luni, 10 decembrie 2012

Noi proteste ale angajaţilor din domeniul sănătăţii, la Madrid

MADRID (MEDIAFAX) - Mii de medici şi infirmiere în halate albe au mărşăluit, duminică, în centrul Madridului, purtând pancarte pe care se putea citi "Sănătatea nu se vinde, ea se apără", protestând faţă de reducerile bugetare şi "privatizarea" serviciilor de sănătate, informează AFP.
Începând cu săptămâna trecută, 75.000 de angajaţi din domeniul sănătăţii au fost chemaţi la greve şi proteste, de către sindicatele lor.
"Nu, nu privatizării", "Sănătate publică!", scandau protestatarii, purtând pancarte pe care scria "NU", decupat dintr-o pereche de foarfece, pentru a spune "nu" reducerilor bugetare, adoptate la Madrid (condus de puterea de dreapta).
Numeroşi medici susţin că au ieşit în stradă pentru prima dată în cariera lor, fiind îngrijoraţi de degradarea calităţii serviciilor medicale, din cauza "privatizării" sectorului de sănătate, decizie luată de Guvernul regional.
"Eu cred că atacul asupra Sănătăţii este o ruşine. I-am votat pe cei de la Partidul Popular (PP) la ultimele alegeri, dar este clar că nu o voi mai face la următoarele", afirmă Javier Perez, un medic în vârstă de 43 ans, arborând o pancartă "Înainte, noi votam PP" (Partid de dreapta).
"Ei ar trebui să reducă numărul de funcţionari, politicieni şi posturi din administraţie " în locul celor din domeniul sănătăţii, a adăugat el.
Juana Vargas, în vârstă de 55 de ani, medic la spitalul Puerta de Hierro, din nord-vestul Madridului, este la fel de nemulţumintă.
"Cu privatizarea vor exista mai puţini bani pentru pacienţi şi mai puţine mijloace. Vom ajunge o ţară din lumea a treia, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS)", s-a plâns ea.
Protestatarii sunt împotriva reducerilor bugetare din sectorul sănătăţii şi privatizării a şase spitale, 27 de clinici din cele 270 din regiune, măsuri planificate pentru anul 2013.
Aceste măsuri se adaugă celor ale Guvernului lui Mariano Rajoy (PP), care intenţionează să economisească şapte miliarde de euro pe an în domeniul sănătăţii, efort care afectează finanţele regiunilor responsabile de acest buget.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu