miercuri, 2 ianuarie 2013

Talibani - Afghanistan - Vietnam


Kabul, 2 ian /BMTF/ - Corespondenţă de la Baba Victor - Talibanii afghani au făcut astăzi o comparaţie între retragerea planificată a forţelor americane din Afghanistan cu retragerea din Vietnam, denumind-o o strategie de „a proclama victoria şi a fugi”, transmit corespondenţii agenţiilor internaţionale de presă, acreditaţi în capitala ţării, Kabul.

Într-un comunicat transmis mass-media, gruparea talibană a apreciat că actualul transfer al operaţiunilor de securitate de la trupele ISAF către forţele afghane seamănă cu retragerea americană din Vietnamul de Sud înainte de victoria comunistă de acolo, din 1975.

Forţele combatante ale NATO sînt programate să părăsească Afghanistanul pînă la sfîrşitul anului viitor, cu toate că SUA vor mai lăsa în urmă trupe, iar alte membre ale Alianţei Nord-Atlantice s-au angajat să-şi continue sprijinul faţă de guvernul de la Kabul.
”Vor să se retragă din Afganistan la fel cum au fugit şi din Vietnam”, se scrie în comunicatul dat publicităţii de talibani. „Când America s-a confruntat cu înfrîngerea totală în Vietnam, a venit cu formula proclamă victoria şi fugi,  iar acum vrea să folosească în Afganistan formula transferă securitatea şi fugi.

SUA şi-au retras trupele combatante din Vietnamul de Sud în 1973, lăsînd forţele sud-vietnameze să lupte singure împotriva nord-vietnamezilor şi Viet Cong (Frontul pentru eliberarea Vietnamului de Sud), care au ajuns în capitala Saigon doi ani mai tîrziu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu