Bucureşti, 27 sep /Agerpres/ - Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se va reuni în şedinţă, sub conducerea preşedintelui Traian Băsescu, joi, de la ora 11,00, la Palatul Cotroceni, printre subiectele ce vor fi abordate de membrii CSAT aflându-se şi strategia pentru refacerea credibilităţii României, demersurile întreprinse pentru iniţierea programului Avion Multirol al Forţelor Aeriene şi strategia de privatizare a Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, pe ordinea de zi a şedinţei CSAT sunt incluse următoarele teme: strategia pentru refacerea credibilităţii României; starea Armatei României; demersurile întreprinse pentru iniţierea programului Avion Multirol al Forţelor Aeriene; evaluările privind ameninţările la adresa securităţii naţionale; procedurile pentru aplicarea prevederilor art. 46, alin. (9), din Legea Concurenţei nr. 21/1996 cu modificările şi completările ulterioare; proiectul de hotărâre a Guvernului pentru aprobarea strategiei de privatizare a Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă ''C.F.R. Marfă'' S.A. şi a mandatului Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii pentru implementarea acesteia; vulnerabilităţile de securitate identificate în contextul atentatului de la Burgas (Bulgaria).
De asemenea, în cadrul şedinţei vor fi abordate şi alte subiecte de interes pentru securitatea naţională.
Duminica trecută, ministrul Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu, anunţa, într-o emisiune televizată, că România ar putea plăti în jur de 600 de milioane de dolari, în cinci ani, pentru 12 avioane de tip F-16 achiziţionate la mâna a doua din Portugalia, iar prima tranşă pe care statul român ar trebui să o plătească anul viitor ofertanţilor este de 70 de milioane de dolari.
'Realităţile economice şi realităţile pieţei la ora actuală oferă posibilitatea unei achiziţii de 12 aparate în serviciu în situaţia în care decizia politică rămâne ferm orientată pentru aparatul de generaţia a V-a. Dacă dorim un aparat de generaţia a IV-a nou rămâne să vedem de unde găsim surse de finanţare. Oferta portugheză se cifrează în jur de 600 de milioane de dolari într-un orizont de timp de cinci ani de zile, deci nu se dau toţi banii odată, acesta este un alt avantaj. Graficul de preţ prezentat de partea portugheză, grafic pe care noi l-am luat serios în calcul, ar estima o primă tranşă de 70 de milioane de dolari, anul viitor. Avioanele ar urma să fie livrate după terminarea procesului de instruire a piloţilor, începând cu 2016', a explicat Corneliu Dobriţoiu, menţionând că în proiecţia de buget pentru anul următor au fost evidenţiate sumele necesare pentru plata primei tranşe.
Ministrul a precizat că cele 12 avioane F-16 au 3.500 de ore de zbor şi mai au o rezervă de 4.000-4.500 de ore de zbor, ceea ce înseamnă 200 de ore de zbor pe avion, suficient cât să asigure resursele necesare pentru următorii 20 de ani.
La rândul său, consilierul prezidenţial pe probleme de securitate, Iulian Fota, a arătat că România are nevoie de avioanele de tip F-16, la mâna a doua, care ar putea fi achiziţionate din Portugalia, în condiţiile în care ţara noastră nu îşi poate permite să cumpere avioane noi. Totodată, a spus Fota, varianta ca statul român să rămână fără aparate de zbor 'nu este una catastrofală', însă ar trebui să apelăm la alte ţări care să ofere servicii contra cost.
Precedenta şedinţă a CSAT a avut pe 19 iulie, sub conducerea preşedintelui interimar de la acea dată, Crin Antonescu.
joi, 27 septembrie 2012
Dumitru Prunariu, la 60 de ani: Aproape că nu am simţit trecerea anilor
Bucureşti, 27 sep /Agerpres/ - Dumitru Prunariu, preşedintele Consiliului Ştiinţific al Agenţiei Spaţiale Române şi unicul român care a efectuat un zbor în spaţiul cosmic, membru de onoare al Academiei Române, împlineşte joi 60 de ani.
Într-o declaraţie acordată AGERPRES, cu o zi înainte de aniversare, el a spus că aproape nu a simţit trecerea timpului. 'Pentru că a venit o serie întreagă de vârste, care se numesc importante, aş spune chiar în ultimele două decenii, şi cu atâtea probleme, treburi, activităţi interne şi internaţionale, aproape că n-am simţit trecerea anilor. Pur şi simplu constat că vârstele vin şi trec', a afirmat, miercuri, cosmonautul, pentru care important este să mai fie 'suficient de verde' pentru a face faţă activităţilor pe care le desfăşoară.
Prunariu spune că îşi onorează obligaţiile pe plan internaţional, care sunt legate şi de poziţia sa internă, ca preşedinte al Consiliului Ştiinţific al Agenţiei Spaţiale Române, dar şi ca reprezentant al României în Comitetul de relaţii internaţionale al Agenţiei Spaţiale Europene, organism în care ţara noastră este, de la începutul acestui an, membru cu drepturi depline.
În acelaşi timp, cosmonautul român îşi desfăşoară activitatea într-un grup de experţi guvernamentali, organizat pentru a elabora un studiu împreună cu 14 specialişti din alte state privind măsurile de transparenţă şi creştere a încrederii între ţări în domeniul activităţii spaţiale.
Dumitru Prunariu este implicat direct şi în activitatea Asociaţiei Exploratorilor Spaţiului Cosmic, unica asociaţie profesională, neguvernamentală, educaţională a tuturor astronauţilor şi cosmonauţilor din lume, al cărei preşedinte, pentru trei ani, a fost ales anul trecut.
'Acum lucrez intens pentru definitivarea detaliilor legate de organizarea congresului nostru anual, planetar, cum îi spunem, din Arabia Saudită', a spus Prunariu, adăugând că pentru anul viitor există o promisiune fermă din partea Germaniei că va organiza reuniunea.
Ca membru al Academiei Internaţionale de Astronautică, cosmonautul român va participa, duminică, la Neapole (Italia), la Congresul internaţional de astronautică.
Soţul, părintele şi bunicul Dumitru Prunariu este unul fericit. 'Nepoţica cea mare a trecut deja spre nouă ani, este în clasa a treia, fratele ei are cinci ani împliniţi, va merge şi el la şcoală în anul pregătitor, iar nepoţica cea mică a împlinit trei ani', a spus Prunariu, adăugând că are, 'normal, nişte nepoţi superbi', cu care se înţelege foarte bine.
La aniversarea din acest an, Dumitru Prunariu o are alături pe soţia sa, Rodica Prunariu, cu care a fost coleg de facultate, actualmente diplomat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, din 2007 ambasadorul României în Armenia. 'Ea şi-a prelungit puţin concediul pentru a fi alături de mine la această frumoasă aniversare', a mai spus Prunariu.
***
Dumitru Dorin Prunariu, singurul român care a ajuns în spaţiul cosmic, s-a născut la 27 septembrie 1952, la Braşov. A absolvit Facultatea de Aeronave a Institutului Politehnic din Bucureşti (1976), în această perioadă fiind deja pilot sportiv în cadrul aerocluburilor din Bucureşti şi Braşov. A obţinut mai târziu doctoratul în domeniul zborului spaţial (1985). A beneficiat de o bursă în cadrul Institutului Internaţional de Management în Aviaţie din Montreal (Canada, 1991), fiind primul român care a urmat cursurile institutului.
A lucrat ca inginer la Întreprinderea de construcţii aeronautice IAR Ghimbav (1976 - 1977). A urmat cursurile Şcolii militare de ofiţeri în rezervă pe care a absolvit-o în 1977. În aceeaşi perioadă a fost selecţionat în cadrul grupului de candidaţi cosmonauţi români pentru programul 'Intercosmos'. În 1978 a devenit ofiţer activ al Armatei Române.
Între anii 1978 şi 1981 a participat la ultimele pregătiri pentru zboruri cosmice pilotate pe nave de tip 'Soiuz' şi laboratoare speciale de tip 'Saliut', la Centrul de pregătire a cosmonauţilor 'Iuri Gagarin' de lângă Moscova. Echipajul din care făcea parte a fost desemnat pentru efectuarea primului zbor cosmic româno-sovietic.
Astfel, în seara zilei de 14 mai 1981, la ora 20,17 (ora Bucureştiului), a decolat în spaţiul extraterestru cu nava 'Soiuz 40', care a efectuat joncţiunea cu complexul orbital 'Saliut 6-Soiuz-T4'. Revenirea pe Pământ a avut loc la 22 mai 1981, zborul durând aproape opt zile, timp în care s-au derulat 22 de experimente ştiinţifice. În urma acestui zbor, Dumitru Prunariu a devenit primul cosmonaut român şi al 103-lea cosmonaut din lume ajuns în spaţiu.
Reîntors în ţară, a fost, între anii 1981 şi 1989, instructor-şef în cadrul Comandamentului aviaţiei militare şi profesor asociat la Facultatea de Aeronave din cadrul Institutului Politehnic din Bucureşti. La 7 ianuarie 1990 este numit adjunct al ministrului Transporturilor şi şef al Departamentului Aviaţiei Civile, funcţie deţinută până în 16 iulie 1991. Din toamna anului 1991 a revenit în cadrul Comandamentului aviaţiei militare. În anul 1992 a devenit membru în Biroul Permanent al Agenţiei Spaţiale Române, iar din 1998 şi până în 2004 a ocupat funcţia de preşedinte al agenţiei.
Între anii 2005 şi 2008 a fost preşedintele Consiliului de Administraţie al Agenţiei Spaţiale Române, iar din 2004 este preşedinte de onoare al ASR.
La începutul anului 2004, Dumitru Prunariu a fost numit ambasador în Rusia, fiind rechemat în ţară în mai 2005.
Preşedinte al Comitetului pentru utilizarea paşnică a spaţiului extra-atmosferic (COPUOS) (mandat: iunie 2010 - iunie 2012). Este preşedinte de onoare al Agenţiei Spaţiale Române (ROSA) şi preşedintele Asociaţiei Exploratorilor Spaţiului Cosmic (Association of Space Explorers - ASE), membru al Comisiei de astronautică şi aeronautică a Secţiei de Ştiinţe Tehnice a Academiei Române, al Federaţiei Aeronautice Internaţionale; membru corespondent al Academiei Internaţionale de Astronautică (din 1992); membru de onoare al Academiei Americano - Române de Arte şi Ştiinţe înregistrată în California (SUA) (mai 2002).
În 1985 a fondat, împreună cu alţi 24 de cosmonauţi din 12 ţări, 'Asociaţia Exploratorilor Spaţiului Cosmic', care a devenit în 1993 membru observator al Comitetului ONU pentru utilizarea în scopuri paşnice a spaţiului extraatmosferic.
În 1984 a fost decorat, de Societatea germană de astronautică, cu medalia 'Hermann Oberth' pentru merite în dezvoltarea cosmonauticii.
În anul 2000, a fost decorat de preşedintele României cu Ordinul naţional 'Steaua României' în rang de Mare Ofiţer. La 19 mai 2011, ministrul apărării naţionale, Gabriel Oprea, i-a conferit Emblema ''Onoarea Armatei României'', în semn de înaltă apreciere pentru întreaga activitate şi pentru merite deosebite care au contribuit la ridicarea prestigiului Armatei României.
Este autor a numeroase articole de specialitate, comunicări ştiinţifice şi al unor cărţi scrise în colaborare.

miercuri, 26 septembrie 2012
Emirul Qatarului cheamă la ONU la o intervenţie militară arabă în Siria
New York /Naţiunile Unite/, 26 sep /Agerpres/ - Emirul Qatarului, şeicul Hamad ben Khalifa al-Thani, a chemat marţi, în faţa Adunării Generale a ONU, la o intervenţie militară a ţărilor arabe în Siria, pentru 'a face să înceteze baia de sânge', transmite AFP.
Constatând că 'toate mijloacele au fost utilizate (...) fără efect', emirul a făcut apel ca 'ţările arabe să intervină ele însele, potrivit îndatoririlor lor naţionale, umanitare, politice şi militare, şi să facă ceea ce trebuie pentru a pune capăt băii de sânge în Siria'.
Emirul Qatarului a menţionat un 'precedent', şi anume intervenţia decisă de Liga Arabă în Liban în 1976 pentru stoparea războiului civil din acea ţară. Iniţiativa de atunci s-a dovedit 'eficace şi utilă', a subliniat emirul.
În octombrie 1976, în Liban a fost trimisă o forţă arabă de descurajare de 30.000 de militari, în majoritate sirieni.
Qatarul susţine opoziţia siriană împotriva regimului preşedintelui Bashar al-Assad.

Madrid: 28 de răniţi la manifestaţia din preajma parlamentului spaniol
Madrid, 25 sep /Agerpres/ - Manifestanţii strânşi în preajma legislativului spaniol au fost în cele din urmă împrăştiaţi de forţele de ordine, iar în Plaza Neptuno, din apropiere, a mai rămas doar un grup de protestatari, dintre cei care se adunaseră cu miile şi au cerut, în semn de protest faţă de măsurile de austeritate, demisia guvernului de la Madrid şi formarea unui nou for legislativ.
În urma confruntărilor dintre poliţie şi manifestanţi, 28 de persoane au fost rănite, după unele surse, 60 după alte surse, dintre care doi agenţi ai forţelor de ordine. După ce mai mulţi manifestanţi a încercat să treacă de barierele care împrejmuiau clădirea Congresului Deputaţilor, iar alţii au început să arunce cu pietre, petarde, sticle cu vopsea, precum şi cu alte obiecte, autorităţile au decis să intervină în forţă, au folosit gloanţe de cauciuc, i-au lovit cu bastoanele pe unii protestatari, şi în cele din urmă au arestat în total 22 de persoane.
Agenţii forţelor de ordine au intervenit marţi seară în forţă împotriva manifestanţilor adunaţi în Plaza Neptuno din capitala spaniolă, care protestau împotriva măsurilor de austeritate şi au decis să înconjoare clădirea legislativului spaniol dincolo de cordonul de securitate. Amplul protest convocat sub sloganul 'Încercuieşte Congresul' a început la Madrid de la primele ore ale după-amiezii pe străzile din jurul clădirii legislativului spaniol.

Două explozii puternice la Damasc, dintre care una alături de clădirea Statului Major
Damasc, 26 sep /Agerpres/ - Două deflagraţii de mare intensitate au zguduit miercuri dimineaţă centrul capitalei siriene Damasc, după cum transmite canalul de televiziune Al Manar, indicând că una din explozii s-a produs chiar alături de sediul Statului Major al armatei siriene. Televiziunea oficială, preluată de AFP, transmite că la locul incidentul s-a declanşat un incendiu.
'Două explozii teroriste s-au produs în apropiere de clădirea Statului Major din Damasc', a relatat televiziunea oficială fără să avanseze un bilanţ imediat al posibilelor victime.
Informaţia a fost confirmat de Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDH), o organizaţie neguvernamentală cu sediul la Londra, care precizează că prima deflagraţie a avut loc în piaţa ultrasecurizată a Omeiazilor, în centrul capitalei, iar celalată în cartierul Kafar Sousse, în sectorul vest al Damascului.
A doua explozie a fost însoţită de tiruri de arme automate de calibru mediu, conform OSDH, fără o estimare a numărului victimelor sau a proporţiei distrugerilor.

Zeci de mii de persoane au rămas fără adăpost în Pakistan în urma inundaţiilor. Sute de persoane au fost evacuate în Marea Britanie din cauza inundaţiilor
ISLAMABAD (MEDIAFAX) - Zeci de mii de persoane au rămas fără adăpost în urma inundaţiilor provocate de puternicele ploi musonice în provinciile pakistaneze Balochistan şi Sindh, declară autorităţile citate de BBC News în pagina electronică.
Aproximativ 120.000 de case au fost distruse şi zeci de mii de corturi au fost distribuite.
Oficialii din provincia pakistaneză Balochistan transmit că aproximativ 80 la sută din populaţie este afectată. Totuşi, jurnaliştii aflaţi la faţa locului afirmă că inundaţiile nu sunt la acelaşi nivel ca cele de acum doi ani care au devastat mare parte din ţară.
În Balochistan, guvernul a instalat posturi medicale pentru a trata problemele gastrice, malaria şi ale boli ale celor 500.000 de oameni rămaşi fără adăpost.
Un reporter BBC care a călătorit prin cele două provincii afectate transmite că mulţi oameni locuiesc acum sub cerul liber, pe orice bucată de pământ uscat pe care o pot găsi.
Autorităţiile declară că mâncarea, corturile şi medicantele sunt insuficiente.
Balochistan este cea mai mare provincie a Pakistanului, dar este pe ultimul loc în ceea ce priveşte infrastructura şi serviciile.
Corespondenţii BBC transmit că agenţiile umanitare nu pot acţiona eficient din cauza ameninţărilor constante cu răpirea cetăţenilor străini venite din partea militanţilor extremişti. De asemenea, jurnaliştii transmit că în provincia Balochistan mulţi oameni supravieţuiesc cu o singură masă pe zi din cauza proviziilor reduse de mâncare.
LONDRA (MEDIAFAX) - Sute de britanici au fost evacuaţi marţi din casele lor inundate, după două zile de ploi torenţiale care urmează să se agraveze miercuri, conform previziunilor meteorologice, transmite AFP.
Peste 300 de proprietăţi au fost inundate marţi, majoritatea pe coasta de nord-est a Angliei şi mai ales în oraşul istoric Morpeth, din Northumberland.
Nivelul cursurilor de apă urmează să crească miercuri în Yorkshire, avertizează ministerul britanic al Mediului.
Inundaţiile au blocat numeroase drumuri şi linii de căi ferate în nordul Angliei şi în Ţara Galilor, în special liniile care leagă Londra de Leeds, York şi Newcastle.
Peste o sută de maşini au fost blocate marţi timp de câteva ore în nordul Angliei pe autostrada A1 care leagă capitala de Edinburg, conform postului BBC.

COMUNICAT DE PRESĂ
Locţiitorul pentru operaţii şi instrucţie al şefului Statului Major General, generalul-locotenent Valeriu Nicuţ, s-a întâlnit marţi, 25 septembrie, la sediul MApN, cu locţiitorul comandantului Operaţiei Atalanta a Uniunii Europene, contramiralul Gualtiero Mattesi, care efectuează o vizită oficială în ţara noastră.
Participarea Armatei României la operaţii şi misiuni internaţionale ale NATO şi UE, precum şi implicarea Forţelor Navale Române, pentru prima oară, în operaţia Atalanta, au fost principalele subiecte discutate de cei doi demnitari.
Generalul-locotenent Valeriu Nicuţ a subliniat faptul că participarea la misiunea UE de combatere a pirateriei în Golful Aden cu fregata “Regele Ferdinand” reprezintă o premieră pentru Armata României şi dovedeşte determinarea ţării noastre de a-şi respecta angajamentele asumate ca stat membru al Uniunii Europene pentru descurajarea pirateriei şi protejarea navigaţiei internaţionale.
Contraamiralul Gualtiero Mattesi a mulţumit părţii române pentru participarea la operaţia Atalanta şi şi-a exprimat speranţa că, în urma efortului comun al ţărilor Uniunii Europene, zona Golfului Aden va deveni un mediu sigur şi stabil.
Referindu-se la misiunea fregatei “Regele Ferdinand”, locţiitorul pentru operaţii şi instrucţie al şefului SMG l-a informat pe contramiralul Mattesi că nava este în marş spre zona de operaţii, urmând ca, în jurul datei de 1 octombrie, să se alăture grupării de forţe din Golful Aden.
Fregata “Regele Ferdinand”, având la bord un echipaj format din 236 de persoane şi un elicopter PUMA naval, se află din 12 septembrie în marş spre Golful Aden. Nava românească va participa efectiv la Operaţia Atalanta în perioada octombrie-noiembrie 2012.
Biroul de Presă

Etichete:
MApN,
OPERATIUNEA ATLANTA,
PIRATERIE,
RO-NAVY,
UE
PROCEDURI DE LUCRU SPECIFICE ACTIVITĂŢILOR LICENŢIATE
Pentru a veni in sprijinul colegilor nostrii, dar si al autoritatii de reglementare, A.R.S.S. a intocmit si pune la dispozitia celor interesati PROCEDURILE DE LUCRU SPECIFICE ACTIVITĂŢILOR LICENŢIATE, asa cum sunt ele prevazute in CAP. VII, Art. 16 din ROF-ul elaborat de catre IGPR-DOP:
- Anexa nr.2 - PROCEDURA DE ELABORARE A PROIECTELOR SISTEMELOR DE ALARMARE ÎMPOTRIVA EFRACŢIEI;
- Anexa nr.3 - PROCEDURA DE INSTALARE A SISTEMELOR DE ALARMARE ÎMPOTRIVA EFRACŢIEI
- Anexa nr.4 - PROCEDURA DE PUNEREA ÎN FUNCŢIUNE ŞI ÎNTREŢINERE A SISTEMELOR DE ALARMARE ÎMPOTRIVA EFRACŢIEI.
- Anexa nr.5 - PROCEDURA DE PROGRAMARE ŞI CONECTARE LA STAŢIA DE DISPECERIZARE A SISTEMELOR DE ALARMARE ÎMPOTRIVA EFRACŢIEI.
Procedurile realizate de catre A.R.S.S. sunt realizate conform ISO 9001, au caracter informativ, de recomandare, nu sunt limitative şi li se pot aduce modificări şi completări.
Va invit sa solicitati aceste proceduri la: office@arss.org.ro

luni, 24 septembrie 2012
25 de obiecte explozive neutralizate de geniştii militari
CHIŞINĂU, 24 septembrie, 2012 – Geniştii Armatei Naţionale au neutralizat pe parcursul săptămînii precedente 25 de obiecte explozive, depistate în mai multe localităţi din Republica Moldova.
Potrivit locotenent-colonelului Mihail Semionov, şeful Secţiei Geniu a Armatei Naţionale, cele mai multe obiecte explozive au fost depistate lîngă satul Plopi Ştiubei, raionul Ştefan Vodă, de către lucrătorul silvic al localităţii. Acesta a alertat forţele de ordine, după ce a găsit cîteva obiecte neidentificate în timpul săpăturilor agricole din apropierea pădurii. Sosiţi la faţa locului, geniştii batalionului „Codru” au descoperit 11 bombe de aruncător, calibru 81 mm, şi patru cartuşe calibru 7,62 mm. Obiectele explozive de producţie germană, care datează din perioada anilor 1940-1944, au fost nimicite la faţa locului.
Locotenent-colonelul Semionov a adăugat că, în această perioadă, geniştii militari au mai fost solicitaţi în localităţile din raioanele Anenii Noi, Hînceşti şi Căuşeni, unde au fost depistate proiectile de artilerie, grenade F-1 şi bombe de aruncător.
În urma cercetării terenului, militarii au constatat că muniţia neexplodată s-a aflat în sol timp de 65 de ani şi prezenta un pericol eminent pentru oameni.
De la începutul acestui an, geniştii militari au efectuat 185 de ieşiri la deminare şi au lichidat 1916 obiecte explozive în diferite localităţi ale republicii.
Pentru informaţii contactaţi:
Locotenent – colonel Diana GRĂDINARU, Şef Serviciul Relaţii Publice,
Tel: +373 22 252090, +373 079704708
Abonaţi-vă la noutăţile Ministerului Apărării pe www.army.md
Vizitaţi-ne pe YouTube, Facebook, Flickr şi Twitter
YouTube: http://www.youtube.com/mdnationalarmy
Facebook: http://www.facebook.com/MDAarmy?sk=info#!/MDAarmy?sk=wall
Flickr: http://www.flickr.com/photos/army_md/
Twitter: http://twitter.com/#!/MD_NationalArmy

Bijuterii recuperate
În data de 19 septembrie, lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Reşiţa au reuşit identificarea şi reţinerea unui suspect într-un caz de furt comis în cursul lunii iunie a acestui an.
Iniţial, C.CONSTANTIN, a sesizat faptul că din apartamentul său situat pe bulevardul Muncii din Reşiţa, i-au fost sustrase aproximativ 25 de grame de bijuterii din aur a căror valoare se ridica la suma de aproximativ 3500 lei.
Totuşi, în urma investigaţiilor efectuate pe parcursul mai multor săptămâni, poliţiştii au reuşit identificarea şi reţinerea principalului suspect, un bărbat în vârstă de 30 ani.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, iar suspectul a ajuns în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă pentru 24 de ore. În urma prezentării la instanţa de judecată, pe numele tânărului a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Bărbatul este cunoscut cu antecedente penale, în perioada 1998-2008 fiind condamnat de 16 ori pentru săvârşirea de furturi, tentativă la tâlhărie şi tâlhărie.

Starea de sănătate a caporalului Dragoş Vasile Dobra rănit duminică, 23 septembrie, în misiune de patrulare pe autostrada A1, în provincia Zabul din Afganistan, este bună.
Militarul a fost transportat de la spitalul militar din baza Lagman la cel din Kandahar unde a fost evaluat clinic şi investigat paraclinic de medici specialişti care au confirmat că militarul este în afara oricărui pericol.
Caporalul Dragoş Vasile Dobra a fost vizitat de către comandantul Comandamentului Regional de Sud (RC-South), generalul-maior Robert Abrams, care a adus mulţumiri militarului pentru profesionalism şi curaj, batalionului din care provine, precum şi Armatei României.
Conducerea Ministerului Apărării Naţionale urmăreşte în continuare cu atenţie evoluţia stării de sănătate a militarului.

AFGHANISTAN,
CAPORALUL DRAGOŞ VASILE DOBRA,
MApN,
RO-ARMY,
ZABUL
Săptămâna prevenirii criminalităţii
În acestă săptămână, 24 – 29 septembrie 2012, la nivel naţional şi implicit pe raza judeţului Caraş-Severin se desfăşoară cea de-a şaptea ediţie a manifestării „Săptămâna prevenirii criminalităţii”.
Activităţile desfăşurate de poliţiştii cărăşeni în această perioadă vizează sensibilizarea populaţiei cu privire la importanţa prevenirii criminalităţii şi la necesitatea unor conduite antivictimale şi antiinfracţionale.
Ziua de luni, 24 septembrie va fi dedicată prevenirii delincvenţei juvenile, fiind organizate întâlniri cu grupuri ţintă, respectiv elevi-profesori, în cadrul cărora le vor fi prezentate tinerilor aspecte legate de delincvenţa juvenilă şi vor fi distribuite materiale cu caracter preventiv.
Trebuie menţionat că în perioada octombrie 2012 – martie 2013 se va desfăşura la nivel naţional Campania de prevenire a delincvenţei juvenile „Nu lăsa violenţa să te transforme într-un infractor”.
În cea de-a doua zi, tot minorii sunt în atenţia poliţiştilor. De această dată activităţile vor fi dedicate prevenirii victimizării minorilor. În municipiul Reşiţa va fi organizată o „acţiune” la Centrul de Plasament „Speranţa”, având ca tematică prevenirea victimizării minorilor instituţionalizaţi. La celelalte poliţii municipale şi orăşeneşti activităţile desfăşurate în cooperare cu reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş-Severin şi Direcţiei Judeţene de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, vor viza prevenirea absenteismul şcolar şi nu numai.
Activităţile din ziua de miercuri este una dintre priorităţile naţionale a Poliţiei Române şi anume: prevenirea infracţiunilor de furt. Împreună cu reprezentanţii unei societăţi de asigurări poliţiştii vor fi prezenţi în zona supermarket-urilor, dar şi în parcările din zona blocurilor din Reşiţa pentru a
discuta cu proprietarii de autovehicule şi pentru a distribui materiale preventive referitoare la necesitatea asigurării autoturismelor în vederea prevenirii furturilor de şi din auto.
Lovirile sau alte violenţe, dar mai ales tâlhăriile vor fi subiectul zilei de joi, 27 septembrie. Zona localurilor de alimentaţie publică de pe raza judeţului va reprezenta ţinta oamenilor legii care vor pune accentul pe prevenirea infracţiunilor comise cu violenţă ca urmare a consumului de alcool.
Siguranţă rutieră îşi doresc poliţiştii în ultima zi din „Săptămâna prevenirii criminalităţii” şi nu numai. Lecţii de educaţie rutieră vor primi elevii din unităţile de învăţământ din tot judeţul.
Prevenirea accidentelor rutiere este de asemenea în permanenţă în atenţia poliţiştilor, iar activităţile din ziua de vineri îi vizează pe toţi participanţii la trafic.
Cum „Parada motocicliştilor” a fost prezentă încă de anul trecut şi anul acesta, activităţile vor fi încheiate de „cavalerii” pe două roţi într-un marş organizat în municipiul Reşiţa în data de 29 septembrie.
Au spart betonul
Vineri, 21 septembrie a.c., în jurul orei 18.00, dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin a fost sesizat despre faptul că două persoane sparg plăcile din beton de la canalul termic situat în spatele staţiei de benzină din cartierul Triaj din mun. Reşiţa.
Jandarmii s-au deplasat la faţa locului unde, în urma verificărilor, i-au identificat pe numiţii B.C., în vârstă de 34 ani şi R.T., în vârstă de 28 ani, ambii din mun. Reşiţa, care au distrus mai multe plăci din beton de la canalul termic al societăţii CET 2010 Reşiţa, cu scopul sustragerii materialului feros din canal.
În urma celor constatate, jandarmii cărăşeni au întocmit celor în cauză actele premergătoare începerii urmăririi penale, fiind susceptibili de comiterea infracţiunilor de “ distrugere ” şi „Tentativă de furt calificat”, dosarul fiind înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa în vederea continuării cercetărilor.
COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL

"NIMENI" NU POATE SALVA PE NIMENI
REPORTAJ DE RĂZBOI
E dimineaţă. Din ceaţa care se ridică sub razele soarelui apar, sus, pe deal, blocurile ştirbite de violenţe: fără geamuri şi uşi, ca nişte orbite fără ochi. E linişte. Pe străduţa îngustă, la ora la care copiii ar trebui să se pregătească de şcoală, sau adulţii pentru serviciu, nu se aude nici un zgomot. Apa la wc-uri nu se trage pentru că, nu-i aşa, "privata" nu are canalizare. Deci, nici apă! Stivele de lemne stau cuminţi, în faţa porţii. Pe o bordură, îl văd pe El. "Nimeni", îmi spune!
E relativ tînăr, disperat, murdar, soios, cu privirea rătăcită. Arată ca un Christ sătul de viaţă şi de nedreptate. Degetele de la picioare îi străpung adidaşii mult prea vechi, iar unghiile lungi şi murdare zgîrie ritmic textura gecii. "Demult, priveam la televizor. Emisiuni culturale. Dar, ştiam şi politică. Nimeni nu ştia mai multă politică decît mine! Pînă în clasa a zecea am fost primul în clasă. Apoi... Colegii mei, mai slab pregătiţi au terminat o facultate. Eu... m-am oprit la 10 clase! Dar, nu-mi pare rău. Am "evoluat" odată cu oraşul". Rîde. Şi rîsul îţi dezvăluie dinţii stricaţi. "Cuvintele sînt ca stropii de ploaie. Nici unul nu e la fel", îmi spune "Nimeni", încercînd să-şi aprindă o ţigară ruptă. "Banii nu contează atît de mult. Azi, am vîndut nişte tablă. Am făcut şase lei. Cît să am de pîine şi de ţigări. E ca în filmul ăla..., eh, ce-ţi spun eu, era demult, o capodoperă a genului... Un mijloc de a ne împlini vanităţile. Eu nu pot salva pe nimeni. Fiecare e dator să alerge cu colacul de salvare pe stadion, la maraton. Sau Maraton, nu? Grecii antici aveau democraţie, noi mai avem doar stafia aceleia"...
"Nimeni" scoate din plasa de un leu o memorie de calculator. "Uite, dacă aş avea electricitate, aş monta chestia asta şi dintr-odată aş avea mai mulţi rami... vreme trece, vreme vine, cu toţii au uitat de mine"... Băiatul se ridică şi-şi pierde paşii pe străduţa pietruită. În zare, blocurile marcate de violenţă: fără ferestre, fără instalaţii sanitare.
Nu e nici Sarajevo sub asediu, nici Racejak. E Anina. Un orăşel minier din Caraş-Severinul anilor 2012. Fără canalizare, fără încălzire, fără spital. 8000 de oameni, din care 40% pensionari şi... 500 de salariaţi, majoritatea la Consiliul local. "Nimeni" poate fi considerat "emblema" oraşului, în declin după 2006, anul accidentului minier în care şi-au pierdut viaţa 7 ortaci. Atunci, preşedintele ţării a cerut închiderea urgentă a minei. Nu s-a pus nimic în loc.
La Anina, epocile se dau peste cap...

Nave chineze intră în apele teritoriale japoneze
Tokio, 24 sep /Agerpres/ - Două nave de patrulare chineze au intrat luni dimineaţă într-o zonă considerată de Japonia ca apele sale teritoriale, în largul unor insule disputate din Marea Chinei de Est, au anunţat gărzile de coastă nipone, transmite AFP.
Aceste două nave au trecut la 20 km de două dintre insulele Senkaku, Kubashima şi Uotsurijima, au precizat gărzile de coastă.
Alte patru nave de patrulare chineze navigau puţin mai departe, lângă limita de 22 de km ce marchează frontiera apelor teritoriale japoneze.
Săptămâna trecută, 13 nave guvernamentale chineze au navigat cel puţin patru zile în apropiere de insulele Senkaku, administrate de Tokio dar revendicate de Beijing sub numele de Diaoyu şi situate la 200 km nord-est de Taiwan şi 400 km vest de Okinawa /sudul Japoniei/.
Tensiunea este în creştere de la începutul lunii septembrie şi decizia japoneză de a naţionaliza trei dintre aceste cinci insule nelocuite, unde fundul mării ar putea conţine hidrocarburi.
Manifestaţii antijaponeze au adunat zeci de mii de persoane în China timp de mai multe zile la mijlocul lunii septembrie.
De atunci, autorităţile chineze se pare că au acţionat pentru a opri aceste proteste, dar tensiunea rămâne puternică între cei doi vecini.
Duminică, China a decis 'amânarea' unei ceremonii de marcare a 40 de ani de la normalizarea relaţiilor dintre China şi Japonia, programată la 27 septembrie.

duminică, 23 septembrie 2012
ZABULUL CERE SÎNGE ROMÂNESC
Caporalul
Dragoş Vasile Dobra aflat în misiune de patrulare pe autostrada A1, în
provincia Zabul din Afganistan, a fost rănit duminică, 23 septembrie, în jurul
orei 15.30 (ora României), în urma exploziei unui dispozitiv
improvizat.
Militarul
executa misiunea împreună cu alţi camarazi din Batalionul 2 Manevră şi a fost
singurul rănit în urma incidentului.
După
acordarea primului ajutor la faţa locului, acesta a fost transportat
imediat cu un elicopter de evacuare medicală la spitalul din baza Lagman. Din
primele investigaţii medicii au transmis că este stabil hemodinamic.
Conducerea Ministerului Apărării Naţionale urmăreşte cu atenţie evoluţia stării
de sănătate a militarului.
Biroul de Presă
Etichete:
AFGHANISTAN,
CAPORALUL DRAGOŞ VASILE DOBRA,
MApN,
RO-ARMY
Un atac israelian asupra Iranului ar declanşa "un al treilea război mondial" - general iranian
TEHERAN
(MEDIAFAX) - Un comandant al Gardienilor Revoluţiei, armata de elită a
regimului iranian, a afirmat că un atac al Israelului asupra Iranului ar
declanşa "un al treilea război mondial", avertizând asupra unui
posibil atac "preventiv" al Teheranului în cazul unor pregătiri
israeliene, relatează AFP.
Dacă Israelul şi Iranul se vor confrunta militar, "aceasta s-ar transforma în al treilea război mondial", a declarat generalul Amir Ali Hajizadeh la canalul iranian de limbă arabă Al-Alam.
Dacă un atac israelian pare iminent, "este posibil să lansăm un atac preventiv. Dar nu vedem asta pentru moment", a declarat Hajizadeh, care răspunde de sistemele de rachete.
Liderii israelieni ameninţă în mod regulat cu atacuri împotriva instalaţiilor nucleare iraniene pentru a împiedica această ţară să se doteze cu arma nucleară, chiar dacă Teheranul insistă asupra caracterului civil al programului său nuclear.
În cazul unui atac israelian, cu sau fără undă verde din partea SUA, iranienii "vor ataca bazele americane din Bahrein, Qatar şi din Afganistan", a adăugat Hajizadeh.
Israelul "nu-şi poate imagina răspunsul (iranian) şi va suferi pagube importante", a continuat acesta.
Sâmbătă, generalul Mohammad Ali Jafari, comandantul şef al Gardienilor Revoluţiei, a estimat că un război israelian împotriva Iranului "va avea loc în cele din urmă" şi că ţara sa este gata de această confruntare care va duce la distrugerea statului evreu.
A fost pentru prima dată când un înalt responsabil iranian a recunoscut posibilitatea unui conflict armat cu Israelul.

vineri, 21 septembrie 2012
Cei 33.000 de militari trimişi de preşedintele Obama au părăsit Afganistanul
Washington, 21 sep /Agerpres/ - Cei 33.000 de militari americani trimişi începând cu 2009 de preşedintele Barack Obama în Afganistan, în cadrul strategiei de 'presiune', au părăsit ţara asiatică, a declarat joi seara pentru AFP un reprezentant al Ministerului Apărării american.
Conform angajamentului preşedintelui american, aceste întăriri au plecat din Afganistan la sfârşitul acestei veri - în contextul campaniei pentru prezidenţialele din noiembrie. În Afganistan, există în prezent aproximativ 68.000 de militari americani şi 40.000 ai Forţei internaţionale de asistenţă pentru securitate în Afganistan /ISAF/, condusă de Alianţa Nord-Atlantică.
Această retragere, începută în luna iulie, intervine după 11 ani de conflict în care atacurile asupra ISAF de către soldaţi şi poliţişti afgani s-au intensificat, provocând 51 de morţi de la începutul lui 2012.
Anunţând respectiva retragere, Barack Obama a explicat că misiunea întăririlor a fost de a descuraja atacurile talibane şi de a împiedica reinstalarea reţelei teroriste Al-Qaida în regiune.
Operaţiunea a permis recucerirea zonelor sudice şi sud-vestice, însă talibanii şi-au intensificat operaţiunile în partea estică a ţării, la graniţa cu Pakistanul.
ISAF a început transferul de prerogative forţelor de ordine afgane în unele provincii şi urmează să părăsească ţara până la sfârşitul lui 2014, când armata şi poliţia afgane vor trebui să asigure securitatea întregii ţări.

Ţigări netimbrate, confiscate de jandarmi la Bocşa
Miercuri, 19 iunie a.c., între orele 11.00-13.00, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin au acţionat pe raza oraşului Bocşa, în pieţe şi în alte locuri susceptibile de a fi găsite ţigări şi alte produse de contrabandă, în vederea prevenirii şi combaterii contrabandei cu ţigări şi produse contrafăcute.
În urma acţiunilor desfăşurate de jandarmii cărăşeni, au fost identificate două persoane care ofereau spre vânzare ţigări de contrabandă, totodată fiind descoperite şi ridicate în vederea confiscării 32 de pachete de ţigări (640 ţigarete) netimbrate pentru care acestea nu deţineau acte de proveninţă.
Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată şi predată lucrătorilor din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Caraş-Severin.
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin va continua acţiunile specifice pentru combaterea activităţilor ilicite cu produse de contrabandă şi în perioada următoare.
Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul

Germania: Amânarea unei campanii privind radicalizarea unor tineri musulmani
Berlin, 20 sep /Agerpres/ - O campanie de afişaj a guvernului german împotriva radicalizării unor tineri musulmani a fost amânată provizoriu, a anunţat joi Ministerul federal de Interne, citat de AFP.
'Pe baza evaluărilor poliţiei criminale federale (BKA) cu privire la pericolele actuale', demararea campaniei, prevăzută pentru vineri, a fost amânată, a menţionat Ministerul de Interne, fără să precizeze o altă dată.
În timpul acestei campanii care urma să fie lansată de Ministrul de Interne la 21 septembrie, tineri musulmani sunt înfăţişaţi în poze alb-negru prezentate la fel ca anunţurile pentru persoane dispărute ce pot fi întâlnite pe străzi sau în staţiile mijloacelor de transport în comun.
'Este fiul nostru Ahmad. Ne lipseşte pentru că nu-l mai recunoaştem. Este din ce în ce mai retras şi devine tot mai radical pe zi ce trece. Ne este teamă că-l vom pierde complet, în profitul fanaticilor religioşi şi al grupărilor teroriste. Dacă şi voi vă confruntaţi cu acelaşi probleme, adresaţi-vă centrului de consiliere împotriva radicalizării', se afirmă în legenda fotografiilor.
Aceste afişe trebuiau să fie lipite în cartierele locuite predominant de imigranţi din Berlin, Hamburg şi Bonn. Ele pot fi văzute pe Facebook şi pe alte site-uri de pe internet.
Asociaţiile musulmane, care în ultimele săptămâni au protestat faţă de aceste acţiuni, au salutat amânarea şi au cerut abandonarea efectivă a campaniei.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)

.jpg)