miercuri, 9 ianuarie 2013

Irak formează o comisie ministerială pentru examinarea cererilor manifestanţilor suniţi

Bagdad, 8 ian /Agerpres/ - Guvernul irakian a decis marţi să instituie o comisie ministerială care să studieze 'cererile legitime' ale manifestanţilor suniţi şi să le prezinte ulterior organismelor competente, transmite EFE.

Consiliul de miniştri a explicat într-un comunicat că această comisie va accepta numai cererile manifestanţilor care nu se opun Constituţiei ţării.

Printre membrii comisiei se vor număra vicepremierul Salih al-Mutlaq, reprezentanţi ai ministerelor apărării şi justiţiei şi ai unor organizaţii pentru drepturile omului.

Conform comunicatului, prin formarea acestei comisii se doreşte, de asemenea, 'prezervarea securităţii Irakului, a suveranităţii, stabilităţii şi integrităţii sale'.

De câteva săptămâni, provinciile cu populaţie preponderent sunită sunt scena unor ample proteste contra guvernului. La manifestaţii participă, între alţii, lideri religioşi şi tribali.

Premierul irakian, Nuri al-Maliki le-a cerut cetăţenilor să-şi exercite dreptul de a manifesta 'fără a răspunde apelurilor extremiştilor de a transforma protestele în dezobedienţă civilă'.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu