a 18.000 de angajaţi în 2011, în două etape. Cele 18.000 de disponibilizări care s-ar pregăti la Ministerul de Interne i-au pus pe jar pe liderii de sindicat, care i-au cerut ministrului Traian Igaş să analizeze foarte bine situaţia înainte să taie din personal. Asta, după ce bugetul Ministerului de Interne a fost tăiat cu 1 miliard şi jumătate de lei. Concedierile se vor face după criterii bine stabilite, cum ar fi cercetările penale sau disciplinare, pregătirea şi experienţa profesională şi respectarea conduitei deontologice. Nici o vorbă despre o nouă viziune managerială! Genul de "reformă şi gata" nu face decît să ascută rivalităţile din interiorul MAI. Sînt 110.000 de poliţişti, jandarmi, pompieri, poliţişti de frontieră, dar şi 40.000 de oameni din administraţie. Despre numărul mare de poliţişti, faţă de media europeană, invocată de ministrul de Interne, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, Marian Gruia are o altă opinie. "Media aceea se referă cu tot cu jandarmi. Dacă analizăm cu ce se ocupă jandarmii, adică restabilirea ordinii publice, o să descoperim că în realitate peste 4.000 păzesc instituţii. Este asta treaba lor? În legea lor spune că trebuie să restabilească ordinea publică. Pompierii, apoi, sînt peste 30.000, ceea ce e imens. E o cifră enormă faţă de ce este România. Jandarmeria şi pompierii au structuri supradimensionate faţă de responsabilităţi şi împărţire administrativă". Afirmaţiile sînt, dacă nu răutăcioase, cel puţin răuvoitoare. Domnul lider de sindicat nu spune nimic de faptul că există, într-adevăr, structuri parazite în cadrul instituţiilor de forţă, încadrate cu oameni, uneori, incompetenţi, care încasează sume fabuloase fără să facă nimic, în timp ce angajaţii, militari sau nu, trag din greu pe salarii de mizerie, ameninţaţi zilnic cu concedierea. Inclusiv "criteriile" expuse de ministrul Igaş confirmă ce spun: "experienţa profesională"... adică pompieri tineri, de viitor, dedicaţi, unii cu Academie, doctoranzi, trăiesc zi de zi cu ameninţarea rămînerii fără loc de muncă, în timp ce colonei burtoşi, incompetenţi, şpăgari şi rău-voitori, se lăfăie în birouri, la căldurică, pe zeci de milioane de lei, fără să facă NIMIC! Dacă eşti de bună credinţă ştii sigur că NU efectivele aflate efectiv în slujba cetăţeanului sînt supra-dimensionate, ci structura malignă care sufocă MAI şi o stoarce de resurse! Dar, de aceştia e mai greu să te atingi şi să faci... reformă! Din aceste considerente, "nenorociţii" ăia de europeni, care "nu ne vrea" în Shengen, au inventat un mecanism numit Noul Management Public (NMP) care implică şi companiile private în asigurarea Securităţii şi contribuie la reforma sectorului. Am sperat că Guvernarea aste portocalie, care se revendică de dreapta - dar care, constat, că e "făckută DIN dreapta! - va adopta fără rezerve acest mecanism de eficienţă. Din păcate, NU! De aceea Nu cred în reuşita reformei în Ministerul de Interne! Ea nu va fi decît o altă ciopîrţire brutală a unui sistem menit să asigure SECURITATEA NAŢIONALĂ.
Noul Management Public este un concept european care favorizează participarea firmelor private în livrarea de bunuri şi servicii publice, inclusiv în domeniul apărării şi al securităţii naţionale, domenii considerate pînă nu demult ca monopol al statului. Scopul promovării acestui concept este acela de a mări eficienţa serviciilor publice, inclusiv al guvernului, mai ales în ţări în care conceptul de "guvernare eficientă" figurează în Strategia Naţională de Securitate. Din 1990, în Europa, de Noul Management Public au beneficiat şi Companiile de Securitate Private, care au absorbit forţă de muncă înalt calificată, în urma reformelor la nivelul structurilor de securitate, privite destul de "exotic" la noi în ţară. Acestea sînt societăţi comerciale care oferă servicii care, deseori, implică cunoştinţe temeinice în folosirea forţei. Nu vorbesc de firmele de pază cu agenţi burtoşi, nespălaţi şi neglijenţi, nici de cei cu echipament de portar pe care îi întîlneşti, mai nou, pe la uşile Consiliilor Judeţene din România!
Noul Management Public are sens în contextul unei economii de piaţă solidă şi în contextul unei guvernări de dreapta, aşa cum s-a revendicat Guvernul Boc! În Europa, Marea Britanie este lider de necontestat al noului concept. Companiile Private de Securitate pot fi evaluate la adevărata lor valoare atunci cînd sînt puse în situaţia de a livra servicii de protecţie entităţilor publice şi private într-un climat de instabilitate, cum ar fi conflictele armate sau crizele umanitare. În Iraq, de exemplu, serviciile de protecţie au inclus: securitate statică, securitatea personală, escorte de securitate, securitate convoi, şi consiliere şi planificare (GAO, 2006, p. 10). Companiile Private de Securitate şi-au dovedit superioritatea în sprijinul oferit în manipularea logistică diversă, în gestionarea riscurilor, în culegerea de informaţii în special pentrumisiuni de menţinere a păcii şi în reconstrucţie, operaţiuni post-conflict. Deşi industria securităţii private tinde să devină indispensabilă unei societăţi moderne, paradoxal, aceasta nu figurează alături de sănătate şi administraţie locală în literatura de specialitate a managementul public. Cu toate acestea, din 1990, în Europa Companiile Private de Securitate sînt parte importantă a Noului Management Public, în managementul funcţiilor de apărare şi de securitate. Un argument cheie din spatele unor astfel de politici a fost creşterea eficienţei serviciilor de securitate. Trendul este ascendent: în ciuda imperfecţiunilor sistemului privat de securitate, tot mai multe state vor oferi tot mai multă securitate, cu sprijinul CPS. Expertiza militară şi de securitate este astfel variabilă şi reflectă, în general, nevoile, speciale ale clientului şi parametrii contractuali. Întrucât unele CPS sînt constituite ca furnizori independenţi de servicii (stand-alone), consultanţi de securitate licenţiaţi, oferta include o gamă largă şi complexă de servicii de securitate hibride (Ortiz, 2007, pp. 62 - 67). Cele două sectoare, public şi privat, au un interes comun în dezvoltarea unor modalităţi eficiente de identificare şi gestionare a efectelor negative determinate de activităţile crimei organizate şi de terorism, menţinerea ordinii publice, paza obiectivelor administrative, de învăţămînt sau infrastructuri critice.
Jocul cererii şi ofertei, la sfîrşitul Războiului Rece, explică proliferarea CPS. Armatele au fost micşorate şi au dus la o disponibilitate de personal cu experienţă pentru contractorii privaţi (Avant, 2005, pp. 30-31), care, împreună cu foştii poliţişti,detectivi sau alte profesii implicate în aplicarea legii, şi foşti ofiţeri de intelligence, constituie, în mare măsură, "nucleul dur" de personal al CPS. Creşterea ponderii CPS în conflicte armate, sau în securitatea internă a unor state, mai ales după 11 septembrie 2001, face ca tiparele stabilite pentru această industrie să se lărgească, inclusiv în ceea ce priveşte unele funcţii considerate suverane, ale statului şi marchează o schimbare profundă în monopolul violenţei, ca un răspuns la cererea pieţei. Securitatea unei naţiuni devine o problemă de cooperare de tip public-privat, în care autorităţile şi instituţiile statului gestionează o familie de riscuri şi ameninţări iar firmele private de securitate devin responsabile pentru o altă mulţime de vulnerabilităţi, riscuri şi ameninţări, specifice domeniului privat al statului sau individului. Autorităţile specializate şi serviciile de securitate privată sînt într-o relaţie de complementaritate, ambele contribuind la realizarea unui mediu naţional de securitate favorabil dezvoltării economice. Serviciile de securitate privată trebuie să devină principalul partener specializat, înalt calificat, al statului în gestionarea securităţii naţiunii. Din această calitate decurg atît drepturi cît şi obligaţii, atît pentru stat cît şi pentru serviciile de securitate privată. Drepturile şi obligaţiile, modalitatea de obţinere a licenţelor, certificarea profesională sau controlul activităţii acestor firme de securitate privată trebuie să fie reglementate în modalităţi care să permită dezvoltarea performanţei profesionale, impunerea unor standarde de calitate a serviciilor, de nivel internaţional, realizarea unei deontologii profesionale adecvate dar şi reducerea posibilităţii de introducere a arbitrariului, sau chiar a abuzurilor, de către autorităţile statului, mai ales în etapa de certificare sau de eliberare a licenţelor! Legea care reglementează activitatea serviciilor private de securitate în România NU asigură aceste condiţii, de aici şi imposibilitatea asigurării eficiente a securităţii, de exemplu, la sucursalele bancare sau unităţi de învăţămînt. La ora actuală Legea 333 din 2004 constituie sistemul de referinţă pentru desfăşurarea activităţii serviciilor de securitate privată în România. Apelul la aceste gen de firme este şi consecinţa neîncrederii publice în autorităţi. Într-un asemenea mediu, utilizarea descurajării (agenţii de securitate) este adesea percepută ca o modalitate mai eficientă de prevenire a infracţionalităţii. Un bun exemplu autohton îl reprezintă Compania românească 100%, BGS! Percepţia că statul este incapabil să-şi protejeze cetăţenii este tot mai crescută. Transparenţa acestor activităţi va permite creşterea performanţei şi a încrederii, atît a cetăţenilor cît şi a statului, în aceste gen de servicii. Evident, organizaţiile profesionale în domeniu au obligaţia de a îmbunătăţii, în permanenţă, regulamentele interne şi de a propune modificări legislative. Ca exemplu, vreau să dau Asociaţia Română a Specialiştilor în Securitate care, pînă pe 10 ianuarie 2011, s-a angajat să realizeze profilul profesional al agentului de securitate care va avea ca misiune securitatea unităţilor de învăţămînt!
Pentru a înţelege această transformare, procesul trebuie să fie examinat prin prisma teoriei managementului public, despre care vorbeam în deschiderea acestui text, destul de plictisitor şi, constat, destul de tehnic. Noul Management Public explică motivul pentru care guvernele contractează serviciile CPS şi mecanismele implicate, nu excluzînd Ministerul de Interne, ci suplimentînd necesarul. Privatizarea industriei de securitate, în conformitate cu NMP, susţine utilizarea mecanismelor de piaţă în alocarea de bunuri şi servicii publice, precum şi alocarea unui rol tot mai mare pentru sectorul privat în rezolvarea sarcinilor publice, adică exact ce-şi propune chinuitul guvern românesc, inclusiv cu comentata Lege a Învăţămîntului, de sorginte "friedman"-iană! De ce? Din motive de disciplină în primul rînd, împrumutată din practica mediului de la afaceri şi structurarea relaţiilor prin contracte, caracteristici importante (Ferlie & al, 2006.). Noul Management Public, contractează şi controlează relaţia dintre sectorul public şi privat pentru cheltuirea eficientă a banului public. NMP presupune, aşadar, o reformare a relaţiei tradiţionale între sectorul public şi sectorul privat. Firmele private pot intra acum în zonele considerate anterior monopol de stat, pentru că ele devin "parteneri în furnizarea de bunuri şi servicii publice " (Rosenbloom şi Kravchuck, 2002, p. 501). EFICIENŢA este, aşadar, în spatele reformei NMP. Ca rezultat al aplicării unei astfel de politici, ar trebui să avem costuri reduse pentru Guvern! În acest context, participarea CPS în industria de securitate colectivă şi naţională presupune o alternativă mai eficientă la serviciile de securitate publice aflate la dispoziţie. În practică, însă, eficienţa nu este întotdeauna realizabilă. Factori non-economici pot afecta procesul de selectare a celor mai bune firme. Noul Management Public induce o schimbare esenţială de viziune: "de la responsabilitate politică la responsabilitatea managerială "(Baker, 2004, p. 46). Teoretic, aflaţi în funcţii de conducere, politicienii identifica obiectivele şi apoi managerii le pun în aplicare. Managerii din sectorul public, spre deosebire de funcţionari publici tradiţionali, exercită un grad mai mare de autonomie şi de discreţie în realizarea obiectivelor. În consecinţă, managementul are unele forme autonome, pentru un set de activităţi, cum ar fi bugete, măsurarea performanţei şi organizare (Terry 1998, p. 4). SECURITATEA devenind un "produs de consum" generează apariţia în ecuaţie şi a altor termeni, proprii pieţei libere, precum PREŢUL sau STANDARDE DE CALITATE. Astăzi se caută identificarea unor standarde de tip ISO pentru serviciile de securitate privată, menite a oferi aceeaşi calitate, pentru aceleaşi tipuri de servicii.
Comisia Europeană (la invitaţa căreia, la sfîrşitul anului trecut, am analizat înainte de adoptare Strategia Internă de Securitate Europeană!) prin intermediul Direcţiei Generale de educaţie şi cultură, în cadrul programului LEONARD, a susţinut demararea unui parteneriat social între CoESS, Confederaţia Europeană a Serviciilor de Securitate, şi UNI-EUROPA, care reprezintă peste 30 de sindicate naţionale în acest domeniu. În urma unei activităţi de trei ani a fost elaborat un manual de pregătire profesională la nivel european pentru pază şi supraveghere, în sfera industriei de securitate privată. Metodele utilizate de către formatorii din industria de securitate, inclusiv la nivelul ARSS, vor asigura personalului din aceste firme asimilarea de cunoştiinte minime, la nivel naţional, în vederea obţinerii certificatului de aptitudine sau a îndeplinirii unor exigenţe specifice în acest sens. Procesul de evaluare este lăsat la latitudinea fiecărei ţări, ceea ce ştim singuri ce înseamnă pentru ROMÂNIA! De altfel, preşedintele Traian Băsescu a şi transmis ieri Guvernului să nu mai aloce cele 200 de milioane de euro programelor EADS, pentru o aderare care nu ştim cînd va avea loc! Atîta timp cît nu va exista o întrepătrundere reală şi firească între industria privată de securitate din România şi structurile Ministerului de Interne, în BENEFICIUL SIGURANŢEI CETĂŢEANULUI, nu cred în reformele reale din Internele româneşti!
Mario BALINT
analist de securitate al ARSS
preşedinte al BI Group şi TuaregTeam
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu