luni, 10 decembrie 2012

Puterea globală a Asiei va creşte până în 2030, potrivit unui raport al serviciului de informaţii al SUA


Washington, 10 dec /Agerpres/ - Economia Chinei urmează să o depăşească pe cea a SUA în mai puţin de două decenii, în timp ce Asia va depăşi America de Nord şi Europa ca putere la nivel global până în 2030, potrivit unui raport al serviciului de informaţii al SUA, informează luni Reuters.

'Între timp, economiile Europei, Japoniei şi Rusiei îşi vor continua probabil declinul relativ lent', se arată în raport.

Documentul citat intitulat 'Global Trends 2030: Alternative Worlds' a fost emis de National Intelligence Council /Consiliul Naţional de Informaţii/, un birou analitic din cadrul serviciului naţional de informaţii al SUA.

Creşterea economiei globale va fi legată mai degrabă de progresul din ţările în curs de dezvoltare decât de tradiţionalul Vest, se arată în raport. 'Ca cea mai mare putere economică a lumii, China ar urma să rămână înaintea Indiei, dar decalajul ar putea să înceapă să se închidă până în 2030', se menţionează în raport. 'Rata creşterii economice a Indiei urmează să crească în timp ce cea a Chinei încetineşte', menţionează sursa citată.

Dezvoltarea economică a pieţelor emergente urmează să antreneze inovaţii tehnologice şi serii de companii, idei, antreprenori şi capital pentru ţările în curs de dezvoltare, se arată în raport.

'În următorii 15-20 de ani, mai multă activitate tehnologică urmează să se mute în ţările în curs de dezvoltare în contextul în care companiile multinaţionale se axează pe cele mai rapide economii de piaţă şi în timp ce corporaţii chineze, indiene, braziliene şi alte corporaţii devin rapid competitive la nivel internaţional', menţionează sursa citată.

Tehnologia va ajuta la schimbarea puterii pentru a influenţa politicile globale. 'Tehnologia va continua să fie marele nivelator. Viitorii moguli ai internetului - ca Google sau Facebook - au la bază munţi de date şi au mai multă informaţie din timpul real decât deţin guvernele'. Totuşi, traiectoria Orientului Mijlociu va depinde de peisajul politic al regiunii. 'Pe de o parte, dacă republica islamică îşi menţine puterea în Iran şi este capabilă să dezvolte arme nucleare, Orientul Mijlociu se va confrunta cu un viitor instabil', se explică în raport.

Pe de altă parte, apariţia guvernelor moderate, democrate sau a unui acord pentru soluţionarea conflictului israeliano-palestinian ar putea avea enorme consecinţe pozitive.

Terorismul islamist ar putea înceta până în 2030, dar este puţin probabil ca terorismul să dispară complet deoarece statele ar putea folosi grupări teroriste ca urmare a unui 'puternic sentiment de insecuritate', arată raportul.

În următoarele două decenii se va vedea o extindere a tehnologiilor letale şi a 'unui spectru mai larg de instrumente de război mai accesibile', în special cele pentru lovitură cu precizie, arme cibernetice şi bioterorism, conchide documentul citat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu