SECURITATEA NAŢIONALĂ ŞI JURNALISMUL DE CRIZĂ - ÎN CRIZĂ!

MOTTO: "Optimistul învaţă engleza, pesimistul chineza, iar realistul învaţă să tragă cu un kalashnikov!" proverb rusesc

1. ARGUMENT

O întrebare pare să revină, din ce în ce mai des, ca o obsesie, în mintea şi pe buzele fiecărui român: „Ce e mic, rău, negru, urît şi bate la uşă”? Răspunsul e la fel de neprietenos: „Viitorul”! Dimineaţa, înainte de a pleca la serviciu, sau seara, cînd obosit de viermuiala de peste zi ţi-ai dori o lume numai a ta, constaţi cu amărăciune că tranziţia în care te zbengui nu e ceva trecător, că existenţa e ceva la limita hazardului şi că singurele certitudini sînt, şi de acum încolo, schimbarea şi nesiguranţa! Analiştii şi observatorii afirmau prompt că după 11 septembrie 2001 lumea nu va mai fi aceeaşi. Şi chiar nu mai este lumea pe care o ştiam! Au crescut numărul şi intensitatea crizelor, conflictelor asimetrice, situaţiilor de urgenţă. Toate acestea s-au suprapus peste crizele tale, deja existente: criza de identitate, de autoritate, culturală, economică, socială, educaţională, din sănătate, din apărare, criza bunului simţ, criza generaţiilor, criza instituţiilor, criza de încredere, criza politică, criza de securitate. Chiar şi instituţiile care fac parte din Sistemul Naţional de Apărare pierd treptat din încredere, incapabile să se apere de atacurile constante la care sînt supuse, dar şi mîncate pe interior de un cancer teribil. Societatea românească contemporană pare să-şi fi pierdut busola şi minţile! Lumea aşezată şi predictibilă pe care o cunoşteai a dispărut peste noapte, lăsînd, în locul ei, incertitudine şi frica zilei de mîine. În această situaţie, cînd problemele imediate şi vitale te sufocă, nu-ţi mai arde să te gîndeşti la situaţia internaţională. Chiar dacă aceasta te influenţează mai mult decît îţi închipui. Globalizarea tot mai accentuată a economiei a dus inevitabil la adîncirea disparităţilor economice între regiunile lumii – statele/uniunile de state bogate devin tot mai bogate (SUA, UE, Japonia, China), iar zonele în curs de dezvoltare sau subdezvoltate devin tot mai sărace (Africa, Asia de Est şi de Sud-Est). Sărăcia extremă, crizele financiare şi de resurse energetice, presiunile exercitate de statele dezvoltate şi marile organizaţii economice asupra zonelor mai puţin dezvoltate sau instabile economic se constituie în tot atîtea ameninţări la adresa securităţii zonale şi internaţionale. Creşterea dominaţiei economice a unor state sau organizaţii/corporaţii multinaţionale aduce în discuţie problema sărăciei persistente şi de mare amploare din unele regiuni. Problemele demografice (creşterea populaţiei/consumului în raport cu resursele planetei, condiţiile insalubre de trai şi răspîndirea bolilor infecţioase, urbanizarea iraţională etc.), problemele legate de hrană (sărăcia, foametea, consumul în exces, degradarea terenurilor cultivabile şi a resurselor de apă etc.), problemele economice (menţinerea unor modele nesustenabile de producţie, instabilitate socială legată de existenţa lipsurilor şi a distribuţiei inegale a resurselor etc.) constituie un ansamblu de factori ce impietează procesul de dezvoltare a zonelor mai puţin favorizate, creşterea şi circuitele economiei globale. Cu adevărat îngrijorător este faptul că PIB-ul însumat al celor mai sărace 48 de state e cu mult mai mic decît cel al celor mai prospere trei ţări ale mapamondului.
Principali factori de insecuritate ai lumii contemporane sînt profund interdependenţi, iar probleme ca terorismul, conflictele interetnice şi interreligioase sau sărăcia nu pot fi tratate independent unele de altele. Prin urmare, vor trebui folosite cele mai bune resurse, direcţii de acţiune mult mai eficiente şi diversificate şi vor trebui găsite cele mai bune căi de combatere a acestor ameninţări majore. „Accesul diferenţiat la resurse afectează relaţiile dintre state cu consecinţe dintre cele mai distrugătoare”, spunea candidatul republican la funcţia de vice-preşedinte al SUA, guvernatorul statului Alaska, Sarrah Pallin. Asistăm la o accentuare a dezastrelor naturale, epuizare a resurselor energetice, creştere demografică corelată cu reducerea resurselor de apă şi hrană, încălzire a climei etc., fenomene ce continuă să influenţeze stabilitatea şi securitatea globală. „Prăbuşirea” unor state din cauza proastei guvernări, condiţiilor economice precare (Atenţie România!), tulburărilor sociale etc., răspîndirea conflictelor de tip etnico-religios, precum şi inconstanţa relaţiilor transatlantice rămîn o realitate a mediului de securitate actual.
Dar, despre toate acestea, ar trebui să citeşti în presă. În presa ta zilnică! Care presă? Presa din România este oglinda societăţii. Ori, într-o societate destructurată, presa este aşişderea! După o perioadă de pionierat în care jurnalismul românesc a însemnat mai mult terapie post-comunistă, iată că a venit „timpul profesionismului”, ar spune deontologii. Mass-media s-a împărţit, destul de repede în trusturi, corporaţii şi presă locală. Corporaţiile la rîndul lor, sînt de două feluri: cele străine şi cele cu capital românesc. Pentru consumatorul de media din România, însă, acestea nu sînt decît de două feluri: bune şi proaste! Puţin îi pasă de interesele trusturilor care se află în spatele ştirilor sau campaniilor de presă. Nici nu are timp să se gîndească la aest lucru. Îşi dă seama totuşi că actul jurnalistic este din ce în ce mai slab. La televizor urmăreşte, sau varianta mişcată a tabloidelor, sau false vedete, pline de ifose, grasiate şi tîmpe care pun întrebări prestabilite cu grijă în aşa fel încît discuţia din studiourile televiziunilor de ştiri să nu cumva să alunece într-o direcţie care nu mai este convenabilă proprietarului. Jurnalismul de slabă calitate este o realitate! O realitate întreţinută chiar de breasla noastră! Din păcate! Organizaţiile de media, atîtea cîte sînt, puţine, nu pot influenţa, şi nici nu şi-au propus, actul urnalistic. Şi asta pentru că, ani de zile, deontologii presei româneşti au încercat să ne convingă că presa nu mai este cureaua de transmisie între societate şi conducători! Presa are menirea primordială de a distra! Ori pentru distracţie, nu e nevoie de multă specializare! Aşa au dispărut cea mai mare parte dintre specialiştii presei autohtone. A fi jurnalist specializat pe justiţie, securitate, economie, cultură, era sinonim cu a fi jurnlist comunist! Presa centrală, economică, culturală, sportivă, a atras o mică parte dintre jurnaliştii specializaţi. Restul, însă, s-au pierdut în noul mecanism de a face presă în România.
Cu toate acestea, cred că jurnalismul de specialitate este necesar şi obligatoriu. Criza prelungită în care ne aflăm impune „naşterea” unor jurnalişti de criză. Radio România Actualităţi este singura instituţie de media din ţară care a investit în crearea unui „corp propriu” de „afgani arabi”! Dacă la nivelul presei centrale există cîţiva reporteri specializaţi pe situaţii de urgenţă, conflicte armate, sau dezordini sociale, la nivelul presei locale, astfel de specializări se regăsesc mai greu. În ultimii 20 de ani, au fost puţine tentative de a specializa jurnalişti în astfel de domeniu. E adevărat, nici interesul jurnaliştilor sau conducătorilor de redacţii a fost pe măsură. Şi asta pentru că, aşa cum spuneam, chiloţii vînzătoarei din colţ sînt mai interesanţi şi mai „palpabili” decît o alunecare de teren care s-ar putea produce în viitorul apropiat! Amplificarea CRIZEI la nivel naţional şi mondial, implică, însă, urgent, adoptarea de măsuri excepţionale, inclusiv din partea mass-media românească. Lipsa instruirii adecvate în domeniul siguranţei, al mediului ostil şi al situaţiilor de urgenţă, nu mai este neglijenţă ci ignoranţă criminală! Pentru că, acţiunile jurnalistice „empirice” pot amplifica crizele deja existente, sau pot provoca noi crize, unele soldate cu pierderi de vieţi omeneşti. În aceste condiţii, jurnalistul trebuie să se pronunţe în cunoştinţă de cauză, nu trebuie să pună în pericol securitatea personală a victimelor, nu trebuie să încurce salvatorii,dar, mai ales, trebuie să rămînă personal în siguranţă pentru a relata, pentru ca reportajele sale să poată fi tratate ca „lecţii învăţate” de comunităţile cărora se adresează. Jurnalistul de criză trebuie să furnizeze ştiri, nu să devină o ştire!

2. SECURITATE - INSECURITATE

2.1. RISCURI DE SECURITATE NON-MILITARĂ ÎN SISTEMUL INTERNAŢIONAL

Subiectul se poate încadra foarte bine, din punctul meu de vedere, în ceea ce specialiştii numesc „război non-violent”. Pentru că, orice ne-specialist în probleme de securitate vă poate spune că riscurile şi ameninţările îndreptate asupra propriului sistem s-au amplificat. Globalizarea, accelerată în ultimele două decenii, are o contribuţie însemnată la sporirea acestori riscuri. Efectele globalizării tind să devină omniprezente, extinzîndu-se de la cele mai mărunte aspecte ale activităţii, desfăşurate în profesii aparent fără legătură una cu alta, pînă la generalizarea unor atitudini, comportamente şi atitudini culturale. De la Denver la Gibraltar şi de la Bucureşti pînă la ţărmurile orientale ale Asiei şi ale insulelor din arhipelagurile Pacificului, companii cu extindere globală îşi promovează mărfurile, produsele şi serviciile, utilizînd reclame cu aproape acelaşi conţinut, în care diferă uneori doar limba de prezentare; firmele de turism bine cotate şi situate pe piaţă nu mai întîmpină greutăţi în a oferi, celor doritori şi capabili să suporte costurile, pachete atractive de entertainment, concomitent, pentru destinaţii situate pe toate continentele; Internetul şi canalele de ştiri cu acoperire mondială transmit informaţii live, pretutindeni, pe toate meridianele şi paralelele Pămîntului, de îndată ce într-un colţ de lume se întîmplă ceva neobişnuit. Bombardamentul info-mediatic (zgomotul informaţional), posibil datorită avîntului fără precedent al tehnicilor de comunicare la distanţă, constituie, astfel, una dintre componentele esenţiale ale globalizării.
Potrivit specialiştilor, globalizarea multiplică numărul, frecvenţa şi intensitatea riscurilor de securitate non-militară în cadrul sistemului internaţional. Întîlnim tot mai des, în ultima perioadă, expresia consacrată de ameninţări şi riscuri globale, în această catalogare se încadrează categorii diverse, precum:
- riscuri şi ameninţări generate de spectrul şi efectele încălzirii globale, de macroexpansiunea economică nesistematizată şi necontrolată ori de o viitoare penurie globală de resurse energetice;
- riscuri şi ameninţări generate de „terorismul cultural”;
- riscuri şi ameninţări generate de fenomenul migraţiei ilegale (care, în contextul reducerii distanţelor şi comprimării unor spaţii, datorită globalizării, tinde să confere unor fluxuri regionale o tendinţă cvasiglobală);
- riscuri şi ameninţări generate de activitţăi ale unor reţele transnaţionale de crimă organizată (care tinde, de asemenea, să depăşească proporţiile unor continente sau spaţii geografice restrînse);
- riscuri şi ameninţări generate de tendinţa de extindere la scară globală a unor reţele teroriste;
- riscuri şi ameninţări generate de o parte a societăţii civile puse în slujba anumitor interese economice, politice sau altor entităţi ostile;
- riscuri şi ameninţări generate de proliferarea armelor de distrugere în masă, îndeosebi cele bazate pe utilizarea tehnologiilor nucleare;
Potrivit altor sisteme de clasificare, riscurile de securitate non-militară îmbracă aspecte politice, sociale, economice, ecologice etc. Dimensiunea politică a riscurilor şi ameninţărilor rezidă în slăbiciunea unor guverne sau instituţii, care conduc la fenomenul "statului captiv", permeabil la recrudescenţa manifestărilor şi acţiunilor crimei organizate transfrontaliere ori ale grupurilor şi grupărilor teroriste. Riscurile de securitate pot fi naţionale, îndreptate asupra ordinii de drept (deseori cu caracter ideologic de intenţie sau de structură, gen partide etnice) şi non-naţionale, prin încercările unui stat „mamă”de a întări identităţile similare etno-culturale de pe teritoriul statelor vizate pentru a ieşi din contextul naţional, specific acestora. Pot da exemplu statele din Caucaz!
Ameninţările de ordin economic cuprind, prezenţa sărăciei endemice şi crizele generate de problema asigurării apei şi energiei, alături de unele posibile evoluţii negative pe piaţa mondială. Nesigurnţa generată de jocul pieţei este terenul fertil al unui pachet substanţial de ameninţări economice dintre care unele pot fi considerate ameninţări la adresa securităţii naţionale a unor state. Exemplele sînt aproape de noi, şi de data aceasta, atacul speculativ financiar asupra pieţelor emergente fiind recent. Accesul la resurse este vital. Epuizarea acestora de către naţiunile sărace, în contextul menţinerii creşterii demografice, va determina mari fluxuri migratoare. Apa potabilă este, după hidrocarburi, a doua resursă vitală a omenirii!
La nivelul societal, ameninţările identificate privesc nevoia de păstrare a identităţii unor comunităţi, minorităţi sau naţiuni. Riscurile se apropie de cele politice şi au sursa din interior. Conflictele de muncă, inter-confesionale sau inter-etnice sînt tot atîtea riscuri de securitate non-militară. La acest nivel, societatea civilă şi organizaţiile non-guvernamentale joacă un rol important, de cele mai multe ori NU în beneficiul statului gazdă. Voi da doar exemplul „mişcărilor studenţeşti” care susţin cauze diverse: de la încriminarea Chinei, eliberarea Tibetului la abolirea unor regimuri (Venezuela) sau schimbarea unor guverne şi susţinerea unor lideri politici. În Ucraina, organizaţia studenţească PORA a fost constituită după modelul organizaţiei studenţilor sîrbi, OTPOR, şi finanţată de Richard Miles, fost ambasador la Belgrad, Tblisi şi... Kiev, şi George Soros, prin intermediul lui "National Endowment for Democracy" (NED), a lui "Open Society", USAID etc. Înainte de a ajunge la putere în Georgia, lui Mihail Saakasvili i-a fost finanţată, de către ambasadorul Miles, o călătorie la Belgrad, în scop de "documentare" asupra modelului sîrb OTPOR. Apoi, în vara lui 2003, sîrbii din OTPOR i-au antrenat pe cei din PORA în vederea acţiunilor politice de la sfîrşitul anului. Conform presei din Marea Britanie, în Ucraina, "Open Society" (Soros), NED, USAID şi "Carnegie Endowment" au fost adînc implicate în "schimbarea de regim". Ziarele britanice au semnalat şi faptul ca exit-poll-urile, care l-au dat imediat cîştigător pe Iuscenko, erau elaborate de persoane pregătite în Statele Unite şi plătite de organizaţia "Freedom House". Cei 1000 de observatori antrenaţi de "Freedom House" l-au declarat pe Iuscenko cîştigător, potrivit sondajelor la ieşirea de la urne, cu un avans de 11% faţă de contracandidatul Ianukovici (susţinut de Moscova). Organizatia "Freedom House" este condusă de nimeni altul decît de amiralul James Woolsey, fost director al CIA. În proiectarea şi construcţia unei noi identităţi trebuie acordată atenţie problematicii referitoare la identitatea minorităţilor şi naţiunilor existente.
Alte investigaţii sectoriale ale complexului de securitate au abordat dimensiunea ecologică a unor factori de risc şi ameninţări (poluarea accentuată, existenţa unor tehnologii cu grad ridicat de risc în exploatare, capacitatea redusă de management al unor situaţii de urgenţă în cazul producerii dezastrelor naturale, defrişările etc.), dar şi dimensiunea informaţională, în special privitoare la utilizarea pe scară largă a tehnologiilor şi sistemelor informatice şi informatizate, vulnerabile la atacuri provenite din exterior. Corupţia şi economia subterană, crima organizată, traficul de persoane şi drogurile (a doua afacere la nivel mondial!), pandemiile, siguranţa alimentară sînt alte tipuri de ameninţări şi riscuri de securitate. Dea semenea, nu trebuie minimalizate nici accesul la educaţie şi sănătate al unor naţiuni, sau accesul la medicamente şi politica corporatistă de repartizare a acestora.
Dacă în trecutul recent interdependenţele se manifestau mai ales la nivel regional, iar paradigma realismului politic asigura în mare măsură stabilitatea şi securitatea în cadrul relaţiilor internaţionale, mutaţiile produse ca urmare a desfiinţării sistemului bipolar de putere şi a efectelor induse de fenomenul globalizării impun abordări de tip nou, privitoare atît la identificarea şi cunoaşterea riscurilor şi ameninţărilor existente la adresa securităţii, cît şi la prevenirea şi combaterea/contracararea pericolelor generate ca urmare a acestora. Globalizarea face ca o mare parte a riscurilor şi ameninţărilor să tindă să se transforme în ameninţări cu caracter extins. Chiar dacă procesul menţionat face ca anumite atitudini şi modele comportamentale sau unele pattern-uri instituţionale să fie adoptate în cuprinsul unor mari spaţii geografice şi geopolitice, particularităţile regionale, identităţile regionale şi specificităţile din care pot deriva riscuri şi ameninţări de securitate rămîn un element de care trebuie să ţinem seama în analiza mediului de securitate internaţional.

2.2. NĂSCUŢI TERORIŞTI? Piesă de teatru în două acte

Titlul subcapitolului reprezintă o parafrazare interogativă a unui film celebru: „Născuţi asasini”! O doză minimă de bun simţ te face să-ţi pui întrebări atunci cînd auzi afirmaţii de genul: „fenomenul terorist este unul patologic”, „teroriştii sînt ... groaznici ... pentru că ei vor cît mai mult sînge, cît mai multă violenţă, cît mai multă ...” bla-bla- bla! Să fie acesta adevărul? Să fie aerul, plantele, apa, liniile de cîmp magnetic ale Pămîntului vinovate de „producerea” teroriştilor în anumite zone ale planetei? Cum spuneam, orice om deţinător al unui cît de mic bun simţ nativ, celular, genetic şi ereditar (mă refer la ereditatea speciei şi nu a indivizilor programaţi să-ţi fie părinţi biologici!) se opune din start unei astfel de teorii, cel puţin şi prin prisma faptului că actul evoluţiei este unul îndreptat spre creaţie şi nu spre distrugere. E foarte adevărat că doar distrugerea poate fi generatoare de creaţie, aşa cum, despre naşterea din chaos şi Eminescu scria, dar asta este o altă discuţie. Te întrebi, aşadar, care sînt resorturile declanşatoare ale unui astfel de gest? Sau dacă gestul există cu adevărat! Dacă admitem ca adevăr absolut afirmaţia că actul terorist stă în declanşatorul psihologic al autorului, al teroristului care execută efectiv gestul, atunci putem aborda spectacolul terorismului în două acte: primul, ar fi implicaţia psihologică asupra „spectatorului” terorismului şi al doilea, implicaţia psihologică asupra „actorului” spectacolului terorist.

DESPRE SPECTACOL ŞI AUTORI
Odată cu dispariţia bipolarismului de putere pe plan mondial, s-a diminuat substanţial probabilitatea de declanşare a unor conflicte militare între state ca urmare a deosebirilor de fond de natură ideologică. Riscurile şi ameninţările la adresa securităţii naţionale a unui stat, sau la adresa securităţii regionale şi chiar globale, se reaşează acum, terorismul, în general, dar îndeosebi cel internaţional situîndu-se pe primul loc pe scara probabilitaţii de manifestare. Terorismul a dobîndit o altă configuraţie, privind modul de acţiune şi amploarea, dar originile, mecanismele de declanşare, structura şi resursele, precum şi psihologia membrilor săi au rămas aceleaşi. Potrivit tuturor specialiştilor în domeniu, terorismul nu este un fenomen universal dar este cu siguranţă unul istoric. El s-a manifestat mai intens, însă, numai în anumite momente. Pe timpul bipolarismului de putere, terorismul era încurajat şi folosit în mod speculativ de către liderii mondiali ai celor doi poli pentru a-şi justifica influenţa politică şi prezenţa militară în diferite zone geografice de interes pentru ei, denaturîndu-se şi desconsiderîndu-se, astfel, cauzele reale care l-au generat şi l-au menţinut. Aşa se explică faptul că odată cu dezintegrarea URSS, terorismul se extinde şi evidenţiază mai mult ca oricînd originile sale reale, ca urmare a nerezolvării diferendelor cu caracter politic, economic, social, etnic şi religios existente în actuala configuraţie politico - administrativă a hărţii planetare, diferende generate şi de colonizările secolului XX. Aşadar, terorismul a început să trăiască prin forţe proprii devenind cea mai mare ameninţare la adresa securităţii popoarelor şi la adresa drepturilor fundamentale ale omului. După cum se poate observa, terorismul pune azi o serie de probleme de interes naţional şi internaţional care scapă controlului statelor-naţiune. În lipsa unei înţelegeri comune asupra crimei internaţionale, a unei poziţii ferme şi unanime în cadrul ONU, au apărut noi forme de manifestare ale terorismului (a se vedea situaţia din Iraq şi consecinţele acesteia pe plan internaţional). Cum se poate lupta împotriva terorismului? Potrivit analistului John Richard Thackrah, „prima măsură de apărare împotriva terorismului este să înveţi cît mai multe despre terorişti, să le înţelegi motivaţiile şi metodele şi, astfel, să le poţi anticipa atacurile sau cel puţin să limitezi pagubele în cazul în care atacurile nu pot fi prevenite “. Această trimitere la cunoaştere vizează nu numai organele abilitate, ci întreaga societate civilă, vizează formarea unei culturi civice participative, la nivelul fiecărui cetăţean, pentru a sprijini activ lupta împotriva terorismului. Deci, implicarea „spectatorului” în spectacolul terorismului mondial. Dar, care sînt rolurile jucate, în această piesă „de acţiune”, cum ar preciza Consiliul Naţional al Audiovizualului?
Terorismul politic.
Specialiştii în domeniu, au constatat că, în general, utilizarea sistematică a ameninţării sau violenţei în scopuri politice este încadrată în terorism politic. Este o tactică susţinută de folosirea terorii organizate de către un stat, o mişcare, o facţiune sau de către un grup restrîns de indivizi. Terorismul politic nu este mult diferit de teroarea politică. Aceasta din urmă apare sub forma unor acţiuni izolate şi, de asemenea, sub forma violenţei de masă, extreme, nediscriminatorie şi arbitrară. Teroarea de acest tip nu este nici sistematică, nici organizată şi este adesea greu de controlat şi crează premize favorbile acţiunilor teroriste. Potrivit opiniei majoritătii analiştilor, terorismul politic poate fi clasificat în trei tipuri: teroarea revoluţionară, teroarea ne-revoluţionară şi teroarea represivă.
Teroarea revoluţionară poate fi definită ca utilizarea unei tactici sistematice de violenţă teroristă, cu scopul de a genera o revoluţie politică. Teroarea revoluţionară este întotdeauna practicată de un grup. Revoluţia, cît şi folosirea terorii, sînt justificate de către protagoniştii lor printr-o ideologie sau un program, au lideri capabili să mobilizeze oameni. Caracteristica de bază a acestui tip de terorism constă în faptul că se manifestă prin acte de violenţă inacceptabile social şi politic. Asemenea acţiuni sunt întreprinse în mod deliberat pentru a crea un efect psihologic asupra unor anumite grupuri, cu intenţia de a le schimba comportamentul şi atitudinile politice, precum şi asupra întregii populaţíi pentru a fi susţinuţi. Armata Zapatistă de Eliberare, din Mexic, este un exemplu!
Teroarea ne-revoluţionară este un terorism practicat tot din motive politice, altele decît revoluţia şi reprimarea guvernului. Acest tip de terorism ţinteşte obiective mai restrînse, cum ar fi determinarea guvernului să-şi schimbe politica intr-o anumită problemă, avertizarea sau pedepsirea oficialităţilor publice sau răzbunarea impotriva măsurilor luate de guvern, pe care teroriştii le consideră condamnabile, ETA, în Spania.
Teroarea represivă reprezintă utilizarea sistematică de către terorişti a actelor de violenţă în scopul suprimării, anihilării, reprimării sau înfrîngerii anumitor grupuri, indivizi sau forme de comportament nedorite de ei.
Terorismul de stat.
Din analiza cazurilor de terorism care au avut loc în decursul istoriei, specialiştii consideră că terorismul de stat se manifestă sub mai multe forme: oprimare, reprimare şi terorism propriu-zis. Oprimarea are loc atunci cînd privilegiile sociale şi economice sînt refuzate unor categorii întregi de oameni, indiferent dacă aceştia se opun sau nu autorităţilor. Reprimarea poate fi considerată ca o ameninţare, cu sau fără folosirea coerciţiunii împotriva opozanţilor, sau potenţialilor oponenţi în scopul împiedicării sau slăbirii împotrivirii acestora faţă de autorităţi şi politica pe care acestea o desfăşoară. Contextul politic internaţional al acelui timp au favorizat statele şi sprijinitorii lor să refuze etichetarea propriilor acţiuni drept terorism, preferînd termeni mai neutri cum ar fi „diplomaţie coercitivă”, „descurajare nucleară” şi „ajutor acordat unui stat prieten în vederea asigurării securităţii sale interne”.
În cadrul acestui tip de terorism este inclusă şi sintagma “state teroriste”.
Terorismul religios fundamentalist.
Problema violenţei motivate de convingeri religioase este mai greu de rezolvat acum decît în trecut, din mai multe cauze. Ameninţările cu uciderea ostaticilor sînt perfect credibile. Pentru
fundamentalişti, „uciderea necredincioşilor” nu este considerată crimă! Ameninţările cu autosacrificiul şi gesturile ca atare sînt şi ele verosimile, din aceleaşi motive. În multe ţări musulmane există un puternic sentiment anti-occidental şi, în ţări ca Iranul, Sudanul, Pakistanul, s-au făcut diverse încercări pentru reimpunerea legii islamice stricte. O altă trăsătură este itensificarea duşmăniei tradiţionale între diversele forţe sectare musulmane şi în special între cele două principale grupuri: suniţii şi şiiţii. Schisma islamismului, între suniţi şi şiiţi, a apărut după o revoltă din secolul al VII-lea. Convingerea că participanţii la revoltă au fost martiri este tema majoră a şiismului Ţelul lor este instaurarea unei cârmuiri drepte şi a dreptăţii sociale prin martiriu şi protest sub conducerea politică a imamului. Aceasta este principala diferenţă politică şi juridică între majoritatea sunită şi minoritatea şiită.
Terorismul tip “VIGILANTE”.
Acest tip de terorism este menţionat în literatura adresată specialiştilor ca fiind acţiuni teroriste întreprinse de un grup de terorişti sau de simpatizanţi ai acestora pentru a-i apăra pe alţi terorişti.

ACTUL ÎNTÎI (În care spectatorul „se îmbibă” de spaime în urma producerii unui atac terorist real, sau doar virtual)

În ciuda răspîndirii actelor teroriste în întreaga lume, terorismul nu are o definiţie precisă şi nici una larg acceptată. Ca mulţi alţi termeni politici, definiţíile acceptate , atîtea cîte sînt, au un caracter peiorativ. Unele guverne au tendinţa să eticheteze ca acte teroriste toate actele de violenţă comise de opozanţii lor politici, deşi extremiştii antiguvernamentali pretind că sînt victimile terorii dezlănţuite de guverne asupra lor. Sociologii politici susţin că, în principiu, nu se poate da nici o definiţie deoarece însuşi procesul de elaborare a unei definiţii face parte dintr-un context mai larg de contestare a ideologiilor şi obiectivelor politice. Definiţiile susţin argumentul că perspectivele se schimbă în funcţie de momentul cînd şi unde are loc actul terorist. Alţi sociologi nu includ în terorism acţiunile violente care se desfăşoară într-un context revoluţionar pe care o serie de oameni l-ar considera ca avînd un caracter terorist. Poate apare o serie de confuzii date de comportamentul manifestat de un individ care din considerente politice comite un act violent care poate fi aparent similar cu un act săvîrşit de un criminal sau de un dezechilibrat mintal. Terorismul este şi o problemă morală şi încercările de a da o definiţie acestui fenomen pornesc de la supoziţia că unele tipuri de violenţă politică sunt justificabile, în timp ce altele nu! În consecinţă, violenţa a fost definită în diferite feluri, implicând recurgerea la forţă, la puterea coercitivă, la autoritate şi legitimitate. „Terorismul înseamnă ameninţarea cu/ sau utilizarea violenţei pentru
atingerea unor scopuri politice” (CROZIER – 1960). Este definiţia care mie îmi convine cel mai mult pentru argumentaţiile pe care doresc să le aduc. În această „punere în scenă”, cît de reale sînt, pentru „spectatorul de terorism” ameninţările teroriste? Se poate spune că la un anumit moment, „regizorul” poate invoca ameninţarea teroristă pentru a-şi atinge un anumit scop politic. Practică, aşadar, o formă de terorism asupra spectatorului, care va începe să trăiască cu această spaimă suplimentară! Ameninţarea este, însă, una virtuală, teroriştii potenţiali fiind, de fapt, personaje aflate în opoziţie cu intenţiile politice de moment ale „regizorului”! Tragic şi absurd, precum un teatru japonez kabuki, este momentul în care „regizorul” înscenează un act terorist pentru a demonstra spectatorului că ameninţarea este reală! Exemple există, dar, prefer să nu fiu acuzat de speculaţii! În această situaţie, publicul larg va suferi o traumă severă. Liniştea cotidiană, universul propriu, echilibrul, sînt sparte în mii de cioburi şi se instalează spaima, frica, teroarea! De fapt, ingredientele actului terorist clasic!
Aproape la fel stau lucrurile şi în situaţia în care spectatorul este martorul unui act terorist, „pus în scenă de un terorist veritabil, cu pedigree, cu carte de vizită”. Aceeaşi spaimă şi incertitudine cuprinde individul, aceleaşi semne de întrebare lăuntrică despre viitorul său şi al copiilor, dar şi despre incapacitatea guvernului, plătit din taxele şi impozitele sale,plătite cu greu, dar regulat, de a-i asigura un viitor liniştit.
„Actul întîi” se încheie cu scena obişnuită în care „spectatorul” devine o fiinţă temătoare, suspicioasă, angoasată şi, uneori, extrem de docilă!

ACTUL DOI (în care teroriştii există, pe bune!)

Am văzut, în actul precedent, că dacă terorismul nu este virtual el există cu adevărat (din înţelepciunea poporului, la OTV!) Motivele apariţiei şi dezvoltării lui sînt diverse, dar profunde. Acţiunile organizaţiilor teroriste se bazează pe o interpretare proprie a realităţii care diferă de percepţiile guvernelor şi societăţilor cu care se confruntă. Unul din obiectivele organizaţiilor teroriste este să convingă opinia publică vizată să privească lumea aşa cum o privesc ele. Sistemul de convingeri format din imagini, simboluri şi mituri dominante contribuie la percepţiile şi interpretările eronate care determină acţiuni şi speranţe. Armata Zapatistă de Eliberare Naţională, apărută în statul sărac Ciapas cu scopul de a salva indienii de la dispariţie, este considerată grupare teroristă de către oficialităţile Mexicane. O voi cataloga şi eu, ca atare! Subcomandantul Marcos, liderul legendar al EZLN, spunea: „Lumea ştirilor contemporane este o lume care există pentru VIP-uri. Vieţile lor de fiecare zi sînt importante: dacă se căsătoresc, dacă divorţează, dacă mănîncă, ce haine poartă şi ce haine dezbracă aceste celebrităţi din lumea filmului sau a politicii. Oamenii obişnuiţi apar doar pentru un moment, cînd ucid pe cineva, sau cînd mor”.
Conţinutul şi originea convingerilor teroriştilor influenţează motivaţia şi strategia teroristă. Cadrul politic şi social în care acţionează organizaţia teroristă cuprinde un set de origini care este caracterizat de factori culturali specifici (istoria, tradiţia, literatura, religia ) care sînt transmişi membrilor societăţii prin tipare de socializare şi ideologii oficiale care sînt însuşite în tinereţe, în perioada de formare a teroristului şi care sunt în mod conştient acceptate. Aflat în temniţă pentru „pungăşii minore”, în comparaţie cu crimele teroriste din Iraq, Abou Mussab Al-Zarqawi a aprofundat convingerile ideologice fundamentaliste ale wahabismului. Sursele acestor convingeri pot fi şi de natură internă. Spaţiul în care acţionează teroriştii este plin de tensiune şi nesiguranţă, făcînd anumite convingeri să fie relevante, convingătoare şi, totodată, persistente şi greu de schimbat. Vârsta tipică a unui terorist este de 22-24 de ani (Mario Balint şi Raico Cornea, „Primul război al mileniului”, Ed. Augusta, 2001, pag. 70). De aceea nu este de mirare că anumite caracteristici ale psihicului unui terorist sunt deseori atribuite adolescenţei.Teroriştii simplifică problemele complexe, reducîndu-le la un clişeu alb-negru. Grupările teroriste sînt puternic intelectualizate şi introspective (op.cit. pag. 70). Pe lîngă frustrare, în psihologia teroristului mai există autojustificarea şi autolegitimarea, deoarece el crede, implicit, în dreptatea lui. Eduardo Galeano scria în „Venele deschise ale Americii Latine” (Ed. Politică, 1983, pag. 329): „Dependenţa nu încetează, îşi schimbă doar substanţa şi strategiile... invazia modelelor culturale ale metropolei prin mass-media, transplantul cultural, asistenţa financiară sub mantia căreia se ascund multe pumnale strălucitoare, devin prioritare, cum prioritară devine organizarea internaţională a inegalităţii culturale şi economice. Subdezvoltarea latino-americană este o consecinţă a dezvoltării altora, că noi, latino-americanii sîntem săraci, deoarece pămîntul pe care călcăm este bogat şi că locurile binecuvîntate de natură au fost blestemate de istorie”. Africa, pe care profesorul american Thomas Barnett o numeşte „centrul prăpastiei” (T. Barnett, „Where – Not When – Preemption Makes Sense”, Transformation Trends, nov. 18, www.nwc.navy.mil/newrulesets), este continentul cel mai devastat de colonialismul ultimelor două secole. Evident, Orientul Mijlociu suferă din aceleaşi cauze: sfîrşitul Primului Război Mondial a dus, invariabil la smulgerea „hălcilor mari şi suculente” din „trupul bolnavului Europei”, fostul Imperiu Otoman, fără a se ţine cont de interesele indigenilor. Acest asediu economic şi cultural a culminat, în 1948, cu înfiinţarea Statului Israel care a declanşat „rezistenţa generaţiilor” în Orientul Mijlociu. Aceste frustrări, cumulate cu privaţiuni, activitate infracţională, temperament, dau naştere la terorism.Culturile împart valorile şi motivează indivizii să acţioneze într-un mod ce pare iraţional pentru observatorii externi. Alinarea vieţii este o caracteristică culturală care are un impact deosebit asupra terorismului. În societăţile în care indivizii se identifică unui grup, apare dorinţa de autosacrificare, rar întîlnită în altă parte. Nu se vor epuiza prea repede cauzele potenţiale ale terorismului care, în opinia multor analişti, sînt: creşterea numărului populaţiei, accentuarea sărăciei şi criza de resurse, tensiunile rasiale şi etnice, inflaţia şi şomajul, tensiunile care apar între ţările care „au” şi ţările care „nu au”, valurile de refugiaţi alungaţi de războaie şi represiune, imigranţii care se deplasează din statele mai sărace către cele mai prospere, deseori aducînd cu ei conflictele ţărilor de unde provin, dezintegrarea structurilor tradiţionale de autoritate; ascensiunea grupărilor religioase fundamentaliste agresive, defetiste, sau a unor noi culte religioase. Ignoranţa şi aroganţa cu care sînt tratate, istoric, anumite grupuri sociale dau naştere la o cultură proprie şi la terorism. Hezbollah este o organizaţie politică, socială, militară şi religioasă (Simileanu, Vasile, op.cit. pag.139). O astfel de definiţie se poate aplica tuturor organizaţiilor politice şi catalogate drept extremiste din spaţiul Orientului Mijlociu. Pentru că, tradiţia islamică impune componenta socială, oricărei organizaţii, implicată, sau nu în viaţa politică. Aceste formaţiuni, „actori non-statali”, cum îi denumeşte Ionel Nicu Sava (op.cit. pag. 139), au preluat o parte dintre obligaţiile statului la adresa unor categorii de populaţii, sau zone delimitate geografic. Altfel spus, neputinţa statului destructurat de a rezolva unele probleme grave a înlocuit autoritatea acestuia cu autoritatea grupărilor. De aici derivă şi susţinerea masivă din rîndul populaţiei locale pentru cauza şi forma de luptă, denumită teroristă, ale organizaţiilor. Hezbollahul nu face excepţie. Din potrivă!
Suburbiile şiite din sudul Beirutului au dobîndit reputaţia de „Centura Mizeriei”. „Munţi de gunoaie amestecaţi cu zoaie din conductele sparte, umpleau străzile, răspîndind mirosuri pestilenţiale... băltoacele cu apă murdară atrăgeau muştele şi şobolanii. Curentul electric era un lux, în 90% din district lipsea canalizarea, iar cele cîteva cabluri telefonice existente nu mai funcţionau. Era greu de înţeles cum supravieţuiau locuitorii într-un mediu atît de sordid. ... Guvernul nu mişca un deget ca să amelioreze situaţia. Ignora prezenţa şiiţilor, sperînd că aveau să dispară” (Hala Jaber, op.cit. pag.130-131). Pe acest fundal, cu ajutorul Iranului, Hezbollahul a construit o întreagă infrastructură care acordă asistenţă socială şi săracilor de alte religii! În doar cîţiva ani, Hezbollahul a construit spitale, clinici, şcoli, centre de învăţămînt superior, institute de cercetare, orfelinate şi sanatorii pentru handicapaţi. Prin intermediul Comisiei de Ajutor, Hezbollah acordă împrumuturi şcolare şi universitare şi încurajează dezvoltarea meşteşugurilor, mica industrie şi iniţiativa agricolă. De asemenea, acordă ajutor material tinerilor căsătoriţi, precum şi împrumuturi locative, programul „Prima Casă” şi de afaceri. Pentru împrumuturile de la Hezbollah nu se plăteşte dobîndă, această practică nefiind permisă de legea islamică! Unele familii primesc utilaje sau animale domestice pentru a pune bazele unei mici afaceri sau a unei ferme, de la maşini de tricotat la vite sau familii de albine. Hezbollahul a înfiinţat primele şcoli de arte şi meserii din Liban şi a deschis primul birou de şomaj din această ţară. Banii pentru astfel de întreprinderi, vin din Iran şi de la sutele de mii de şiiţi libanezi de pe tot globul care, conform legii islamice, plătesc anual: zakatul – taxa pe patrimoniu şi khoms – taxa pe beneficiul net. Totalul colectelor nu este dat niciodată publicităţii. Conform lui Hajj Hussein Al-Shami, şeful programelor de asistenţă socială ale Hezbollah, citat de Hala Jaber (op.cit. pag. 135), „suma poate egala bugetul intern al unei naţiuni bogate”! „Este foarte probabil ca reprezentanţii tinerei generaţii care s-au format într-un climat de violenţă inter-grupuri şi care s-au identificat cu mânia lor ... să fie tentaţi să devină membri ai organizaţiilor care sunt adepte ale acţiunilor violente, în căutarea ”cauzei lor drepte” , susţine şi Rona Fields, psiholog de renume care a studiat impactul pe care îl are violenţa asupra copiilor din Liban, Israel, Irlanda de Nord, Africa de Sud.
Analizînd situaţia din Afganistan, psihologii spun că există cel puţin un cumul de patru factori care dau continuitate terorismului şi contribuie la apariţia teroriştilor în rîndul unei generaţii care nu au cunoscut altceva decît vărsarea de sînge şi vrajba, fenomen cunoscut sub numele de „reîntinerirea violenţei”, şi aceştia sînt:
- un mediu dominat de conflicte face dificilă desfăşurarea unui proces normal de educaţie la nivelul şcolii, în cadrul familiei sau al societăţii, astfel încît să se poată reprima instinctele de agresivitate la copii. De aceea, aceste instincte se dezvoltă necontrolat şi sînt stimulate mai departe de violenţă;
- cei care cresc în medii tensionate de conflicte ajung să considere violenţa un mijloc justificat de exprimare;
- noua generaţie se consideră nevinovată de izbucnirea conflictului şi de aceea o victimă se bucură de anumite drepturi în lupta pentru supravieţuire;
- a purta armă sau a fi cooptat în forţele miliţiilor este un simbol al bărbăţiei.
Tinerii afgani NU s-au născut terorişti! Ei se străduiesc să ducă o viaţă normală, chiar dacă războiul de 30 de ani le-a schimbat felul de a fi şi de a privi lumea. Ca majoritatea popoarelor coranice, afganii sînt fatalişti. Expresia „Cum o vrea Dumnezeu” se rosteşte mai des decît „Sallam Allecum” (Balint Mario, „Oamenii pustiului” – Pe frontul de est nimic nou, Ed. Timpul, 2004, pag. 89)!

CORTINA

Teoria filosofului şi consilierului internaţional pe probleme de terorism, Abraham Kaplan, în lucrarea The Psychodynamics of Terrorism, vorbeşte de „raţiunile" şi de „cauzele" terorismului, postulînd că: „raţiunile" ar fi variabilele sociale ce-l incită pe individ să îşi raţionalizeze comportamentul terorist, iar „cauzele" s-ar afla chiar în interiorul cel mai profund al individului. „Raţiunile" ar include variabile cum sînt sărăcia, o guvernare nedreaptă şi principii ale materialismului dialectic, iar „cauzele" ar trebui căutate în „psihopatologia asasinului", căci teroriştii simt o nevoie patologică de a urmări scopuri absolute! Personalitatea predispusă să ajungă „teroristă” este deficientă şi nu posedă un ego suficient de puternic pentru a face faţă dificultăţilor vieţii prin folosirea codurilor sociale obişnuite. Pentru că a fost, la rîndul său agresat, individul traumatizat se identifică cu agresorul, adoptă soluţii agresive în faţa stresului existenţial şi se alătură altor oameni ce au probleme similare, în scopul refacerii consideraţiei faţă de propria persoană. Bla-bla-bla!, cum spuneam la începutul acestei lucrări. Nimic despre reparaţia nedreptăţilor sociale, despre polarizarea bogăţiei, despre lipsa de şansă şi perspectivă! Nimic despre eşecul industrializării şi boom-ului tehnologic în confruntarea cu renaşterea religioasă şi exacerbarea terorismului religios, ca o consecinţă indiscutabilă, explicată de Cristian Barna, în cartea sa „Jihad în Europa”, Ed. TopForm, 2008, pag. 16: „În faţa provocării din partea unor civilizaţii sau ideologii competitive, reale sau imaginate, civilizaţiile devin mai rigide, mai dogmatice şi mai intolerante, atît la nivel cultural cît şi instituţional, religia fiind ultimul bastion împotriva CELORLALŢI”.
Acesta este spectacolul teroriştilor „făcuţi iar nu născuţi”, cum ar scrie Biblia! Evident, motivaţiile nu-i fac mai buni în faţa „spectatorilor” confruntaţi acum, la acest început de secol şi mileniu, cu spaime noi şi absurde ca un kabuki!

2.3. TRIUNGHIUL CU GEOMETRIE VARIABILĂ AL INSECURITĂŢII NAŢIONALE

Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte securitatea ca fiind „faptul de a fi la adăpost de orice pericol; sentiment de încredere şi de linişte pe care îl dă cuiva absenţa oricărui pericol“. Ca atare, securitatea apare, în cele mai multe situaţii, ca o precondiţie a funcţionalităţii oricărui (micro)grup social formal sau informal, a oricărei organizaţii sociale, economice, politice etc., în raport cu acţiunea unor factori perturbatori generatori de insecuritate, interni şi/sau externi organizaţiei respective. „Securitatea naţională este rezultanta sinergică a acţiunilor întreprinse prin mijloacele şi reglementările instituţiilor statului român, care au rolul de a realiza, a proteja şi a afirma interesele şi valorile fundamentale ale României, contracarînd factorii interni şi internaţionali care ameninţă aceste interese şi valori“. În mod logic, insecuritatea naţională este rezultanta emergentă a acţiunilor factorilor interni şi externi care periclitează interesele şi valorile fundamentale ale României“. Starea de insecuritate este, aşadar, opusul stării de securitate şi se poate defini ca fiind pierderea capacităţii statului de a produce şi utiliza resurse informaţionale, energetice şi umane, de a-şi menţine coeziunea, omogenitatea, unitatea şi identitatea, ca urmare a gestionării politice ineficiente, a agresiunilor şi crizelor generatoare de situaţii sociale patologice, crize de sistem, ori de situaţii limită. Insecuritatea poate fi provocată prin agregarea unui set de factori care, la prima vedere, nici nu au o legătură directă, evidentă. Astfel, sărăcirea accelerată a populaţiei în etapa de tranziţie prelungită, educaţia insuficientă, moralitatea lacunară, salarizarea minimală şi hazardul natural sînt factori care nu par să aibă interconexiuni între ei, precum şi nici între ei şi Securitatea Naţională. Şi totuşi... Dacă încercăm să căutăm factorii sociali care pot genera insecuritate naţională, vom observa că descoperim un triungi, cu geometrie variabilă. În vîrful acestuia se regăseşte starea accentuată de sărăcie a societăţii, iar la bază accesul limitat, sau restricţionat, la educaţie şi sănătate! Pe termen foarte lung, de cel puţin o generaţie.

Sărăcia, subdezvoltarea, scăderea natalităţii, bolile, epidemiile, lipsa de educaţie pot fi elemente definitorii ale unei societăţi eşuate. Statul, însă, se face părtaş la această eşuare socială. În Constituţia României, la Articolul 47 (1): „Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent”. În Strategia de securitate naţională a României, se precizează: „Sistemul securităţii naţionale se defineşte prin ansamblul mijloacelor, reglementărilor şi instituţiilor statului român, are au rolul de a realiza, a proteja şi a afirma interesele fundamentale ale României“. Strategia de securitate naţională vizează, totodată, securitatea energetică şi alimentară, securitatea transporturilor şi a infrastructurii, securitatea sănătăţii publice, sanitară, ecologică şi culturală, securitatea financiară, informatică şi informaţională. La rîndul ei, în Strategia naţională de apărare a ţării, adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinta comună din 4 noiembrie 2008, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată, se poate citii la "1.1. Valorile şi interesele naţionale", Principalele valori care fundamentează existenţa şi prosperitatea statului român sînt, printre altele: -respectul pentru demnitatea omului, pentru drepturile şi libertăţile sale fundamentale; În baza acestor valori, interesele naţionale sînt, printre altele: - creşterea bunăstării cetăţenilor, a nivelului de trai şi de sănătate a populaţiei. Capacitatea redusă de înţelegere a decidentului politic, despre interiorul unei naţiuni afectează posibilitatea de legiferare, afectează posibilitatea de reglare a administraţiei publice, împiedică dezvoltarea şi valorificarea resurselor, menţine capacităţi de producţie la nivel scăzut, afectează amploarea proceselor economice, stimulează modalităţi ilegale şi imorale de soluţionare a situaţiilor.

Se pare că, din punctul de vedere al respectării legilor şi documentelor fundamentale ale unei ţări, Statul Român A EŞUAT în ultimii 20 de ani în actul de guvernare al ţării! DEoarece starea de sărăcie a societăţii a crescut exponenţial în ultimii ani, pot spune, fără să greşesc foarte mult, că DECIDENTUL POLITIC aflat în acest moment la guvernare a eşuat categoric în misiunea sa faţă de cetăţenii ţării! Sigur, toate nevoile sociale ale societăţii ar trebui rezolvate de STATUL BUNĂSTĂRII, un concept total străin actualei puteri. Conform unei definiţii, Statul bunăstării „este un stat în care puterea este folosită în mod deliberat (prin politică şi administraţie) în efortul de a modifica jocul forţelor de piaţă în cel puţin trei direcţii: (1) garantarea unui venit minim indivizilor şi familiilor, independent de valoarea de piaţă a muncii sau a proprietăţii lor; (2) prin limitarea insecurităţii pe calea sprijinirii indivizilor şi familiilor pentru a face faţă anumitor „contingenţe sociale” (de exemplu boală, bătrîneţe, şomaj) care altfel ar conduce la crize personale sau familiale; (3) garantînd tuturor cetăţenilor, fără deosebire de status şi clasă, cele mai înalte standarde existente în cadrul unei game acceptate de servicii sociale” (Asa Briggs, 1961). Esenţa statului bunăstării constă în "existenţa unor standarde minime protejate de guvern în privinţa venitului, nutriţiei, sănătăţii, locuinţei şi educaţiei, asigurate fiecărui cetăţean ca drept politic şi nu ca un act de caritate" (Wilenski, 1875). Aşadar, din punct de vedere social-economic, securitatea este un sentiment, sau acţiune, de solidaritate economică şi socială comunitară a celor bogaţi cu cei săraci, cu recunoaşterea pericolului potenţial pe care îl reprezintă "bomba subdezvoltării". Demersul social-economic reprezintă suportul paşnic al securităţii (Gheorghe Nicolaescu, "Gestionarea crizelor politico-militare", Ed. TopForm, 2003). O naţiune se află în stare de securitate dacă dezvoltă capacităţi eficiente de gestionare a necesităţilor sociale şi este capabilă să prevină implicarea excesivă a ideologiilor în procesele sociale organizate (Ghe. Nicolaescu, op.cit.)
Sigur, se poate spune că actuala criză economică, din care nici măcar Europa Socială nu poate ieşi, impune ca în România conceptul economic social de piaţă să fie modificat prin prisma Şcolii economice de la Chicago!

În Articolul 135(2), din Constituţie se spune că: Statul trebuie sa asigure: b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară; c) stimularea cercetării ştiinţifice şi tehnologice naţionale, a artei şi protecţia dreptului de autor; d) exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional;
f) crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii. Se poate spune că, din nou, Constituţia este încălcată, fapt ce generează riscuri suplimentare. Riscurile şi ameninţările la adresa securităţii naţionale pot fi amplificate de existenta unor vulnerabilităţi şi disfunctionalităţi, între care următoarele fenomene sînt generatoare de preocupări sau pericole: -dependenţa accentuată de unele resurse vitale greu accesibile (gaz), -tendinţele negative persistente în plan demografic şi migraţia masivă;
- nivelul ridicat al stării de insecuritate socială, persistenţa stării de sărăcie cronică şi accentuarea diferenţelor sociale; -proporţia redusă, fragmentarea şi rolul insuficient al clasei de mijloc în organizarea vieţii economico-sociale;- fragilitatea spiritului civic şi a solidarităţii civice; - infrastructura slab dezvoltată şi insuficient protejată; -starea precară şi eficienţa redusă a sistemului de asigurare a sănătăţii populaţiei; -carenţele organizatorice, insuficienţa resurselor şi dificultăţile de adaptare a sistemului de învăţămînt la cerinţele societăţii; -organizarea inadecvată şi precaritatea resurselor alocate pentru managementul situaţiilor de criză; -angajarea insuficientă a societăţii civile în dezbaterea şi soluţionarea problemelor de securitate.

Toate aceste vulnerabilităţi pot avea o singură definiţie: SĂRĂCIA! Dar, dacă ne gîndim la pragul de sărăcie, aflaţi că în România nu există nici măcar o analiză care să definească acest prag. La Banca Mondială putem găsi referinţe: un om poate fi catalogat ca fiind sărac dacă veniturile sale zilnice sînt sub 5 (cinci) dolari. La noi în ţară, venitul din economia reală este de 150 de euro pe lună, deci nu ne încadrăm! Sărăcia atrage după sine consumul de droguri, alcoolismul, violenţa de stradă, delincvenţa juvenilă, corupţia, crima organizată, terorismul, migraţia, toate, dar absolut toate, catalogate ca factori de risc la adresa securităţii naţionale. În aceste condiţii, important nu mai este să gestionezi violenţa, ci să previi violenţa prin controlul riscurilor! Nu ar fi de mirare dacă grupuri ale societăţii sărace, aflate în triunghiul cu geometrie variabilă "sărăcie-educaţie-sănătate" recurg la violenţă. Norvegianul Johan Galtung - unul dintre pionierii studiilor de pace - scria că "violenţa reprezintă o deteriorare a nevoilor fundamentale omeneşti" ("Kulturale Gewalt" în Der Burger im Staat, nr.43, 1993, accesibil în limba română pe www.dedalos.org).

Migraţia este, de asemenea, un element cheie al securităţii sociale şi societale. Poate fi definit ca un fenomen colectiv de transfer temporar sau definitiv al unei largi mase de populaţie care interacţionează cu capacităţile de absorbţie şi adaptare ale societăţii. În ţările de tranziţie, migraţia încurajează traficul de persoane. România este ţară de origine şi de tranzit pentru diferite rute ale migraţiei, care poate determina şi riscuri militare: iredentismul, terorismul etc. Traficul de fiinţe umane este o importantă sursă de insecuritate (Stan Petrescu, "Apărarea şi securitatea europeană", Ed. Militară, 2006). Spaţiul de interes strategic în care se află România este sursă, zonă de tranzit şi destinaţie a unor activităţi criminale grave: trafic ilegal de armament, narcotice, migraţie ilegală, trafic de fiinţe umane (Stan Petrescu, op.cit.). Cele mai importante ţări de origine pentru traficul de fiinţe umane, conform OIM, sînt: Moldova, România, Ukraina, Rusia şi Bulgaria (gen. Stan Petrescu, gen. Olimpiodor Antonescu, "Crima organizată între factor de risc şi ameninţare", Ed. Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, 2008). Cei doi autori încadrează aceste acţiuni criminale în categoria efectelor tranziţiei, care au generat schimbări politice, sociale şi culturale, care, la rîndul lor, au determinat o creştere a sărăciei şi a ratei şomajului, o distribuţie inegală de putere pe piaţa muncii relevată prin ratele ridicate ale şomajului, munca la negru, remunerarea proastă a muncii. Un fenomen exploziv în România îl reprezintă prostituţia de masă, din cauza sărăciei şi a mizeriei materiale (op.cit. pag.118).
Criza economică prelungită din Europa de Vest - principala destinaţie a emigranţilor români - a făcut ca începînd din 2009 mulţi dintre cei care au trăit şi muncit în alt tip de societate, să se întoarcă acasă. Iar dezamăgirea poate fi însoţită de revoltă faţă de situaţia în care se află România, după 20 de ani. Ei pot reprezenta MASA CRITICĂ pentru această societate săracă, lipsită de educaţie, bolnavă, destructurată şi anomică în posibile revolte sociale de amploare care să pună în pericol liniştea şi ordinea publică!

Lipsa de reacţie a societăţii româneşti (unii analişti europeni ne numesc chiar "plantele agăţătoare al Comunităţii Europene") este determinată, în principal, de doi factori: globalizarea elitelor şi narcotizarea media. Există o mare fisură între elite şi societate. După P.S. Huntington (Who Are We: The Challenges to Americas National Identity, Simon and Schuster, New York, 2004) elitele se deznaţionalizează şi devin din ce în ce mai globale, în timp ce populaţia se renaţionalizează şi devine din ce în ce mai locală. Globalizarea culturii capitaliste generează o localizare a culturii tradiţionale, ceea ce reprezintă o resuscitare a vechilor identităţi regionale (I.N. Sava, Studii de securitate, pag.195, Centrul român de studii regionale, 2005). Toate ţările Europei de Est urmează un pattern de renaştere a identităţii ca o formă - de cele mai multe ori involuntară! - de apărare în faţa formelor occidentale considerate fără substanţă. Acestea sînt, de altfel, o caracteristică particulară a influenţei Occidentale în Răsărit. Revoluţiile Portocalii de la Tblisi(2004), Kiev (2005) şi Bucureşti (2005) sînt, cel puţin prin imaginea lor, produse ale "Culturii Coca-Cola", adică forme fără substanţă (I.N.Sava, op.cit.)
În ultimii ani, România "beneficiază" de o mass-media tabloidizată în exces, asta şi din cauza afirmării "jurnalismului de piaţă" care presupune o coborîre a standardelor. De ce? În primul rînd, pentru că în învăţămîntul de specialitate, încă din 1990, funcţia FORMATIVĂ a presei, considerată "comunistă" a fost înlocuită cu "divertismentul". Viitorul jurnalist învaţă că mass-media are obligaţia să distreze, să bine-dispună, să relaxeze consumatorul. Televiziunea, ca partea cea mai reprezentativă a postmodernităţii, este şi cea mai vinovată de lipsa de educaţie şi de reacţie a societăţii. Cultura televizată, în goana după audienţă, cultivă cei 4S - sînge, sex, senzaţional, spectacular (A.D. Rachieru, "Globalizare şi cultură media", Institutul European, 2003). Celelalte medii se aliniază cuminţi! Unii cred că prin acest teleconsum cultural se asigură o terapie a frustrărilor individului. Alţii trag un semnal de alarmă evidenţiind efectul stimulativ prin amplificarea violenţei reale: explozia delincvenţei, invazia simulacrelor, a pseudoculturii, a incompetenţilor şi loialilor, şi pericolul ca televiziunea să livreze o realitate prescrisă, o trăire a realităţii prin procură. În noul Ev Media interacţiunea comunicativă între oameni, grupuri şi în societate slăbeşte şi capătă rol narcotizant! Mass-media este comercială şi epidermică, superficială, propunînd un şuvoi de modele şi imagini ghid ale non-valorii - în 98% din situaţii! - sfîrşind prin a infantiliza publicul cu soap-opera şi publicitate stupidă.Adevărul nu mai contează. El devine un concept demodat, pentru profesioniştii care confundă imaginea cu imaginaţia. ADORMIREA SIMŢURILOR ESTE DROGUL MASELOR NEMULŢUMITE DE PROPRIA VIAŢĂ!

Agresarea mediatică prin radio şi televiziune este concepută astfel încît să se declanşeze concomitent, din interior şi din exterior, şi să lase impresia că procesele dezorganizante se produc natural, de la sine şi nu sînt induse de către o decizie agresoare (Mario Balint, "Target-operaţiuni militare externe în combaterea terorismului", Ed. Banatului Montan, 2010). Astfel de acţiuni duc la ruperea capacităţii de protecţie naţională şi pot cuprinde: injectarea unui complex naţional de inferioritate, promovarea neîncrederii generale şi a lipsei de respect faţă de instituţiile naţionale fundamentale, spolierea patrimoniului naţional, crearea unui sentiment de culpabilitate naţională (ex: Emil Boc: "Toţi sîntem de vină pentru dezastrul în care se află România acum"), inducerea unui sentiment de inutilitate, etc. Cînd, însă, propriul decident politic utilizează tehnica agresării mediatice, avem de-a face cu o ameninţare directă la siguranţa naţională! Care, adăugată triunghiului sărăcie-lipsă educaţie (educaţie cu televizorul)- lipsă sănătate (imposibilitatea susţinerii sistemului social) face un cocktaill exploziv la adresa siguranţei naţionale!

3. RADIO ROMANIA ÎN AVANGARDA INFORMĂRII ÎN SITUAŢII EXCEPŢIONALE


În secolul nostru, SECURITATEA devine axul central pe care se fundamentează dezvoltarea economică şi, în consecinţă, bunăstarea socială. Astăzi, securitatea este un PRODUS DE CONSUM, cu o piaţă proprie şi standarde de calitate specifice. Sfîrşitul Războiului Rece a modificat, fără îndoială, balanţa de putere mondială. Vechile probleme ale lumii contemporane, precum creşterea demografică necontrolată în unele regiuni şi îmbătrînirea dramatică a populaţiei în altele, reducerea rezervelor de apă, hrană şi resurse energetice, degradarea mediului etc., s-au acutizat şi au efecte nebănuite. În plus, altele noi şi-au făcut apariţia: terorismul, proliferarea armelor de distrugere în masă, crima organizată. Despre toate acestea serviciile de informaţii prezintă rapoarte detaliate şi se întocmesc analize şi proiecţii pentru viitor. Securitatea internă reprezintă ansamblul activităţilor de protecţie, pază şi apărare a locuitorilor, comunităţilor umane, infrastructurii şi proprietăţii împotriva ameninţărilor asimetrice, de factură militară sau non-militară, precum şi a celor generate de factori geo-fizici, meteo-climatici ori alţi factori naturali sau umani care pun în pericol viaţa, libertăţile, bunurile şi activităţile oamenilor şi ale colectivităţilor, infrastructura şi activităţile economico-sociale, precum şi alte valori, la un nivel de intensitate şi amploare mult diferit de starea obişnuită. Securitatea internă priveşte, deopotrivă, siguranţa cetăţeanului şi securitatea publică, securitatea frontierelor, a energiei, a transporturilor şi a sistemelor de aprovizionare cu resurse vitale, precum şi protecţia infrastructurii critice. Sarcina asigurării securităţii interne este complexă şi interdependentă. Ea implică responsabilităţi din partea unui număr mare de instituţii şi agenţii din cadrul sistemului de securitate naţională, şi nu numai. Aceste responsabilităţi revin preponderent: administraţiei publice şi structurilor de pentru situaţii de urgenţă, precum şi celor care se ocupă cu prevenirea şi gestiunea urgenţelor civile, structurilor de informaţii, contrainformaţii şi securitate (Strategia de Securitate Naţională a României).

Apariţia neaşteptată a unei situaţii excepţionale, într-un moment nefavorabil, cerinţa ca această situaţie să fie manageriată şi acoperită informaţional într-o perioadă de timp relativ scurtă, presupune existenţa unei echipe, pregătită din timp, antrenată, capabilă să preia conducerea forţelor şi mijloacelor de intervenţie, dar şi să gestioneze comunicarea cu presa şi, implicit, cu publicul larg. În această ecuaţie complexă, rolul comunicării şi informării este crucial. Pornind de la dictornul: "percepţia este realitate", comunicarea eficientă a unei situaţii de urgenţă se poate încadra în demersul asigurării securităţii şi chiar a siguranţei naţionale în unele cazuri. Pentru ca acet mecanism să funcţioneze, este nevoie de un comunicator eficient şi un purtător de mesaj, jurnalist, profesionist, pregătit special să acopere situaţii excepţionale, care să înlocuiască panica cu informaţie corectă sau utilă. Cînd oamenii cred că sînt în pericol nu contează că autorităţile angrenate în rezolvarea situaţiei excepţionale declară că totul este sub control. De aceea, informaţiile transmise de corespondent trebuie să fie însoţite de mesaje care să aibă la bază aşteptările publicului şi nu numai ce doreşte autoritatea să comunice. Studiile de specialitate relevă faptul că problemele de comunicare în timpul unei crize ocupă 70-80% din activitatea unui comitet pentru situaţii de urgenţă (Chiciudean Ion, Stănciugelu Irina, Bilanici Aurel, Dogeanu Marius, "Comunicarea în situaţii de urgenţă", SNSPA, 2006, pag. 8).

În decursul ultimilor ani, statistica şi măsurătorile de audienţă au dovedit că Radio România Actualităţi reprezintă cel mai legitim comunicator în situaţii excepţionale şi de criză. Corespondenţii RRA, din care fac parte, au acoperit profesionist, corect şi cu simţ civic evenimente excepţionale care au marcat viaţa comunităţilor locale sau au avut impact major la nivel naţional. Catastrofele, fie provocate de furia naturii, fie generate de om, au constituit subiecte de ştire, reportaj sau analiză, în emisiunile de actualităţi ale postului public de radio. Aşa se face că la ultima măsurătoare de audienţă, din iunie 2010, Radio România Actualităţi s-a clasat pe primul loc în peferinţele românilor, cu peste 10 milioane de ascultători în interiorul graniţelor şi alte 7 milioane în lume, devenind cea mai importantă şi credibilă sursă de informare din şi despre România. În aceste condiţii, calitatea informaţiei transmisă ascultătorului, corectitudinea şi profesionalismul relatărilor despre situaţii excepţionale pot deveni, la un moment dat, elemente de interferenţă în siguranţa naţională! Rolul corespondentului RRA este acela de a informa corect şi la timp ascultătorul, de a-l preveni şi instrui în aşa fel încît să fie în măsură să facă faţă unei situaţii de urgenţă şi de a face distincţia clară între risc şi criză pentru că, nu orice comunitate aflată "în risc" se confruntă automat cu "o criză majoră"!

3.1 RISC, VULNERABILITATE, CRIZĂ

Analiza riscului şi a vulnerabilităţii constituie o importantă parte a materialului pe baza căruia comitetele pentru situaţii de urgenţă îşi bazează activitatea de planificare, atît pentru a preveni apariţia situaţiilor excepţionale, cît şi pentru a supraveghea riscul ce poate afecta aria de responsabilitate. Această analiză serveşte la întocmirea unor planuri de management al situaţiilor de urgenţă. Scoaterea în evidenţă a circumstanţelor în care un dezastru poate avea loc poate duce la schiţarea unor măsuri de prevenire şi de limitare a pierderilor produse.
Riscul este definit ca fiind posibilitatea de a ajunge într-o primejdie. Definiţia conţine elementul de probabilitate.
Vulnerabilitatea este, la rîndul ei, definită de către ONU, ca fiind amploarea la care comunitatea sau aria geografică poate fi afectată de impactul distructiv al unei situaţii excepţionale. ONU a definit riscul ca fiind pierderile aşteptate cauzate de un fenomen particular, în funcţie de vulnerabilitate. Riscurile pot fi clasificate ca fiind: de geneză (naturale, industriale, accidente majore pe căile de transport), după amploarea efectelor (catastrofice, grave, minore sau neglijabile), după viteza de propagare şi la adresa securităţii naţionale (atunci cînd fenomenul s-a dezvoltat pînă a ajuns la o o stare în care societatea, în ansamblul ei, este afectată).
Ignorarea semnalelor care indică apariţia riscurilor, a consecinţelor fenomenelor meteo periculoase, a posibilelor dezastre naturale sau tehnologice care ar putea afecta u nitatea administrativ-teritorială poate fi un factor care afectează siguranţa naţională. Dezastrul este, în definiţia ONU, evenimentul natural sau tehnologic apărut surprinzător, sau cu o evoluţie progresivă, al cărui impact asupra comunităţii este de aşa natură încît aceasta trebuie să răspundă prin măsuri excepţionale care, de regulă, depăşesc propriile capabilităţi.
Criza, provine din grecescul Krinein, care înseamnă decizie şi reprezintă faza decisivă, în bine sau în rău! În planul relaţiilor internaţionale, criza este asociată evenimentelor cu implicaţii politice, economice, financiare, sociale sau de securitate naţională. Între multiplele definiţii punctuale ale crizei, am reţinut, pentru nevoile acestui material, două: "situaţie care depăşeşte capacitatea şi resursele existente ale unei societăţi pentru rezolvarea unei situaţii excepţionale, care ameninţă să destabilizeze sistemul propriu de control al societăţii şi care poate perturba grav viaţa de zi cu zi a unui însemnat număr de oameni" şi "disfuncţionalitate majoră apărută în structurile sociale vitale". Deşi foarte uzitat în discursul mediatic din România, termenul de "criză" nu este definit de nici un act normativ din punct de vedere legal, Constituţia României definind doar stările de urgenţă, de asediu, de mobilizare şi de război.

3.2 SITUAŢIILE DE URGENŢĂ ŞI SECURITATEA NAŢIONALĂ

De zece ani România se confruntă cu inundaţii în aceleaşi zone. Potrivit estimărilor, în ultimiii 10 ani aproximativ 280 de persoane au murit din cauza inundaţiilor, iar pagubele oficiale înregistrate sînt de milioane de euro. Potrivit specialiştilor, cauzele inundaţiilor sînt aceleaşi în fiecare an: fenomenele de tip flash-flood (căderea unor cantităţi importante de precipitaţii, în intervale scurte de timp), depăşirea capacităţii de transport a podurilor şi podeţelor, defrişarea pădurilor, construirea de case în zonele inundabile şi neîntreţinerea corespunzătoare a cursurilor de apă. În lista celor 229 de state şi teritorii care se situează la polii riscului de dezastre se află şi România, care prezintă un risc mediu, împreună cu Japonia, Germania, Rusia, Grecia, Canada, Elveţia, Belgia şi Olanda. Sărăcia şi infrastructura deficitară însă, sînt factori care cresc riscul de producere a dezastrelor naturale, şi implicit pe cel de mortalitate. Dar, România, împreună cu alte ţări precum Afganistan, Algeria şi Congo se numără printre ţările cu nivel de risc “foarte ridicat” în ceea ce priveşte expunerea la calamităţi naturale şi fenomene meteorologice extreme. Conform Indexului privind Riscul de Mortalitate, dezbătut în cadrul celei de-a doua sesiuni a Platformei Globale pentru Reducerea Dezastrelor, la Geneva, în 16 iunie 2009, ţara noastră se află pe lista ţărilor cu grad foarte ridicat de expunere la calamităţi naturale. Acest fapt a fost admis şi de directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie - Ion Sandu, care a afirmat că în România, fenomenele meteorologice extreme sînt din ce în ce mai frecvente. El a afirmat că „În sudul ţării, fenomenul de aridizare se accentuează de la un an la altul, iar ploile torenţiale sînt tot mai dese” adăugînd că tot sudul Europei e încadrat în clasa de risc „foarte ridicat” în privinţa expunerii la calamităţi şi fenomene meteo extreme. România are în prezent planuri şi strategii pentru refacerea luncilor inundabile ale rîurilor, ca soluţii pentru reducerea riscului de inundaţii, dar acestea rămîn pe hîrtie, potrivit organizaţiei World Wide Fund for Nature (WWF). De exemplu, în Planul de Management pentru fluviul Dunărea, România propune 473.000 hectare în lunca îndiguită a Dunării, dar termenul de realizare este incert. Cu toate acestea, inundaţiile reven frecvent în România şi ameninţă comunităţile de pe malurile Dunarii. Potrivit specialiştilor, numărul persoanelor care vor fi afectate de dezastre naturale va creşte cu 50% pînă în 2015, în condiţiile în care, oricum numărul lor s-a dublat în ultimii 30 de ani.
Pe plan internaţional nu găsim o definire strictă a situaţiei de urgenţă deşi, după cum am arătat mai sus, evenimentele produse pe neaşteptate şi care afectează viaţa a milioane de persoane, valorile, bunurile materiale, valorile sociale şi infrastructurile critice, se produc din ce în ce mai des. Pentru contracararea acestora este nevoie de măsuri urgente şi angajarea de resurse umane şi materiale din ce în ce mai importante. OUG 21/2004 defineşte situaţia de urgenţă în România ca fiind: un eveniment excepţional, cu caracter non-militar, care prin amploare şi intensitate ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei, mediul înconjurător, valorile materiale şi culturale importante, iar pentru restabilirea stării de normalitate sînt necesare adoptarea de măsuri şi acţiuni urgente, alocarea de resurse suplimentare şi managementul unitar al forţelor şi mijloacelor implicate. Această definiţie stă la baza constituirii Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, deci şi la crearea structurilor instituţionale de comunicare necesare unei gestionări eficiente. Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă are în componenţă:
# Comitetele pentru situaţii de urgenţă,
# Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă,
# Serviciile publice comunitare pentru situaţii de urgenţă,
# Centre operative şi
# Comandamentul
La nivel judeţean, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă este coordonat de prefect şi este format din: preşedintele Consiliului Judeţean, şefii de servicii deconcentrate, directori de instituţii şi societăţi comerciale de interes judeţean care îndeplinesc funcţii de sprijin în gestionarea situaţiilor de urgenţă, manageri ai unor agenţi economici care, prin specificul activităţii, constituie factori de risc. În cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă funcţionează şi GRUPURILE DE SUPORT TEHNIC, formate din specialişti, care coordonează operaţiunile specifice în funcţie de natura situaţiei.
Managementul eficient al situaţiilor de urgenţă previne apariţia ameninţărilor la aadresa siguranţei naţionale. Din experienţa proprie pot spune că grupurile de intervenţie din cadrul Ministerului de Interne, ale IGSU, Poliţie, Jandarmi şi Poliţie de Frontieră, care acţionează într-o structură de tip Joint intervin într-o proporţie de 70%, în primele ore de la declanşarea stării de urgenţă pentru salvarea de vieţi omeneşti şi bunuri materiale. În 30% din situaţii, au acţionat Structurile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă, Armata şi Salvatorii privaţi, cel mai important fiind BGS care are o structură specializată de intervenţie în situaţii de urgenţă!
O menţiune aparte trebuie făcută referitor la infrastructurile naţionale ca suport al dezvoltării durabile. Securitatea cetăţenilor, comunităţilor şi statelor este influenţată, în mod organic, de funcţionarea continuă a unor sisteme integrate şi complexe de infrastructuri care asigură serviciile esenţiale tuturor domeniilor vieţii sociale. Infrastructurile critice reprezintă valori de securitate naţională, exprimă necesităţi naţionale de securitate, permit promovarea intereselor naţionale de securitate şi asigură susţinerea componentelor strategice fundamentale ale securităţii naţionale. În ţara noastră, potrivit Strategiei naţionale privind dezvoltarea durabilă a României (Centrul de Studii şi Cercetări pentru Siguranţa Naţională, "Infrastructurile critice", PROFIL, anul 4, numărul 10, martie 2006), în categoria infrastructurilor au fost incluse: căile de transport, energie, apă şi gospodărirea ei, telecomunicaţiile şi infrastructura IT. La 25 noiembrie 2004 a fost adoptată Legea 535 privind prevenirea şi combaterea terorismului, care prevede că "factorii materiali - de mediu, culturile agricole şi şeptelul, alimentele şi alte produse de consum curent, obiectivele de importanţă strategică, militare sau cu utilitate militară, facilităţile de stat şi guvernamentale, facilităţile vieţii sociale, sistemele de transport, telecomunicaţii şi informaţionale, simbolurile şi valorile naţionale, precum şi bunurile mobile sau imobile ale organizaţiilor internaţionale - constituie elementre ale infrastructurii naţionale". În cazul apariţiei unor situaţii excepţionale, dezastre naturale şi accidente tehnice, pot provoca daune materiale, ecologice şi umane, elementelor infrastructurilor de interes naţional şi aduce atingere securităţii naţionale, provocînd noi vulnerabilităţi.

3.3. COMUNICAREA ÎN SITUAŢII DE URGENŢĂ

O comunicare inadecvată a situaţiilor de urgenţă se pot transforma în riscuri suplimentare la adresa siguranţei naţionale. Colaborarea centrului de comunicare al comitetelor pentru situaţii de urgenţă cu mass-media este esenţială în astfel de situaţii. În 90% din cazuri se constată, însă, că mass-media caută senzaţionalul, cea mai mare parte a relatărilor se referă la dramele umane şi la probabila lentoare în intervenţie a autorităţilor locale şi nu pune la dispoziţie spaţii de emisie în vederea comunicării informaţiilor de interes general care ar putea salva vieţi şi bunuri materiale. Situaţiile de urgenţă, fie naturale, fie provocate de om, dau naştere în rîndul publicului unor reacţii psihologice inevitabile precum teama şi anxietatea. Aceste stări sînt întreţinute şi amplificate de mesajele negative la adresa salvatorilor, emise de mass-media în căutare de subiecte senzaţionale şi audienţă. În acele situaţii, inducerea stării de neîncredere în salvatori este deosebit de periculoasă ştiut fiind faptul că publicul judecă răspunsul autorităţilor la urgenţe aproape numai în baza ştirilor din mass-media. Din experienţa personală pot spune că eforturile de comunicare ale Comitetelor pentru Situaţii de Urgenţă de cele mai multe ori NU fac faţă valului de ştiri negative transmise de televiziunile în căutare de senzaţional. De asemenea, uneori, comunicarea internă inter-instituţională este deficitară. Au fost cazuri în care primarii unor comune au evacuat populaţia afectată de inundaţii, au asigurat acestora cazarea şi hrănirea, dar nu au informat preşedintele comitetului judeţean, respectiv prefectul judeţului, de atare intervenţii.
Componenta de informare publică este planificată şi se derulează în funcţie de urgenţa rezolvării situaţiilor create, a gravităţii consecinţelor pentru populaţie, a implicaţiilor pe plan internaţional şi amploarea temerilor populaţiei. Cu cît gravitatea şi implicaţiile sînt mai mari, cu atît mai urgent şi mai amplu este răspunsul. Pentru a fi utilă, informaţia trebuie să fie autentică, exactă şi oportună, adică disponibilă în locul şi la momentul cerut. Ea devine astfel un bun social. Ea se află în conexiune directă cu ştirea şi zvonul (extrem de greu de contracarat!).

3.4. RADIO ROMÂNIA ÎN AVANGARDA COMUNICĂRII ÎN SITUAŢII EXCEPŢIONALE

În ultimii ani, Radio România Actualităţi s-a dovedit principalul canal de informare a publicului în situaţii excepţionale şi de urgenţă. Odată cu izbucnirea conflictelor din Afganistan şi Iraq, la nivelul postului s-a creat un nucleu de corespondenţi de război care au transmis, timp de 7 ani, ştiri şi reportaje din locurile cele mai fierbinţi ale planetei. Pentru profesionalismul de care a dat dovadă, pentru corectitudinea informaţiei transmise şi pentru suportul mediatic oferit, nucleul amintit a fost distins, în iunie 2010, cu Medalia de Onoare a Marelui Stat Major General al Armatei. În anul 2006, s-a format un nou grup, de reporteri speciali, care să acopere situaţiile de urgenţă la nivel naţional. Acest grup a fost prezent în ultimii 4 ani, la toate marile inundaţii care au avut loc pe teritoriul României, iar în luna iunie a acestui an pe aliniamentul stîng al Prutului, în satele inundate din Republica Moldova, alături de echipele de salvatori şi Armata Naţională, dar şi alături de detaşamentele româneşti care au intervenit pentru salvarea de vieţi, animale şi bunuri din raioanele Hînceşti şi Cantemir şi la consolidarea de diguri. Ambiţia acestui grup este înfiinţarea oficială, la nivelul structurii radioului public a unei "Forţe de Reacţie Rapidă" în situaţii excepţionale, în parteneriat direct cu IGSU, parteneriat dorit de Comandantul IGSU, gen.Secară. Scopurile anunţate ale acestui QRF mediatic sînt trei: creşterea vitezei de intervenţie la dezastre a reporterilor speciali ai RRA, contracararea mediatică - prin utilizarea jurnalismului multimedia! - a avalanşei de ştiri senzaţionale şi negative promovate de televiziunile de ştiri în cazul situaţiilor de urgenţă, precum şi obţinerea unui spaţiu de emisie în grila de programe pentru o emisiune permanentă de informare şi educare a publicului larg pentru situaţii de urgenţă, precum şi formarea şi promovarea culturii de securitate la nivelul ascultătorului de radio şi utilizatorului de internet.

4. CONCLUZII

Corespondenţii de criză sînt cei care plătesc un preţ mare pentru ca publicul să poată fi informat corect. Mii dintre colegii noştri şi-au pierdut viaţa în ultimii 20 de ani. Aşa stînd lucrurile, corespondenţii depun eforturi de a se profesionaliza, de a dobîndi competenţe în materie de securitate şi apărare, iar conducerea mass-media internaţionale, marile organizaţii de jurnalişti, Institutul Internaţional pentru Protecţia Jurnaliştilor, au elaborat proceduri pentru a asigura securitatea jurnaliştilor trimişi în medii ostile, în măsura în care este posibil, au facilitat accesul la cursuri şi traininguri de specialitate, au achiziţionat materiale de siguranţă pentru reporteri, de la veste de protecţie, la balize de semnalizare şi maşini blindate. În jurul acestei nevoi, s-a dezvoltat o adevărată mică industrie: firme, sau ong-uri specializate în traininguri focusate pentru jurnalişti, firme de pază şi protecţie pentru jurnalişti, maşini şi convoaie de presă, firme sau ateliere care confecţionează maşini blindate, firme şi ateliere care confecţionează veste anti-glonţ şi căşti de protecţie pentru jurnalişti, companii care comercializează aceste protecţii! Responsabilitatea aparţine, însă conducerilor organizaţiilor de media. BBC a întocmit cel mai complet îndrumar pentru astfel de misiuni, preluat şi îmbunătăţit de toate marile corporaţii de media din lume. Acesta conţine observaţii de bun simţ, trecute, de-a lungul multor ani de experienţă proprie în „caietele cu lecţii învăţate”. Este clar că activitatea de reporter, corespondent special, jurnalist de criză, sau oricum s-ar numi el în interiorul unei redacţii, este o profesie în sine! Înmulţirea situaţiilor de urgenţă şi extinderea ariilor mediilor ostile, creşterea numărului şi intensităţii ameninţărilor la adresa comunităţilor, apariţia de noi riscuri şi vulnerabilităţi, impune tratarea cu maximă seriozitate a acestei specializări. Facultăţile de jurnalistică din România nu au specializarea: reporter special. Nici corespondent de război. Există, însă, posibilitatea specializării ulterioare prin intermediul cursurilor de specialitate. Reporterii speciali sînt o categorie considerată costisitoare: salarii mai mari decît media, echipamente speciale, cursuri o dată pe an, deplasări lungi cu costuri pe măsură. Ei sînt, însă, o consecinţă a lumii în care trăim şi a nevoii de informare permanentă, corectă şi rapidă a consumatorului de informaţie. Inexistenţa lor ar face lumea media, poate, mai liniştită, dar mult mai periculoasă şi expusă riscurilor!


Bibliografie:

http://www.timesonline.co.uk
Balint, Mario şi Cornea Raico: PRIMUL RĂZBOI AL MILENIULUI , Ed. Augusta, 2001
Col.(r) ing. prof. univ. dr. NICOLAE ROTARU : CRIZA, ACTORII GLOBALI ŞI NOUA ORDINE ; GESTIONAREA SITUAŢIILOR CRITICE - vulnerabilităţi şi riscuri .
Xavier Raufer: „Cele 13 capcane ale haosului mondial”, Ed. Corint, 2004
Ionel Nicu Sava : STUDII DE SECURITATE (ed. Centrul Român pentru Studii Regionale, 2005
Marret, Jean-Luc: TEHNICILE TERORISMULUI, Ed. Corint, 2002
Dobriţoiu, Radu-Costin: AFGANISTAN – un pămînt uitat de timp, Ed. Enciclopedică, 2002
Barna, Cristian: JIHAD ÎN EUROPA, Ed. TOP FORM, 2008
Eduardo Galeano: „Venele deschise ale Americii Latine”, Ed. Politică, 1983.
T. Barnett, „Where – Not When – Preemption Makes Sense”, Transformation Trends, nov. 18, www.nwc.navy.mil/newrulesets
Vasile Simileanu , ASIMETRIA FENOMENULUI TERORIST, Ed. TOP FORM, 2003
Mario BALINT, „Oamenii pustiului” – Pe frontul de est nimic nou, Ed. Timpul, 2004
Hala Jaber,HEZBOLLAH, Ed. Samizdat, 1997

BULETIN DE PRESĂ

A FURAT DIN CAUZĂ CĂ A FOST BĂUT
În data de 30.11.2010, în jurul orelor 08.15, Poliţia Oraşului Băile Herculane a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă 112, de către Z.CORNELIU, din comuna Mehadia, despre faptul că persoane necunoscute, au forţat sistemul de închidere de la o uşă laterală, a unui cabinet medical, au răvăşit lucrurile, un scaun a fost incendiat şi au fost sustrase mai multe bunuri, respectiv: 2 topoare şi un recipient din plastic ce conţinea băuturi alcoolice.
În urma cercetărilor efectuate de echipa operativă, formată din lucrători din cadrul Poliţiei Staţiunii Băile Herculane şi ai Postului de Poliţie Mehadia, s-a reuşit identificarea şi depistarea suspectului, acesta fiind S.GEORGE, de 34 ani, din Orşova, care şi-a recunoscut fapta, motivând că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Poliţiştii i-au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi distrugere.

SUSPECTUL UNEI TÂLHĂRII A FOST DEPISTAT ÎN DOAR CÂTEVA ORE
În data de 30.11.2010, în jurul orelor 10.00, la Postul de Poliţie al Comunei Obreja, s-a prezentat M. MIHAI, de 34 ani, din comuna Poienile de sub Munte, judeţul Maramureş, care a reclamat faptul că în data de 28.11.2010, în jurul orelor 16.00, în timp ce se deplasa pe marginea Drumului Naţional 68 şi vorbea la telefonul mobil, o persoană necunoscută, care circula pe o bicicletă i-a sustras din mână telefonul în momentul când a trecut pe lângă el.
Şi-a continuat deplasarea, fără a anunţa poliţia, iar după ce a trecut podul râului Bistra, un tânăr de aproximativ 20 de ani, a ieşit din tufişuri şi i-a cerut banii. El i-a răspuns că nu are bani, moment în care a fost lovit cu pumnii şi picioarele de către tânăr, trântindu-l la pământ. Agresorul i-a sustras portofelul, luându-i suma de 950 lei după care a fugit.
M. MIHAI a declarat că nu a anunţat poliţia decât în data de 30.11.2010, întrucât s-a simţit rău.
În urma cercetărilor efectuate de lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Caransebeş, în data de 30.11.2010, s-a reuşit identificarea şi depistarea suspectului tâlhăriei, acesta fiind V.A. de 16 ani, din judeţul Bihor, pe numele căruia poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală, fiind cercetat în stare de libertate.


CU AUTOTURISMUL NEÎNMATRICULAT PE DRUMURILE PUBLICE

În data de 30.11.2010, în jurul orelor 11.30, doi poliţişti rutieri din cadrul Poliţiei Municipiului Reşiţa, în timp ce desfăşurau activităţi de supraveghere şi îndrumare a traficului rutier pe strada Grădiştei, au oprit pentru control un autoturism.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că autovehiculul a fost condus de P.OVIDIU-DANIEL, de 25 ani, din Reşiţa, iar autorizaţia de circulaţie provizorie pentru numerele de înmatriculare, a expirat în data de 23.11.2010.
Pe numele conducătorului auto, poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală pentru comiterea infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat“.

A AVUT PERMISUL SUSPENDAT DAR TOT A CONDUS UN AUTOTURISM
În data de 30.11.2010, în jurul orelor 13.00, în timp ce lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Caransebeş, desfăşurau activităţi de supraveghere şi îndrumare a traficului rutier pe raza localităţii Buchin, au oprit pentru control un autoturism.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că autovehiculul a fost condus de N. ION, de 42 ani, din Caransebeş.
Conducătorului auto i-a fost suspendat permisul de conducere în data de 28.11.2010, fiind depistat având o concentraţie de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatului i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

CU MOPEDUL ÎNTR-UN GARD
În data de 30.11.2010,ora 19.30, Poliţia Oraşului Moldova Nouă a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă despre producerea unui accident rutier pe raza localităţii Liubcova, soldat cu rănirea unei persoane.
În urma cercetărilor efectuate de echipa operativă deplasată la faţa locului s-a stabilit că în timp ce M. EMILIAN-DANIEL, de 39 ani, domiciliat în municipiul Reşiţa, conducea un moped, pe un sector de drum în aliniament, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu gardul de beton din faţa unui imobil.
În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a conducătorului mopedului care a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Orăşenesc Moldova Nouă, unde a rămas internat.
Conducătorul mopedului a fost testat cu aparatul alcooltest, în urma căruia a rezultat o alcoolemie de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat.

DE LA 16 ANI LA VOLANULUI UNUI AUTOVEHICUL
În data de 30.11.2010, în jurul orelor 20.30, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Reşiţa, l-au depistat pe C.C., de 16 ani, din Reşiţa, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în străinitate pe strada Căminelor din localitatea de domiciliu. Tânărul, din cauza lipsei de experienţă a lovit o maşină parcată. În urma accidentului a rezultat doar avarierea celor două autoturisme.
Tânărul s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.


A INTRAT CU AUTOTURISMUL ÎNTR-UN GARD DE BETON
În data de 01.12.2010, în jurul orelor 04.30, în timp ce D.CARP, de 24 ani, domiciliat în Timişoara, conducea pe strada Revoluţiei din Oţelu Roşu, un autoturism, nu a adaptat viteza într-o curbă uşoară la stânga, a pierdut controlul volanului şi a intrat în coliziune cu gardul împrejmuitor din beton al unui imobil.
În urma accidentului rutier a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto, care a fost transportat la Spitalul Orăşenesc Oţelu Roşu şi ulterior a fost transferat la Spitalul Municipal Caransebeş unde a rămas internat.
Conducătorului auto i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

A FOST RĂNITĂ PE TRECEREA DE PIETONI
În data de 01.12.2010, în jurul orelor 06.30, Poliţia Municipiului Reşiţa a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă cu privire la producerea unui accident rutier pe Calea Caransebeşului în urma căruia o persoană a fost rănită.
În urma cercetării la faţa locului s-a stabilit că în timp ce M.LOREDANA - ANA de 31 ani, din Reşiţa, conducea un autoturism, din direcţia Reşiţa spre Caransebeş, la o trecere de pietoni, a acroşat-o pe P.GABRIELA de 45 ani, din comuna Goruia, care s-a angajat regulamentar în traversarea străzii.
În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a victimei, care a fost internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul alcooltest, în urma căruia a rezultat o concentraţie de 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

FĂRĂ PERMIS CORESPUNZĂTOR
În data de 01.12.2010, în jurul orelor 15.15, pe DN6, în localitatea Constantin Daicoviciu a fost depistat L.FLORIAN de 41 ani, din oraşul Balş, judeţul Olt, în timp ce conducea o autoutilitară, înmatriculată în Bulgaria, având permisul de conducere reţinut.
Autoutilitara condusă de acesta avea masa totală autorizată de 3,5 tone, bărbatul posedând permis de conducere doar pentru categoria C, permis necorespunzător categoriei din care face parte autovehiculul.
Faţă de L.FLORIAN se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul.

CU ŢIGĂRI NETIMBRATE
În data de 01.12.2010, în jurul orelor 20.00, în timp ce lucrători din cadrul Poliţiei Comunale Bozovici, în timp ce desfăşurau activităţi de supraveghere şi îndrumare a traficului rutier pe DJ 571B, au oprit pentru control un autoturism.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că autovehiculul a fost condus L.CĂTĂLIN de 23 ani, din judeţul Dolj, iar la controlul autoturismului a fost găsită cantitatea de 20 000 ţigarete netimbrate, pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta documente de provenienţă.
Întreaga cantitate de ţigări în valoare de aproximativ 8000 de lei şi autoturismul au fost ridicate în vederea cercetărilor.
Conducătorului auto, poliţiştii i-au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.




PURTĂTOR DE CUVÂNT
Agent de poliţie
CĂRBUNARU ANCUŢA-RAMONA

Distrugere muniţie

Vineri, 3 decembrie a.c., în intervalul orar 08.00-16.00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin execută, în poligonul SC Arsenal SA Reşiţa, o acţiune de distrugere a muniţiei.
În această acţiune vor fi distruse 15 bucăţi de elemente de muniţie: 10 bucăţi proiectil exploziv - cal. 152 mm, 4 bucăţi proiectil exploziv - cal. 76 mm şi o mină antipersonal.
Având în vedere acest lucru, populaţia este rugată să evite perimetrul respectiv şi să urmeze indicaţiile date de către specialiştii în protecţie civilă prezenţi la faţa locului.


INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Contact:
Plt.maj Sorin MEZIN
0740899660

Legislaţia actuală în domeniul avizării/autorizării privind securitatea la incendiu şi protecţie civilă

Securitatea la incendiu a construcţiilor este elementul de a căror importanţă oamenii devin conştienţi doar după ce dezastru se produce. Primele măsuri pentru a preveni o serie de nenorociri trebuie să le ia autorităţile locale, proiectanţii din domeniul construcţiilor şi investitorii. O primă măsură ce trebuie luată este aceea de a respecta legislaţia în domeniu.
Vă informăm pe această cale despre legislaţia ce stă la baza avizării/autorizării privind securitatea la incendiu:
LEGE Nr. 307 din 12 iulie 2006, privind apărarea împotriva incendiilor, publicată în M.O. Partea I, până la 18 septembrie 2006
ORDIN Nr. 80 din 6 mai 2009, pentru aprobarea Normelor metodologice de avizare şi autorizare privind securitatea la incendiu şi protecţia civilă, publicat în M.O., NR. 326 din 15 mai 2009
HOTĂRÂRE Nr. 1739 din 6 decembrie 2006, pentru aprobarea categoriilor de construcţii şi amenajări care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu, publicată în M.O. NR. 995 din 13 decembrie 2006
HOTĂRÂRE nr. 560 din 15/06/2005, pentru aprobarea categoriilor de construcţii la care este obligatorie realizarea adăposturilor de protecţie civila, precum şi a celor la care se amenajează puncte de comanda, publicată în M.O. Partea I nr. 526 din 21/06/2005, modificată şi completată cu, HOTĂRÂRE Nr. 37 din 12 ianuarie 2006, privind modificarea art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 560/2005 pentru aprobarea categoriilor de construcţii la care este obligatorie realizarea adăposturilor de protecţie civilă, precum şi a celor la care se amenajează puncte de comandă, publicată în M.O. NR. 47 din 19 ianuarie 2006
ORDIN nr. 130 din 25 ianuarie 2007, pentru aprobarea Metodologiei de elaborare a scenariilor de securitate la incendiu, publicat în M.O. nr. 89 din 5 februarie 2007
LEGE nr. 481 din 8 noiembrie 2004 , privind protecţia civilă, publicat în M.O. nr. 1094 din data: 24 noiembrie 2004
DECIZIA nr.177/1999 a Primului ministru al României, pentru aprobarea " Normele tehnice privind proiectarea şi executarea adăposturilor de protecţie civilă în subsolul construcţiilor noi "
Luând în considerare simţul dumneavoastră civic, pentru depunerea documentaţiilor sau orice informaţie necesară, personalul compartimentului avizare/autorizare vă stă la dispoziţie la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,Semenic” al judeţului Caraş-Severin din Reşiţa, str. Castanilor, nr.123 .

COMUNICAT

Primarul Reşiţei, Mihai Stepanescu, a emis ieri o Dispoziţie prin care suspendă activităţile de comercializare a plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante, halucinogene, euforice şi pshiotrope pe raza municipiului. Dispoziţia luată vine în urma solicitării ferme a Asociaţiei Române a Specialiştilor în Securitate şi ca urmare a adreselor făcute de primarul municipiului către Serviciul Public al Poliţiei Comunitare şi Inspectoratul General al Poliţiei Române – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş-Severin. Măsura are în vedere pericolul pe care îl reprezintă pentru sănătatea publică consumul unor astfel de plante şi preparate. Faptul că listele cu substanţele şi preparatele de acest gen au un caracter exemplificativ şi nu unul limitativ conferă autorităţilor publice locale posibilitatea suspendării activităţii de comercializare a acestora. Potrivit atribuţiilor conferite de lege, se arată în Dispoziţie, primarul este obligat, conform prevederilor art. 34 din Constituţie, să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi sănătăţii publice pe raza localităţii pe care o conduce.

În municipiul Reşiţa există două magazine în care se comercializează plante, substanţe şi preparate din această categorie.

Mario BALINT - purtator de cuvant - analist de securitate şi terorism al ARSS

30 noiembrie 2010

Securitatea în şcoli: e timpul să existe

Posibile soluţii pentru eliminarea violenţei în şcoli: dezbatere deschisă iniţiată de APCS


Conform anchetei chestionar realizate de UNICEF la nivelul anului şcolar 2004/2005, care s-a realizat pe un eşantion reprezentativ de 1207 unităţi de învăţământ gimnazial şi post-gimnazial, un elev din zece declara că a fost agresat fizic şi un elev din cinci declara că a fost hărţuit.

Conform aceleiaşi anchete, în anul şcolar 2003-2004 elevii au sesizat 673 de colegi agresaţi, dintre care 434 în incinta şcolii şi 239 în vecinătatea şcolii. Proporţia unităţilor de învăţământ la nivelul cărora se înregistrează fenomene de violenţă depăşeşte 75%.

În urma mai multor controale ale Poliţiei Capitalei efectuate în toamna acestui an (2010), autorităţile au constatat că 82 de şcoli şi licee din Bucureşti nu au pază, iar alte 182 sunt fără sisteme de alarmă. Situaţia cea mai gravă este în sectorul 2, unde 39 de unităţi de învăţământ nu sunt păzite.

Pe 19 noiembrie, la nivel internaţional este marcată Ziua Mondială de Prevenire a Abuzului asupra Copiilor.

Ultimele luni au fost zguduite de numeroasele cazuri de violenţă din şcoli. Printre cazurile care au şocat o ţară întreagă reamintim: elevul de 13 ani din Drobeta Turnu Severin care a fost bătut chiar în faţa şcolii; elevul de clasa a VIII-a din Timişoara care a fost, de asemenea, bătut în faţa şcolii în care învăţa; cazul adolescentului de doar 17 ani care a fost ucis în apropierea liceului "Tudor Arghezi" din Craiova; cazul celor cei doi elevi de 11 ani din Colegiul "George Coşbuc", care s-au bătut până când unul dintre ei a ajuns în spital; cazul profesoarei din Vaslui care a fost bătută chiar în faţa elevilor de un alt elev.

Violenţa în şcoli şi în spaţiul din vecinătatea acestora este un fenomen îngrijorător. Într-un singur an şcolar, mai mult de o treime dintre agresiunile asupra elevilor au avut loc în spaţiul din vecinătatea şcolii.

Problemele de securitate cu care se confruntă şcolile, mediu de formare a tinerilor, privesc întreaga societate. Este necesar un efort coerent, conjugat pentru siguranţa copiilor noştri în şcoli.

Asociaţia Profesională a Companiilor de Securitate (APCS) salută iniţiativele demarate de curând la nivel naţional cu privire la combaterea violenţei în şcoli şi doreşte să stimuleze cooperarea inter-instituţională şi implicarea industriei de securitate.

Industria de securitate privată din România este una puternică. Conform evidenţelor poliţiei naţionale, în România erau 1253 de societăţi de pază, 1715 societăţi de alarmare, 856 de dispecerate şi, conform statisticilor CoESS din anul 2008, 92.000 de agenţi de pază.

De aceea, APCS lansează iniţiativa: “Sunt sigur la şcoală”. Pentru securitatea publică a copiilor noştri trebuie să ne unim forţele într-un efort comun. Cum pot contribui companiile de securitate? Adoptarea unei şcoli, donarea unui echipament, oferirea de servicii de pază sunt doar câteva dintre posibilităţi. Este momentul să arătăm că industria de securitate este puternică nu doar în cifre de afaceri şi profit, ci şi în a-şi proteja copiii.

Specialiştii în securitate din cadrul Asociaţiei au analizat de-a lungul anilor problema siguranţei copiilor în şcoli şi cred că este momentul să luăm atitudine.

Pentru început, APCS pregăteşte o dezbatere deschisă, care va reuni reprezentanţi ai companiilor de securitate; alte asociaţii din domeniu: PSS (Patronatul Serviciilor de Securitate), ARTS (Asociaţia Româna pentru Tehnica de Securitate), ARIS (Asociaţia Română a Industriei de Securitate), ARSS (Asociaţia Română a Specialiştilor în Securitate); ministere; oficiali implicaţi în această problemă de ordin naţional; primării şi alte instituţii locale; ONG-uri, precum şi reprezentanţi ai presei.

Marţi, 23 noiembrie, APCS va contacta companii de paza, alarmare şi dispecerate, instituţii ale statului, primării, alte entităţi de stat sau private, toate potenţialele instituţii astfel încât până la sfârşitul săptămânii, aceştia să îşi poată desemna un reprezentant care să participe la dezbaterea cu tema siguranţa copiilor în şcoli care va avea loc miercuri, 8 decembrie 2010, orele 10.00 la sediul companiei G4S din strada George Constantinescu Nr.3, intrarea C, sector 2, Bucureşti.

Deja MAI şi-a manifestat întreaga disponibilitate pentru desemnarea de reprezentanţi la discuţiile preconizate şi va susţine iniţiativa prin studii criminologice şi alte instrumente de monitorizare, precum şi prin implicarea mai activă a poliţiei comunitare.

Vom prezenta concluziile şi soluţiile pe care le-am găsit în cadrul unei conferinţe de presă.


Asociaţia Profesională a Companiilor de Securitate a luat fiinţă la iniţiativa celor mai importante companii de profil din România: Securitas Services România, Rosegur şi G4S Cash Service. A.P.C.S. doreşte crearea unui model de cultură de securitate privată în România, ridicarea gradului de profesionalizare din industrie, o legislaţie fermă şi perfect armonizată european.

”Unitas per veritatem”

Corpul Naţional al Poliţiştilor
Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor “PRO LEX”
Sindicatul Poliţiştilor din România “DIAMANTUL”


Material prezentat astǎzi, 26.11.2011, la conferinţa de presǎ

I. Referitor la ACORDul DE COLABORARE ”Unitas per veritatem”

Părţile semnatare:
Corpul Naţional al Poliţiştilor
Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor “PRO LEX”
Sindicatul Poliţiştilor din România “DIAMANTUL”

Scopul: eficientizarea acţiunilor reprezentanţilor angajaţilor din Ministerul Administraţiei şi Internelor prin colaborarea între organizaţia profesională Corpul Naţional al Poliţiştilor (C.N.P.) şi organizaţiile sindicale ale poliţiştilor pentru apărarea drepturilor profesionale şi intereselor membrilor acestor organizaţii, desfăşurarea unor acţiuni comune şi susţinerea reciprocă în activităţile organizate la nivel local sau naţional.

Premise:
Situaţia determinată de măsurile de austeritate luate de Guvernul României începând cu luna iulie 2010 şi perspectiva confirmată de reducere a personalului Ministerului Administraţiei şi Internelor, măsurile de reorganizare a ministerului şi schimbare a legislaţiei, afectează negativ veniturile şi alte drepturi ale poliţiştilor şi celorlalţi angajaţi din M.A.I.
Faţă de aceste consecinţe organizaţia profesională CNP şi sindicatele susţin în faţa conducerii ministerului şi guvernului luarea unor măsuri alternative de reducere a cheltuielilor de personal şi de altă natură, înainte de reducerea veniturilor poliţiştilor, poziţii exprimate de organizaţii prin informarea oportună şi continuă a membrilor, pe site, videoconferinţe, adunări, discuţii cu preşedinţii consiliilor departamentale şi teritoriale.
În agitaţia publică generală creată de anunţarea intempestivă a unor măsuri de austeritate adoptate de Guvernul României şi a altora pe care urmează să le ia în continuare pe fondul crizei economico-financiare a lipsit o poziţie comună a organizaţiilor profesionale şi sindicale din structurile poliţieneşti, a conducătorilor acestor instituţii, precum şi a conducerii ministerului.

Obiectivele Acordului sunt următoarele:
Reglementarea carierei poliţiştilor prin Statutul poliţistului şi nu prin ordin al ministrului, astfel încât încadrarea şi promovarea să se facă pe baza aptitudinilor şi competenţelor profesionale.
întărirea autorităţii poliţiştilor şi aplicarea mǎsurilor de asistenţǎ şi protecţie.
Recunoaşterea profesiei de poliţist.
recunoaşterea dreptului poliţiştilor de a desfǎşura şi alte activitǎţi în domeniul privat.
Realizarea unui sistem de informare reciprocă cu privire la evoluţiile discuţiilor şi negocierilor din cadrul dialogului social cu M.A.I. şi cu alte instituţii ale statului.
Identificarea modalităţilor practice de colaborare în vederea stabilirii unor poziţii comune referitoare la măsurile de austeritate fără precedent stabilite de Guvernul României, care afectează poliţiştii, dar şi a soluţiilor alternative la aceste măsuri.
Susţinerea reciprocă a propunerilor şi amendamentelor la legile ce vor fi trimise în Parlament, la ordonanţele şi hotărârile guvernului şi ordinele ministrului, prin care se vor mai hotărî modificări ale cadrului legislativ privind statutul poliţistului, salarizarea şi pensionarea ori reduceri ale veniturilor poliţiştilor şi de personal.
Informarea publică a cetăţenilor, mass-mediei şi instituţiilor statului despre măsurile luate şi efectele acestora asupra poliţiştilor, despre lipsa asigurǎrii mijloacelor necesare îndeplinirii atribuţiilor şi preconizatele concedieri de poliţişti.
Participarea la formele de protest public ca reacţie faţă de reducerea veniturilor şi concedierilor.
Contestarea în instanţele de judecată a actelor normative şi administrative emise de parlament, guvern şi minister, care încalcă sau restrâng drepturile poliţiştilor, cu susţinerea financiară şi juridică din partea tuturor organizaţiilor semnatare.
Acordarea de sprijin material şi juridic membrilor organizaţiei profesionale CNP şi/sau sindicatelor, afectaţi de măsurile de concediere preconizate, dacǎ disponibilizǎrile s-au efectuat cu încǎlcarea vǎditǎ a prevederilor legale.
Normalizarea relaţiilor de colaborare la nivel central şi judeţean între organizaţia profesională şi sindicate, precum şi între sindicate. Susţinerea comună a unor probleme sau poliţişti în faţa conducerilor structurilor poliţieneşti.


II. Referitor la depolitizarea instituţiei prin crearea unui Statut al poliţistului dupǎ modelul Olandei sau Germaniei

Cu privire la evenimentele ce au precedat mitingului poliţiştilor, organizaţiile noastre apreciazǎ cǎ sunt mai multe exagerǎri care, cu ştiinţǎ sau neştiinţǎ, afecteazǎ grav autoritatea poliţiştilor.
Problemele personale sau profesionale pe care le au anumiţi şefi, nu trebuie sǎ facǎ obiectul unor show-uri televizate.
Ani buni, nepotismul şi interesele politice au fost criteriile de promovare în funcţie.
Astǎzi, ne-am unit pentru a ne opune împreunǎ unor astfel de practici.
Dacǎ pânǎ acum, rolul nostru a fost de a critica şi protesta, obiectivul asocierii este de a crea şi susţine un proiect de Statut al poliţistului, dupǎ modelul Olandei şi Germaniei, armonizat însǎ cu Statutul funcţionarului public, astfel încât:
poliţiştii sǎ provinǎ doar din şcolile de poliţie şi nu din sursǎ externǎ;
poliţişti sǎ fie doar aceea care efectueazǎ cu adevǎrat muncǎ de poliţie, nu şi cei care deservesc structurile operative (ex. administrativ, contabilitate, juridic, logistic);
promovarea sǎ se facǎ în funcţie de rezultate şi pregǎtire profesionalǎ;
promovarea în grad sǎ nu mai fie condiţionatǎ de funcţia aferentǎ postului. În acest moment, un poliţist nu poate face carierǎ într-o specializare, întrucât la un moment dat, funcţia nu-i permite sǎ promoveze în gradul urmǎtor, fiind nevoit sǎ-şi schimbe profilul muncii pentru a ocupa o funcţie care sǎ-i permitǎ avansarea;
promovarea în funcţie sǎ nu se facǎ doar pe funcţii vacante, acestea urmând a se transforma în condiţiile prevǎzute de lege (toţi ceilalţi funcţionari publici promoveazǎ în funcţie pe baza unui examen, în condiţiile prevǎzute în Legea nr. 188/1999);
cariera poliţiştilor sǎ fie reglementatǎ în Statutul poliţistului şi nu prin ordin al ministrului, astfel încât încadrarea şi promovarea să se facă pe baza aptitudinilor şi competenţelor profesionale;
sǎ nu se mai facǎ derogǎri de la îndeplinirea condiţiilor legale de participare la concursuri sau examene;

III. Referitor la salarizarea poliţiştilor

În ceea ce priveşte salarizarea poliţiştilor pentru 2011, din analiza celor douǎ acte normative rezultǎ o scǎdere medie a veniturilor poliţiştilor cu cel puţin 4,5% din salariu/lunar.
Astfel cǎ, potrivit Legii nr. 118/2010, veniturile au fost reduse cu 25%.
Prin legea cadru de salarizare nu se vor mai acorda prima de vacanţǎ şi premiul anual (al 13-lea salariu).
Prima de vacanţǎ = 1 salariu : 12 luni = 8,5% lunar
Prima anualǎ = 1 salariu : 12 luni = 8,5% lunar
= o reducere cu 17% din venitul lunar
Prin legea de salarizare pentru 2011, sumele astfel diminuate vor creşte cu 15%. S-au redus veniturile cu 25%, iar creşterea cu 15% aplicatǎ la salariul diminuat, conduce la o recuperare de 12,5% (ex. dacǎ venitul iniţial era de 1.000 lei cu  reducerea de 25%, rezultǎ un venit de 750 lei. O creştere cu 15% înseamnǎ un venit de 862,5 lei, deci o recuperare de 12,5 % din reducerea iniţialǎ.

= 17% - 12,5% = o nouǎ diminuare cu 4,5% din venitul/lunar pentru 2011.

În ceea ce priveşte salarizarea poliţiştilor în viitor:

Noua lege adânceşte diferenţa între agenţii de poliţie şi ofiţeri (în special, chestori – creşterea coeficienţilor acestora fiind de 125 de ori mai mare decât cea a agenţilor), menţinând diferenţa faţǎ de subofiţerii din armatǎ care au funcţii echivalente.
La data aplicǎrii, integrale, a legii cadru de salarizare, poliţiştii vor înregistra creşteri ale veniturilor, însǎ acestea sunt departe de a fi echitabile raportat la pericolul la care sunt expuşi, incompatibilitǎţile suplimentare, restrângerile unor drepturi şi importanţa muncii prestate.

În tabelul de mai jos aveţi comparaţia între prevederile legii în vigoare şi ale proiectului de modificare, pentru care Guvernul îşi va asuma rǎspunderea:



ţ Coeficienţi de ierarhizare
Legea 330/2009
(actualǎ) Coeficienţi de ierarhizare
Proiect de lege ce va fi asumat de Guvern 19.11.2010
minim maxim minim maxim
1 secretar de stat – şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică S 10,60 - 13,10
2 Funcţii corespunzătoare gradului de chestor general de poliţie S 8,95 9,15 10,97 12,11
3 Funcţii corespunzătoare gradului de chestor-şef de poliţie S 8,80 8,90 9,94 10,70
4 Funcţii corespunzătoare gradului de chestor principal de poliţie S 8,50 8,60 9,00 9,70
5 Funcţii corespunzătoare gradului de chestor de poliţie S 7,40 8,15 7,76 8,78
6 Funcţii corespunzătoare gradului de comisar-şef de poliţie S 5,30 7,00 5,63 7,58
7 Funcţii corespunzătoare gradului de comisar de poliţie S 4,25 4,70 4,51 5,23
8 Funcţii corespunzătoare gradului de subcomisar de poliţie S 3,85 4,20 3,89 4,40
9 Funcţii corespunzătoare gradului de inspector principal de poliţie S 3,05 3,70 3,11 3,70
10 Funcţii corespunzătoare gradului inspector de poliţie S 2,60 2,95 2,69 2,96
11 Funcţii corespunzătoare gradului de subinspector de poliţie S 2,50 2,55 2,56 2,62
12 Funcţii corespunzătoare gradului de subinspector de poliţie debutant S 2,30 - 2,43
ţăş
S 2,56 2,62
M 2,43 2,49
ţăşţ S
2,15 2,49
M 1,95 2,37
15 Funcţii corespunzătoare gradelor de agent de poliţie debutant M 1,70 - 1,90

Printr-o adresǎ comunǎ, am propus Guvernului şi Parlamentului României o grilǎ de salarizare justǎ şi echilibratǎ.

Noua lege de salarizare înlǎturǎ echivocul în ceea ce priveşte incompatibilitǎţile poliţiştilor şi dreptul acestora la un al doilea serviciu.
Alăturat vă reproducem aliniatul (1) al articolului 96 din proiectul de modificare a legii cadru de salarizare, pentru care Guvernul îşi va asuma răspunderea în Parlament:
„Funcţionarii publici şi funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice, al creaţiei literar-artistice. Funcţionarii publici şi funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public sau funcţionar public cu statut special potrivit fişei postului.”

Pentru restituirea sumelor cu care au fost reduse veniturile în baza legii nr. 118/2010, organizaţiile noastre şi-au unit eforturile în vederea redactǎrii unei acţiuni, temeinic motivate, pentru a spori şansele de câştig în instanţǎ.

CORPUL NAŢIONAL AL POLIŢIŞTILOR,
Cristea Marian - Membru Birou executiv central, tel. 0743014103


SINDICATUL NAŢIONAL AL POLIŢIŞTILOR ŞI VAMEŞILOR „PRO LEX”
Lincu Vasile – Preşedinte, tel. 0728.788.000


SINDICATUL POLIŢIŞTILOR DIN ROMÂNIA “DIAMANTUL”
Păscuţ Emil – Preşedinte, tel. 0769.058.158

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 98 din 3 noiembrie 2010 privind identificarea, desemnarea şi protecţia infrastructurilor critice

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2010


Având în vedere că asigurarea unui nivel corespunzător de protecţie a infrastructurilor critice este esenţială pentru dezvoltarea economică, menţinerea funcţiilor vitale ale societăţii şi siguranţa cetăţenilor, precum şi faptul că neadoptarea unei astfel de reglementări în regim de urgenţă ar putea aduce atingere securităţii naţionale datorită impactului semnificativ generat de incapacitatea de a menţine respectivele funcţii până la crearea cadrului normativ pentru protecţia infrastructurilor critice,
având în vedere obligativitatea transpunerii, până la data de 12 ianuarie 2011, a prevederilor Directivei 2008/114/CE a Consiliului din 8 decembrie 2008 privind identificarea şi desemnarea infrastructurilor critice europene şi evaluarea necesităţii de îmbunătăţire a protecţiei acestora, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 345 din 23 decembrie 2008,
ţinând seama de necesitatea adoptării la termenul menţionat a unui set de acte normative indispensabile procesului de implementare a prevederilor directivei,
luând în considerare procedurile pentru identificarea şi desemnarea infrastructurilor critice naţionale şi europene care trebuie realizate până la data menţionată,
întrucât realizarea cadrului normativ secundar, respectiv parcurgerea unor proceduri specifice este condiţionată de existenţa reglementărilor primare în materia protecţiei infrastructurilor critice,
având în vedere faptul că întârzierea îndeplinirii obligaţiei de transpunere corectă şi completă a Directivei 2008/114/CE a Consiliului din 8 decembrie 2008 va aduce prejudicii importante României, constând în îngreunarea procesului de accesare a fondurilor europene puse la dispoziţie prin Programul Comisiei Europene de prevenire, pregătire şi management al consecinţelor actelor teroriste şi al altor riscuri legate de securitate pentru perioada 2007-2013, blocarea posibilităţilor de încheiere în timp util a acordurilor între România şi statele membre ale Uniunii Europene implicate în desemnarea infrastructurilor critice europene, nefinalizarea la termenul stabilit a procesului de identificare şi desemnare a infrastructurilor critice şi, pe cale de consecinţă, ar conduce la declanşarea de către Comisia Europeană a procedurii de infrigement împotriva României, având în vedere că întârzierea încheierii acordurilor bilaterale/multilaterale cu statele membre ale Uniunii Europene pentru desemnarea infrastructurilor critice ar pune România în situaţia de a nu beneficia de o informare imediată şi completă asupra unor posibile efecte transfrontaliere dezastruoase datorate perturbării unor instalaţii, servicii sau sisteme vitale României, aflate pe teritoriul acelor state membre, de aplicarea unor măsuri coordonate şi integrate la nivel european pentru asigurarea protecţiei infrastructurilor critice, precum şi de instrumente pentru limitarea şi eliminarea consecinţelor negative ale perturbării sau distrugerii unor astfel de infrastructuri,
luând în considerare că toate aceste aspecte sunt de interes public şi reprezintă situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

CAP. I
Dispoziţii generale

Obiect de reglementare
ART. 1
Prezenta ordonanţă de urgenţă stabileşte cadrul legal privind identificarea, desemnarea infrastructurilor critice naţionale/europene şi evaluarea necesităţii de a îmbunătăţi protecţia acestora, în scopul creşterii capacităţii de asigurare a stabilităţii, securităţii şi siguranţei sistemelor economico-sociale şi protecţiei persoanelor.
Domeniul de aplicare
ART. 2
(1) Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică sectoarelor şi subsectoarelor prevăzute în anexa nr. 1.
(2) Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică în mod corespunzător sectoarelor stabilite prin directive ale Uniunii Europene.
Definiţii
ART. 3
În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:
a) infrastructură critică naţională, denumită în continuare ICNun element, un sistem sau o componentă a acestuia, aflat pe teritoriul naţional, care este esenţial pentru menţinerea funcţiilor vitale ale societăţii, a sănătăţii, siguranţei, securităţii, bunăstării sociale ori economice a persoanelor şi a cărui perturbare sau distrugere ar avea un impact semnificativ la nivel naţional ca urmare a incapacităţii de a menţine respectivele funcţii;
b) infrastructură critică europeană, denumită în continuare ICE - o infrastructură critică naţională, a cărei perturbare sau distrugere ar avea un impact semnificativ asupra a cel puţin două state membre ale Uniunii Europene, denumite în continuare state membre. Importanţa impactului se evaluează din perspectiva criteriilor intersectoriale. Acesta include efectele ce rezultă din relaţiile intersectoriale de dependenţă de alte tipuri de infrastructuri;
c) protecţia infrastructurilor critice, denumită în continuare PIC - orice activitate care are drept scop asigurarea funcţionalităţii, a continuităţii şi a integrităţii ICN/ICE pentru a descuraja, diminua şi neutraliza o ameninţare, un risc sau un punct vulnerabil. Într-o enumerare neexhaustivă, PIC cuprinde activităţile desfăşurate succesiv privind evaluarea şi analiza riscurilor, asigurarea protecţiei informaţiilor clasificate, realizarea planurilor de securitate ale operatorilor de infrastructură critică, denumite în continuare PSO, stabilirea ofiţerilor de legătură şi a modului de realizare a comunicaţiilor, precum şi exerciţii, rapoarte, reevaluări şi actualizări ale documentelor elaborate;
d) analiză de risc - analizarea scenariilor de ameninţări semnificative, pentru a evalua vulnerabilitatea şi impactul potenţial al perturbării sau al distrugerii ICN/ICE;
e) autorităţi publice responsabile - autorităţile publice prevăzute în anexa nr. 1;
f) proprietari/operatori/administratori de ICN/ICE sunt acele entităţi responsabile cu investiţiile într-un element, sistem sau componentă a acestuia, desemnat ca ICN sau ICE, conform prezentei ordonanţe de urgenţă, şi/sau cu operarea/ administrarea curentă a acestora;
g) praguri critice - valori-limită stabilite în funcţie de gravitatea impactului, perturbării sau al distrugerii unei infrastructuri şi care determină identificarea acesteia ca ICN/ICE;
h) Reţeaua de alertă privind infrastructurile critice, denumită în continuare CIWIN - sistem securizat de informare şi comunicare destinat asistenţei instituţiilor naţionale şi celorlalte state membre pentru schimbul de informaţii referitoare la vulnerabilităţile, măsurile adecvate reducerii acestora şi strategiile de diminuare a riscurilor;
i) informaţii sensibile privind protecţia infrastructurilor criticeinformaţii cu privire la o infrastructură critică ce ar putea fi utilizate, în cazul divulgării, în scopul planificării şi al realizării unor acţiuni care să determine perturbarea sau distrugerea instalaţiilor unor infrastructuri critice;
j) servicii esenţiale - acele servicii, facilităţi ori activităţi care sunt sau ar putea fi necesare pentru a asigura un standard minim de trai şi bunăstare a societăţii şi a căror degradare sau întrerupere a furnizării lor, ca urmare a perturbării ori distrugerii sistemului fizic de bază, ar afecta semnificativ siguranţa sau securitatea populaţiei şi funcţionarea instituţiilor statului.

CAP. II
Roluri şi responsabilităţi

Coordonarea naţională
ART. 4
(1) Coordonarea, la nivel naţional, a activităţilor privind identificarea, desemnarea şi protecţia infrastructurilor critice se realizează de către primul-ministru care desemnează în acest sens un consilier de stat.
(2) Responsabilitatea pentru organizarea şi desfăşurarea activităţilor necesare implementării prezentei ordonanţe de urgenţă, respectiv realizarea cooperării între autorităţile publice responsabile şi structurile neguvernamentale revin Ministerului Administraţiei şi Internelor, denumit în continuare M.A.I., prin Centrul de coordonare a PIC, care va asigura punctul naţional de contact în relaţia cu alte state membre, Comisia Europeană, Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord şi alte structuri internaţionale, precum şi managementul reţelei CIWIN la nivel naţional.
Organisme pentru PIC
ART. 5
(1) La nivelul Guvernului, sub coordonarea consilierului de stat desemnat potrivit art. 4 alin. (1), se înfiinţează şi funcţionează grupul de lucru interinstituţional pentru PIC.
(2) Componenţa, atribuţiile şi modul de organizare a Grupului de lucru interinstituţional se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Evaluări şi rapoarte privind PIC
ART. 6
(1) Autorităţile publice responsabile efectuează, împreună cu proprietarii/operatorii/administratorii de ICN/ICE, o evaluare a riscurilor şi ameninţărilor subsectoarelor ICN/ICE, în termen de un an de la desemnarea infrastructurii critice drept ICN/ICE în cadrul subsectoarelor respective. Evaluarea conţine inclusiv propuneri cu privire la necesitatea îmbunătăţirii protecţiei ICN/ICE desemnate în cadrul subsectoarelor şi se prezintă spre aprobare primului-ministru. Ulterior, evaluarea se realizează anual.
(2) Proprietarii/operatorii/administratorii de ICN/ICE au obligaţia de a informa autorităţile publice responsabile despre orice modificare survenită la nivelul ICN/ICE desemnată.
(3) M.A.I., prin Centrul de coordonare a PIC, transmite Comisiei Europene la fiecare doi ani un raport sinteză cu date generale privind tipurile de riscuri, ameninţări şi puncte vulnerabile identificate în fiecare dintre sectoarele în care a fost desemnată o ICE în temeiul art. 10 şi care se află pe teritoriul naţional.
(4) M.A.I., prin Centrul de coordonare a PIC, transmite Comisiei Europene informări anuale referitoare la numărul de infrastructuri pe sector cu privire la care s-au purtat dezbateri privind pragurile criteriilor intersectoriale.
(5) Raportul prevăzut la alin. (3) va fi analizat în cadrul grupului de lucru interinstituţional pentru PIC, se clasifică, în funcţie de informaţiile pe care le cuprinde, în conformitate cu legislaţia naţională privind informaţiile clasificate şi se transmite Comisiei Europene sub semnătura primului-ministru.
(6) Autorităţile publice responsabile, împreună cu Comisia Europeană şi autorităţile responsabile din celelalte state membre evaluează, în baza rapoartelor bienale, necesitatea de a prevedea măsuri de protecţie suplimentare pentru ICE, la nivel comunitar.
Atribuţiile autorităţilor publice responsabile
ART. 7
(1) M.A.I., prin Centrul de coordonare a PIC, sprijină autorităţile publice responsabile şi proprietarii/operatorii/ administratorii de ICN/ICE desemnate, asigurându-le accesul la informaţii cu privire la cele mai bune practici şi metode disponibile, precum şi prin facilitarea participării la acţiunile coordonate de către Comisia Europeană în materie de formare şi de schimb de informaţii privind noi evoluţii tehnice în materie de PIC.
(2) Autorităţile publice responsabile au următoarele atribuţii:
a) stabilesc criteriile sectoriale/intersectoriale şi pragurile critice aferente acestora;
b) coordonează activităţile specifice procesului de identificare a ICN/ICE, în domeniul de responsabilitate;
c) propun desemnarea ICN/ICE corespunzător sectoarelor aflate în responsabilitate;
d) informează Guvernul, prin consilierul de stat desemnat potrivit art. 4 alin. (1), asupra stadiului de implementare a actelor normative în domeniu;
e) verifică modul de îndeplinire de către proprietarii/ operatorii/administratorii de ICN/ICE a obligaţiilor stabilite prin prezenta ordonanţă de urgenţă şi aplică, prin personalul împuternicit, sancţiuni pentru nerespectarea acestora;
f) avizează PSO pentru sectoarele aflate în domeniul de responsabilitate;
g) participă, la solicitarea M.A.I. prin Centrul de coordonare a PIC, la discuţiile bilaterale/multilaterale în vederea încheierii acordurilor pentru desemnarea ICE;
h) stabilesc/dispun, după caz, măsuri de îmbunătăţire a activităţii specifice ICN/ICE în domeniul de responsabilitate;
i) informează M.A.I. asupra stadiului identificării ICN/ICE din domeniul de responsabilitate;
j) asigură resursele financiare necesare organizării şi desfăşurării activităţilor specifice în domeniul PIC;
k) participă, la solicitarea Comisiei Europene, la elaborarea orientărilor pentru aplicarea criteriilor sectoriale şi intersectoriale şi la aproximarea valorilor pragurilor critice care se utilizează pentru identificarea ICE.
(3) Autorităţile publice responsabile şi structurile abilitate conform legii se asigură că informaţiile clasificate cu privire la protecţia ICN/ICE utilizate la nivel naţional, precum şi cele transmise statelor membre sau Comisiei Europene nu sunt utilizate în alt scop decât cel al PIC.
Compartimentul specializat în domeniul ICN/ICE
ART. 8
(1) Autorităţile publice responsabile şi fiecare proprietar/operator/administrator de ICN/ICE au obligaţia să desemneze, din cadrul structurii proprii, un compartiment specializat în domeniul ICN/ICE, care va îndeplini şi rol de punct de contact pentru aspectele care ţin de securitatea infrastructurilor critice între proprietarul/operatorul/ administratorul de ICN/ICE şi autorităţile publice responsabile.
(2) Compartimentul prevăzut la alin. (1) este condus de un ofiţer de legătură pentru securitatea ICN/ICE şi se află în directa subordonare a conducătorului autorităţii publice responsabile sau a proprietarului/operatorului/administratorului de ICN/ICE.
(3) Personalul din cadrul compartimentului specializat în domeniul ICN/ICE are atribuţii privind elaborarea, aplicarea, evaluarea şi actualizarea permanentă a planului de măsuri elaborat la nivelul autorităţii publice responsabile, respectiv a PSO.
(4) Autorităţile publice responsabile stabilesc şi implementează un mecanism de comunicare adecvat cu ofiţerii de legătură pentru securitate din cadrul ICN/ICE, în scopul schimbului de date relevante privind riscurile şi ameninţările identificate în legătură cu ICN/ICE respectivă, cu asigurarea securităţii informaţiilor sensibile referitoare la protecţia infrastructurilor critice, conform reglementărilor în vigoare privind accesul la informaţii clasificate.
(5) În termen de maximum 2 ani de la data abilitării, în condiţiile legii, de către instituţiile cu competenţe în domeniu a unităţilor de învăţământ pentru formare şi certificare profesională în domeniul PIC, autorităţile publice responsabile şi proprietarii/operatorii/administratorii de ICN/ICE sunt obligaţi să asigure pregătirea personalului desemnat să îndeplinească funcţia de ofiţer de legătură pentru securitatea infrastructurilor critice.

CAP. III
Identificarea, desemnarea şi protecţia ICN/ICE

Identificarea ICN/ICE
ART. 9
(1) În conformitate cu procedura prevăzută în anexa nr. 2, autorităţile publice responsabile identifică potenţialele ICN/ICE care corespund criteriilor sectoriale şi intersectoriale şi se încadrează în definiţiile prevăzute la art. 3 lit. a) şi b).
(2) Criteriile sectoriale şi pragurile critice aferente, definite în funcţie de gravitatea impactului perturbării sau al distrugerii unei anumite infrastructuri, se stabilesc prin ordine ale conducătorilor autorităţilor publice responsabile, potrivit domeniilor din responsabilitate, pentru ICN şi potenţiale ICE.
(3) Criteriile intersectoriale ce stau la baza identificării ICN/ICE sunt următoarele:
a) criteriul privind victimele, evaluat în funcţie de numărul posibil de decese sau vătămări;
b) criteriul privind efectele economice, evaluat în funcţie de importanţa pierderilor economice şi/sau a degradării produselor sau serviciilor, inclusiv eventualele efecte asupra mediului;
c) criteriul privind efectul asupra populaţiei, evaluat în funcţie de impactul asupra încrederii acesteia, suferinţa fizică sau perturbarea vieţii cotidiene, inclusiv pierderea de servicii esenţiale.
(4) Criteriile intersectoriale nu sunt cumulative pentru identificarea ICN/ICE.
(5) Pragurile critice aferente criteriilor intersectoriale, definite în funcţie de gravitatea impactului perturbării sau al distrugerii unei anumite infrastructuri se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
(6) Proprietarii/Operatorii/Administratorii de ICN/ICE, precum şi proprietarii, operatorii şi administratorii infrastructurilor care fac obiectul procedurii de identificare şi desemnare ca ICN/ICE au obligaţia de a participa, la solicitarea autorităţilor publice responsabile, la procesul de stabilire a criteriilor şi pragurilor critice.
(7) Pentru stabilirea criteriilor şi a pragurilor critice aferente, autorităţile publice responsabile pot colabora şi cu alte autorităţi sau persoane juridice în condiţiile în care ICN/ICE ar putea genera efecte în domeniul de responsabilitate al acestora.
(8) Sectoarele stabilite pentru punerea în aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă sunt cele prevăzute în anexa nr. 1, iar autorităţile publice responsabile pot identifica ulterior şi alte sectoare, în cazul ICE acordându-se prioritate sectorului Tehnologia informaţiei şi comunicaţii.
(9) La solicitarea Comisiei Europene, autorităţile publice competente sau proprietarii/operatorii/administratorii de ICN/ICE, după caz, vor participa la elaborarea orientărilor pentru aplicarea criteriilor sectoriale/intersectoriale şi aproximarea valorilor pragurilor care se utilizează pentru identificarea ICE. Utilizarea acestor orientări este opţională pentru autorităţile publice responsabile.
Desemnarea ICN/ICE
ART. 10
(1) În urma procesului de identificare a potenţialelor ICN, autorităţile publice responsabile propun desemnarea ICN.
(2) Desemnarea ICN se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
(3) M.A.I., în urma procesului de identificare a potenţialelor ICE, informează statele membre care pot fi afectate în mod semnificativ de o posibilă ICE cu privire la identitatea acesteia şi motivele de desemnare a infrastructurii respective drept potenţială ICE.
(4) Autorităţile publice responsabile se implică, la solicitarea M.A.I. prin Centrul de coordonare a PIC, în dezbateri bilaterale şi/sau multilaterale cu celelalte state membre care pot fi afectate în mod semnificativ de o potenţială ICE situată pe teritoriul naţional sau care pot afecta în mod semnificativ teritoriul naţional, în cazul potenţialelor ICE situate în alte state membre.
(5) În situaţia în care autorităţile publice responsabile au motive să creadă că teritoriul naţional ar putea fi afectat în mod semnificativ de o potenţială ICE situată într-un alt stat membru, aceasta nefiind însă identificată ca atare de către statul membru pe teritoriul căruia se află potenţiala ICE, informează primulministru, prin consilierul de stat desemnat potrivit art. 4 alin. (1). În urma deciziei acestuia, Centrul de coordonare a PIC din cadrul M.A.I. informează Comisia Europeană cu privire la intenţia României de a participa la dezbaterile bilaterale şi/sau multilaterale pe această temă, în vederea solicitării acceptului statului membru pe al cărui teritoriu se află infrastructura care urmează să fie desemnată drept ICE.
(6) Desemnarea ICE se realizează în urma unui acord între România şi statele membre care ar putea fi afectate semnificativ cu acceptul statului membru pe al cărui teritoriu se află infrastructura care urmează să fie desemnată drept ICE.
(7) M.A.I., prin Centrul de coordonare a PIC, informează anual Comisia Europeană cu privire la numărul de ICE desemnate pe fiecare sector, precum şi cu privire la numărul de state membre dependente de fiecare ICE desemnată.
(8) Autorităţile publice responsabile informează proprietarul/operatorul/administratorul de ICN/ICE cu privire la desemnarea acesteia ca ICN/ICE în termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a actului normativ de desemnare.
(9) Informaţiile sensibile privind protecţia infrastructurilor critice se clasifică la un nivel adecvat, în condiţiile legii. Diseminarea acestor informaţii se face potrivit principiului nevoii de a cunoaşte, atât în relaţia cu proprietarii/operatorii/ administratorii de ICN/ICE, cât şi cu celelalte state membre.
Protecţia ICN/ICE
ART. 11
(1) În termen de 9 luni de la desemnarea unei infrastructuri drept ICN/ICE, proprietarul/operatorul/ administratorul de ICN/ICE elaborează PSO şi îl transmite spre avizare autorităţilor publice responsabile.
(2) PSO identifică elementele de infrastructură critică ale ICN/ICE şi soluţiile de securitate existente sau care urmează să fie puse în aplicare pentru protecţia acestora.
(3) Cerinţele minime privind conţinutul PSO sunt prevăzute în anexa nr. 3.
(4) Fiecare autoritate publică responsabilă se asigură, în termen de un an de la desemnarea în sectorul de responsabilitate a unei infrastructuri drept ICN/ICE desemnate, că există un PSO sau un echivalent al acestuia şi că acestea sunt revizuite periodic. Termenul poate fi prelungit în cazuri excepţionale cu acordul primului-ministru şi notificarea Comisiei Europene în acest sens de către Centrul de coordonare a PIC din cadrul M.A.I.
(5) În cazul în care se constată un echivalent al PSO, acesta este evaluat, testat şi, dacă este necesar, revizuit şi actualizat de către proprietarul/operatorul/administratorul de ICN/ICE, conform cerinţelor minime privind conţinutul PSO.
(6) PSO este evaluat, testat şi, dacă este necesar, revizuit şi actualizat de către proprietar/operator/administrator de ICN/ICE, periodic, la intervale de cel mult 2 ani.
(7) În cazul în care există deja acorduri de supraveghere sau de supervizare în privinţa unei ICE, aceste acorduri nu sunt afectate de prezentul articol, iar autoritatea naţională responsabilă pentru sectorul din care face parte ICE respectivă are rolul de autoritate de supraveghere în conformitate cu prevederile acordurilor existente.

CAP. IV
Contravenţii şi sancţiuni

Contravenţii
ART. 12
Constituie contravenţii următoarele fapte săvârşite de către proprietarii/operatorii/administratorii de ICN/ICE:
a) neluarea măsurilor de constituire a compartimentului specializat în domeniul ICN/ICE, conform art. 8 alin. (1);
b) neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute la art. 8 alin. (5);
c) nerespectarea dispoziţiilor privind participarea la procesul de stabilire a criteriilor şi pragurilor critice, conform art. 9 alin. (6);
d) neîntocmirea PSO conform art. 11 alin. (1);
e) nerespectarea obligaţiei de evaluare, revizuire şi actualizare a PSO prevăzută la art. 11 alin. (6), precum şi neîndeplinirea sarcinilor prevăzute în PSO ori a măsurilor stabilite de autorităţile publice responsabile în scopul avizării PSO.
Sancţiuni
ART. 13
(1) Contravenţiile prevăzute la art. 12 se sancţionează după cum urmează:
a) cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei, contravenţiile prevăzute la art. 12 lit. a)-c);
b) cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei, contravenţiile prevăzute la art. 12 lit. d) şi e).
(2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă se fac de către personalul împuternicit din cadrul autorităţilor publice responsabile.
(3) Contravenţiilor prevăzute la art. 12 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

CAP. V
Dispoziţii finale

Aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă
ART. 14
(1) Procesul de identificare şi desemnare a ICN se încheie la data de 30 noiembrie 2010 şi se revizuieşte periodic.
(2) Procesul de identificare şi desemnare a ICE se încheie până la 12 ianuarie 2011 şi se revizuieşte periodic.
(3) După finalizarea activităţilor prevăzute la alin. (2) CE va fi informată de îndată, de către Centrul de coordonare a PIC din cadrul M.A.I., asupra măsurilor dispuse pentru transpunerea prevederilor directivei, transmiţând totodată textele şi tabelul de concordanţă.
Acte normative suplimentare
ART. 15
(1) Prin hotărâre a Guvernului se aprobă:
a) componenţa, atribuţiile şi modul de organizare a Grupului de lucru interinstituţional, prevăzute la art. 5 alin. (2), în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă;
b) pragurile critice aferente criteriilor intersectoriale, prevăzute la art. 9 alin. (5), în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă;
c) desemnarea ICN, prevăzută la art. 10 alin. (2), până la data de 30 noiembrie 2010.
(2) Ordinele conducătorilor autorităţilor publice, prevăzute la art. 9 alin. (2) se emit în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
Anexe
ART. 16
Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.

*

Prezenta ordonanţă de urgenţă transpune prevederile Directivei 2008/114/CE a Consiliului din 8 decembrie 2008 privind identificarea şi desemnarea infrastructurilor critice europene şi evaluarea necesităţii de îmbunătăţire a protecţiei acestora, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 345 din 23 decembrie 2008.

PRIM-MINISTRU
EMIL BOC

Contrasemnează:
---------------
Ministrul administraţiei
şi internelor,
Constantin-Traian Igaş

Ministrul transporturilor şi
infrastructurii,
Anca Daniela Boagiu

Ministrul economiei, comerţului
şi mediului de afaceri,
Ion Ariton

Ministrul comunicaţiilor şi
societăţii informaţionale,
Valerian Vreme

Ministrul mediului şi pădurilor,
Laszlo Borbely

Ministrul apărării naţionale,
Gabriel Oprea

Ministrul agriculturii şi
dezvoltării rurale,
Valeriu Tabără

Ministrul sănătăţii,
Cseke Attila

Ministrul educaţiei, cercetării,
tineretului şi sportului,
Daniel Petru Funeriu

Preşedintele Autorităţii Naţionale
Sanitare Veterinare şi pentru
Siguranţa Alimentelor,
Radu Roatiş Cheţan

Preşedintele Agenţiei Spaţiale
Române,
Marius-Ioan Piso

p. Directorul Serviciului Român
de Informaţii,
Florian Coldea

Directorul Serviciului de
Informaţii Externe,
Mihai-Răzvan Ungureanu

Directorul Serviciului de
Telecomunicaţii Speciale,
Marcel Opriş

Bucureşti, 3 noiembrie 2010.
Nr. 98.




ANEXA 1


LISTA
sectoarelor, subsectoarelor infrastructurii
critice naţionale/infrastructurii critice
europene (ICN/ICE) şi autorităţilor
publice responsabile

1.1. Lista sectoarelor ICN şi a autorităţilor publice responsabile
*T*
┌───┬──────────────────┬───────────────────┬─────────────────────────────────┐
│Nr.│Autorităţi publice│ Sectorul │ Subsectorul │
│crt│ responsabile │ │ │
├───┼──────────────────┼───────────────────┼─────────────────────────────────┤
│1. │Ministerul │Energetic │1.1. Energie electrică, inclusiv │
│ │Economiei, │ │nuclearelectrică - capacităţi şi │
│ │Comerţului şi │ │instalaţii pentru producere, │
│ │Mediului de │ │depozitare/stocare, reţele de │
│ │Afaceri │ │distribuţie şi transport │
│ │ │ │1.2. Petrol şi derivate │
│ │ │ │petroliere - capacităţi şi │
│ │ │ │instalaţii pentru │
│ │ │ │extracţie/producţie, rafinare, │
│ │ │ │tratare, depozitare/stocare, │
│ │ │ │distribuţie şi transport prin │
│ │ │ │conducte, terminale │
│ │ │ │1.3. Gaze naturale şi derivate │
│ │ │ │din gaze naturale - capacităţi şi│
│ │ │ │instalaţii pentru │
│ │ │ │extracţie/producţie, rafinare, │
│ │ │ │tratare, depozitare/stocare, │
│ │ │ │distribuţie şi transport prin │
│ │ │ │conducte, terminale │
│ │ │ │1.4. Resurse minerale │
├───┼──────────────────┼───────────────────┼─────────────────────────────────┤
│2. │Ministerul │Tehnologia │2.1. Sistemele, reţelele şi │
│ │Comunicaţiilor şi │informaţiei şi │serviciile de comunicaţii │
│ │Societăţii │comunicaţii │2.2. Sisteme de prelucrare, │
│ │Informaţionale │ │procesare şi stocare a datelor, │
│ │Ministerul │ │inclusiv a serviciilor publice │
│ │Educaţiei, │ │electronice │
│ │Cercetării, │ │2.3. Infrastructuri de securitate│
│ │Tineretului şi │ │informatică │
│ │Sportului │ │2.4. Sistemele şi reţelele de │
│ │Serviciul de │ │comunicaţii pentru cifrul de stat│
│ │Telecomunicaţii │ │2.5. Infrastructuri de emisie │
│ │Speciale │ │radio-tv │
│ │Serviciul de │ │2.6. Servicii poştale la nivel │
│ │Informaţii Externe│ │naţional │
│ │Serviciul Român de│ │ │
│ │Informaţii │ │ │
├───┼──────────────────┼───────────────────┼─────────────────────────────────┤
│3. │Ministerul │Alimentare cu apă │3.1. Furnizarea de apă potabilă │
│ │Sănătăţii │ │3.2. Controlul calităţii apei │
│ │Ministerul │ │3.3. Îndiguirea şi controlul │
│ │Mediului şi │ │calitativ al apei │
│ │Pădurilor │ │ │
├───┼──────────────────┼───────────────────┼─────────────────────────────────┤
│4. │Ministerul │Alimentaţie │4.1. Producţia şi furnizarea de │
│ │Agriculturii şi │ │hrană, asigurarea securităţii şi │
│ │Dezvoltării Rurale│ │siguranţei alimentelor │
│ │Autoritatea │ │ │
│ │Naţională Sanitară│ │ │
│ │Veterinară şi │ │ │
│ │pentru Siguranţa │ │ │
│ │Alimentelor │ │ │
│ │Ministerul │ │ │
│ │Administraţiei şi │ │ │
│ │Internelor │ │ │
│ │Ministerul │ │ │
│ │Economiei, │ │ │
│ │Comerţului şi │ │ │
│ │Mediului de │ │ │
│ │Afaceri │ │ │
│ │Ministerul │ │ │
│ │Educaţiei, │ │ │
│ │Cercetării, │ │ │
│ │Tineretului şi │ │ │
│ │Sportului │ │ │
├───┼──────────────────┼───────────────────┼─────────────────────────────────┤
│5. │Ministerul │Sănătate │5.1. Asistenţa medicală şi │
│ │Sănătăţii │ │spitalicească │
│ │Ministerul │ │5.2. Medicamente, seruri, │
│ │Educaţiei, │ │vaccinuri, produse farmaceutice │
│ │Cercetării, │ │5.3. Biolaboratoare şi bioagenţi │
│ │Tineretului şi │ │5.4. Servicii de urgenţă medicală│
│ │Sportului │ │şi transport sanitar │
├───┼──────────────────┼───────────────────┼─────────────────────────────────┤
│6. │Ministerul │Securitate │6.1. Apărarea ţării, ordinea │
│ │Apărării Naţionale│naţională │publică şi siguranţa naţională │
│ │Ministerul │ │6.2. Sistemul integrat pentru │
│ │Administraţiei şi │ │securitatea frontierei de stat │
│ │Internelor │ │6.3. Industria de apărare, │
│ │Serviciul Român de│ │capacităţi şi instalaţii de │
│ │Informaţii │ │producţie şi depozitare │
│ │Serviciul de │ │ │
│ │Informaţii Externe│ │ │
│ │Ministerul │ │ │
│ │Economiei, │ │ │
│ │Comerţului şi │ │ │
│ │Mediului de │ │ │
│ │Afaceri │ │ │
│ │Serviciul de │ │ │
│ │Telecomunicaţii │ │ │
│ │Speciale │ │ │
├───┼──────────────────┼───────────────────┼─────────────────────────────────┤
│7. │Ministerul │Administraţie │7.1. Serviciile şi administraţia │
│ │Administraţiei şi │ │7.2. Serviciile de urgenţă │
│ │Internelor │ │ │
├───┼──────────────────┼───────────────────┼─────────────────────────────────┤
│8. │Ministerul │Transporturi │8.1. Transportul rutier │
│ │Transporturilor şi│ │8.2. Transportul feroviar │
│ │Infrastructurii │ │8.3. Transportul aerian │
│ │ │ │8.4. Transportul naval │
├───┼──────────────────┼───────────────────┼─────────────────────────────────┤
│9. │Ministerul │Industria chimică │9.1. Producţia, procesarea, │
│ │Economiei, │şi nucleară │depozitarea şi utilizarea │
│ │Comerţului şi │ │substanţelor chimice şi │
│ │Mediului de │ │materialelor nucleare şi │
│ │Afaceri │ │radioactive │
│ │Ministerul │ │9.2. Conductele de │
│ │Educaţiei, │ │produse/substanţe chimice │
│ │Cercetării, │ │periculoase │
│ │Tineretului şi │ │ │
│ │Sportului │ │ │
├───┼──────────────────┼───────────────────┼─────────────────────────────────┤
│10.│Ministerul │Spaţiu şi cercetare│10.1. Spaţiul cosmic │
│ │Educaţiei, │ │10.2. Cercetare │
│ │Cercetării, │ │ │
│ │Tineretului şi │ │ │
│ │Sportului │ │ │
│ │Agenţia Spaţială │ │ │
│ │Română │ │ │
└───┴──────────────────┴───────────────────┴─────────────────────────────────┘
*ST*

1.2. Lista sectoarelor ICE şi a autorităţilor publice responsabile
*T*
┌─────────────────────┬──────────────┬───────────────────────────────────────┐
│Autoritatea publică │ Sectorul │ Subsectorul │
│responsabilă │ │ │
├─────────────────────┼──────────────┼─────────┬─────────────────────────────┤
│Ministerul Economiei,│I. Energetic │Energie │1.1. Infrastructuri şi │
│Comerţului şi │ │electrică│instalaţii pentru producerea,│
│Mediului de Afaceri │ │ │transportul şi distribuţia │
│ │ │ │energiei electrice, inclusiv │
│ │ │ │resursele energetice folosite│
│ │ ├─────────┼─────────────────────────────┤
│ │ │Petrol │1.2. Producţia de petrol, │
│ │ │ │rafinarea, tratarea, │
│ │ │ │depozitarea şi distribuţia │
│ │ │ │prin conducte │
│ │ ├─────────┼─────────────────────────────┤
│ │ │Gaze │1.3. Producţia de gaze, │
│ │ │ │rafinarea, tratarea, │
│ │ │ │depozitarea şi distribuţia │
│ │ │ │prin conducte │
│ │ │ ├─────────────────────────────┤
│ │ │ │1.4. Terminale GNL │
├─────────────────────┼──────────────┼─────────┴─────────────────────────────┤
│Ministerul │II. │2.1. Transportul rutier │
│Transporturilor şi │Transporturi ├───────────────────────────────────────┤
│Infrastructurii │ │2.2. Transportul feroviar │
│ │ ├───────────────────────────────────────┤
│ │ │2.3. Transportul aerian │
│ │ ├───────────────────────────────────────┤
│ │ │2.4. Transportul pe căi navigabile │
│ │ │interioare │
│ │ ├───────────────────────────────────────┤
│ │ │2.5. Transportul maritim pe distanţe │
│ │ │mici şi porturi │
└─────────────────────┴──────────────┴───────────────────────────────────────┘
*ST*

NOTĂ:
Prezenta listă este stabilită în concordanţă cu prevederile Directivei 2008/114/CE a Consiliului din 8 decembrie 2008 privind identificarea şi desemnarea infrastructurilor critice europene şi evaluarea necesităţii de îmbunătăţire a protecţiei acestora şi se completează pe măsura emiterii directivelor Uniunii Europene pentru desemnarea ICE.


ANEXA 2

PROCEDURA DE IDENTIFICARE
de către autorităţile publice responsabile de
infrastructuri critice care pot fi desemnate
drept infrastructuri critice naţionale/infrastructuri
critice europene (ICN/ICE)


I. Procedura de identificare de către autorităţile publice responsabile de infrastructuri care pot fi desemnate drept ICN
1. Autorităţile publice responsabile identifică infrastructurile critice care pot fi desemnate drept ICN prin parcurgerea următoarelor etape consecutive.
O potenţială ICN care nu satisface cerinţele uneia dintre următoarele etape este considerată non-ICN şi este exclusă din procedură.
2. O potenţială ICN care îndeplineşte cerinţele stabilite face obiectul următoarelor etape ale acestei proceduri.
3. Autoritatea publică responsabilă împreună cu proprietarii/operatorii/administratorii identifică potenţiale ICN, parcurgând următoarele etape:
a) etapa 1 - aplicarea criteriilor şi pragurilor critice sectoriale;
b) etapa 2 - evaluarea preliminară prin aplicarea definiţiei prevăzute la art. 3 lit. a) din ordonanţa de urgenţă;
c) etapa 3 - aplicarea criteriilor şi pragurilor critice intersectoriale;
d) etapa 4 - formularea propunerilor pentru desemnarea ICN.

II. Procedura de identificare de către autorităţile publice responsabile de infrastructuri care pot fi desemnate drept ICE
1. Autorităţile publice responsabile identifică infrastructurile critice care pot fi desemnate drept potenţiale ICE prin parcurgerea următoarelor etape consecutive.
2. O ICE potenţială care nu satisface cerinţele uneia dintre următoarele etape este considerată non-ICE şi este exclusă din procedură.
3. O ICE potenţială care îndeplineşte cerinţele stabilite face obiectul următoarelor etape ale acestei proceduri:
a) etapa 1 - autorităţile publice responsabile aplică ICN desemnate, criteriile sectoriale pentru a efectua o primă selecţie a ICE din cadrul unui sector;
b) etapa 2 - autorităţile publice responsabile aplică definiţia ICE, în temeiul art. 3 lit. b) din ordonanţa de urgenţă, potenţialei ICE identificate în cadrul primei etape. Importanţa impactului se determină fie prin utilizarea metodelor naţionale de identificare a ICE, fie în raport cu criteriile intersectoriale, la un nivel naţional corespunzător. În cazul unei infrastructuri care asigură un serviciu esenţial, se va ţine seama de disponibilitatea unor alternative, precum şi de durata perturbării/repunerii în funcţiune;
c) etapa 3 - autorităţile publice responsabile aplică elementul transfrontalier al definiţiei ICE, în temeiul art. 3 lit. b) din ordonanţa de urgenţă, potenţialei ICE care a trecut de primele două etape ale procedurii. O ICE potenţială care corespunde definiţiei face obiectul următoarei etape a procedurii. În cazul unei infrastructuri care asigură un serviciu esenţial, se va ţine seama de disponibilitatea unor alternative, precum şi de durata perturbării/repunerii în funcţiune;
d) etapa 4 - autorităţile publice responsabile aplică criterii intersectoriale potenţialelor ICE selectate. În cadrul criteriilor intersectoriale se ţine seama de gravitatea impactului şi, în cazul infrastructurilor care furnizează servicii esenţiale, de disponibilitatea unor alternative şi de durata perturbării/repunerii în funcţiune.
4. În procesul de identificare este suficientă îndeplinirea unui criteriu intersectorial pentru ca potenţiala ICE să treacă de această etapă.
5. O potenţială ICE care nu îndeplineşte criteriile intersectoriale nu este considerată ICE.
6. O potenţială ICE care a parcurs această procedură este comunicată doar statelor membre care pot fi afectate în mod semnificativ de ICE potenţială respectivă.

ANEXA 3

PROCEDURĂ
privind planul de securitate pentru operator

1. Prin planul de securitate pentru operator vor fi identificate elementele de infrastructură critică naţională/infrastructură critică europeană (ICN/ICE) şi soluţiile de securitate existente sau care sunt puse în aplicare pentru protecţia acestora.
2. Procedura privind planul de securitate pentru operator al ICN/ICE va acoperi cel puţin următoarele aspecte:
a) identificarea elementelor importante;
b) efectuarea unei analize de risc bazate pe scenarii de ameninţări majore, pe punctele vulnerabile ale fiecărui element şi pe impactul potenţial;
c) identificarea, selectarea şi stabilirea priorităţilor în ceea ce priveşte contramăsurile şi procedurile, făcându-se distincţie între măsurile permanente de securitate, care identifică investiţiile de securitate indispensabile şi mijloacele care sunt relevante pentru utilizarea în orice situaţie. În acest capitol vor fi incluse informaţii referitoare la măsuri de ordin general, cum sunt măsurile tehnice - inclusiv instalarea de mijloace de detectare, de control al accesului, de protecţie şi de prevenire -, măsuri organizatorice - inclusiv proceduri pentru gestionarea alertelor şi a crizelor -, măsuri de control şi verificare, comunicare, sensibilizare şi formare, măsuri de securitate graduale, care pot fi activate în funcţie de diferitele niveluri ale riscurilor şi ameninţărilor, precum şi măsuri în domeniul securităţii sistemelor de informaţii.

-----

BULETIN DE PRESĂ

CU ŢIGĂRI NETIMBRATE
În data de 25.11.2010, în jurul orelor 12.00, lucrătorii Poliţiei Staţiunii Băile Herculane în timp ce desfăşurau activităţi de supraveghere şi îndrumare a traficului rutier pe DN6, în zona Gării Băile Herculane, au oprit pentru control un autoturism.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că autovehiculul a fost condus de G.CORNELIU, de 43 ani, din judeţul Dolj.
La controlul autoturismului a fost găsită cantitatea de 1494 pachete de ţigări netimbrate, pentru care nu poseda acte de provenienţă.
Conducătorului auto i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, iar întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea cercetării.

A DECEDAT DUPĂ CE S-A RĂSTURNAT ÎN ALBIA UNUI RÂU
În data de 25.11.2010, în jurul orelor 15.00, Poliţia Oraşului Oţelu Roşu a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă 112, despre producerea unui accident rutier pe DJ684.
În urma cercetării la faţa locului s-a stabilit că în timp ce N.MARIUS-VIOREL, de 27 ani, din Ruschiţa, conducea un autoturism pe raza localităţii de domiciliu, nu a adaptat viteza de deplasare într-o curbă, a încercat să evite un câine, a pierdut controlul autovehiculului şi s-a răsturnat în albia Pârâului Rusca, la un nivel de aproximativ trei metri faţă de nivelul părţii carosabile.
Conducătorul auto a decedat în urma accidentului, iar cadavrul a fost depus la Morga Spitalului Orăşenesc Oţelu Roşu în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzelor morţii.

COLIZIUNE ÎNTRE UN AUTOTRACTOR ŞI O AUTOUTILITARĂ
În data de 25.11.2010, în jurul orelor 15.00, în timp ce M.VELYAN, de 57 ani, cetăţean bulgar, în timp ce conducea o autoutilitară pe strada Calea Severinului din Caransebeş, din direcţia Orşova spre Caransebeş, din cauza oboselii, a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autotractor. Autotractorul a fost condus regulamentar de T.ION de 39 ani, din Drobeta Turnu Severin.
În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a conducătorului de cetăţenie bulgară, care a fost internat la Spitalul Municipal Caransebeş.
Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.


A FOST IDENTIFICAT
În urma activităţilor desfăşurate de poliţişti ai Serviciului Rutier împreună cu lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Caransebeş s-a reuşit identificarea şi depistarea suspectului unui accident rutier produs în data de 22.11.2010, soldat cu rănirea unei tinere, acesta fiind L.CRISTIAN de 28 ani, din comuna Păltiniş.
În data de 22.11.2010, în jurul orelor 17.30, S.E. de 17 ani, din Caransebeş, s-a angajat în traversarea neregulamentară a străzii N.Bălcescu din localitatea de domiciliu, şi a fost lovită de un autoturism. În urma accidentului a rezultat rănirea tinerei care a fost transportată la Spitalul de Urgenţă Caransebeş unde a rămas internată.
Conducătorul auto a părăsit locul accidentului fără acordul poliţiei.
Pe numele suspectului poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală gravă şi părăsirea locului accidentului de către conducătorul auto implicat într-un accident rutier în urma căruia a rezultat vătămarea corporală unei persoane fără încuviinţarea poliţiei.
În data de 25.11.2010 tânărul a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Judecătoriei Caransebeş cu propunere de arestare preventivă.




PURTĂTOR DE CUVÂNT
Agent de poliţie
CĂRBUNARU ANCUŢA-RAMONA

BULETIN DE PRESĂ

FĂRĂ PERMIS DE CONDUCERE
În data de 23.11.2010, în jurul orelor 10.00, lucrători din cadrul Biroului Rutier Caransebeş l-au depistat pe C.ŞANDOR, de 32 ani, din Reşiţa, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii Copăcele, fără a poseda permis de conducere.
Conducătorului auto i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană, fără a poseda permis de conducere”.

SUSPECŢI DE FURT IDENTIFICAŢI DE POLIŢIŞTI
În data de 23.11.201, lucrătorii Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Reşiţa, în urma activităţilor efectuate, au reuşit identificarea a patru suspecţi în săvârşirea a patru furturi de cablu din reţeaua de telecomunicaţii, înregistrate iniţial cu autori necunoscuţi.
Cei patru sunt S.ILIE, de 24 ani, B.ISTVAN, de 25 ani, O.DĂNUŢ, de 24 ani, toţi din Reşiţa şi F.LAYAŞ, de 31 ani, din judeţul Satu Mare. Suspecţii se deplasau pe calea ferată, tăiau cablul cu un ferăstrău electric, iar cantitatea de cupru rezultată din fire au predat-o la diferite centre de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase.
Prejudiciul creat este în valoare de aproximativ 9700 lei.
Celor patru poliţiştii le-au întocmit dosare penale.

CU ALCOOLEMIE LA VOLAN
În data de 24.11.2010, în jurul orei 00.30, lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Reşiţa - Biroul Rutier, în timp ce desfăşurau activităţi de supraveghere şi îndrumare a traficului rutier pe Bulevardul Revoluţia din Decembrie, au oprit pentru control un autoturism.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că autovehiculul a fost condus de L.GHEORGHE, în vârstă de 31 ani, din Caraşova.
La testarea cu aparatul alcooltest a conducătorului auto a rezultat o concentraţie de 0,65 mg/l alcool pur in aerul expirat, fiind condus la Spitalul de Urgenta Reşiţa pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţiştii i-au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
PURTĂTOR DE CUVÂNT
Agent de poliţie
CĂRBUNARU ANCUŢA-RAMONA

Comunicat de presă

„Victorie în lupta privind recunoaşterea dreptului poliţiştilor
de a desfăşura şi alte activităţi din sectorul privat!”


Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor „Pro Lex” a făcut demersuri pentru ca poliţiştii să poată lucra şi în alte domenii, similar colegilor din Germania, Olanda sau Italia.

Deşi prevederile art. 52 din Legea nr. 330/2009, respectiv art. 96 alin (1) din Legea nr. 161/2003 sunt clare sub acest aspect, iar Agenţia Naţională de Integritate a confirmat dreptul poliţiştilor de a lucra şi în sectorul privat, conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor s-a opus, motivând că nu se aplică şi poliţiştilor.

„Pro Lex” nu a abandonat această problemă şi a formulat acţiune în instanţă pentru constatarea dreptului, iar pe de altă parte, a susţinut reglementarea, fără echivoc a incompatibilităţii funcţionarilor publici cu statut special (poliţişti) în cadrul comisiei de lucru de la Ministerul Muncii, însǎrcinatǎ cu elaborarea proiectului de modificare a legii cadru de salarizare.

Alăturat vă reproducem aliniatul (1) al articolului 96 din proiectul de modificare a legii cadru de salarizare, pentru care Guvernul îşi va asuma răspunderea în Parlament:

„Funcţionarii publici şi funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice, al creaţiei literar-artistice. Funcţionarii publici şi funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public sau funcţionar public cu statut special potrivit fişei postului.”
Contact:
Preşedinte, Lincu Vasile, tel. 0728.788.000, 0761.788.000

COMUNICAT Strategia de securitate internă a UE

Comisarul european pentru Afaceri Interne, Cecilia Malmstrom, a anunţat, la sfîrşitul săptămînii trecute, în faţa jurnaliştilor specializaţi în probleme de securitate, finalizarea de către Comisia Europeană a Strategiei de securitate internă a UE. Asociaţia Română a Specialiştilor în Securitate a fost singura instituţia din România invitată să participe la dezbaterile ce au precedat lansarea strategiei.

Aceasta include măsuri comune de:

- combatere a reţelelor infracţionale şi teroriste
- combatere a criminalităţii cibernetice;
- consolidare a securităţii frontierelor;
- gestionare a situaţiilor de criză.

Prezenta strategie introduce o abordare comună privind răspunsul la ameninţările şi provocările cu care UE se va confrunta în domeniul securităţii.

Obiective majore şi măsuri pentru realizarea acestotra:

1. Destructurarea reţelelor infracţionale internaţionale care ameninţă statele membre. Măsuri:
- punerea sub sechestru şi confiscarea profiturilor şi activelor provenite din săvârşirea de infracţiuni (2011);
- utilizarea registrelor cu numele pasagerilor în UE (2011);
- monitorizarea şi acordarea de asistenţă statelor membre în ceea ce priveşte combaterea corupţiei (2011).

2. Prevenirea terorismului şi combaterea radicalizării şi a recrutării de militanţi islamişti. Măsuri:
- elaborarea unei politici pentru extragerea şi analizarea datelor de mesagerie financiară în cadrul UE;
- programul de urmărire a finanţărilor în scopuri teroriste (TFTP UE) (2011);
- înfiinţarea unei reţele europene comune pentru creşterea gradului de informare a publicului cu privire la radicalizare şi adoptarea unor măsuri pentru a combate propaganda extremistă violentă (2011);
- consolidarea politicii UE de securitate a transporturilor (2011).

3. Creşterea nivelului de securitate pentru cetăţeni şi întreprinderi în spaţiul cibernetic. Măsuri:
- înfiinţarea unui centru al UE de combatere a criminalităţii cibernetice (2013);
- crearea unei reţele de echipe de intervenţie în caz urgenţă informatică (2012);
- înfiinţarea unui sistem european de alertă şi schimb de informaţii – EISAS, (2013).

4. Consolidarea securităţii frontierelor. Măsuri:
- înfiinţarea Sistemului european de supraveghere a frontierelor – EUROSUR, (2011);
- identificarea “punctelor sensibile” la frontierele externe (2011);
- elaborarea de rapoarte comune privind traficul de persoane, filierele de imigraţie clandestină şi traficul de mărfuri ilegale (2011).

5. Creşterea capacităţii Europei de gestionare a situaţiilor de crize şi dezastre. Măsuri:
- înaintarea unei propuneri privind punerea în aplicare a clauzei de solidaritate (2011);
- înaintarea unei propuneri privind dezvoltarea unei capacităţi europene de răspuns în situaţii de urgenţă (2011);
- definirea unei politici de gestionare a riscului (2014).

Anual, Comisia Europeană va prezenta Parlamentului European şi Consiliului de Miniştri un raport privind progresele înregistrate.

Un rol-cheie în punerea în aplicare a strategiei comune îl va avea Comitetul permanent pentru cooperarea operaţională în domeniul securităţii interne (COSI), care va avea sprijinul Comisiei.

ARSS CERE INTERZICEREA MAGAZINELOR CARE COMERCIALIZEAZĂ PLANTE ETNOBOTANICE

COMUNICAT DE PRESA

12 noiembrie 2010



ARSS CERE INTERZICEREA MAGAZINELOR CARE COMERCIALIZEAZĂ PLANTE ETNOBOTANICE




Asociaţia Română a Specialiştilor în Securitate, organizaţie non-guvernamentală ce reuneşte specialişti în domeniul securităţii, considera substantele halucinogene, de orice fel ar fi acestea, un atac si o amenintare directa la adresa securitatii nationale prin vulnerabilizarea resursei umane a societatii romanesti. Cerem autoritatilor statului sa ia masuri imediate si ferme de interzicere a comercializarii acestora.


România are deja peste 3.000 de consumatori de plante "etnobotanice", iar unii dintre ei au ajuns la spital din cauza "ierburilor". Magazinele care vînd plantele au apărut ca ciupercile, în primul rînd pentru că legea le-a permis şi, în al doilea rînd, pentru că din ce în ce mai mulţi tineri sînt tentaţi să experimenteze senzaţii noi. Controalele făcute de poliţişti s-au lăsat, la nivel naţional, cu peste 20 de dosare penale. Şi asta pentru că, în urma analizelor de laborator, specialiştii au descoperit în aceste plante substanţe mai puternice chiar decît canabisul. Alte produse conţin chiar THC, o substanţă inclusă pe lista drogurilor de risc.


În timp ce în ţări ca Germania, Franţa, Irlanda, Suedia şi chiar Olanda, plantele halucinogene sînt interzise, românii încă mai lucrează la proiectul de lege, care are, deocamdată, doar votul senatorilor. Îl aşteaptă şi pe cel al deputaţilor. În aceste condiţii, vă rugăm să faceţi apel la toate mijloacele legale, în baza statutului descentralizării administrativ-teritoriale şi să interziceţi funcţionarea pe teritoriul Romaniei a magazinelor ce comercializează plante halucinogene.


Conducerea ARSS