În anul 2012, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin şi-a desfăşurat activitatea în baza cadrului normativ şi a legislaţiei specifice domeniilor de competenţă şi responsabilitate.
Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce i-au revenit, inspectoratul nostru a colaborat cu structurile Ministerului Afacerilor Interne din teritoriu, precum şi cu celelalte instituţii ale administraţiei publice locale, componente ale Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin.
Obiectivul fundamental al întregii activităţi, desfăşurate la nivelul instituţiei, a vizat eficientizarea acţiunilor de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă, în vederea menţinerii stării de normalitate a vieţii comunităţilor umane. Obiectivele derivate au urmărit îmbunătăţirea relaţiilor dintre instituţiile cu atribuţii în managementul situaţiilor de urgenţă.
Printre obiectivele specifice avute în vedere şi pentru anul 2012, s-au numărat:
Creşterea gradului de profesionalism şi operativitate la intervenţii şi misiuni a subunităţilor de intervenţie.
Cunoaşterea caracteristicilor, formelor de manifestare a riscurilor teritoriale, în vederea realizării unei concepţii unitare, viabile, de protecţie a populaţiei.
Informarea preventivă şi pregătirea populaţiei şi salariaţilor.
Asigurarea fluxului informaţional/decizional, încă din faza de identificare a surselor de risc, monitorizarea factorilor de risc şi a măsurilor de prevenire.
Pe lângă misiunile specifice desfăşurate pe parcursul întregului an, personalul ISU a participat şi la activităţile specifice organizării şi desfăşurării alegerilor locale, referendumului şi alegerilor parlamentare organizate anul trecut.
La planificarea şi organizarea activităţilor preventive s-a avut în vedere clasificarea, în funcţie de risc, a localităţilor, operatorilor economici şi instituţiilor, pe baza criteriilor stabilite conform legii, a riscurilor identificate în plan teritorial, a frecvenţei şi a perioadei de manifestare a acestora.
Principalele direcţii de acţiune au privit activitatea de avizare/autorizare, executarea de controale, exerciţii de alarmare, acţiuni de informare preventivă a populaţiei şi alte activităţi, inclusiv cele specifice pe linia serviciilor voluntare şi private şi cea a cercurilor de elevi “Prietenii pompierilor” şi “Cu viaţa mea apăr viaţa”.
Astfel, pe parcursul anului trecut au fost emise 103 avize şi acorduri (63 – securitate la incendiu; 1 – protecţie civilă; 24 – transporturi deşeuri periculoase; 1 – desfiinţare serviciu privat pentru situaţii de urgenţă; 14 – acorduri organizare jocuri de artificii) şi 40 de autorizaţii pe linie de securitate la incendiu. Au fost respinse 16 cereri pentru avize şi 15 pentru autorizaţii de securitate la incendiu.
În acelaşi interval au fost desfăşurate:
2.141 controale de prevenire la localităţi (103), puncte de comandă (3), instituţii (1305), obiective cu substanţe periculoase (3), operatori economici (526), investiţii (199) şi societăţi sau instituţii de proiectare (8);
185 exerciţii de alarmare şi evacuare în situaţii de urgenţă;
95 exerciţii şi aplicaţii cu SVSU şi SPSU;
367 acţiuni de informare preventivă la localităţi, instituţii şi operatori economici.
Pe timpul controalelor au fost constatate 7.207 deficienţe, dintre care 1.295 au fost soluţionate, iar 1.344 sancţionate. Astfel, au fost date 1.098 avertismente (991 pe linia apărării împotriva incendiilor; 107 pe linie de protecţie civilă) şi aplicate 246 amenzi contravenţionale
Acţiunile de informare au fost desfăşurate cu ocazia instruirilor organizate, a controalelor desfăşurate la localităţi şi cu ocazia unor evenimente publice. De asemenea, au fost desfăşurate o serie de campanii de conştientizare/informare a publicului, iniţiate la nivel naţional: ,,O casă sigură – o viaţă în plus: respectaţi măsurile de prevenire”; „Singur acasă – Sunt în siguranţă?”; „Vreau să fiu voluntar”; „F.O.C.- Flăcările Omoară Copii” şi „R.I.S.C. – Renunţă. Improvizaţiile sunt catastrofale”.
Pe linia pregătirii populaţiei au mai fost organizate instructaje şi convocări de pregătire a persoanelor cu funcţii în managementul situaţiilor de urgenţă, antrenamente de specialitate şi concursuri profesionale cu serviciile voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă şi cercurile tehnico-aplicative de elevi „Prietenii Pompierilor” şi cele cu tematică de protecţie civilă „Cu Viaţa Mea Apăr Viaţa”.
Materialele de informare preventivă s-au referit, pe de-o parte, la reguli de comportare în situaţii de urgenţă, măsuri de prevenire a incendiilor la utilizarea focului deschis şi pentru prevenirea arderilor necontrolate, iar pe de altă parte la măsuri pentru sezonul rece, cunoaşterea şi identificarea semnalelor de alarmare acustice a populaţiei, obligaţiile cetăţenilor pentru prevenirea accidentelor în cazul descoperirii de muniţii neexplodate, obligaţiile cetăţenilor în situaţii de urgenţă în general.
Acţiunile de informare preventivă au fost desfăşurate la unităţi de învăţământ, primării şi prin organizarea unor puncte mobile de informare în zonele mai aglomerate.
Centrul Operaţional a continuat, şi în anul 2012, să efectueze activităţi de analiză, evaluare şi sinteză referitoare la situaţiile de urgenţă produse în zona de competenţă, de monitorizare a evoluţiei situaţiilor de urgenţă semnalate şi să informeze operativ structurile şi organismele abilitate să întreprindă măsuri cu caracter preventiv ori de intervenţie. Totodată, s-au asigurat coordonarea tehnică operaţională a intervenţiilor pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă şi secretariatul tehnic permanent al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, care s-a întrunit în 11 şedinţe (2 ordinare şi 9 extraordinare) şi a adoptat 7 hotărâri. La nivelul Centrului operaţional au fost centralizate, atât toate rapoartele operative transmise de către comitetele locale pentru situaţii de urgenţă cu privire la efectele produse de situaţiile de urgenţă, cât şi pagubele validate de către comisiile numite prin ordine de prefect în urma manifestărilor fenomenelor meteorologice periculoase: precipitaţii sub formă de zăpadă şi ger în lunile ianuarie-februarie şi ploi abundente urmate de scurgeri de pe versanţi creşteri ale debitelor în intervalul aprilie-iulie. Se merită menţionat aici, efortul forţelor de intervenţie ale inspectoratului nostru care, pe parcursul mai multor zile, au sprijinit comunităţile afectate de inundaţiile din Clisura Dunării, produse la sfârşitul lunii mai.
Prin Dispeceratul inspectoratului au fost primite şi retransmise, atât către membrii Comitetului judeţean şi cei ai comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă, dar şi spre mass-media 67 de atenţionări meteorologice şi 8 atenţionări hidrologice cod galben, din care 23 cu caracter imediat. De asemenea au mai fost emise 6 avertizări cod portocaliu şi 21 informări meteo fără cod.
Au fost monitorizate toate situaţiile de urgenţă produse în acest an, luându-se măsuri de informare operativă a factorilor responsabili, activitate care s-a desfăşurat cu rezultate mai bune decât în anii precedenţi, folosindu-se aplicaţia de trimitere a mesajelor prin SMS (îndeosebi a atenţionărilor şi avertizărilor hidro-meteorologice) la Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă şi celelalte structuri din componenţa CJSU.
În perioada analizată, s-au desfăşurat 24 de antrenamente bilunare de înştiinţare-alarmare axate în cea mai mare parte pe inundaţii, seisme, arderi necontrolate şi accidente chimice pe căi de transport, menite să realizeze verificarea viabilităţii planurilor şi perfecţionarea pregătirii primarilor şi conducătorilor de instituţii publice sau a administratorilor de infrastructură.
Începând cu data de 01 februarie 2012 a fost operaţionalizat dispeceratul comun Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” –Serviciul Judeţean de Ambulanţă – Unitatea de Primiri Urgenţe – SMURD pentru o mai bună coordonare a echipajelor de prim ajutor medical, iar în 21 martie a fost inaugurat Serviciul Medicină de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare.
***
Potrivit datelor deţinute de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin, în 2012 au fost înregistrate 2.264 situaţii de urgenţă, din care 1.085 au fost incendii, 713 incendii de vegetaţie uscată şi alte tipuri, iar 270 au izbucnit la gospodării cetăţeneşti din cauza focului deschis în spaţii deschise, instalaţiilor şi echipamentelor electrice defecte sau improvizate, a coşurilor/burlanelor de fum defecte sau necurăţate, acţiunea intenţionată a unor persoane şi fumat. Cele mai multe arderi necontrolate au izbucnit în luna martie - 382, iar cele mai puţine, în luna decembrie-6.
Incendiile reprezintă 47% din totalul situaţiilor de urgenţă înregistrate.
De asemenea, o pondere mare o deţin intervenţiile SMURD acestea fiind în număr de 883 (descarcerare - 33; asistenţă medicală de urgenţă - 725; asistenţă persoane -125 (rămase blocate–55; degajări de persoane–68; cu intenţia de a se arunca în gol -2).
Potrivit monitorizărilor realizate la nivelul judeţului nostru au mai fost înregistrate:
82 inundaţii;
46 misiuni pirotehnice;
28 salvări animale;
15 acţiuni pentru protecţia mediului (sablare, spălare căi publice);
21 evenimente publice unde a fost necesară participarea echipajelor de pompieri;
104 alte intervenţii şi alte situaţii de urgenţă (avarii la conducte magistrale, alunecări de teren, deblocări uşi, transport apă menajeră, deblocări carosabil, degajare elemente în pericol de prăbuşire sau prăbuşite de pe acoperişuri; degajare curs râu blocat de aluviuni, evacuare apă, asigurare măsuri de apărare împotriva incendiilor la autoturisme, căutare persoană dispărută, degajare ţurţuri, etc.).
Comparativ cu anul precedent, numărul situaţiilor de urgenţă a crescut cu 103,6% de la 1.112 situaţii de urgenţă în 2011 la 2.264 situaţii de urgenţă în 2012, cea mai mare creştere înregistrând-o numărul intervenţiilor S.M.U.R.D, ca urmare a operaţionalizării acestui serviciu, în luna martie a anului trecut.
Pe timpul intervenţiilor au fost asistate 877 de persoane (din care 124 copii), au fost salvate 41 persoane (din care 7 copii), 89 animale şi au fost protejate bunuri în valoare estimativă de aproape 80 de milioane de lei.
Comparativ cu anul 2011 a crescut numărul persoanelor salvate, de la 8 la 41 (din care 7 copii), a crescut numărul persoanelor asistate medical, de la 109, în 2011, la 877 (din care 124 copii), în 2012. Valoarea bunurilor salvate a crescut de la peste aproximativ 45 milioane de lei, în 2011, la aproape 80 de milioane de lei, în 2012.
Ca urmare a situaţiilor de urgenţă din această perioadă 2 persoane (adulţi) au fost rănite, 2 persoane (adulţi) au decedat, 18 animale au murit şi au fost distruse bunuri în valoare estimativă de peste11 milioane de lei.
Pe linie de comunicaţii şi tehnologia informaţiei, în 2012, s-a continuat colaborarea cu Oficiul Judeţean de Telecomunicaţii Speciale, în vederea menţinerii în stare de funcţionare optimă a liniilor telefonice „Inter C”, a Serviciului de transmisii de date protejate criptografic si a dispeceratului cu număr unic de apel 112.
Pentru implementarea Sistemului de Management Informaţional pentru Situaţii de Urgenţă (SMISU) la nivel judeţean s-au efectuat teste de acceptanţă. Începând cu luna decembrie a anului 2012 se desfăşoară Acceptanţa Operaţională Finală.
Cu sprijinul Oficiului Judeţean de Telecomunicaţii Speciale a fost repus în funcţiune Sistemul de Mesagerie Electronică Criptată la nivelul subunităţilor.
Pentru mediatizarea şi asigurarea transparenţei activităţii inspectoratului în relaţiile cu cetăţenii şi mass-media a fost actualizată permanent pagina web a inspectoratului www.isusemenic.ro.
În ceea ce priveşte asigurarea logistică, facem precizarea că parcul auto al inspectoratului nostru este îmbătrânit în proporţie de 73% şi a fost întreţinut cu eforturi deosebite din partea comandanţilor de subunităţi, şefilor de garaj şi a conducătorilor auto, din cauza vechimii autospecialelor, a fondurilor financiare reduse pentru achiziţionarea pieselor de schimb şi a lubrifianţilor, precum şi a lipsei pieselor de pe piaţă. Din păcate, în judeţul nostru este în stare de funcţionare o singură autoscară, din trei, câte sunt prevăzute în înzestrare. În urma finalizării în anul 2012, a etapei I-a a implementării proiectului ,,Achiziţionare echipamente specifice pentru îmbunătăţirea capacităţii şi calităţii sistemului de intervenţie în situaţii de urgenţă şi pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi a primului ajutor calificat, în Regiunea 5 Vest”, din cadrul Programului Operaţional Regional, cu sprijinul Consiliului Judeţean Caraş-Severin, în dotarea I.S.U. „Semenic” Caraş-Severin au mai intrat: o autospecială de descarcerare grea, două ambulanţe de tip B, două autospeciale complexe de intervenţie, descarcerare şi acordarea asistenţei medicale de urgenţă, trei autospeciale pentru lucrul cu apă şi spumă şi o autospecială de cercetare biologică, nucleară şi chimică.
De asemenea, prin fondurile alocate de la bugetul centralizat, a fost achiziţionată o autospecială Dacia Logan, iar prin fondurile alocate de la Consiliul Judeţean Caraş-Severin, pentru sprijinirea desfăşurării în bune condiţii a activităţii şi pentru asigurarea intervenţiei operative la nivelul judeţului, au fost achiziţionate două motopompe, trei pompe submersibile, un compresor de aer şi alte bunuri materiale, precum şi fondurile financiare pentru lucrările de reparaţii şi carburanţii pentru autovehiculele şi utilajele primite în folosinţă.
Cu toate acestea, autospecialele şi utilajele intrate în dotarea unităţii noastre completează necesarul unităţii, nu înlocuiesc autospecialele şi utilajele existente, având în continuare multă tehnică îmbătrânită şi cu termenele de utilizare depăşite, fiind necesar ca prin programele operaţionale regionale şi cu sprijinul autorităţilor locale, parcul tehnic al unităţii să fie înlocuit.
În urma sponsorizărilor primite de unitatea noastră, echipamentul special pentru personalul de pe ambulanţele Serviciului mobil de urgenţă, reanimare şi descarcerare, a fost asigurat în proporţie de 31,33%.
Din analiza datelor şi informaţiilor, cuprinse în situaţiile financiare întocmite pentru anul 2012, prin politicile contabile utilizate în activitatea financiar contabilă, unitatea noastră a realizat o execuţie bugetară de 100 %, cu încadrarea strictă în limita fondurilor bugetare alocate prin bugetul de cheltuieli aprobat, pentru cheltuieli strict legate de activitatea unităţii noastre şi cu respectarea dispoziţiilor legale.
Dacă în asigurarea din punct de vedere financiar, a drepturilor salariale în bani cuvenite cadrelor militare şi personalului contractual şi achitarea obligaţiilor faţă de buget, nu s-au întâmpinat greutăţi, la achitarea drepturilor salariale în natură, respectiv a normelor de echipare pe anul 2012 s-au înregistrat restanţe.
În ceea ce priveşte domeniul resurselor umane, menţionăm că la nivelul instituţiei, gradul încadrare cu personal este de 97,31 % . În cursul anului trecut, au fost încadraţi un număr de 9 cadre militare din care 3 ofiţeri (absolvenţi ai Academiei de Poliţie – Facultatea de Pompieri) şi 6 subofiţeri (absolvenţi ai Şcolii de Subofiţeri „Pavel Zăgănescu”) Boldeşti.
Privitor la regimul disciplinar al personalului, pentru activitatea desfăşurată şi îndeplinirea sarcinilor şi misiunilor încredinţate au fost recompensate un număr de 45 de cadre militare (31 – citări prin ordin de zi pe unitate, din care 4 ofiţeri şi 27 subofiţeri; 2 – citări prin ordinul inspectorului general, din care 1 ofiţer şi 1 subofiţer; 12– felicitări acordate subofiţerilor; 7 subofiţeri au fost înaintaţi în grad înainte de termen). Totodată pentru abateri de la disciplina militară, au fost sancţionate 12 cadre militare (1 ofiţer, 1 maistru militar şi 10 subofiţeri cu avertisment).
În ceea ce priveşte transparenţa decizională, relaţia cu publicul şi mass-media, amintim faptul că, au fost înregistrate, un număr de 103 petiţii, din care 2 în curs de soluţionare şi una clasată direct, fiind anonimă. Toate celelalte petiţii au fost soluţionate. În 2012, au fost primite în audienţă 18 persoane şi nu a fost înregistrate reclamaţii la adresa cadrelor.
Pe timpul situaţiilor de urgenţă, produse pe teritoriul judeţului Caraş-Severin, personalul desemnat să îndeplinească atribuţiile pe linie de informare şi relaţii publice a menţinut legătura, în mod permanent, cu structurile similare ale Instituţiei Prefectului şi Consiliului Judeţean. Zilnic (în funcţie de evoluţia situaţiei) au fost redactate buletine informative cu privire la intervenţiile asigurate atât de către pompieri, cât şi de celelalte structuri din cadrul CJSU. Totodată, s-a răspuns solicitărilor telefonice venite din partea mass-media şi nu în ultimul rând au fost făcute declaraţii, în direct, pe posturile locale şi naţionale de radio şi TV. De asemenea, au fost puse la dispoziţia mass-media imagini foto şi video, în limita posibilităţilor.
Pe scurt, în ordine cronologică, evenimentele şi situaţiile mai deosebite desfăşurate pe parcursul anului trecut sunt următoarele:
26 ianuarie – Activitate de instruire în domeniul prevenirii şi gestionării situaţiilor de urgenţă, adresată reprezentanţilor unităţilor spitaliceşti din judeţ;
01 februarie – a fost operaţionalizat dispeceratul comun Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” –Serviciul Judeţean de Ambulanţă – Unitatea de Primiri Urgenţe – SMURD;
08 februarie - Incendiu Restaurant Gugulanul din Parcul Teiuş, mun. Caransebeş;
11 februarie - Avertizare meteorologică COD PORTOCALIU de ninsoare abundentă în judeţul Caraş-Severin, pentru intervalul 12 – 14 februarie 2012;
16 februarie – Avalanşă la Ruschiţa, com. Rusca Montană, fără vicitme;
24 februarie - Liceul de Artă „Sabin Păuţa” din Reşiţa vernisarea expoziţiei de desene „Omul şi furia naturii”, în cinstea Zilei Protecţiei Civile;
27 februarie - Simpozionul „Sa fim o naţiune pregătită“ Amfiteatrul Universităţii „Eftimie Murgu“ Reşiţa (Ziua Protecţiei Civile)
28 februarie - Şedinţă informativă cu ocazia Zilei Protecţiei Civile din România - sala Palatului Administrativ, cumulată cu o şedinţă de instruire a primarilor din judeţ;
Luna martie - a fost o lună care a stat sub semnul focului, fiind înregistrate sute de incendii la vegetaţie uscată;
21 martie - Inaugurare SMURD Caraş-Severin (cu participarea ministrului MAI Gabriel Berca şi a secretarului de stat Mihai Capră)
02-06 aprilie – Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Semenic, prin implicarea activă a subunităţilor de intervenţie a fost partenerul Inspectoratului Şcolar în cadrul proiectului naţional „Şcoala Altfel”
26 aprilie – prin grija compartimentului avizare autorizare este organizat atelierul de lucru „Paza bună trece primejdia rea”, la care au participat specialişti din domeniul proiectării construcţiilor;
04 mai – Inspectoratul nostru a găzduit desfăşurarea atelierului HEST 5 – Acţiune de instruire a jurnaliştilor acreditaţi la ISU;
19 mai - Etapa judeţeană a concursului cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”, dedicat cercurilor de elevi;
24 mai - Inundaţii în Clisura Dunării şi Valea Almăjului (Şuşca, Radimna, Prilipeţ, Naidăş, Lăpuşnicu Mare etc.)
26 mai - Concurs cu cercurile de elevi Prietenii Pompierilor
10 iunie– o furtună a produs probleme în Caraş-Severin, zeci de localităţi din sudul şi jumătatea vestică a judeţului au fost nealimentate cu energie electrică. Totodată, în mai multe zone ale judeţului au fost semnalate căderi de copaci pe carosabil, producând, pentru intervale scurte de timp, perturbarea circulaţiei rutiere;
14-15 iunie – Etapa judeţeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă;
04-06 iulie – Etapa interjudeţeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă, organizată de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al Judeţului Caraş-Severin
13 iulie - Distrugere muniţie - au fost detonate 10 bombe pentru aruncător (calibru 120 mm), 15 proiectile explozive (calibru 57 mm) şi 1 grenadă defensivă de mână.
31 iulie – Inundaţii la Văliug din cauza unei viituri formate în urma scurgerilor de pe versanţi;
01 septembrie - Explozie bloc de locuinţe, Reşiţa
13 septembrie - Ziua Pompierilor din România
13 octombrie - Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale
25 octombrie - Incendiu Restaurant Valahia, Reşiţa; Instruire de pregătire a directorilor unităţilor de învăţământ din judeţul nostru, pe linia situaţiilor de urgenţă.
11 noiembrie - Incendiu extins la 3 gospodării din localitatea Bozovici
13 noiembrie - Acţiuni de informare preventivă în cadrul campaniei naţionale iniţiată de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă - „Marţi 13”
01 Decembrie - Ziua Naţională a României – ISU „SEMENIC” Caraş-Severin participă la parada organizată în centrul municipiului Reşiţa cu trei plutoane.
05-16 decembrie – sunt înregistrate o serie de situaţii cauzate de căderile de precipitaţii sub formă de zăpadă; efectivele ISU „SEMENIC” Caraş-Severin monitorizează toate evenimentele şi participă la acţiuni de sprijinirea populaţiei afectate.
Printre obiectivele inspectoratului nostru pentru anul 2013 sunt:
- creşterea gradului de profesionalism şi operativitate la intervenţii şi misiuni a subunităţilor de intervenţie;
- asigurarea fluxului informaţional/decizional, încă din faza de identificare a surselor de risc, monitorizarea factorilor de risc şi a măsurilor de prevenire;
- reducerea numărului de incendii la locuinţe/gospodării cetăţeneşti şi de victime rezultate din acestea;
- crearea unei culturi de securitate la nivelul comunităţilor locale (autorităţi locale şi cetăţeni) pentru cunoaşterea diferitelor tipuri de riscuri specifice, a măsurilor de prevenire a acestora, precum şi a comportamentului de adoptat în cazul producerii lor astfel încât gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de riscuri naturale sau tehnologice să poată fi realizată pe cât este posibil cu resurse locale;
- colaborarea constantă, promptă şi obiectivă cu organele administraţiei publice judeţene şi locale, mass-media, atât locală, cât şi centrală, instituţii publice şi operatori economici importanţi (cu risc major, sursă de risc), pentru informarea preventivă şi pregătirea populaţiei şi salariaţilor;
- executarea periodică de exerciţii de cooperare cu forţe şi mijloace în teren cu toate componentele structurilor Sistemului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, constituite la nivelul judeţului Caraş-Severin, pentru ridicarea gradului de interoperabilitate şi nu în ultimul rând, implementarea Sistemului de Management Informaţional pentru Situaţii de Urgenţă (SMISU).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu