Se afișează postările cu eticheta lt.-col. DIANA GRADINARU. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta lt.-col. DIANA GRADINARU. Afișați toate postările

joi, 3 ianuarie 2013

Geniştii militari au neutralizat 2171 de obiecte explozive

CHIŞINĂU, 3 ianuarie  2013 — Pe parcursul anului 2012 geniştii Armatei Naţionale au nimicit 2171 obiecte explozive,  descoperite în diferite localităţi ale ţării.
Potrivit locotenent-colonelului Mihail Semionov, şeful secţiei geniu a Armatei Naţionale, pionierii militari au executat în total 242 misiuni de deminare şi au neutralizat 2171  de obiecte explozive. Echipele de genişti au fost solicitate cel mai frecvent în raioanele Căuşeni, Anenii-Noi, Orhei, Cantemir, Nisporeni,  Ialoveni,  Criuleni şi Ştefan -Vodă.
Peste 173 de misiuni de deminare au fost îndeplinite de către geniştii din  Batalionul Geniu „Codru” din Negreşti. Pionierii militari din Brigăzile de infanterie motorizată „Moldova” din Bălţi, „Ştefan cel Mare” din Chişinău şi „Dacia” din Cahul au executat 69 misiuni de deminare în diferite localităţi.
Cel mai frecvent au fost găsite proiectile de artilerie de calibrul  76 mm, 122 mm şi grenade de mînă, de producţie sovietică şi germană. Totodată, geniştii Armatei Naţionale au depistat cîteva bombe de aviaţie cu greutatea de 250 kg, acest tip de muniţie fiind cu pericol iminent de explozie.
De menţionat că din numărul total al obiectelor explozive, 98 la sută au rămas din perioada războiului al doilea mondial, iar alte două procente - din timpul conflictului armat de pe Nistru.
În Armata Naţională sînt create şase grupuri de deminare care acţionează în zona de nord, centru şi sud a Republicii Moldova.

Lt.col. Diana GRADINARU Sef Serviciul Relatii Publice, Ministerul Apararii al Republicii Moldova 





marți, 18 decembrie 2012

Armata Naţională ajută populaţia din nordul ţării

Update  15:00 -  Echipa mobilă a brigăzii „Moldova” a  transportat la  Maternitatea din  municipiul Bălţi  o femeie însărcinată din satul Hănăsenii Noi, raionul Drochia.   Alte două persoane din satul Moara de Piatră, acelaşi raion, care necesitau spitalizare urgentă, au fost transportate la spitalul municipal Bălţi.
Chişinău, 18 decembrie 2012 – Militarii Armatei Naţionale continuă să acorde ajutor la deszăpezirea drumurilor în raioanele de nord . Pînă  în prima jumătate a zilei de marţi, 18 decembrie, 31 de militari şi 7 unităţi de tehnică cu tracţiune integrală au fost antrenaţi la deblocarea traseelor şi evacuarea persoanelor.

Potrivit şefului Centrului Operaţional de Comandă al Marelui Stat Major al Armatei Naţionale, colonelul Alexandru Nica, o echipă mobilă, formată din 23 de militari şi o unitate de tehnică din cadrul Brigăzii „Moldova”, se deplasează din Bălţi pe traseul Cubolta-Ştefăneşti, spre satul Moara de Piatră, raionul Drochia, pentru a ajuta la deszăpezirea localităţii.

Colonelul Nica a menţionat că la solicitarea autorităţilor locale, militarii vor transporta un locuitor al satului care necesită spitalizare, însă nu poate ajunge la spitalul raional din cauză că ambulanţele nu pătrund în localitate. Sursa citată a informat că la moment în raionul Drochia, un camion Kamaz din dotarea Armatei Naţionale, este implicat în lucrări de deblocare şi transportare a persoanelor.

Echipele mobile ale Armatei Naţionale sînt dotate cu unităţi de transport Kamaz, URAL, ZIL 131,  T 150.

Militarii Armatei Naţionale s-au implicat din prima zi în care au căzut ninsori abundente, 16 decembrie, în acţiunile de ajutorare a populaţiei rămase izolate pe drumuri sau în localităţi.


Pentru informaţii contactaţi:
Locotenent – colonel Diana GRĂDINARU, Şef Serviciul Relaţii Publice,
Tel: +373 22 252090, +373 079704708

Abonaţi-vă la noutăţile Ministerului Apărării pe www.army.md
Vizitaţi-ne pe YouTube, Facebook, Flickr şi Twitter

YouTube: http://www.youtube.com/mdnationalarmy
Facebook: http://www.facebook.com/MDAarmy?sk=info#!/MDAarmy?sk=wall
Flickr: http://www.flickr.com/photos/army_md/
Twitter: http://twitter.com/#!/MD_NationalArmy




luni, 17 decembrie 2012

Militarii Armatei Naționale ajută populaţia afectată de ninsoare

Upadte: 17:25 Militarii Batalionului de Geniu din Negreşti participă la deszăpezirea drumului naţional M14 în regiunea satului Lupa-Recea, raionul Străşeni.

Update: 17:00 Ministerul Apărării a amenajat un punct mobil la hotarul dintre raioanele Rezina şi Orhei, unde persoanele blocate  pot beneficia de o sursa de incalzire, băuturi calde şi biscuiţi.

Update: 16:45 Echipa mobilă a Batalionului de Geniu, condusă de căpitan Gheorghe Racu, participă la deblocarea maşinilor de pe traseul Orhei-Rezina.

Update: ora 14:50 Echipă mobilă a Batalionului Geniu, condusă de căpitan Gheorghe Racu, a amenajat o sobă de campanie la hotarul dintre raioanele Rezina şi Orhei, unde sînt blocate mai multe persoane. În prezent geniştii se deplasează spre satul Chiperceni, raionul Orhei, pentru a transporta alimente şi combustibil persoanelor blocate.

Totodată, două unităţi de transport ale Armatei Naţionale de tip KAMAZ şi ZIL 131 se deplasează spre raionul Drochia pe traseele Bălţi-Drochia şi Donduşeni-Drochia, la solicitarea autorităţilor locale, pentru evacuarea persoanelor bolnave.

Update: ora 13:18 O echipă mobilă a Batalionului de Geniu, condusă de căpitan  Gheorghe Racu, a depistat o echipă a postului Publika TV, blocată în zăpadă la hotarul dintre raioanele Rezina şi Orhei, în apropiere de localităţile Buşăuca și Curleni. La moment ziariştii sunt asiguraţi cu hrană şi apă adusă de militari.

Chişinău, 17 decembrie 2012 – Echipele mobile ale Armatei Naţionale participă la deszăpezirea traseelor din nordul țării. Pină la ora actuală 36 de militari şi cinci unităţi de tehnică specială au fost antrenaţi la deblocarea drumurilor naţionale, evacuarea persoanelor și la acordarea ajutorului echipelor de deszăpezire.

Potrivit şefului Centrului Operaţional de Comandă al Marelui Stat Major al Armatei Naţionale, colonelul Alexandru Nica, o echipă mobilă, formată din 25 de militari şi două unităţi de tehnică din cadrul Brigăzii „Moldova”, dislocată în municipiul Bălţi, a fost solicitată să participe la curățarea traseului Bălţi-Floreşti. Militarii  au evacuat cinci persoane şi au deblocat  17 automobile.  Un alt grup de  militari a  deblocat 12 maşini împotmolite pe același traseu.

Оn raionul Rezina, colaboratorii Centrului de Pregătire a specialiştilor pentru Armata Naţională au evacuat 12 persoane şi  au scos din nămeți 12 maşini.

Sursa citată a menţionat că la ora actuală un camion Kamaz şi patru militari ai Batalionului de  Geniu “Codru” sunt implicaţi în lucrări de deszăpezire pe traseul Orhei-Rezina.

De notat că în toate unităţile militare ale Armatei Naţionale sînt formate echipe mobile, dotate cu tehnică specială, pregătite să intervină pentru acordarea ajutorului necesară.



Pentru informaţii contactaţi:
Locotenent – colonel Diana GRĂDINARU, Şef Serviciul Relaţii Publice,
Tel: +373 22 252090, +373 079704708

Abonaţi-vă la noutăţile Ministerului Apărării pe www.army.md
Vizitaţi-ne pe YouTube, Facebook, Flickr şi Twitter

YouTube: http://www.youtube.com/mdnationalarmy
Facebook: http://www.facebook.com/MDAarmy?sk=info#!/MDAarmy?sk=wall
Flickr: http://www.flickr.com/photos/army_md/
Twitter: http://twitter.com/#!/MD_NationalArmy




vineri, 14 decembrie 2012

Armata Naţională la ora bilanţului

Chişinău, 14 decembrie 2012 - Conducerea Ministerului Apărării trebuie să continue оn 2013 eforturile de redimensionare a structurilor armatei, de оnsuşire a standardelor occidentale de planificare a acţiunilor şi de pregătire a forţelor. Declaraţia a fost făcută astăzi de preşedintele Republicii Moldova, Comandantul Suprem al Forţelor Armate, Nicolae Timofti, оn cadrul şedinţei Consiliului Colegial al Ministerului Apărării.
Comandantul Suprem al Forţelor Armate a declarat că apreciază eforturile Ministerului Apărăii оn ce priveşte executarea sarcinilor ce  stau оn faţa instituţiei, specificоnd că оn 2013  misiunile armatei se vor concentra pe  supravegherea spaţiului aerian naţional,  nimicirea sau dezamorsarea obiectelor explozibile depistate pe teritoriul Republicii Moldova, menţinerea şi dezvoltarea capacităţilor de sprijin a autorităţilor оn caz de calamităţi naturale. „Armata Naţională va continua să-şi facă misiunea оn zona de securitate, оn cadrul Forţelor Mixte de menţinere a Păcii. Оn acelaşi timp, importantă pentru ţara noastră este şi participarea militarilor moldoveni оn operaţiunile internaţionale de menţinere a păcii”, a menţionat preşedintele Timofti.
Ministrul Apărării, Vitalie Marinuţa, a declarat оn cadrul şedinţei că оn 2013 instituţia militară оşi va concentra eforturile pe iniţierea implementării Parteneriatelor Publice Private оn scopul creării fondului instituţional de locuinţe de serviciu şi ameliorarea situaţiei la capitolul asigurare socială a militarilor. 
Vitalie Marinuţa a mai specificat că Ministerul Apărării va оntreprinde măsuri  pentru modernizarea Armatei Naţionale prin schimbarea cadrului legislativ оn domeniul sistemului naţional de apărare, redimensionarea structurilor organelor de comandă şi a forţelor, introducerea оn practică a noilor metode de pregătire a forţelor active şi a rezervei, precum şi a standardelor folosite оn armatele statelor occidentale.
Analizоnd activitatea Armatei Naţionale оn 2012, şeful Marelui Stat Major al Armatei Naţionale, generalul de brigadă Vitalie Stoian, a declarat că eforturile principale au fost orientate spre executarea misiunilor stabilite оn Planul activităţilor de bază ale Armatei Naţionale, precum şi spre realizarea obiectivelor incluse оn Planul Individual de Acţiuni al Parteneriatului (IPAP) RM – NATO.
Generalul de brigadă Stoian a specificat că оn anul curent Forţele Aeriene ale Armatei Naţionale au menţinut regimul de securitate a spaţiului aerian prin monitorizarea permanentă a acestuia. Astfel, оn perioada respectivă au fost depistate 36 de cazuri de оncălcare a regimului de utilizare a spaţiului aerian.
„De asemenea, subunităţile de geniu ale Armatei Naţionale au executat 235 misiuni de dezamorsare a obiectelor explozibile оn timpul cărora au fost neutralizate 2138 de obiecte explozive. Оn cadrul realizării proiectului de nimicire a muniţiilor cu termenele de păstrare expirate, au fost neutralizate 1605 obiecte explozibile de diferit calibru”, a spus comandantul Armatei Naţionale.
La finalul şedinţei Consiliului Colegial al Ministerului Apărării a fost aprobat un set  de misiuni, care urmează a fi realizate de Armata Naţională оn anul 2013.


Locotenent-colonel Diana Grădinaru, Şef Serviciul Relaţii Publice,

luni, 3 decembrie 2012

Geniştii militari au nimicit 52 de obiecte explozive în luna noiembrie

Chişinău, 3 decembrie 2012 - Geniştii Armatei Naţionale au neutralizat în luna noiembrie 52 obiecte explozive în localităţile din raioanele Călăraşi, Cimişlia, Ungheni, Făleşti şi Orhei.

Potrivit locotenent — colonelului Mihail Semionov, Comandantul trupelor de Geniu ale Armatei Naţionale, în perioada respectivă, geniştii au efectuat 16 ieşiri pentru executarea misiunilor de luptă în cadrul cărora au cercetat, neutralizat, dezamorsat şi distrus 12 proiectile de artilerie, patru grenade de mînă, şase lovituri de la aruncător de grenade,  două bombe, un aprinzător UZRGM  şi 27 de cartuşe, calibru 7,62 mm.

Sursa citată a specificat că cea mai periculoasă captură, o bombă  de aviaţie de 50 kg, a fost descoperită în timpul lucrărilor agricole în apropierea satului Singureni, raionul Rîşcani. La faţa locului s-a deplasat grupul de deminare al Brigăzii “Moldova” din municipiul Bălţi, condus de plutonierul adjutant Eduard Hîncu. În urma cercetării terenului, s-a constatat că obiectul explozibil de producţie sovietică, era din perioada celui de al doilea război mondial şi prezenta pericol pentru oameni. Pionierii militari au specificat că în cazul unei deflagraţii, raza de acţiune a schijelor poate fi de circa 800-1000 m. Geniştii militari au transportat bomba de aviaţie la Centrul de instruire al Brigăzii “Moldova”, unde au neutralizat-o.

În anul curent, geniştii Armatei Naţionale au efectuat 235 de ieşiri pentru executarea misiunilor de deminare şi au lichidat 2138 de obiecte explozive, în diferite localităţi ale ţării.


 Lt.col. Diana GRADINARU Sef Serviciul Relatii Publice, Ministerul Apararii al Republicii Moldova 


luni, 5 noiembrie 2012

„Fulger” – 20 de ani de performanţă

Chişinău, 3 noiembrie 2012 - Batalionul cu Destinaţie Specială „Fulger” al Armatei Naţionale a fost decorat cu ordinul de stat „Credinţă Patriei” clasa I. Distincţia a fost înmînată de consilierul Preşedintelui Republicii Moldova în domeniul apărării şi securităţii naţionale, secretar al Consiliului suprem de securitate , Alexei Barbăneagră, în cadrul unei ceremonii dedicate aniversării a XX-a de la crearea unităţii.

Ordinul de stat „Credinţă Patriei” clasa I a fost conferit pentru îndeplinirea ireproşabilă a datoriei de serviciu, curajul demonstrat de efectivul batalionului  în cadrul misiunilor internaţionale de menţinere a păcii şi asigurarea unui înalt nivel de pregătire a subunităţilor.

Alexei Barbăneagră a mulţumit militarilor “fulgerişti”  pentru modul în care au acţionat, de-a lungul timpului, în toate misiunile din ţară şi din afară şi a apreciat modul exemplar în care  aceştia şi-au făcut datoria şi au respectat jurămîntul militar.

La rîndul său, ministrul Apărării Vitalie Marinuţa, a declarat că  Batalionul „Fulger” a demonstrat că este o unitate de elită, încadrată cu militari bine instruiţi, a căror profesionalism a fost testat în diverse acţiuni. „Succesele pe care le înregistraţi în cadrul exerciţiilor din ţară şi din afara ţării, conturează profilul unor militari profesionişti, pregătiţi să îndeplinească orice misiune încredinţată de statul nostru. Iar determinarea voastră şi măiestria de care aţi dat dovadă vor fi răsplătite de Armata Naţională”, a subliniat ministrul Marinuţa.

În cadrul evenimentului, efectivul unităţii a prezentat cîteva elemente demonstrative de luptă corp la corp, aterizări cu paraşuta pe platoul taberei militare,  coborîri de pe clădiri cu elemente de alpinism urban,  tehnici de tragere din pistol. De asemenea, oaspeţii au avut posibilitatea să viziteze o expoziţie de tehnică şi armament din dotarea unităţii.

Batalionul cu Destinaţie Specială a fost înfiinţat la 1 noiembrie 1992 . Unitatea are misiunea de cercetare specială, neutralizare a terorismului, căutare şi salvare, precum şi de pază a obiectivelor de importanţă majoră.






Pentru informaюii contactaюi:
Locotenent – colonel Diana GRГDINARU, Єef Serviciul Relaюii Publice,
Tel: +373 22 252090, +373 079704708


Abonaюi-vг la noutгюile Ministerului Apгrгrii pe www.army.md
Vizitaюi-ne pe YouTube, Facebook, Flickr єi Twitter
YouTube: http://www.youtube.com/mdnationalarmy
Facebook: http://www.facebook.com/MDAarmy?sk=info#!/MDAarmy?sk=wall
Flickr: http://www.flickr.com/photos/army_md/
Twitter: http://twitter.com/#!/MD_NationalArmy

146 de obiecte explozive nimicite de geniştii militari in luna octombrie

CHIŞINĂU, 01 noiembrie, 2012 – Geniştii Armatei Naţionale au neutralizat în luna octombrie 146 de obiecte explozive în localităţile din raioanele Criuleni, Hînceşti, Orhei, Făleşti, Taraclia şi municipiile Chişinău şi Bălţi.

Potrivit locotenent-colonelului Mihail Semionov, şeful secţiei geniu a Armatei Naţionale, în perioada respectivă, geniştii au efectuat 21 de ieşiri pentru executarea misiunilor de luptă în cadrul cărora au cercetat, neutralizat, dezamorsat şi distrus proiectile de artilerie, grenade de mînă RG-33 şi lovituri  de la aruncătorul de grenade PG-9 de diferit calibru.

Cele mai recente descoperiri au avut loc ieri, 31 octombrie, în satul Hiliuţi, raionul Făleşti. Un cetăţean a găsit în sol obiecte neidentificate în gospodăria sa şi a alertat forţele de ordine. La faţa locului s-a deplasat echipa de deminare condusă de plutonierul adjutant Eduard Hîncu, din Brigada „Moldova”, municipiul Bălţi. În urma cercetării terenului, au fost depistate un proiectil de artilerie, calibru 152 mm şi o mină de la aruncătorul de mine, calibru 45 mm, din perioada celui de al Doilea Război Mondial.

De asemenea, în ultima zi a lunii octombrie, echipa de genişti a fost solicitată în municipiul Bălţi, unde a fost descoperită o mină de la aruncătorul de mine, calibru 82 mm. Obiectele depistate au fost  transportate la Baza militară de instruire a brigăzii „Moldova” şi lichidate.

Locotenent-colonelul Semionov a specificat că în anul curent, geniştii Armatei Naţionale au efectuat 219 de ieşiri la deminare şi au lichidat 2086 de obiecte explozive în diferite localităţi ale republicii.






Pentru informaţii contactaţi:
Locotenent – colonel Diana GRĂDINARU, Şef Serviciul Relaţii Publice,
Tel: +373 22 252090, +373 079704708


Abonaţi-vă la noutăţile Ministerului Apărării pe www.army.md
Vizitaţi-ne pe YouTube, Facebook, Flickr şi Twitter
YouTube: http://www.youtube.com/mdnationalarmy
Facebook: http://www.facebook.com/MDAarmy?sk=info#!/MDAarmy?sk=wall
Flickr: http://www.flickr.com/photos/army_md/
Twitter: http://twitter.com/#!/MD_NationalArmy

duminică, 21 octombrie 2012

Geniştii militari – 20 de ani de misiune în serviciul naţiunii


Chişinău, 19 octombrie 2012 - Şeful Marelui Stat Major, comandantul Armatei Naţionale, generalul de brigadă Vitalie Stoian, a participat la ceremonia festivă prilejuită de împlinirea a 20 de ani de la crearea Batalionului de geniu “Codru”, care s-a desfăşurat la Casa de Cultură din Străşeni.

Comandantul Armatei Naţionale a felicitat efectivul unităţii cu ocazia celor două decenii de serviciu militar şi a mulţumit geniştilor pentru devotamentul, dăruirea şi spiritul de răspundere de care dau dovadă în fiecare zi în timpul executării misiunilor de deminare a teritoriului naţional şi internaţional. „Am fost onorat să  fiu comandantul a două contingente detaşate în misiunea post-conflict de restabilire a Irakului şi împreună am reuşit să ne facem datoria cu responsabilitate, fiind apreciaţi de către partenerii noştri externi”, a specificat generalul de brigadă Stoian.

Prezent la eveniment, preşedintele raionului Străşeni, Petru Voloşciuc, a mulţumit,  în numele întregii comunităţi, specialiştilor în arma Geniu pentru curajul şi sacrificiul de care au dat dovadă  în toţi cei 20 de ani de activitate.  „Misiunile de deminare şi nimicire a obiectelor explozive, de distrugere a muniţiilor învechite şi de lichidare a consecinţelor calamităţilor naturale, v-au adus respectul întregii societăţi”, a declarat Petru Voloşciuc.

În cadrul evenimentului, un grup de militari au fost decoraţi cu distincţii militare, iar foştilor comandanţi le-a fost înmînată moneda jubiliară a batalionului.

Batalionul de geniu este prima unitate a Armatei Naţionale decorată cu Ordinul „Credinţă patriei” clasa I, în anul 2010.  Unitatea a fost formată la 16 octombrie 1992. Una din misiunile de bază ale batalionului este cercetarea, depistarea, identificarea, neutralizarea, transportarea şi nimicirea obiectelor explozive depistate pe teritoriul R. Moldova. Efectivul batalionului a executat pînă în prezent circa 1114 misiuni de deminare în urma cărora au fost nimicite zeci de mii de obiecte explozive.

De menţionat că douăzeci de militari din componenţa batalionului au participat la operaţiunea internaţională post-conflict cu caracter umanitar din Irak, unde au nimicit 395054 de obiecte explozive.



 Lt.col. Diana GRADINARU Sef Serviciul Relatii Publice Ministerul Apararii al Republicii Moldovatel: 25 20 90 mob: 0 79 704 708

vineri, 19 octombrie 2012

Batalionul de Gardă a împlinit 20 de ani de la creare

CHISINĂU, 19 octombrie, 2012 — Ministrul Apărării Vitalie Marinuţa a participat la concertul festiv dedicat aniversării a XX-a de la crearea Batalionului de Gardă, care s-a desfăşurat la Sala cu Orgă din Chişinău.

„Militarii Batalionului de Gardă au devenit o parte indispensabilă a sistemului naţional de apărare, care, prin măiestria şi profesionalismul de care dau dovadă zilnic, au dobîndit respectul, simpatia şi încrederea cetăţenilor”, a declarat ministrul Apărării.

Totodată, Vitalie Marinuţa a lăudat performanţele companiei Gărzii de Onoare din cadrul Batalionului de Gardă, care a devenit pe parcursul anilor o emblema a Republicii Moldova în general şi a Armatei Naţionale în particular. „Această subdiviziune a Armatei Naţionale este un simbol al statului, iar profesionalismul şi ţinuta militară al celor care reprezintă una dintre unităţile de elită ale Armatei au fost apreciate şi admirate de mii de ori atît de oaspeţii Republicii Moldova, cît şi de cetăţenii noştri”, a mai spus Vitalie Marinuta.

În cadrul ceremoniei, veteranii şi militarii Batalionului de Gardă au fost decoraţi cu  medaliile “În Slujba Patriei” și „Pentru serviciu impecabil”. Ei au primit diplome de onoare şi cadouri de preţ, în semn de înaltă apreciere şi recunoaştere a meritelor şi performanţelor obţinute pe parcursul a douăzeci de ani de activitate.

Comandantul Batalionului de Gardă, colonelul Dumitru Mudrenco, a menţionat că militarii unităţii au fost întotdeauna apreciaţi pentru pregătire profesională excelentă atît în misiuni naţionale, cît şi internaţionale. „Batalionul de Gardă a participat pînă în prezent la circa 30 de aplicaţii multinaţionale şi bilaterale. De asemenea, anual, militarii din compania Gărzii de Onoare participă la circa 250 de ceremonii, asigurînd activităţile protocolare de stat, ceremoniile de acreditare a diplomaţilor străini şi înmînare a distincţiilor de stat”, a subliniat colonelul Mudrenco.

În cadrul evenimentului consacrat aniversării a XX-a de la crearea Batalionului de Gardă, pentru militarii şi membrii familiilor lor a fost organizat un concert festiv. La Sala cu Orgă au evoluat Orchestra Prezidenţială şi ansamblul „Doina Armatei”, artiştii emeriţi Margareta Ivanus, Natalia Proca şi alţii.





Pentru informaţii contactaţi:
Locotenent – colonel Diana GRĂDINARU, Şef Serviciul Relaţii Publice,
Tel: +373 22 252090, +373 079704708


Abonaţi-vă la noutăţile Ministerului Apărării pe www.army.md
Vizitaţi-ne pe YouTube, Facebook, Flickr şi Twitter
YouTube: http://www.youtube.com/mdnationalarmy
Facebook: http://www.facebook.com/MDAarmy?sk=info#!/MDAarmy?sk=wall
Flickr: http://www.flickr.com/photos/army_md/
Twitter: http://twitter.com/#!/MD_NationalArmy

joi, 11 octombrie 2012

Militarii Armatei Naţionale instruiţi de Morio Higaonna

Miercuri, 10 octombrie 2012 –  Militarii Batalionului cu destinaţie specială „Fulger” al Armatei Naţionale au fost antrenaţi de conducătorul Federaţiei Internaţionale Okinawa Goju-ryu Karate-do, maestrul japonez Morio Higaonna (10 dan), în cadrul unui seminar practic în domeniul artelor marţiale, desfăşurat în tabăra militară 142.

În timpul antrenamentului, maestrul Higaonna  i-a învăţat pe cei 100 de militari mai multe tehnici de luptă şi de apărare. „Am fost onorat să antrenez militarii din forţele speciale moldoveneşti, despre care am rămas cu o impresie destul de bună. Sînt foarte pregătiţi, cu un înalt nivel de cunoaștere a artelor marţiale ”, a specificat Morio Higaonna.

 La rîndul său, ministrul Apărării, Vitalie Marinuţa, a declarat ca Batalionul cu destinaţie specială „Fulger” este o unitate cu misiuni speciale, iar pentru a le îndeplini, este necesar  ca militarii  de aici să cunoască şi lupta corp la corp. „Noi am considerat că acest gen de lupte marţiale este cel mai aproape de necesităţile noastre şi sîntem mulţumiţi că federaţia de profil din Republica Moldova ne-a oferit această posibilitate de a antrena astăzi cu unul dintre cei mai cunoscuți Sensei (învăţător) din lume”, a adăugat ministrul Marinuţa.

Totodată, Ministrul Apărării i-a înmînat  maestrului Morio Higaonna insigna „Recunoştinţă” în semn de apreciere pentru contribuţia la pregătirea instructorilor militari de înaltă calificare în domeniul artelor marţiale, precum şi pentru susţinerea procesului de instruire a unităţilor cu destinaţie specială.

Legenda vie a artelor marţiale, conducătorul Federaţiei Internaţionale Okinawa Goju-ryu Karate-do, maestrul japonez Morio Higaonna (10 dan), vizitează Republica Moldova în perioada 9-14 octombrie. In aceste zile la Chişinau se va desfăşura cel mai important seminar anual de instruire a practicanţilor de Goju-ryu din această parte a lumii, "Euro-Asian Gashhuku 2012". La el vor participa cei care practică acest stil de Karate-do din multe tari - Rusia, Ucraina, România, Polonia, Danemarca, Franţa, Marea Britanie şi chiar din Statele Unite ale Americii şi Canada.







Pentru informaţii contactaţi:
Locotenent – colonel Diana GRĂDINARU, Şef Serviciul Relaţii Publice,
Tel: +373 22 252090, +373 079704708


Abonaţi-vă la noutăţile Ministerului Apărării pe www.army.md
Vizitaţi-ne pe YouTube, Facebook, Flickr şi Twitter
YouTube: http://www.youtube.com/mdnationalarmy
Facebook: http://www.facebook.com/MDAarmy?sk=info#!/MDAarmy?sk=wall
Flickr: http://www.flickr.com/photos/army_md/
Twitter: http://twitter.com/#!/MD_NationalArmy

Captură de muniţie la Orhei

CHIŞINĂU, 10 octombrie 2012 —  Astăzi, geniştii Armatei Naţionale au neutralizat  o captură impresionantă de muniţie, depistată în raionul Orhei.

Potrivit locotenent-colonelului Mihail Semionov, şeful secţiei geniu al Armatei Naţionale, obiectele explozive au fost descoperite de cetăţeanca Maria Sîrghi, locuitoare a satului Susleni, în timpul lucrărilor agricole.  La faţa locului s-a deplasat grupa de deminare a Batalionului  de geniu „Codru”, care în urma cercetării terenului, a identificat 26 proiectile de artilerie, calibrul 45 mm.

Tot astăzi, geniştii Armatei Naţionale au fost solicitaţi în comuna Grătieşti, municipiul Chişinău,  unde au dezamorsat un proiectil de artilerie, calibrul 57 mm.

Toate obiectele explozive, care datează din perioada celui de-al doilea război mondial, au fost transportate într-un loc sigur şi neutralizate în condiţii de maximă securitate.

De la începutul anului curent, geniştii Armatei Naţionale au efectuat 194 de ieşiri pentru executarea misiunilor de deminare şi au lichidat 1939 de obiecte explozive în diferite localităţi ale ţării.





Pentru informaţii contactaţi:
Locotenent – colonel Diana GRĂDINARU, Şef Serviciul Relaţii Publice,
Tel: +373 22 252090, +373 079704708


Abonaţi-vă la noutăţile Ministerului Apărării pe www.army.md
Vizitaţi-ne pe YouTube, Facebook, Flickr şi Twitter
YouTube: http://www.youtube.com/mdnationalarmy
Facebook: http://www.facebook.com/MDAarmy?sk=info#!/MDAarmy?sk=wall
Flickr: http://www.flickr.com/photos/army_md/
Twitter: http://twitter.com/#!/MD_NationalArmy

vineri, 5 octombrie 2012

La centrul de instruire Bulboaca s-au încheiat aplicaţiile „Cetatea 2012”


CHIŞINĂU, 05 octombrie, 2012 — Aplicaţiile „Cetatea 2012” certifică profesionalismul subunităţilor de infanterie şi artilerie ale Armatei Naţionale, a căror proceduri de comandă, cooperare şi control au fost testate pe parcursul săptămînii curente în condiţii de cîmp. Declaraţia a fost făcută de ministrul Apărării Vitalie Marinuţa la finalul exerciţiului militar „Cetatea 2012” , desfăşurat la Baza militară de instruire Bulboaca.

Ministrul Apărării a apreciat planificarea, organizarea şi derularea aplicaţiilor, specificînd că performanţa obţinută reprezintă o încununare a antrenamentelor desfăşurate pe parcursul unui an de zile. „Scopul nostru a fost de a verifica nivelul de pregătire profesională a militarilor şi a tehnicii din dotare în condiţii reale de acţiune, îndeplinind misiuni concrete pe teren şi în timp real. Totodată, prin misiunile stabilite, am dat posibilitate studenţilor militari din cadrul Academiei „Alexandru cel Bun” să-şi perfecţioneze abilităţile de conducere a trupelor în condiţii practice, acţionînd alături cu ofiţerii care au deja o experienţă bogată de serviciu militar”, a spus Vitalie Marinuţa.

Potrivit comandantului interimar al Comandamentului Forţe Terestre, colonel Igor Gadîrcă, militarii detaşaţi la exerciţiu au fost antrenaţi în executarea misiunilor specifice operaţiilor de apărare clasică. „Aceştia au efectuat trageri din sistemele de artilerie, maşinile de luptă şi armamentul de infanterie din dotarea Armatei Naţionale, finalizînd, într-un fel oarecare, procesul de un an de instruire militară”, a spus Gadîrcă.  În cadrul exerciţiului, au fost desfăşurate mai multe puncte de instruire pentru pregătirea de geniu, trecerea pistei cu obstacole, acordarea primului ajutor medical.

La exerciţiul „Cetatea 2012”, au participat peste 500 de militari din Brigada  „Ştefan cel Mare”, batalioanele 22 de menţinere a păcii, geniu, transmisiuni, Divizionul de Artilerie şi studenţii Academiei Militare „Alexandru cel Bun”. În aplicaţii au fost antrenate 18 unităţi de artilerie, inclusiv sistemele MT-12, 2S9 „NONA” şi PM-120, D-20,  precum şi 27 unităţi de tehnică militară din dotarea Armatei Naţionale.

În scopul întăririi măsurilor de încredere dintre cele două maluri ale Nistrului, Ministerul Apărării al Republicii Moldova a invitat la exerciţiu, în calitate de observatori, reprezentanţii aşa numitelor structuri militare din regiunea transnistreană, care în final nu au dat curs invitaţiei. Aplicaţiile „Cetatea 2012” au fost urmărite de ataşaţii militari, acreditaţi la Chişinău, precum şi de reprezentanţii Misiunii OSCE în Republica Moldova.
 




Lt.col. Diana GRADINARU Sef Serviciul Relatii Publice Ministerul Apararii al Republicii Moldovatel: 25 20 90 mob: 0 79 704 708




luni, 24 septembrie 2012

25 de obiecte explozive neutralizate de geniştii militari

CHIŞINĂU, 24 septembrie, 2012 – Geniştii Armatei Naţionale au neutralizat pe parcursul săptămînii precedente 25 de obiecte explozive, depistate în mai multe localităţi din Republica Moldova.

Potrivit locotenent-colonelului  Mihail Semionov, şeful Secţiei Geniu a Armatei Naţionale, cele mai multe obiecte explozive au  fost depistate lîngă satul Plopi Ştiubei, raionul Ştefan Vodă, de către lucrătorul silvic al localităţii. Acesta a alertat forţele de ordine, după ce a găsit cîteva obiecte neidentificate în timpul săpăturilor agricole din apropierea pădurii.  Sosiţi la faţa locului, geniştii batalionului „Codru” au descoperit 11 bombe de aruncător, calibru 81 mm, şi patru cartuşe calibru 7,62 mm. Obiectele explozive de producţie germană, care datează din perioada anilor 1940-1944, au fost nimicite la faţa locului.

Locotenent-colonelul Semionov a adăugat că, în această perioadă, geniştii militari au mai fost solicitaţi în localităţile din raioanele Anenii Noi, Hînceşti şi Căuşeni, unde au fost depistate proiectile de artilerie, grenade F-1 şi bombe de aruncător.

În urma cercetării terenului, militarii au constatat că muniţia neexplodată s-a aflat în sol timp de 65 de ani şi prezenta un pericol eminent pentru oameni.

De la începutul acestui an, geniştii militari au efectuat 185 de ieşiri la deminare şi au lichidat 1916 obiecte explozive în diferite localităţi ale republicii.






Pentru informaţii contactaţi:
Locotenent – colonel Diana GRĂDINARU, Şef Serviciul Relaţii Publice,
Tel: +373 22 252090, +373 079704708


Abonaţi-vă la noutăţile Ministerului Apărării pe www.army.md
Vizitaţi-ne pe YouTube, Facebook, Flickr şi Twitter
YouTube: http://www.youtube.com/mdnationalarmy
Facebook: http://www.facebook.com/MDAarmy?sk=info#!/MDAarmy?sk=wall
Flickr: http://www.flickr.com/photos/army_md/
Twitter: http://twitter.com/#!/MD_NationalArmy