
În data de 10.11.2010, în jurul orelor 14.30, lucrători din cadrul Biroului Rutier Caransebeş în timp ce desfăşurau activităţi de supraveghere şi îndrumare a traficului rutier pe Calea Severinului din municipiu, au oprit pentru control o autoutilitară cu numere de înmatriculare provizorii.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că autovehiculul a fost condus de G. CONSTANTIN CRISTIAN, în vârstă de 39 ani, domiciliat în localitatea Oţeleni, judeţul Iaşi, fără a poseda permis de conducere.
La testarea cu aparatul alcooltest a conducătorului auto a rezultat o concentraţie de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Municipal Caransebeş unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţiştii i-au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără a deţine permis de conducere şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
PURTĂTOR DE CUVÂNT
Agent de poliţie
CĂRBUNARU ANCUŢA-RAMONA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu