DAMASC
(MEDIAFAX) - Arsenalul chimic sirian există de mai multe decenii şi este
considerat drept unul dintre cele mai bogate din Orientul Mijlociu, însă acesta
continuă să fie obiectul numeroaselor ipoteze, în timp ce informaţiile
nesecretizate sunt foarte rare, relatează AFP.
Datele publice sunt cvasi-inexistente, deoarece Siria este una dintre puţinele ţări care nu au semnat Acordul de Interzicere şi Non-producţie a Armelor Chimice şi nu este membră a Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC).
Serviciile de informaţii rămân rezervate. În fiecare an în faţa Senatului, şeful Agenţiei de Informaţii Militare Americane (DIA), generalul Ronald Burgess, afirmă că "programul sirian este bine stabilit şi cuprinde stocuri de substanţe neurotoxice, care pot fi răspândite fie cu ajutorul unui avion sau prin intermediul rachetelor balistice".
Cu toate acestea, Damascul caută în continuare ajutor străin pentru a-i furniza expertiză şi precursori chimici necesari fabricării acestui tip de armament, potrivit generalului Burgess.
Stocul sirian este de ordinul "tonelor" de agenţi chimici de diverse tipuri, potrivit lui Leonard Spector, expert în cadrul Centrului de Studii asupra Neproliferării din cadrul Institutului Monterey din Statele Unite.
Olivier Lepick, specialist francez în arme chimice din cadrul Fundaţiei pentru Cercetare Strategică (FRS), susţine că "gama lor de produse chimice este destul de variată".
Sirienii "au reuşit să controleze sinteza de organofosforice, toxină de ultimă generaţie, foarte eficace. Din aceeaşi familie fac parte şi sarinul şi VX", precum şi "substanţe mai vechi precum iperita, cunoscută şi ca ?gazul muştar?", a explicat Lepick în iulie pentru AFP.
Regimul sirian a recunoscut pentru prima dată la 23 iulie că posedă arme chimice.
"Nicio armă chimică sau neconvenţională nu va fi folosită împotriva cetăţenilor noştri (...), aceste arme nu sunt utilizate decât în caz de agresiune externă", a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Jihad Makdessi, observaţii care au fost imediat nuanţate printr-un comunicat al ministerului, care vorbea despre armele chimice "în cazul în care acestea ar exista".
Programul sirian a fost lansat în anii '70 cu ajutorul Egiptului, iar mai apoi al URSS. În anii '90 Rusia, iar ulterior, începând cu 2005 Iranul, au acordat susţinere Siriei în acest proiect, potrivit Nuclear Threat Initiative (NTI), o organizaţie independentă care sintetizează informaţii publice despre armele de distrugere în masă.
Programul sirian de armement chimic pare controlat de Centrul de Studii şi Cercetări Ştiinţifice (CERS), situat la Damasc, potrivit NTI.
Principalele centre de producţie şi stocare sunt concentrate la Safira, în apropiere de Alep, la Damasc, Hama, Latakia şi Homs, a raportat Centrul de cercetare al Congresului Statelor Unite.
În ceea ce priveşte posibilităţile de utilizare a armelor, acestea variază de la folosirea rachetelor balistice de tip Scud, la bombe aeriene sau obuze de artilerie, potrivit literaturii de specialitate nesecretizate.
Datele publice sunt cvasi-inexistente, deoarece Siria este una dintre puţinele ţări care nu au semnat Acordul de Interzicere şi Non-producţie a Armelor Chimice şi nu este membră a Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC).
Serviciile de informaţii rămân rezervate. În fiecare an în faţa Senatului, şeful Agenţiei de Informaţii Militare Americane (DIA), generalul Ronald Burgess, afirmă că "programul sirian este bine stabilit şi cuprinde stocuri de substanţe neurotoxice, care pot fi răspândite fie cu ajutorul unui avion sau prin intermediul rachetelor balistice".
Cu toate acestea, Damascul caută în continuare ajutor străin pentru a-i furniza expertiză şi precursori chimici necesari fabricării acestui tip de armament, potrivit generalului Burgess.
Stocul sirian este de ordinul "tonelor" de agenţi chimici de diverse tipuri, potrivit lui Leonard Spector, expert în cadrul Centrului de Studii asupra Neproliferării din cadrul Institutului Monterey din Statele Unite.
Olivier Lepick, specialist francez în arme chimice din cadrul Fundaţiei pentru Cercetare Strategică (FRS), susţine că "gama lor de produse chimice este destul de variată".
Sirienii "au reuşit să controleze sinteza de organofosforice, toxină de ultimă generaţie, foarte eficace. Din aceeaşi familie fac parte şi sarinul şi VX", precum şi "substanţe mai vechi precum iperita, cunoscută şi ca ?gazul muştar?", a explicat Lepick în iulie pentru AFP.
Regimul sirian a recunoscut pentru prima dată la 23 iulie că posedă arme chimice.
"Nicio armă chimică sau neconvenţională nu va fi folosită împotriva cetăţenilor noştri (...), aceste arme nu sunt utilizate decât în caz de agresiune externă", a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Jihad Makdessi, observaţii care au fost imediat nuanţate printr-un comunicat al ministerului, care vorbea despre armele chimice "în cazul în care acestea ar exista".
Programul sirian a fost lansat în anii '70 cu ajutorul Egiptului, iar mai apoi al URSS. În anii '90 Rusia, iar ulterior, începând cu 2005 Iranul, au acordat susţinere Siriei în acest proiect, potrivit Nuclear Threat Initiative (NTI), o organizaţie independentă care sintetizează informaţii publice despre armele de distrugere în masă.
Programul sirian de armement chimic pare controlat de Centrul de Studii şi Cercetări Ştiinţifice (CERS), situat la Damasc, potrivit NTI.
Principalele centre de producţie şi stocare sunt concentrate la Safira, în apropiere de Alep, la Damasc, Hama, Latakia şi Homs, a raportat Centrul de cercetare al Congresului Statelor Unite.
În ceea ce priveşte posibilităţile de utilizare a armelor, acestea variază de la folosirea rachetelor balistice de tip Scud, la bombe aeriene sau obuze de artilerie, potrivit literaturii de specialitate nesecretizate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu