Posibile soluţii pentru eliminarea violenţei în şcoli: dezbatere deschisă iniţiată de APCS
Conform anchetei chestionar realizate de UNICEF la nivelul anului şcolar 2004/2005, care s-a realizat pe un eşantion reprezentativ de 1207 unităţi de învăţământ gimnazial şi post-gimnazial, un elev din zece declara că a fost agresat fizic şi un elev din cinci declara că a fost hărţuit.
Conform aceleiaşi anchete, în anul şcolar 2003-2004 elevii au sesizat 673 de colegi agresaţi, dintre care 434 în incinta şcolii şi 239 în vecinătatea şcolii. Proporţia unităţilor de învăţământ la nivelul cărora se înregistrează fenomene de violenţă depăşeşte 75%.
În urma mai multor controale ale Poliţiei Capitalei efectuate în toamna acestui an (2010), autorităţile au constatat că 82 de şcoli şi licee din Bucureşti nu au pază, iar alte 182 sunt fără sisteme de alarmă. Situaţia cea mai gravă este în sectorul 2, unde 39 de unităţi de învăţământ nu sunt păzite.
Pe 19 noiembrie, la nivel internaţional este marcată Ziua Mondială de Prevenire a Abuzului asupra Copiilor.
Ultimele luni au fost zguduite de numeroasele cazuri de violenţă din şcoli. Printre cazurile care au şocat o ţară întreagă reamintim: elevul de 13 ani din Drobeta Turnu Severin care a fost bătut chiar în faţa şcolii; elevul de clasa a VIII-a din Timişoara care a fost, de asemenea, bătut în faţa şcolii în care învăţa; cazul adolescentului de doar 17 ani care a fost ucis în apropierea liceului "Tudor Arghezi" din Craiova; cazul celor cei doi elevi de 11 ani din Colegiul "George Coşbuc", care s-au bătut până când unul dintre ei a ajuns în spital; cazul profesoarei din Vaslui care a fost bătută chiar în faţa elevilor de un alt elev.
Violenţa în şcoli şi în spaţiul din vecinătatea acestora este un fenomen îngrijorător. Într-un singur an şcolar, mai mult de o treime dintre agresiunile asupra elevilor au avut loc în spaţiul din vecinătatea şcolii.
Problemele de securitate cu care se confruntă şcolile, mediu de formare a tinerilor, privesc întreaga societate. Este necesar un efort coerent, conjugat pentru siguranţa copiilor noştri în şcoli.
Asociaţia Profesională a Companiilor de Securitate (APCS) salută iniţiativele demarate de curând la nivel naţional cu privire la combaterea violenţei în şcoli şi doreşte să stimuleze cooperarea inter-instituţională şi implicarea industriei de securitate.
Industria de securitate privată din România este una puternică. Conform evidenţelor poliţiei naţionale, în România erau 1253 de societăţi de pază, 1715 societăţi de alarmare, 856 de dispecerate şi, conform statisticilor CoESS din anul 2008, 92.000 de agenţi de pază.
De aceea, APCS lansează iniţiativa: “Sunt sigur la şcoală”. Pentru securitatea publică a copiilor noştri trebuie să ne unim forţele într-un efort comun. Cum pot contribui companiile de securitate? Adoptarea unei şcoli, donarea unui echipament, oferirea de servicii de pază sunt doar câteva dintre posibilităţi. Este momentul să arătăm că industria de securitate este puternică nu doar în cifre de afaceri şi profit, ci şi în a-şi proteja copiii.
Specialiştii în securitate din cadrul Asociaţiei au analizat de-a lungul anilor problema siguranţei copiilor în şcoli şi cred că este momentul să luăm atitudine.
Pentru început, APCS pregăteşte o dezbatere deschisă, care va reuni reprezentanţi ai companiilor de securitate; alte asociaţii din domeniu: PSS (Patronatul Serviciilor de Securitate), ARTS (Asociaţia Româna pentru Tehnica de Securitate), ARIS (Asociaţia Română a Industriei de Securitate), ARSS (Asociaţia Română a Specialiştilor în Securitate); ministere; oficiali implicaţi în această problemă de ordin naţional; primării şi alte instituţii locale; ONG-uri, precum şi reprezentanţi ai presei.
Marţi, 23 noiembrie, APCS va contacta companii de paza, alarmare şi dispecerate, instituţii ale statului, primării, alte entităţi de stat sau private, toate potenţialele instituţii astfel încât până la sfârşitul săptămânii, aceştia să îşi poată desemna un reprezentant care să participe la dezbaterea cu tema siguranţa copiilor în şcoli care va avea loc miercuri, 8 decembrie 2010, orele 10.00 la sediul companiei G4S din strada George Constantinescu Nr.3, intrarea C, sector 2, Bucureşti.
Deja MAI şi-a manifestat întreaga disponibilitate pentru desemnarea de reprezentanţi la discuţiile preconizate şi va susţine iniţiativa prin studii criminologice şi alte instrumente de monitorizare, precum şi prin implicarea mai activă a poliţiei comunitare.
Vom prezenta concluziile şi soluţiile pe care le-am găsit în cadrul unei conferinţe de presă.
Asociaţia Profesională a Companiilor de Securitate a luat fiinţă la iniţiativa celor mai importante companii de profil din România: Securitas Services România, Rosegur şi G4S Cash Service. A.P.C.S. doreşte crearea unui model de cultură de securitate privată în România, ridicarea gradului de profesionalizare din industrie, o legislaţie fermă şi perfect armonizată european.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu