marți, 4 decembrie 2012

Trei morţi şi 10 dispăruţi în naufragii în urma unei furtuni în largul oraşului Istanbul


Istanbul, 4 dec /Agerpres/ - Trei persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 10 sunt date dispărute în urma naufragierii a două vase în Marea Neagră în apropiere de Istanbul, din cauza unei furtuni violente, relatează France Presse.

Nava de marfă Volgo Balt 199, sub pavilion Saint-Kitts-et-Nevis şi având 12 membri ai echipajului la bord (11 ucraineni şi un rus), s-a scufundat marţi în Marea Neagră în apropiere de Istanbul, o persoană pierzându-şi viaţa.

Potrivit agenţiei de presă Anadolu, ambarcaţiunea transporta cărbune şi s-a scufundat în largul micului port Sile, la nord-est de Istanbul, a anunţat Direcţia turcă pentru siguranţă maritimă (KEGM).

Ministrul turc al transporturilor Binali Yildirim a declarat, pentru canalul de televiziune privat NTV, că a naufragiat şi un mic remorcher sosit la locul scufundării navei Volgo Balt 199. Doi membri ai echipajului remorcherului au murit în acest incident.

O altă ambarcaţiune de transport marfă, având 14 membri ai echipajului la bord, s-a aflat în dificultate şi a fost pe punctul de a se scufunda în largul Kilyos, la nord-vest de Istanbul, au precizat Anadolu şi postul de televiziune NTV.

Traficul de nave pentru transport de persoane a fost întrerupt marţi din cauza condiţiilor meteo nefavorabile pe mai multe linii în Strâmtoarea Bosfor, care leagă Marea Neagră de Marea Marmara traversând Istanbulul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu