joi, 23 septembrie 2010

A ÎNCEPUT ŞCOALA. E TIMPUL SĂ NE GÎNDIM LA...VACANŢĂ ÎN SIGURANŢĂ


A început noul an şcolar şi, peste cîteva zile, va debuta şi anul universitar. Sînt momente în care vă reîntîlniţi cu colegii, povestiţi despre excursiile extraordinare, sau despre întîmplările mai puţin plăcute. Oricum ar fi fost, vă faceţi planuri din timp pentru viitoarele vacanţe pe care, de ce nu, le veţi petrece împreună! Nimic nu este mai plăcut decît o vacanţă. Sau... aproape nimic! Oricum, toată lume şi-o doreşte, ca pe o relaxare binevenită după o perioadă încărcată, plină de emoţii sau responsabilităţi. Unde voi merge? În ţară, sau în străinătate? La munte, sau la mare? În Europa, sau în Lumea largă? La „all-inclusive”, sau pe cont propriu? Indiferent ce variantă aleg, voi face tot posibilul să mă odihnesc, să mă simt bine, să mă distrez, să vizitez, să uit de grijile şcolii, serviciului sau problemelor de zi cu zi. Relaxarea se impune, dar mă face vulnerabil. Simţurile mele... sînt plecate în concediu! E OK? Poate că nu! Poate fi vacanţa periculosă? Se pare că da! Transformările economice, sociale şi de securitate din întreaga lume s-au schimbat radical în ultimii ani. Dar, un turist informat şi pregătit se poate bucura în tihnă de o vacanţă perfectă.
Este bine să ştim, înainte de a pleca la drum, că lumea pe care dorim să o cunoaştem, s-a schimbat! În ultimii ani, activităţile infracţionale, bandele, reţelele de crimă organizată, trafic de droguri şi de persoane, acţiunile teroriste, au cunoscut o amploare îngrijorătoare în toată lumea. Nu există ţară din Europa, Asia sau Afrca în care astfel de reţele să nu acţioneze. Grupările teroriste sau crima organizată şi-au diversificat atît metodele de acţiune violentă, cît şi ţintele acestor acţiuni. În prezent, nu se poate afirma cu certitudine că o anumită ţară sau regiune din lume se află la adăpost faţă de activităţi cu caracter criminal sau terorist. Ca turist este uşor să cădeţi victimă a unor astfel de reţele. În ultimii ani, oriunde în Europa puteţi fi jefuiţi pe stradă sau la hotel, atacaţi şi tîlhăriţi, violaţi, bătuţi sau chiar răpiţi. Luptele de stradă au căpătat un caracter obişnuit în marile capitale.
Atacurile teroriste sînt greu de prevăzut şi de împiedicat. Pentru monitorizarea activităţii teroriste, în special în fazele de pregătire ale atacurilor, este necesară o foarte strînsă cooperare între agenţiile de securitate ale fiecărui stat şi între state. De multe ori, informaţiile primite chiar de la cetăţeni ajută la identificarea unor posibile acţiuni pregătitoare cu caracter terorist. Ori de cîte ori vă aflaţi în străinătate şi observaţi acţiuni sau elemente suspecte, adresaţi-vă autorităţilor locale de poliţie sau semnalaţi aceste lucruri ambasadelor şi consulatelor României.
Acţiunile teroriste au un specific aparte faţă de alte tipuri de evenimente violente: ele nu disting între persoane cu statut oficial şi simpli cetăţeni. De cele mai multe ori, aceste acţiuni au impact devastator pe o arie extinsă, frecventată public. Multe dintre atacuri sînt provocate cu scopul de a produce pagube umane şi materiale, dar şi cu scopul de a atrage atenţia publică şi de a promova imaginea distructivă a celor care le produc. Este bine ca, oriunde în lume vă aflaţi, să încercaţi să evitaţi, pe cât posibil, zonele aglomerate sau zonele publice din preajma unor instituţii. Atacurile teroriste petrecute pînă în prezent nu fost în mod direct orientate spre cetăţenii români sau spre instituţii ale statului român. Cu toate acestea, mulţi cetăţeni români au căzut victime ale acestui tip de acţiuni, fie pierzîndu-şi viaţa, fie suferind răniri grave. Atacul terorist de la New York, din 11 septembrie 2001, a cauzat decesul a doi cetăţeni români. Atacul terorist de la Madrid, din 11 martie 2004, a curmat viaţa a 16 cetăţeni români şi rănirea altor peste 180. Atacul terorist de la Londra din 7 iulie 2005 a înscris între victime o persoană cu dublă cetăţenie, una dintre acestea fiind cea română. O tînără din România a fost răpită pentru răscumpărare în timpul unui Safari în Africa. Cetăţeni români ar fi putut fi prezenţi şi în alte locuri în care s-au produs atentate teroriste.
Ce vom face? Pregătiţi-vă şi veţi fi în siguranţă!
Cursurile BIGroup îi învaţă pe tineri cum să pregă tească o vacanţă perfectă. Cum să suplinească tinereţea şi lipsa de experienţă în viaţă în confruntarea cu potenţialele pericole. Intenţia noastră este de a vă ajuta să recunoaşteţi pericolul, cum să interpretaţi situaţiile cu care vă puteţi confrunta, fără ca acestea să devină o „experienţă de viaţă terifiantă”.
Distracţie şi interactivitate
Cursurile se bazează pe informaţii de securitate selectate din întreaga reţea internaţională de criză cu care BIG colaborează. Ameninţările nu sînt o glumă! Glumele şi situaţiile amuzante le vom întîlni în sala de curs, în cadrul unor scenarii interactive şi prelegeri, pigmentate cu experienţe personale. Taxa mică de şcolarizare vă responsabilizează în plus şi face ca posibilele viitoare eşecuri pot fi evitate. În Europa, un astfel de curs, de o zi, costă 200 de euro/cursant în care sînt incluse: un certificat de absolvire şi un bufet, băuturi reci, ceai şi cafea. Programul este de o zi, între 9,30 şi 16, 30! Asta e partea frumoasă!
Despre ce vorbim la curs?
Predocumentarea: cercetarea destinaţiei. Riscuri de terorism şi sfaturi de securitate. Probleme de sănătate şi prevenirea bolilor, inclusiv vaccinuri. Asigurare, documente, bani, sprijin legislativ sau consular. Păstrarea legăturii cu familia, persoane de contact, prieteni, coduri personale (!), comunicaţii. Kit haine de siguranţă şi obiecte gadget. Kit de prim-ajutor. Ambalarea şi securitatea bunurilor.
Echipamente: Rucsacul, centura de bani. Kit-ul medical.
Vacanţa: Noţiuni de bază despre cazări, schimb valutar, condiţii de siguranţă alimentară şi apă, relaţia cu autorităţile, transport în comun. Primul ajutor de urgenţă şi probleme medicale pentru... fete. Noţiuni de securitate personală. Supravieţuire în situaţii de urgenţă: cutremure, incendii, droguri şi alcool. Terorismul şi răpirea.
Sfaturi...la „botul calului”: Cele mai bune recomandări pentru a proteja siguranţa voastră ca turist şi a familiei sînt următoarele: Informaţi-vă despre situaţia de securitate din ţara pe care doriţi să o vizitaţi, înainte de efectuarea deplasării. Lăsaţi coordonatele de deplasare (itinerariul, adresa hotelului, copii ale paşapoartelor şi ale biletelor de avion) unui membru al familiei care rămîne în România; în acest fel, dacă în locul în care veţi călători se întâmplă un eveniment periculos, acesta va şti unde să vă caute. Odată ajuns la destinaţie, urmăriţi în mod constant informările autorităţilor locale şi presa locală. În caz de alertă, urmaţi cu stricteţe anunţurile şi recomandările făcute de autorităţile locale. Menţineţi legătura telefonică cu familia din România cît de frecvent posibil. Anunţaţi ambasada sau consulatul României despre prezenţa dumneavoastră în localitatea sau în ţara respectivă; în cazul unei situaţii de criză, personalul consular va putea avea acces mult mai uşor la voi. Dacă purtaţi un telefon mobil pe durata călătoriei în străinătate, asiguraţi-vă, înainte de plecare, că aţi introdus în memoria telefonului numerele de telefon ale ambasadelor şi consulatelor României din ţările pe care urmează să le vizitaţi; aceste numere de telefon sunt disponibile pe pagina web a Ministerului Afacerilor Externe (www.mae.ro). Setaţi telefonul pe apelare rapidă pe numărul persoanei de contact din ţară. Evitaţi locurile aglomerate, demonstraţiile sau zonele periculoase. Semnalaţi orice element sau activitate suspectă autorităţilor locale de poliţie.
Pregătiţi, întotdeauna doi rucsaci. Unul de maxim 65 Litri, material tare, cu un număr de compartimente separate şi centură de talie. Accesul trebuie să fie uşor la obiecte de strictă necesitate: lanternă, trusă medicală, cremă de protecţie UV, prosop umed, suc de lămîie, sticlă cu apă, un cuţit bun la toate, ustensilele de igienă personală. Rucsacul de zi, nu mai mare de 15 Litri, utilizat şi ca bagaj de mînă în călătoriile cu avionul, este util în escapadele prin oraş, la plajă, la cumpărături, atunci cînd vizitaţi obiective istorice. Din el nu trebuie să lipsească: o alifie anti-alergică împotriva muşcăturilor de insecte, şerveţele umede, minibinoclu, prezervative şi contraceptive, telefonul mobil. Dacă oraşul pe care îl vizitaţi este răscolit de revolte sociale, mitinguri, sau demonstraţii, purtaţi în rucsacul de zi un litru de apă, hrană pentru 24 de ore, un prosop umed şi suc de lămîie, utile în cazul în care interacţionaţi, accidental, cu gazele lacrimogene ale forţelor de ordine. Prosopul poate fi folosit ca mască de gaze, iar sucul de lămîie anihilează acţiunea substanţelor iritante de pe piele sau haine. Nu uitaţi să purtaţi la gît fluierul anti-viol! Centura de bani şi carduri asiguraţi-vă că are clemă de siguranţă. Îmbrăcăminte şi Încălţăminte. Porniţi în călătorie cu haine ieftine care nu atrag atenţia şi nu trezesc invidia nimănui. Evitaţi hainele albe şi de inspiraţie militară! Bumbacul este preferat să se regăsească în toate ţesăturile utilizate: chiloţi, bustiere, tricouri, cămăşi, pantaloni. Încălţămintea trebuie să fie uşoară şi rezistentă.
Banii lichizi: Depozitati banii şi valorile pe care le deţineţi în seiful hotelului. Luaţi cu dumneavoastră numai sumele strict necesare unor plăţi curente.
Bagajele: Trebuie supravegheate în permanenţă, mai ales în locurile aglomerate sau în mijloacele de transport în comun.
Taxi: Evitaţi taxiurile fără însemne ale firmei si cele care nu au aparat de taxare pentru indicarea sumei datorate pentru călătorie.
Schimb valutar: Garanţia unui schimb valutar corect, lipsit de riscuri, este asigurată numai de casele de schimb autorizate.
Prieteniile de ocazie: Fiţi prudenţi în relaţiile cu persoanele necunoscute sau cele pe care le-ati cunoscut de curînd.. Printre persoane amabile şi binevoitoare puteţi întâlni şi escroci.
Prostituţia: Este ilegală. Prostituatele vă pot transforma uşor în victima unui furt sau a unei escrocherii.
LEGEA interzice:
- deţinerea substanţelor stupefiante, chiar şi pentru uz personal;
- portul armelor. Armele de vînătoare sau sportive trebuie înscrise în paşaport.
Poliţia: Pentru obţinerea unor informaţii puteţi apela oricînd la poliţiştii în uniformă. NU ARĂTAŢI NICIODATĂ BANII PE STRADĂ NICI CHIAR CELOR CARE PRETIND CĂ SÎNT POLIŢIŞTI. Solicitaţi ca orice problemă să fie rezolvată la secţia de poliţie.
Jocurile de noroc: Refuzaţi să participaţi la jocurile de noroc de pe stradă. Veţi fi păcăliţi şi vă veţi pierde banii.
Daca sînteţi victima unei infracţiuni apelaţi numai la poliţie! Reţineţi cît mai multe date despre locurile şi persoanele pe care le-aţi cunoscut şi veţi face astfel mai uşoară descoperirea infractorilor şi recuperarea bunurilor dumneavoastră.

ASANAREA TERITORIULUI DE ELEMENTE DE MUNIŢIE RĂMASĂ NEEXPLODATĂ

Asanarea teritoriului şi neutralizarea muniţiei neexplodate, rămase din timpul conflictelor armate, se execută numai de structuri specializate încadrate cu specialişti pirotehnicieni din cadrul serviciilor de urgenţă profesioniste. Intervenţia se execută, de regulă, cu autospeciale pirotehnice echipate cu echipament de cercetare, identificare, transport şi depozitare a muniţiei.
Pentru a evita producerea unor evenimente negative în cazul descoperirii unor elemente de muniţie neexplodată este necesar ca populaţia să cunoască câteva reguli elementare:
să nu mişte de pe loc muniţiile descoperite;
să nu folosească muniţiile descoperite pentru improvizarea diferitelor scule sau ornamente;
să nu predea muniţiile descoperite la operatori economici specializaţi pentru valorificarea deşeurilor metalice;
să sune la numărul unic de urgenţă 112.
Acţiunile şi măsurile de prevenire precum şi asanarea teritoriului de muniţie rămasă
neexplodată, se organizează şi se desfăşoară în scopul apărării vieţii şi al asigurării populaţiei , bunurilor materiale, valorilor culturale şi mediului înconjurător.
INTOCMIT
Plutonier
Romulus BOJINESCU

miercuri, 22 septembrie 2010

ASEARĂ, ATENTAT EŞUAT CU BOMBĂ ÎN CENTRUL REŞIŢEI

O puternică explozie a zguduit aseară, la ora 20 şi 25 de minute, etajul 1 al centrului comercial din centrul Municipiului Reşiţa. Explozia a fost urmată de un incendiu care s-a întins cu repeziciune la mai multe raioane. Agenţii unei firme de pază care au ca obiectiv magazinul au evacuat cumpărătorii aflaţi la acea oră în incinta magazinului şi au dat alarma prin numărul unic de urgenţă 112.

















În mai puţin de 4 minute au sosit la faţa locului mai multe echipaje de poliţie şi o ambulanţă. În 6 minute două echipaje ale Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă au fost gata să intre în lupta cu focul, iar un minut mai tîrziu, un detaşament al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Caraş-Severin a creat un dispozitiv de siguranţă a cetăţenilor. Circulaţia a fost închisă şi deviată pe arterele rutiere din jurul magazinului, iar o grupă de intervenţie a Crucii Roşii a amenajat în parcarea centrului comercial un punct de prim ajutor. La aproximativ 50 de metri de magazin, în faţa Sălii Polivalente, a fost amenajat un punct de comandă al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Pompierii militari, coordonaţi de inspectorul şef al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă SEMENIC, col. Titus Susan, au localizat şi stins incendiul şi au evacuat 5 răniţi, dintre care doi cu arsuri grave. Victimele au primit primele îngrijiri medicale la punctul de prim ajutor, după care au fost transportate de urgenţă la Spitalul Judeţean din Reşiţa.

După stingerea incendiului, o servietă suspectă, descoperită la parterul magazinului, a alertat Direcţia Judeţeană de Informaţii Caraş-Severin. Col. Susan ordonă retragerea din dispozitiv a pompierilor şi celorlalte forţe de ordine, iar comanda este preluată de luptătorii anti-tero şi pirotehniştii Serviciului Român de Informaţii. Potrivit legii, SRI este autoritatea naţională şi coordonator tehnic naţional în combaterea terorismului, din cadrul Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului. La sosirea luptătorilor SRI comunicaţiile telefonice în centrul Reşiţei au fost întrerupte. Din informaţiile furnizate din teren se constată că servieta a fost mişcată de la locul ei, deci detonatorul posibilei bombe nu s-a declanşat la mişcare. În aceste condiţii, se ia decizia ca scanarea servietei să se facă în afara centrului comercial. La operaţiune participă un luptător în costumul specific de deminare, de ultimă generaţie, şi roboţelul pentru deminări, extrem de performant. În urma scanării se constată că declanşatorul dispozitivului exploziv improvizat era acţionat prin unde radio, deci prin telefon mobil. Servieta este detonată cu ajutorul unui dispozitiv special cu cui percutor.

Din fericire, acesta este doar un scenariu, iar operaţiunile derulate pe parcursul a două ore, în condiţii de noapte au constituit un exerciţiu. După cum ne-a declarat purtătorul de cuvînt al ISU Caraş-Severin, plt. Anca Balint, "Unul dintre obiectivele exerciţiului priveşte asigurarea cooperării eficiente a forţelor participante şi conducerii operative a acţiunilor de intervenţie, punerea în aplicare a sistemului informaţional-decizional privind alarmarea, alertarea, notificarea, transmiterea datelor, informaţiilor şi prelucrarea acestora celor interesaţi. În cazul unei situaţii reale mass-media are rolul de informare a populaţiei asupra situaţiei operative create, cît şi a măsurilor ce trebuie luate pentru diminuarea pagubelor şi limitarea numărului răniţilor. Vă mulţumim pentru spijinul acordat în mediatizarea acestui exerciţiu".

marți, 21 septembrie 2010

BULETIN DE PRESĂ

CONDAMNAT LA TREI ANI ÎNCHISOARE PENTRU FURT
În data de 20.09.2010, lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Caransebeş l-au identificat şi reţinut pe S.VALENTIN în vârstă de 23 ani, domiciliat în Lugoj, judeţul Timiş care avea emis pe numele său, de Judecătoria Caransebeş în data de 17.09.2010, un mandat de executare a pedepsei închisorii.
Tânărul condamnat la trei ani închisoare a săvârşit o infracţiune de furt calificat în anul 2009 şi este cunoscut ca persoană fără adăpost.
În prezent acesta se află în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă.

ACCIDENTATĂ PE TRECEREA DE PIETONI
În data de 20.09.2010, în jurul orelor 13.00, Poliţia Oraşului Bocşa a fost sesizată cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Funicularului.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că O.EFTIMIE de 70 ani, domiciliat în Bocşa, în timp ce conducea un autoturism a accidentat-o grav pe M.ELENA de 76 ani, din Bocşa, care se afla în traversarea străzii în mod regulamentar, pe trecerea de pietoni marcată şi semnalizată corespunzător. Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean Reşiţa, unde a rămas internată.
Conducătorului auto i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă fiindu-i reţinut şi permisul de conducere.

A CĂZUT CU MOTOCICLUL
În data de 20.09.2010, în jurul orelor 17.30 P.ALEXANDRU în vârstă de 30 ani, domiciliat în Caransebeş în timp ce conducea pe DN 6 din direcţia Caransebeş spre Jupa, un motociclu, a observat un autoturism care circula din sens opus şi care a efectuat manevra de depăşire a unei autospeciale, s-a speriat, a frânat brusc şi s-a dezechilibrat căzând pe carosabil.
Motocicleta a pătruns pe contrasens şi s-a oprit în faţa autospecialei care circula din sens opus fără a exista coliziune între cele trei autovehicule.
În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a conducătorului motociclului care a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Caransebeş nefiind necesară internarea.
Cei trei conducători au fost testaţi cu aparatul alcooltest rezultatele fiind negative.
Din primele cercetări s-a stabilit că P.ALEXANDRU purta cască de protecţie iar cei doi conducători purtau centura de siguranţă.

A FOST ACCIDENTATĂ PE DN6
În data de 20.09.2010, în jurul orelor 22.30, Poliţia Municipiului Caransebeş a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă despre producerea unui accident rutier pe DN6 rezultat cu rănirea gravă a unui pieton.
În urma cercetării la faţa locului s-a stabilit că S.VICTORIA de 67 ani, din Drobeta Turnu Severin, în timp ce circula pe partea carosabilă a DN 6 din direcţia Lugoj spre Caransebeş, în dreptul parcării unei societăţi comerciale, nefiind iluminat public, a fost lovită frontal de un autoturism condus de către F.IOAN de 45 ani, din Oţelu-Roşu, care circula în acelaşi sens.
S.VICTORIA a fost rănită grav fiind transportată la Spitalul de Urgenţă din Caransebeş unde a rămas internată.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

PURTĂTOR DE CUVÂNT
Agent de poliţie
CĂRBUNARU ANCUŢA-RAMONA

Explozie urmată de incendiu la un centru comercial din Reşiţa


Marţi, 21 septembrie a.c., ora 20.30, la Centrul Comercial Nera Shopping Center din Reşiţa se va desfăşura un exerciţiu de antrenare a structurilor din cadrul Sistemului judeţean cu atribuţii în managementul situaţiilor de urgenţă pentru intervenţia în caz de explozie, urmată de incendiu, produsă la clădiri cu aglomerări de persoane.
Astfel, este vorba despre un exerciţiu de cooperare cu forţe şi mijloace în teren ce se va desfăşura pornind de la următorul scenariu:
„În data de 21.09.2010, la etajul 1 al Centrului Comercial NERA Shopping Center, situat în Piaţa 1 Decembrie 1918, se produce o explozie urmată de incendiu.
Situaţia de urgenţă creată este anunţată prin Sistemul Unic de Apeluri pentru Situaţii de Urgenţă – 112 la punctul de conducere al I.S.U.J. Caraş-Severin.
După evacuarea persoanelor, la parterul clădirii, în incinta magazinului Carrefour, se descoperă o valiză suspectă lăsată la locul bagajelor de mână.
Având în vedere explozia ce a avut loc la etajul 1, şi faptul că nu au fost stabilite împrejurările declanşării exploziei, se consideră suspectă această valiză şi se ordonă retragerea din dispozitiv şi alarmarea echipelor specializate pentru ridicarea coletului suspect”.
La exercţiu vor participa forţe şi mijloace ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „SEMENIC”, ale Direcţiei Judeţene de Informaţii Caraş-Severin, ale Inspectoratelor de Poliţie şi Jandarmi ale Judeţului Caraş-Severin, Poliţiei Comunitare Reşiţa, Serviciului judeţean de Ambulanţă, cât şi echipe de intervenţie din cadrul unor societăţi de utilitate publică.
Unul dintre obiectivele exerciţiului priveşte asigurarea cooperării eficiente a forţelor participante şi conducerii operative a acţiunilor de intervenţie, punerea în aplicare a sistemului informaţional decizional privind alarmarea, alertarea, notificarea, transmiterea datelor, informaţiilor şi prelucrarea acestora celor interesaţi.

În cazul unei situaţii reale mass-media are rolul de informare a populaţiei asupra situaţiei operative create, cât şi a măsurilor ce trebuie luate pentru diminuarea pagubelor şi limitarea numărului răniţilor. Având certitudine că ne veţi fi alături, vă mulţumim pentru spijinul acordat în mediatizarea acestui exerciţiu.

luni, 20 septembrie 2010

Acţiune desfăşurată de poliţişti la Moldova Nouă


În acest sfârşit de săptămână lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Caraş-Severin au desfăşurat o acţiune în Oraşul Moldova Nouă în urma căreia au fost constatate un număr de cinci infracţiuni şi aplicate zece sancţiuni contravenţionale.
La acţiune au participat 38 de poliţişti din care 14 lucrători de ordine publică, cinci poliţişti rutieri, şase lucrători de investigare a fraudelor, dar şi şase lucrători de la Serviciul de Intervenţie Rapidă.
Nouă baruri şi trei societăţi comerciale au fost controlate fiind legitimate un număr de 138 persoane.
Din cele zece sancţiuni contravenţionale aplicate, opt au fost pentru nerespectarea normelor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice iar una la Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
Valoare totală a sancţiunilor contravenţionale se ridică la suma de aproximativ 4000 de lei.
Poliţiştii rutieri au controlat 63 de autovehicule şi au testat cu aparatul alcooltest 48 de conducători auto.
Exemplu:
În urma verificărilor efectuate la o societate comercială, s-a constatat faptul că în local s-au redat opere muzicale purtătoare de drepturi conexe prin intermediul unei combine muzicale folosindu-se dvd-uri şi un memory stick.
Totodată s-a mai constatat că prin casa de marcaj nu au fost înregistrate în totalitate sumele de bani rezultate în urma încasărilor pe ziua în curs cu scopul de a se sustrage de la plata taxelor şi impozitelor.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor folosire a unor programe şi difuzarea de muzică ambientală fără autorizaţie dar şi pentru neînregistrarea unor surse impozabile sau taxabile în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
PURTĂTOR DE CUVÂNT
Agent de poliţie
CĂRBUNARU ANCUŢA-RAMONA

joi, 16 septembrie 2010

RADIO ROMANIA ÎN AVANGARDA INFORMĂRII ÎN SITUAŢII DE URGENŢĂ

1. ARGUMENT

În secolul nostru, SECURITATEA devine axul central pe care se fundamentează dezvoltarea economică şi, în consecinţă, bunăstarea socială. Astăzi, securitatea este un PRODUS DE CONSUM, cu o piaţă proprie şi standarde de calitate specifice. Sfîrşitul Războiului Rece a modificat, fără îndoială, balanţa de putere mondială. Vechile probleme ale lumii contemporane, precum creşterea demografică necontrolată în unele regiuni şi îmbătrînirea dramatică a populaţiei în altele, reducerea rezervelor de apă, hrană şi resurse energetice, degradarea mediului etc., s-au acutizat şi au efecte nebănuite. În plus, altele noi şi-au făcut apariţia: terorismul, proliferarea armelor de distrugere în masă, crima organizată. Despre toate acestea serviciile de informaţii prezintă rapoarte detaliate şi se întocmesc analize şi proiecţii pentru viitor. Securitatea internă reprezintă ansamblul activităţilor de protecţie, pază şi apărare a locuitorilor, comunităţilor umane, infrastructurii şi proprietăţii împotriva ameninţărilor asimetrice, de factură militară sau non-militară, precum şi a celor generate de factori geo-fizici, meteo-climatici ori alţi factori naturali sau umani care pun în pericol viaţa, libertăţile, bunurile şi activităţile oamenilor şi ale colectivităţilor, infrastructura şi activităţile economico-sociale, precum şi alte valori, la un nivel de intensitate şi amploare mult diferit de starea obişnuită. Securitatea internă priveşte, deopotrivă, siguranţa cetăţeanului şi securitatea publică, securitatea frontierelor, a energiei, a transporturilor şi a sistemelor de aprovizionare cu resurse vitale, precum şi protecţia infrastructurii critice. Sarcina asigurării securităţii interne este complexă şi interdependentă. Ea implică responsabilităţi din partea unui număr mare de instituţii şi agenţii din cadrul sistemului de securitate naţională, şi nu numai. Aceste responsabilităţi revin preponderent: administraţiei publice şi structurilor de pentru situaţii de urgenţă, precum şi celor care se ocupă cu prevenirea şi gestiunea urgenţelor civile, structurilor de informaţii, contrainformaţii şi securitate (Strategia de Securitate Naţională a României).

Apariţia neaşteptată a unei situaţii excepţionale, într-un moment nefavorabil, cerinţa ca această situaţie să fie manageriată şi acoperită informaţional într-o perioadă de timp relativ scurtă, presupune existenţa unei echipe, pregătită din timp, antrenată, capabilă să preia conducerea forţelor şi mijloacelor de intervenţie, dar şi să gestioneze comunicarea cu presa şi, implicit, cu publicul larg. În această ecuaţie complexă, rolul comunicării şi informării este crucial. Pornind de la dictornul: "percepţia este realitate", comunicarea eficientă a unei situaţii de urgenţă se poate încadra în demersul asigurării securităţii şi chiar a siguranţei naţionale în unele cazuri. Pentru ca acet mecanism să funcţioneze, este nevoie de un comunicator eficient şi un purtător de mesaj, jurnalist, profesionist, pregătit special să acopere situaţii excepţionale, care să înlocuiască panica cu informaţie corectă sau utilă. Cînd oamenii cred că sînt în pericol nu contează că autorităţile angrenate în rezolvarea situaţiei excepţionale declară că totul este sub control. De aceea, informaţiile transmise de corespondent trebuie să fie însoţite de mesaje care să aibă la bază aşteptările publicului şi nu numai ce doreşte autoritatea să comunice. Studiile de specialitate relevă faptul că problemele de comunicare în timpul unei crize ocupă 70-80% din activitatea unui comitet pentru situaţii de urgenţă (Chiciudean Ion, Stănciugelu Irina, Bilanici Aurel, Dogeanu Marius, "Comunicarea în situaţii de urgenţă", SNSPA, 2006, pag. 8).

În decursul ultimilor ani, statistica şi măsurătorile de audienţă au dovedit că Radio România Actualităţi reprezintă cel mai legitim comunicator în situaţii excepţionale şi de criză. Corespondenţii RRA, din care fac parte, au acoperit profesionist, corect şi cu simţ civic evenimente excepţionale care au marcat viaţa comunităţilor locale sau au avut impact major la nivel naţional. Catastrofele, fie provocate de furia naturii, fie generate de om, au constituit subiecte de ştire, reportaj sau analiză, în emisiunile de actualităţi ale postului public de radio. Aşa se face că la ultima măsurătoare de audienţă, din iunie 2010, Radio România Actualităţi s-a clasat pe primul loc în peferinţele românilor, cu peste 10 milioane de ascultători în interiorul graniţelor şi alte 7 milioane în lume, devenind cea mai importantă şi credibilă sursă de informare din şi despre România. În aceste condiţii, calitatea informaţiei transmisă ascultătorului, corectitudinea şi profesionalismul relatărilor despre situaţii excepţionale pot deveni, la un moment dat, elemente de interferenţă în siguranţa naţională! Rolul corespondentului RRA este acela de a informa corect şi la timp ascultătorul, de a-l preveni şi instrui în aşa fel încît să fie în măsură să facă faţă unei situaţii de urgenţă şi de a face distincţia clară între risc şi criză pentru că, nu orice comunitate aflată "în risc" se confruntă automat cu "o criză majoră"!

2. RISC, VULNERABILITATE, CRIZĂ

Analiza riscului şi a vulnerabilităţii constituie o importantă parte a materialului pe baza căruia comitetele pentru situaţii de urgenţă îşi bazează activitatea de planificare, atît pentru a preveni apariţia situaţiilor excepţionale, cît şi pentru a supraveghea riscul ce poate afecta aria de responsabilitate. Această analiză serveşte la întocmirea unor planuri de management al situaţiilor de urgenţă. Scoaterea în evidenţă a circumstanţelor în care un dezastru poate avea loc poate duce la schiţarea unor măsuri de prevenire şi de limitare a pierderilor produse.
Riscul este definit ca fiind posibilitatea de a ajunge într-o primejdie. Definiţia conţine elementul de probabilitate.
Vulnerabilitatea este, la rîndul ei, definită de către ONU, ca fiind amploarea la care comunitatea sau aria geografică poate fi afectată de impactul distructiv al unei situaţii excepţionale. ONU a definit riscul ca fiind pierderile aşteptate cauzate de un fenomen particular, în funcţie de vulnerabilitate. Riscurile pot fi clasificate ca fiind: de geneză (naturale, industriale, accidente majore pe căile de transport), după amploarea efectelor (catastrofice, grave, minore sau neglijabile), după viteza de propagare şi la adresa securităţii naţionale (atunci cînd fenomenul s-a dezvoltat pînă a ajuns la o o stare în care societatea, în ansamblul ei, este afectată).
Ignorarea semnalelor care indică apariţia riscurilor, a consecinţelor fenomenelor meteo periculoase, a posibilelor dezastre naturale sau tehnologice care ar putea afecta u nitatea administrativ-teritorială poate fi un factor care afectează siguranţa naţională. Dezastrul este, în definiţia ONU, evenimentul natural sau tehnologic apărut surprinzător, sau cu o evoluţie progresivă, al cărui impact asupra comunităţii este de aşa natură încît aceasta trebuie să răspundă prin măsuri excepţionale care, de regulă, depăşesc propriile capabilităţi.
Criza, provine din grecescul Krinein, care înseamnă decizie şi reprezintă faza decisivă, în bine sau în rău! În planul relaţiilor internaţionale, criza este asociată evenimentelor cu implicaţii politice, economice, financiare, sociale sau de securitate naţională. Între multiplele definiţii punctuale ale crizei, am reţinut, pentru nevoile acestui material, două: "situaţie care depăşeşte capacitatea şi resursele existente ale unei societăţi pentru rezolvarea unei situaţii excepţionale, care ameninţă să destabilizeze sistemul propriu de control al societăţii şi care poate perturba grav viaţa de zi cu zi a unui însemnat număr de oameni" şi "disfuncţionalitate majoră apărută în structurile sociale vitale". Deşi foarte uzitat în discursul mediatic din România, termenul de "criză" nu este definit de nici un act normativ din punct de vedere legal, Constituţia României definind doar stările de urgenţă, de asediu, de mobilizare şi de război.

3. SITUAŢIILE DE URGENŢĂ ŞI SECURITATEA NAŢIONALĂ

De zece ani România se confruntă cu inundaţii în aceleaşi zone. Potrivit estimărilor, în ultimiii 10 ani aproximativ 280 de persoane au murit din cauza inundaţiilor, iar pagubele oficiale înregistrate sînt de milioane de euro. Potrivit specialiştilor, cauzele inundaţiilor sînt aceleaşi în fiecare an: fenomenele de tip flash-flood (căderea unor cantităţi importante de precipitaţii, în intervale scurte de timp), depăşirea capacităţii de transport a podurilor şi podeţelor, defrişarea pădurilor, construirea de case în zonele inundabile şi neîntreţinerea corespunzătoare a cursurilor de apă. În lista celor 229 de state şi teritorii care se situează la polii riscului de dezastre se află şi România, care prezintă un risc mediu, împreună cu Japonia, Germania, Rusia, Grecia, Canada, Elveţia, Belgia şi Olanda. Sărăcia şi infrastructura deficitară însă, sînt factori care cresc riscul de producere a dezastrelor naturale, şi implicit pe cel de mortalitate. Dar, România, împreună cu alte ţări precum Afganistan, Algeria şi Congo se numără printre ţările cu nivel de risc “foarte ridicat” în ceea ce priveşte expunerea la calamităţi naturale şi fenomene meteorologice extreme. Conform Indexului privind Riscul de Mortalitate, dezbătut în cadrul celei de-a doua sesiuni a Platformei Globale pentru Reducerea Dezastrelor, la Geneva, în 16 iunie 2009, ţara noastră se află pe lista ţărilor cu grad foarte ridicat de expunere la calamităţi naturale. Acest fapt a fost admis şi de directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie - Ion Sandu, care a afirmat că în România, fenomenele meteorologice extreme sînt din ce în ce mai frecvente. El a afirmat că „În sudul ţării, fenomenul de aridizare se accentuează de la un an la altul, iar ploile torenţiale sînt tot mai dese” adăugînd că tot sudul Europei e încadrat în clasa de risc „foarte ridicat” în privinţa expunerii la calamităţi şi fenomene meteo extreme. România are în prezent planuri şi strategii pentru refacerea luncilor inundabile ale rîurilor, ca soluţii pentru reducerea riscului de inundaţii, dar acestea rămîn pe hîrtie, potrivit organizaţiei World Wide Fund for Nature (WWF). De exemplu, în Planul de Management pentru fluviul Dunărea, România propune 473.000 hectare în lunca îndiguită a Dunării, dar termenul de realizare este incert. Cu toate acestea, inundaţiile reven frecvent în România şi ameninţă comunităţile de pe malurile Dunarii. Potrivit specialiştilor, numărul persoanelor care vor fi afectate de dezastre naturale va creşte cu 50% pînă în 2015, în condiţiile în care, oricum numărul lor s-a dublat în ultimii 30 de ani.
Pe plan internaţional nu găsim o definire strictă a situaţiei de urgenţă deşi, după cum am arătat mai sus, evenimentele produse pe neaşteptate şi care afectează viaţa a milioane de persoane, valorile, bunurile materiale, valorile sociale şi infrastructurile critice, se produc din ce în ce mai des. Pentru contracararea acestora este nevoie de măsuri urgente şi angajarea de resurse umane şi materiale din ce în ce mai importante. OUG 21/2004 defineşte situaţia de urgenţă în România ca fiind: un eveniment excepţional, cu caracter non-militar, care prin amploare şi intensitate ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei, mediul înconjurător, valorile materiale şi culturale importante, iar pentru restabilirea stării de normalitate sînt necesare adoptarea de măsuri şi acţiuni urgente, alocarea de resurse suplimentare şi managementul unitar al forţelor şi mijloacelor implicate. Această definiţie stă la baza constituirii Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, deci şi la crearea structurilor instituţionale de comunicare necesare unei gestionări eficiente. Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă are în componenţă:
# Comitetele pentru situaţii de urgenţă,
# Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă,
# Serviciile publice comunitare pentru situaţii de urgenţă,
# Centre operative şi
# Comandamentul
La nivel judeţean, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă este coordonat de prefect şi este format din: preşedintele Consiliului Judeţean, şefii de servicii deconcentrate, directori de instituţii şi societăţi comerciale de interes judeţean care îndeplinesc funcţii de sprijin în gestionarea situaţiilor de urgenţă, manageri ai unor agenţi economici care, prin specificul activităţii, constituie factori de risc. În cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă funcţionează şi GRUPURILE DE SUPORT TEHNIC, formate din specialişti, care coordonează operaţiunile specifice în funcţie de natura situaţiei.
Managementul eficient al situaţiilor de urgenţă previne apariţia ameninţărilor la aadresa siguranţei naţionale. Din experienţa proprie pot spune că grupurile de intervenţie din cadrul Ministerului de Interne, ale IGSU, Poliţie, Jandarmi şi Poliţie de Frontieră, care acţionează într-o structură de tip Joint intervin într-o proporţie de 70%, în primele ore de la declanşarea stării de urgenţă pentru salvarea de vieţi omeneşti şi bunuri materiale. În 30% din situaţii, au acţionat Structurile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă, Armata şi Salvatorii privaţi, cel mai important fiind BGS care are o structură specializată de intervenţie în situaţii de urgenţă!
O menţiune aparte trebuie făcută referitor la infrastructurile naţionale ca suport al dezvoltării durabile. Securitatea cetăţenilor, comunităţilor şi statelor este influenţată, în mod organic, de funcţionarea continuă a unor sisteme integrate şi complexe de infrastructuri care asigură serviciile esenţiale tuturor domeniilor vieţii sociale. Infrastructurile critice reprezintă valori de securitate naţională, exprimă necesităţi naţionale de securitate, permit promovarea intereselor naţionale de securitate şi asigură susţinerea componentelor strategice fundamentale ale securităţii naţionale. În ţara noastră, potrivit Strategiei naţionale privind dezvoltarea durabilă a României (Centrul de Studii şi Cercetări pentru Siguranţa Naţională, "Infrastructurile critice", PROFIL, anul 4, numărul 10, martie 2006), în categoria infrastructurilor au fost incluse: căile de transport, energie, apă şi gospodărirea ei, telecomunicaţiile şi infrastructura IT. La 25 noiembrie 2004 a fost adoptată Legea 535 privind prevenirea şi combaterea terorismului, care prevede că "factorii materiali - de mediu, culturile agricole şi şeptelul, alimentele şi alte produse de consum curent, obiectivele de importanţă strategică, militare sau cu utilitate militară, facilităţile de stat şi guvernamentale, facilităţile vieţii sociale, sistemele de transport, telecomunicaţii şi informaţionale, simbolurile şi valorile naţionale, precum şi bunurile mobile sau imobile ale organizaţiilor internaţionale - constituie elementre ale infrastructurii naţionale". În cazul apariţiei unor situaţii excepţionale, dezastre naturale şi accidente tehnice, pot provoca daune materiale, ecologice şi umane, elementelor infrastructurilor de interes naţional şi aduce atingere securităţii naţionale, provocînd noi vulnerabilităţi.

4. COMUNICAREA ÎN SITUAŢII DE URGENŢĂ

O comunicare inadecvată a situaţiilor de urgenţă se pot transforma în riscuri suplimentare la adresa siguranţei naţionale. Colaborarea centrului de comunicare al comitetelor pentru situaţii de urgenţă cu mass-media este esenţială în astfel de situaţii. În 90% din cazuri se constată, însă, că mass-media caută senzaţionalul, cea mai mare parte a relatărilor se referă la dramele umane şi la probabila lentoare în intervenţie a autorităţilor locale şi nu pune la dispoziţie spaţii de emisie în vederea comunicării informaţiilor de interes general care ar putea salva vieţi şi bunuri materiale. Situaţiile de urgenţă, fie naturale, fie provocate de om, dau naştere în rîndul publicului unor reacţii psihologice inevitabile precum teama şi anxietatea. Aceste stări sînt întreţinute şi amplificate de mesajele negative la adresa salvatorilor, emise de mass-media în căutare de subiecte senzaţionale şi audienţă. În acele situaţii, inducerea stării de neîncredere în salvatori este deosebit de periculoasă ştiut fiind faptul că publicul judecă răspunsul autorităţilor la urgenţe aproape numai în baza ştirilor din mass-media. Din experienţa personală pot spune că eforturile de comunicare ale Comitetelor pentru Situaţii de Urgenţă de cele mai multe ori NU fac faţă valului de ştiri negative transmise de televiziunile în căutare de senzaţional. De asemenea, uneori, comunicarea internă inter-instituţională este deficitară. Au fost cazuri în care primarii unor comune au evacuat populaţia afectată de inundaţii, au asigurat acestora cazarea şi hrănirea, dar nu au informat preşedintele comitetului judeţean, respectiv prefectul judeţului, de atare intervenţii.
Componenta de informare publică este planificată şi se derulează în funcţie de urgenţa rezolvării situaţiilor create, a gravităţii consecinţelor pentru populaţie, a implicaţiilor pe plan internaţional şi amploarea temerilor populaţiei. Cu cît gravitatea şi implicaţiile sînt mai mari, cu atît mai urgent şi mai amplu este răspunsul. Pentru a fi utilă, informaţia trebuie să fie autentică, exactă şi oportună, adică disponibilă în locul şi la momentul cerut. Ea devine astfel un bun social. Ea se află în conexiune directă cu ştirea şi zvonul (extrem de greu de contracarat!).

5. RADIO ROMÂNIA ÎN AVANGARDA COMUNICĂRII ÎN SITUAŢII EXCEPŢIONALE

În ultimii ani, Radio România Actualităţi s-a dovedit principalul canal de informare a publicului în situaţii excepţionale şi de urgenţă. Odată cu izbucnirea conflictelor din Afganistan şi Iraq, la nivelul postului s-a creat un nucleu de corespondenţi de război care au transmis, timp de 7 ani, ştiri şi reportaje din locurile cele mai fierbinţi ale planetei. Pentru profesionalismul de care a dat dovadă, pentru corectitudinea informaţiei transmise şi pentru suportul mediatic oferit, nucleul amintit a fost distins, în iunie 2010, cu Medalia de Onoare a Marelui Stat Major General al Armatei. În anul 2006, s-a format un nou grup, de reporteri speciali, care să acopere situaţiile de urgenţă la nivel naţional. Acest grup a fost prezent în ultimii 4 ani, la toate marile inundaţii care au avut loc pe teritoriul României, iar în luna iunie a acestui an pe aliniamentul stîng al Prutului, în satele inundate din Republica Moldova, alături de echipele de salvatori şi Armata Naţională, dar şi alături de detaşamentele româneşti care au intervenit pentru salvarea de vieţi, animale şi bunuri din raioanele Hînceşti şi Cantemir şi la consolidarea de diguri. Ambiţia acestui grup este înfiinţarea oficială, la nivelul structurii radioului public a unei "Forţe de Reacţie Rapidă" în situaţii excepţionale, în parteneriat direct cu IGSU, parteneriat dorit de Comandantul IGSU, gen.Secară. Scopurile anunţate ale acestui QRF mediatic sînt trei: creşterea vitezei de intervenţie la dezastre a reporterilor speciali ai RRA, contracararea mediatică - prin utilizarea jurnalismului multimedia! - a avalanşei de ştiri senzaţionale şi negative promovate de televiziunile de ştiri în cazul situaţiilor de urgenţă, precum şi obţinerea unui spaţiu de emisie în grila de programe pentru o emisiune permanentă de informare şi educare a publicului larg pentru situaţii de urgenţă, precum şi formarea şi promovarea culturii de securitate la nivelul ascultătorului de radio şi utilizatorului de internet.


Pompierii cărăşeni şi întrecerile sportive

Vineri, 17 septembrie a.c., ora 13.00, în sala de sport a Şcolii cu clasele I-VIII nr. 7 din Reşiţa, pompierii cărăşeni se vor întrece în cadrul Campionatului de tenis de masă „Cupa Asociaţiei Sportive a Pompierilor din România – ediţia a VII-a”, etapa I, faza judeţeană (pe inspectorat).
La această întrecere s-au înscris sportivi din cadrul unor subunităţi de intervenţie ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin. Câştigătorii vor participa la Etapa interjudeţeană a campionatului ce se va desfăşura în perioada 27-30 septembrie a.c., la Arad.
„Cupa 13 SEPTEMBRIE la fotbal” este o altă competiţie sportivă iniţiată la nivelul ISU „SEMENIC”. Competiţia se va desfăşura sâmbătă, 17 septembrie a.c., începând cu ora 10.00, în sala de sport a şcolii cu clasele I-VIII nr. 8 din Caransebeş. Cupa va fi disputată de echipele constituite la nivelul subunităţilor din Reşiţa, Caransebeş, Oraviţa, Moldova Noua, Bozovici, cât şi de cea formată din cadre de la sediul inspectoratului.
PURTATOR DE CUVINT
PLT.ANCA BALINT

BULETIN DE PRESĂ


UN DOSAR PENAL, CINCI INFRACŢIUNI
În data de 15.09.2010, în jurul orelor 15.30, pe DN 58 la intrarea în municipiul Reşiţa, în timp ce C.STELA - IULIANA de 25 ani din Reşiţa, conducea un autoturism din direcţia Caransebeş spre Reşiţa, s-a angajat în depăşirea unui autoturism aflat în faţa sa condus de M.VASILE, de 52 ani din Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, moment în care din sens opus circula un ansamblu de autovehicule format dintr-un autotractor şi o semiremorcă condus de R.FLORIN de 25 ani, din Timişoara.
Pentru a evita coliziunea cu ansamblu de vehicule C.STELA – IULIANA a virat dreapta şi a intrat în coliziune cu autoturismul condus de M.VASILE, pe care l-a proiectat pe contrasens unde a fost acroşat de ansamblu de autovehicule.
În urma accidentului a fost rănită uşor pasagera M.ANA de 48 ani din Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, care a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa unde în urma îngrijirilor medicale acordate nu a necesitat internare.
În urma accidentului C.STELA – IULIANA a părăsit locul accidentului revenind după aproximativ 30 de minute.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că aceasta nu posedă permis de conducere iar autoturismul pe care îl conducea nu este înmatriculat, având montate plăcuţe cu număr fals de înmatriculare.
La testarea cu aparatul alcooltest a conducătorilor auto rezultatele au fost negative.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu numere false de înmatriculare, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, părăsirea locului accidentului şi vătămare corporală din culpă.

DEPISTAT CU AUTOTURISMUL NEÎNMATRICULAT
În data de 15.09.2010, în jurul orelor 18.00, lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Caransebeş au oprit pe strada Nicolae Bălcescu, pentru control un autoturism.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că autovehiculul a fost condus de către B.ROMEO de 37 ani, din Oţelu Roşu, iar numerele de înmatriculare provizorii au fost expirate din data de 09.09.2010.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.






PURTĂTOR DE CUVÂNT
Agent de poliţie
CĂRBUNARU ANCUŢA-RAMONA

luni, 13 septembrie 2010

BULETIN DE PRESĂ


ACCIDENT RUTIER PE DN68
În data de 12.09.2010, în jurul orelor 05.00, Poliţia Municipiului Caransebeş a fost sesizată cu privire la producerea unui accident de circulaţie pe DN 68 soldat cu victime.
În urma cercetării la faţa locului s-a constatat că în timp ce I.MIHAI, de 26 ani din Oţelu - Roşu, conducea un autoturism din direcţia Caransebeş spre Haţeg, înainte de intrarea în localitatea Iaz, din cauza oboselii şi a consumului de alcool a aţipit şi a pierdut controlul volanului, răsturnându-se pe carosabil după care autoturismul a părăsit partea carosabilă.
În urma accidentului a rezultat rănirea uşoara a conducătorului auto şi a pasagerei de pe locul din dreapta faţă – B.IULIA de 18 ani, domiciliată în Oţelu - Roşu, ambii fiind transportaţi la Spitalul Municipal Caransebeş pentru îngrijiri medicale, pasagera rămânând internată.
La testarea cu aparatul alcooltest a conducătorului auto a rezultat o concentraţie de 0,55 mg/l alcool pur in aerul expirat, fiindu-i recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0.80 mg/l alcool pur în sânge.



A ADORMIT LA VOLAN ŞI A PROVOCAT UN ACCIDENT RUTIER PE DN6
În data de 12.09.2010, în jurul orelor 13,00, Poliţia Municipiului Caransebeş a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă cu privire la producerea unui accident rutier pe D.N.6, în afara localităţii Slatina Timiş, soldat cu victime.
În urma cercetării la faţa locului s-a stabilit că C.DUMITRU de 55 ani, domiciliat în municipiul Timişoara, în timp ce conducea un autoturism din direcţia Orşova spre Caransebeş, într-o curbă la stânga, a aţipit şi a pierdut controlul volanului pătrunzând pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de B.ION, de 18 ani, domiciliat în Teregova.
În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a pasagerei S.ANUTA, de 74 ani, rănirea uşoară a conducătorului auto B.ION şi a pasagerelor S. MARIOARA VIORICA de 26 ani, S.A., de 7 ani, S.P., de 10 ani, toţi din comuna Teregova. Toate victimele au fost transportate la Spitalul Municipal Caransebeş unde au rămas internate.
Conducătorul auto C.DUMITRU a fost rănit uşor fiind transportat la Spitalul Municipal Caransebeş unde a rămas internat şi i-a fost recoltată o probă biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma testării cu aparatul alcooltest a conducătorului auto B.ION rezultatul a fost negativ.
În cauză se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
PURTĂTOR DE CUVÂNT
Agent de poliţie
CĂRBUNARU ANCUŢA-RAMONA

sâmbătă, 11 septembrie 2010

A fost înfiinţat Serviciul Medical Militar de Urgenţă


Vineri, 10 septembrie, a fost inaugurat Serviciul Medical Militar de Urgenţă al Ministerului Apărării Naţionale (S.M.M.U).

Serviciul Medical Militar de Urgenţă a fost înfiinţat prin ordin al ministrului apărării naţionale, pentru a răspunde unei necesităţi reale de realizare şi funcţionare a unei structuri specializate în anunţarea rapidă, intervenţia, acordarea primului ajutor calificat la faţa locului, transportul şi asistenţa medicală de urgenţă pentru personalul M.Ap.N. aflat în misiune pe teritoriul naţional şi în marea liberă în limita razei tactice de acţiune a navelor militare.
S.M.M.U. va fi interconectat la sistemul naţional medical de urgenţă, putând fi alertat inclusiv prin apelarea numărului unic de apel de urgenţă 112.
Concepţia de realizare a S.M.M.U. prevede mai multe etape care urmează să fie implementate până în luna mai 2011. În prima etapă, au fost asigurate două elicoptere IAR-330 în configuraţie MEDEVAC, un avion AN-26 capabil să execute misiuni de evacuare aeromedicală, o ambulanţă şi două echipe medicale de urgenţă, precum şi Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central.
Pentru atingerea capacităţii operaţionale proiectate, mijloacele S.M.M.U. se vor completa progresiv cu alte elicoptere echipate în configuraţie MEDEVAC, ambulanţe şi echipe de specialişti, iar în final se vor constitui şi vor fi acreditate Compartimentele de Primiri Urgenţe în cadrul tuturor spitalelor din reţeaua sanitară proprie a M.Ap.N.
Fondurile necesare derulării proiectului S.M.M.U. vor fi asigurate din bugetul M.Ap.N.

A fost înfiinţată Brigada de Informaţii Militare


Vineri, 10 septembrie, la sediul Ministerului Apărării Naţionale s-a desfăşurat ceremonia de constituire a Brigăzii de Informaţii Militare, mare unitate din subordinea operaţională a Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării (DGIA).

În cadrul ceremoniei, ministrul apărării naţionale Gabriel Oprea a înmânat Brigăzii Drapelul de Luptă, iar militarii au depus jurământul de credinţă faţă de drapelul acestei mari unităţi.
La eveniment au participat miniştrii, senatori şi deputaţi, ambasadorul SUA, Mark Gitenstein, directorul structurii de informaţii a NATO, Karen Laino, ataşaţi ai apărării din statele membre NATO, personalităţi civile şi militare din conducerea instituţiilor sistemului de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.î
Participarea militarilor Direcţiei Infomaţii Militare la misiuni specifice în teatrele de operaţii Afganistan, Irak şi Balcanii de Vest s-a reflectat în succesul structurilor HUMINT, IMINT şi SIGINT.
Misiunile îndeplinite au impus, ca o necesitate obiectivă, constituirea Brigăzii de Informaţii Militare, structură integrată, caracterizată prin flexibilitate şi capacitate ridicată de reacţie, destinată întăririi sprijinului cu informaţii a decidenţilor militari.
Trei militari din cadrul detaşamentelor de informaţii, sublocotenenţii post-mortem Iosif-Silviu Fogoraşi, Mihail-Anton Samuilă şi Narcis Şonei, şi-au pierdut viaţa, în timpul executării unor misiuni în teatrul de operaţii din Afganistan.
Armata României este unul dintre liderii, în cadrul NATO, în pregătirea şi folosirea în teatrele de operaţii a structurilor de informaţii de tipul HUMINT, ca urmare în România a fost înfiinţat un Centru de Excelenţă NATO HUMINT

vineri, 10 septembrie 2010

BULETIN DE PRESĂ

NU A ADAPTAT VITEZA ŞI A INTRAT CU MAŞINA ÎNTR-UN PARAPET
În data de 09.09.2010, în jurul orelor 08.30, Poliţia Băile Herculane a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 57B.
În urma efectuării cercetării la faţa locului s-a stabilit că în timp ce D.NICOLAE de 66 ani din comuna Socol, conducea un autoturism pe DN57B, pe raza comunei Iablaniţa, nu a adaptat viteza într-o curbă la stânga şi a intrat în coliziune cu parapetul de beton de pe marginea drumului.
În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a pasagerelor S. MARIA de 59 ani din Deta şi D.GEORGETA de 63 ani din Socol, care au fost transportate la Spitalul Municipal Caransebeş pentru îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

NU A ACORDAT PRIORITATE ŞI A PROVOCAT UN ACCIDENT RUTIER
În data de 09.09.2010, în jurul orelor 18.00, în timp ce C. NICOLAE de 72 ani din Caransebeş, conducea un moped pe DC19, la intersecţie cu DN6, nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus de G.PETRU de 48 ani din comuna Teregova care circula regulamentar pe DN6 din direcţia Orşova spre Lugoj, intrând în coliziune cu acesta.
În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a conducătorului mopedului care a fost internat la Spitalul Municipal Caransebeş unde i-a fost recoltată şi o probă biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ.
În cauză se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă

AUTORI DE FURT DEPISTAŢI DE POLIŢIŞTII DIN CARANSEBEŞ
În data de 09.09.2010, în urma verificărilor efectuate de către lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Caransebeş au fost identificaţi şi depistaţi autorii unui furt săvârşit în data de 03.09.2010.
D. LAURENŢIU SORIN de 28 ani, D. IOANA MIHAELA de 22 ani, G. ION de 30 ani şi F. ŞTEFAN NICOLAE de 25 ani, toţi din Reşiţa, au sustras dintr-un sălaş din comuna Păltiniş fier vechi în valoare de 500 lei.
Prejudiciu cauzat a fost recuperat în totalitate.
Celor patru li s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

TRANSPORTA MATERIAL LEMNOS FĂRĂ AVIZ
În data de 09.09.2010, în jurul orelor 20.30, lucrători din cadrul posturilor de poliţie Berzovia şi Ramna au oprit pentru control pe DJ 572 un autocamion ce transporta material lemnos.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că autovehiculul a fost condus de C.DUMITRU de 58 ani domiciliat în Măureni, fără a avea aviz de însoţire a mărfii.
Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu suma de 2000 lei iar materialul lemnos confiscat.

I S-A ÎNTOCMIT DOSAR PENAL PENTRU CĂ A CONDUS BĂUT UN AUTOTURISM
În data de 09.09.2010, în jurul orelor 23.30, C.SEBASTIAN MIHAI de 31 ani domiciliat în Reşiţa, a fost depistat pe strada Traian Lalescu din localitatea de domiciliu, în timp ce conducea un autoturism din direcţia Moroasa spre Centrul Civic, având o concentraţie de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat la testarea cu aparatul alcooltest.
Conducătorului auto i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0.80 mg/l alcool pur în sânge.

MINOR LA VOLANULUI UNUI AUTOVEHICUL
În data de 10.09.2010, în jurul orei 00.30, lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Reşiţa - Biroul Rutier în timp ce efectuau activităţi de supraveghere şi îndrumare a traficului rutier pe strada Ţerovei din municipiu, l-au depistat pe S.A. în vârstă de 16 ani în timp ce conducea un autoturism.
La testarea cu aparatul alcooltest a tânărului a rezultat o concentraţie de 0,17 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.






PURTĂTOR DE CUVÂNT
Agent de poliţie
CĂRBUNARU ANCUŢA-RAMONA

PAZA BUNĂ TRECE PRIMEJDIA REA!


Cu ocazia sărbătoririi Zilei Pompierilor, pe 13 septembrie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă SEMENIC, din judeţul Caraş-Severin, organizează o serie de manifestări, la Reşiţa şi Caransebeş.
Astăzi, între orele 13 şi 16, în parcul Tricolorului din Municipiul de pe Bîrzava, Detaşamentul Reşiţa îşi prezintă tehnica nouă de intervenţie, de la autospeciala cu apă şi spumă, la cea de descarcerare sau la intervenţia pirotehnică. Din păcate, Inspectoratul nu este dotat corespunzător necesităţilor de intervenţie, nu dispune de personal suficient şi nici de locaţii care să permită pompierilor militari o intervenţie în timpul cel mai scurt în raioanele gestionate. Deşi specificul judeţului este unul de munte, împădurit, nu există nici măcar un singur utilaj de stingere a incendiilor provocate în păduri, intervenţiile făcîndu-se tot cu PET-urile cu apă sau mătura de nuiele. De asemenea, Primăria Municipiului Reşiţa tărăgănează de mai mulţi ani acordarea unui spaţiu în cartierul Lunga Bărzavei, care ar scurta durata intervenţiei cu cel puţin 4 minute în zona oraşului Bocşa. Pentru că aceste neajunsuri nu pot fi înlăturate, din lipsă de fonduri, ofiţerii şi subofiţerii Detaşamentului Reşiţa organizează astăzi acţiuni de prevenire a incendiilor, după principiul verificat: "Paza bună trece primejdia rea"!

ATENŢIONARE PENTRU CONDUCĂTORII AUTO!

Având în vedere vizita Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, prilejuită de inaugurarea catedralei ”Învierea Domnului” din municipiul Caransebeş, traficul rutier pe o serie de străzi din acest municipiu, în data de 12.09.2010, între orele 06.00-16.00, va fi închis temporar circulaţiei vehiculelor, după cum urmează:
- de pe str.Ardealului intersecţie cu A.I. Cuza (dinspre Oţelu Roşu), traficul rutier în tranzit va fi deviat pe str. A.I.Cuza – Tudor Vladimerscu - Ţarinei – Cazărmii – N.Bălcescu, pentru cei care doresc să se deplaseze spre judeţul Timiş;
- de pe str.M.Vitezul intersecţie cu str.Libertăţii, traficul rutier în tranzit va fi deviat pe str.N.Bălcescu – Traian – Gării – Cazărmii - Ţarinei – Tudor Vladimirescu – A.I.Cuza – Ardealului, pentru cei care se deplasează spre judeţul Hunedoara din direcţia Orşova.
Traficul rutier de pe aceste străzi va fi deviat pe arterele adiacente de către poliţiştii rutieri.



PURTĂTOR DE CUVÂNT
Agent de poliţie
CĂRBUNARU ANCUŢA


GRUPARE DE CONTRABANDĂ CU ŢIGARETE, DESTRUCTURATĂ


14 persoane suspectate de contrabandă cu ţigări din Serbia au fost reţinute în această dimineaţă urma a 13 descinderi. Pe parcursul anchetei au fost ridicate în vederea confiscării peste 170.000 de ţigarete.

În dimineaţa zilei de 9 septembrie a.c., poliţştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara şi ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş-Severin, cu sprijinul grupării mobile de jandarmi Timişoara şi al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Caraş-Severin, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. Biroul Teritorial Caraş-Severin, au efectuat 13 descinderi domiciliare pe raza judeţului Caraş-Severin, în urma cărora au depistat şi reţinut 14 persoane membre ale unui grup infracţional suspectat de contrabandă cu ţigări.

La percheziţii, oamenii legii au descoperit şi ridicat 40.000 de ţigarete provenite din Serbia.

Grupul infracţional acţiona atât prin introducerea în ţară a unor însemnate cantităţi de ţigări provenite din magazinul duty-free din incinta punctului de trecere a frontierei Naidăş, judeţul Caraş-Severin , cât şi prin introducerea în ţară peste frontiera de uscat cu Serbia a unor ţigări provenite din această ţară.

După încetarea activităţii magazinului duty free gruparea s-a reprofilat, pe lângă contrabanda peste frontieră, introducând în mod repetat cantităţi mari de ţigări provenite din Serbia, prin punctul de frontieră Naidăş.

Pe parcursul anchetei în acest caz poliţiştii au mai efectuat trei capturi de ţigări netimbrate, respectiv 135.410 de ţigarete.

Persoanele reţinute au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. Biroul Teritorial Caraş-Severin, unde urmează a fi audiate de către procurorul de caz, fiind cercetate pentru comiterea infracţiunilor de constituire în grup infracţional organizat, sprijinire a unui grup infracţional organizat şi contrabandă.

Până în prezent prejudiciul estimat prin neplata taxelor şi accizelor la bugetul de stat este de aproximativ 800 000 lei.



PURTĂTOR DE CUVÂNT
Agent de poliţie
CĂRBUNARU ANCUŢA-RAMONA

Mai puţine accidente rutiere

Întreaga activitate desfăşurată de poliţiştii rutieri pe linie de educaţie rutieră din primele opt luni din acest an s-a reflectat în numărul mai redus de accidente rutiere în care au fost implicaţi minori.
În anul 2009 în aceeaşi perioadă au fost înregistrate un număr de 15 accidente rutiere în care au fost implicaţi tineri cu vârste de până la 14 ani, mai multe cu unul decât anul acesta. În urma acestor accidente anul trecut au decedat doi minori iar alţi cinci au fost răniţi grav spre deosebire de anul acesta când nici un minor nu a decedat şi au fost răniţi grav alţi trei.
Anul anterior la această categorie de vârstă au fost înregistrate şapte accidente grave în urma cărora au decedat două persoane, alte cinci au fost rănite grav şi un rănit uşor. În acest an însă s-a reuşit scăderea la doar trei accidente în care nu a decedat nici un tânăr dar au fost răniţi grav alţi trei.
Şi la accidentele în care au fost implicaţi tineri cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani a fost constatată o scădere, anul acesta înregistrându-se o scădere de patru accidente (în 2009 au fost înregistrate 9 accidente), în care nu a fost nici un rănit grav.
În primele opt luni ale anului curent s-a înregistrat un singur accident grav în care din păcate un minor a decedat. Scăderea numărului de accidente este semnificativă ţinând cont că în aceeaşi perioadă a anului trecut au fost înregistrate patru astfel de accidente în care au fost patru răniţi grav şi un rănit uşor.
Prin numeroasele acţiuni desfăşurate de poliţişti pe toate arterele din judeţ, concursurile organizate pe linie de legislaţie rutieră la diferite şcoli dar şi instituirea patrulelor şcolare, s-a reuşit disciplinarea conducătorilor auto dar şi conştientizarea pericolelor la care se supun tinerii atunci când nu respectă regulile de circulaţie.



PURTĂTOR DE CUVÂNT
Agent de poliţie
CĂRBUNARU ANCUŢA-RAMONA

BULETIN DE PRESĂ

A FOST DEPISTAT CU AUTOTURISMUL NEÎNMATRICULAT ŞI CU NUMERE FALSE DE ÎNMATRICULARE
În data de 08.09.2010, în jurul orelor 13.00, în timp ce lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Reşiţa – Biroul Rutier, efectuau activităţi de supraveghere şi îndrumare a traficului rutier pe strada Timişoarei din municipiu, au oprit pentru control un autoturism.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că autovehiculul a fost condus de M.ION, în vârstă de 26 ani, din Reşiţa având autorizaţia de circulaţie provizorie expirată din data de 02.07.2010 însă autoturismul avea montate alte numere de înmatriculare.
Conducătorului auto i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având plăcuţa cu număr fals de înmatriculare.

I S-A ÎNTOCMIT DOSAR PENAL PENTRU NERESPECTAREA REGIMULUI MATERIILOR EXPLOZIVE
În data de 08.09.2010, în jurul orelor 10.00, în urma unui control efectuat de lucrătorii din cadrul Postului de Poliţie Transporturi Feroviare în staţia CFR Reşiţa Nord a fost depistat T.IONEL de 57 ani, domiciliat în municipiu şi care transporta în bagaj un număr de 494 bucăţi capse genofix.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului materiilor explozive iar capsele au fost confiscate.




PURTĂTOR DE CUVÂNT
Agent de poliţie
CĂRBUNARU ANCUŢA-RAMONA

joi, 9 septembrie 2010

13 SEPTEMBRIE – ZIUA POMPIERILOR DIN ROMÂNIA

În fiecare an la 13 SEPTEMBRIE, în România, este sărbătorită Ziua Pompierilor. Pentru marcarea acestui eveniment Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin organizează o serie de activităţi la care are deosebita onoare de a vă invita să participaţi.

Bătălia din Dealul Spirii de la Bucureşti - act eroic al pompierilor militari în apărarea Revoluţiei de la 1848.Intrarea în Bucureşti a trupelor de invazie a prilejuit unităţilor române prezente în garnizoana - printre care si Compania de Pompieri - unul dintre cele mai înălţătoare momente ale Revoluţiei române de la 1848: încleştarea din Dealul Spirii, devenita simbol al luptei pentru libertate si independenta naţională a poporului român. Comandantul Regimentului 2 Infanterie si şeful garnizoanei Capitalei, colonelul Radu Golescu, primise ordin în ziua de 12 septembrie din partea Locotenentei Domneşti să deplaseze în ziua următoare subunităţile în Dealul Spirii, pentru a participa la primirea unei coloane otomane formată din aproape 6.000 luptători şi comandată de Kerim Paşa, ce urma sa preia cazarma din acea zona. Însă lucrurile au luat cu totul alt curs. Printr-o coincidenţă, în aceeaşi zi de 13 septembrie, cu puţin timp înaintea sosirii trupelor otomane avusese loc înmânarea noilor drapele ale Regimentului 2 infanterie. Solemnitatea a influenţat moralul şi devotamentul ostaşilor, voinţa de a apăra demnitatea naţională. Aceeaşi stare de spirit îi caracteriza si pe ostaşii Companiei de Pompieri comandaţi de căpitanul Pavel Zăgănescu; aceştia voiau sa meargă cu toţii la cazarma din Dealul Spirii, convinşi de iminenta unui conflict armat cu otomanii. Soldaţii lăsaţi pentru paza cazărmii au cerut comandantului lor: "Luaţi-ne si pe noi, nu ne lăsaţi în cazarmă, ca pe nişte nevrednici, căci dacă acolo, în Dealul Spirii, va fi vreun război, noi vrem să murim cu fraţii noştri."
Pompierii au dovedit pe timpul luptei din Dealul Spirii vitejie, curaj si dibăcie în rezolvarea situaţiilor de lupta, capacitate de rezistenta si spirit de sacrificiu.


PROGRAM ACTIVITĂŢI
organizate la nivelul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „SEMENIC”
al judeţului Caraş-Severin cu ocazia zilei de 13 septembrie – Ziua Pompierilor din România


JOI, 09 SEPTEMBRIE 2010

Ora: 10.30
Locaţie: Muzeul Banatului Montan Reşiţa
Simpozion”Semnificaţia zilelor de 13 şi 15 septembrie. Cooperarea pompierilor din structurile serviciilor profesioniste cu administraţia locală, servicii voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă şi comunitatea locală ”, cu participarea şefilor serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă.


VINERI, 10 SEPTEMBRIE

Interval orar: 13.00 – 16.00
Locaţie: Piaţa Tricolorului Reşiţa
Acţiune de informare preventivă – participă echipaje din cadrul Detaşamentului Reşiţa (echipaj autospeciala apă şi spumă, echipaj descarcerare şi echipa pirotehnică), cât şi un echipaj format din subofiţeri de la Inspecţia de prevenire.

LUNI, 13 SEPTEMBRIE 2010

Ora: 10.00
Locaţie: Sediul Inspectoratului/Detaşamentul de Pompieri Reşiţa
Şedinţa festivă la care, alături de angajaţii ISU, sunt invitaţi să participe reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi judeţene, ai instituţiilor care fac parte din Comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă, cât şi rezervişti şi reprezentanţi ai mass-media. Cu această ocazie se va trece în revistă activitatea pompierilor desfăşurată de-a lungul timpului pe teritoriul judeţului Caraş-Severin.
„Prânz milităresc” – organizat de angajaţii de la sediul Inspectoratului şi cei ai Detaşamentului Reşiţa.

Ora:10.00
Locaţie: Sediul Detaşamentului de Pompieri Caransebeş
Porţi deschise – participă familiile angajaţilor şi elevii clasei a III-a A de la Liceul
Traian Doda din Caransebeş;
Prezentarea tehnicii de intervenţie: incendii, descarcerare etc.

Ora: 13.00
Locaţie: Sediul ISU/Detaşament Reşiţa, Secţiile Oraviţa şi Moldova Nouă, Garda de Intervenţie nr. 2 Bozovici
Porţi deschise în subunităţile de intervenţie ale ISU „SEMENIC” Caraş-Severin – activităţi în aer liber la care sunt aşteptaţi să participe copii ai angajaţilor: întreceri, probe de îndemânare, desene, exerciţii demonstrative, discuţii privind riscul de incendiu etc.
Prezentarea tehnicii de intervenţie: incendii, descarcerare etc.

ALTE ACTIVITĂŢI:
Activitate de informare preventivă în Caransebeş şi Oraviţa – luni, 13 septembrie a.c., echipaje de pompieri distribuie, în zonele centrale ale oraşelor, fluturaşi – informare pe linie de PSI. Se va dialoga în mod direct cu cetăţenii încercând să li se explice cât de important este să fie respectate câteva norme, de bază, de protecţie şi securitate la incendii.
ANCA BALINT, purtator de cuvint ISU SEMENIC

miercuri, 8 septembrie 2010

A INTRAT CU AUTOTURISMUL ÎNTR-UN ZID

În data de 07.09.2010, în jurul orelor 21.30, Poliţia Municipiului Reşiţa a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă despre producerea unui accident rutier în localitatea Soceni.
Cu ocazia cercetării la faţa locului s-a stabilit că B. MANUELA SILVIA, în vârstă de 29 ani, domiciliată în judeţul Alba, în timp ce conducea un autoturism pe DN 58, din direcţia Caransebeş spre Reşiţa, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum într-o curba la dreapta, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu zidul unui imobil.
În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a pasagerei O.MONICA DANIELA, de 34 ani, din Sibiu, care a fost transportată la Spitalul Judeţean Reşiţa pentru îngrijiri medicale.
B. MANUELA SILVIA a fost testată cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ.
În cauză se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.



PURTĂTOR DE CUVÂNT
Agent de poliţie
CĂRBUNARU ANCUŢA-RAMONA

marți, 7 septembrie 2010

CU PÂINE DAR FĂRĂ ACTE

În data de 06.09.2010, în jurul orelor 07.00, lucrătorii Poliţei Municipiului Reşiţa, Biroul Rutier, au oprit în trafic pentru control pe B-dul Republicii, o autoutilitară. În urma verificărilor efectuate s-a constat că autovehiculul a fost condus de către M.PETRU VIOREL, în vârstă de 33 ani, domiciliat în Zorlenţu Mare iar în autoutilitară s-a găsit cantitatea de 274 pâini fără documente de provenienţă ce urmau să ajungă în diverse magazine din Reşiţa.
Întreaga cantitate de pâine şi autoutilitara au fost confiscate de lucrătorii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor fiind aplicată şi o sancţiune contravenţională în valoare de 3000 lei.


PURTĂTOR DE CUVÂNT
Agent de poliţie
CĂRBUNARU ANCUŢA-RAMONA

BULETIN DE PRESĂ






CU ALCOOL LA VOLANUL UNUI AUTOTURISM
În data de 05.09.2010, în jurul orelor 20.30, lucrători din cadrul Biroului Rutier Caransebeş în timp ce executau activităţi de supraveghere şi îndrumare a traficului rutier pe DN 6 în localitatea Jupa, au oprit pentru control un autoturism.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că autovehiculul a fost condus de către P.PETRU, de 59 ani, din comuna Constantin Daicoviciu. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest constatându-se o concentraţie de 0.87 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul de Urgenţă Caransebeş unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0.80 mg/l alcool pur în sânge.

URMĂRIT NAŢIONAL DEPISTAT LA CARANSEBEŞ
În data de 03.09.2010, în jurul orelor 22.30 o patrulă din cadrul Poliţiei Municipiului Caransebeş în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe Calea Timişoarei din localitate au oprit un bărbat în vederea legitimării.
În urma verificărilor s-a stabilit că R.IOAN, în vârstă de 27 ani, din judeţul Tulcea, figura urmărit naţional şi poseda mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Babadag.
Bărbatul a fost condamnat la un an şi jumătate închisoare pentru săvârşirea a două infracţiuni de furt în anul 2008. Acesta a sustras 45 de litri motorină dintr-un rezervor al unui tractor şi 100 litri motorină dintr-o magazie.
R.IOAN a declarat că intenţiona să se deplaseze pe raza localităţii Arad la lucru.
În prezent urmăritul a fost depus la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Caraş - Severin.

CERCETAT PENTRU ÎNŞELĂCIUNE
În data de 02.09.2010, pe baza informaţiilor deţinute de către lucrătorii din cadrul Poliţiei Oţelu Roşu, a fost depistat V.FLORIN DOREL, în vârstă de 30 ani, domiciliat în Glimboca, căutat pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de înşelăciune.
Bărbatul în perioada mai-iulie 2010 a pretins şi primit de la 26 de persoane sume cuprinse între 50 şi 200 euro pentru a le duce în Germania la muncă, cauzând un prejudiciu în valoare de aproximativ 2000 de euro.
V.FLORIN DOREL a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore, iar ulterior a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa, care dispus interdicţia acestuia de a părăsi localitatea de domiciliu fără acordul organului de urmărire penală pentru o perioadă de 30 de zile şi plata integrală a prejudiciului creat în termen de şapte zile.

A FOST LOVIT DE ALICELE UNEI ARME CU AER COMPRIMAT
În data de 06.09.2010, în jurul orelor 05.30, Spitalul Judeţean Reşiţa a sesizat Poliţia Municipiului Reşiţa cu privire la faptul că B.CIPRIAN DAN, în vârstă de 31 ani, domiciliat în Fârliug, s-a prezentat la unitatea medicală fiind rănit la picior de două alice.
Victima a fost însoţită de L.SORIN, de 35 ani, din Fărliug.
Din declaraţiile celor doi rezultă faptul că ei veneau de la Timişoara, iar în zona Valea Pai au oprit autoturismul pentru a-şi face necesităţile fiziologice şi în momentul în care au coborât din maşină mai multe alice au lovit autoturismul rănindu-l în piciorul stâng pe B.CIPRIAN DAN.
În prezent poliţiştii efectuează cercetări cu privire la cele întâmplate pentru a se stabili cauzele şi împrejurările în care s-a produs incidentul.


PURTĂTOR DE CUVÂNT
Agent de poliţie
CĂRBUNARU ANCUŢA-RAMONA

vineri, 3 septembrie 2010

Dispăruţii căutaţi de poliţişti

Poliţiştii caraş - severineni continuă cercetările în vederea identificării persoanelor dispărute de la domiciliu în primele opt luni ale acestui an. BÎRSAN SUSANA, APOPEI NECULAI sau VLĂDIA IASMINA MĂDĂLINA sunt câteva persoane dispărute în ultima perioadă de timp pe care lucrătorii din cadrul serviciului de investigaţii criminale încă îi caută.
La cele 38 de persoane existente în evidenţele poliţiştilor la începutul anului ca fiind dispărute se adaugă alte 61 de reclamaţii referitoare la dispariţiile atât a unor minori cât şi a unor majori.
Din cele 61 de reclamaţii un număr de 34 reprezintă minori plecaţi de la domiciliu, din centrele de plasament sau dispăruţi.
În urma activităţilor desfăşurate de către poliţişti au fost identificate 62 de persoane din care 35 sunt minori. Aceştia au fost reintegraţi în familie sau predaţi centrelor de plasament.
În primele nouă luni ale anului trecut s-au înregistrat un număr de 69 reclamaţii privind dispariţii de la domiciliu din care 46 minori, reuşindu-se clarificarea situaţiei în 68 de cazuri din care 45 minori.


PURTĂTOR DE CUVÂNT
Agent de poliţie
CĂRBUNARU ANCUŢA-RAMONA

Instalaţii electrice improvizate în spitalele din Caraş-Severin

La sfârşitul lunii trecute comisii mixte formate din cadre de specialitate ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „SEMENIC” şi ai Direcţiei de Sănătate Publică Caraş-Severin au efectuat o serie de controale în unităţile sanitare cu paturi din judeţ.
Aceste controale au privit respectarea dispoziţiilor legale în domeniul apărării împotriva incendiilor în următoarele spitale:
Spitalul Judeţean de Urgenta – Reşiţa;
Spitalul Municipal Caransebeş;
Spitalul Orăşenesc Oţelu Roşu;
Spitalul Orăşenesc Anina;
Spitalul Orăşenesc Moldova Nouă;
Spitalul Orăşenesc Oraviţa;
Spitalul Orăşenesc Bocşa;
Spitalul Comunal Bozovici.

În rândul neregulilor constate se înscriu următoarele: utilizarea instalaţiilor electrice cu improvizaţii (corpuri de iluminat legate direct de conductorii electric neizolaţi, siguranţe electrice supradimensionate, instalaţii electrice executate de persoane neautorizate, proze sparte etc.); funcţionarea necorespunzătoare a iluminatului de siguranţă; lipsa dotării cu instalaţii de detectare şi semnalizare a incendiilor; nefuncţionarea instalaţiilor de paratrăsnet şi asigurare a continuităţii elementelor componente ale acesteia, verificarea defectuoasă a rezistenţei de dispersie a prizei de pământ; neverificarea periodică a unor mijloacelor de primă intervenţie(stingătoare) din dotarea locurilor de muncă; dotarea insuficientă cu mijloace de primă intervenţie(stingătoare), etc..
O altă categorie de nereguli priveşte lipsa cadrelor tehnice cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor, cât şi nerealizarea instruirilor periodice cu angajaţii în domeniul situaţiilor de urgenţă.
Pentru neregulile constatate au fost aplicate un număr de 11 sancţiuni contravenţionale în cuantum de 5.000 lei.

BULETIN DE PRESĂ


S-A RĂSTURNAT CU TIRUL PLIN DE GRĂU
În data de 01.09.2010, în jurul orelor 04.30, Poliţia Comunală Teregova a fost sesizată cu privire la producerea unui accident rutier pe DN6 soldat cu victime.
Echipa de cercetare deplasată la faţa locului a constatat că în timp ce G. ION VASILE, de 42 ani, din Caransebeş, conducea un ansamblu de vehicule format dintr-un cap tractor şi o remorcă, în afara localităţii Armeniş din direcţia Caransebeş spre Orşova, nu a adaptat viteza la condiţiile de carosabil umed, a intrat în balans, răsturnându-se pe partea dreaptă a sensului de mers. Încărcătura de grâu pe care o transporta s-a împrăştiat în afara părţii carosabile.
În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a pasagerei G.CAMELIA CORNELIA, de 38 ani, din Caransebeş, care a fost internată la Spitalul Municipal Caransebeş.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În cauză se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

CU MAŞINA ÎN ŞANŢ
În data de 01.09.2010, în jurul orelor 08.30, în timp ce M. IOAN, de 58 ani, din Reşiţa, conducea un autoturism din direcţia Caransebeş spre Reşiţa, în afara localităţii Soceni, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul autoturismului intrând în şanţul din dreapta al carosabilului.
În urma accidentului a rezultat rănirea pasagerei M. IOHANA MARIANA de 49 ani, din Reşiţa, care a fost internată la Spitalul de Urgenţă Reşiţa.
Faţă de conducătorul auto se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

A FOST NEATENT ŞI A PRODUS UN ACCIDENT RUTIER
În data de 01.09.2010, în jurul orelor 07.30, Poliţia Oraşului Oraviţa a fost sesizată cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 57.
În urma efectuării cercetării la faţa locului s-a stabilit că B.NICOLAE de 42 ani, din Sicheviţa, în timp ce conducea un autoturism din direcţia Nicolinţ spre Răcăşdia, într-un moment de neatenţie a pierdut controlul direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă intrând în coliziune frontală cu o borna kilometrică şi cu un copac din apropiere, răsturnându-se pe spaţiul verde.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a pasagerilor N. MITA DOREL, de 22 ani, din comuna Sicheviţa şi D.VASILE de 29 ani, din Valea Sicheviţei, ambii fiind transportaţi la Spitalul Oraviţa iar ulterior N. MITA DOREL la Spitalul de Urgenţă Reşiţa.
În cauză se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

CU AUTOUTILITARA RĂSTURNATĂ
În data de 01.09.2010, în jurul orelor 14.30, în timp ce P. NICOLAE SIMION, de 42 ani, din municipiul Deva, conducea o autoutilitară, din direcţia Caransebeş spre Reşiţa, în apropiere de localitatea Păltiniş, nu a păstrat o distanţă de siguranţă în mers faţă de o altă autoutilitară, care circula în faţa sa. Conducătorul auto a efectuat virajul spre dreapta pentru a evita impactul cu autoutilitara şi a părăsit partea carosabilă unde s-a răsturnat lovind un copac.
În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a lui P. NICOLAE SIMION fără a necesita internarea.

A LOVIT CU AUTOTURISMUL DOUĂ PODEŢE
În data de 01.09.2010, în jurul orelor 15.30, în timp ce D.CRISTINEL, de 31 ani, din localitatea Uricani, conducea pe DN 68, în localitatea Băuţar, un autoturism, din cauza unei explozii la anvelopa stânga faţă a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă şi s-a izbit de două podeţe după care s-a răsturnat pe o parte în şanţul de scurgere a apei fluviale.
În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a lui D.CRISTINEL care a fost internat la Spitalul Caransebeş.
În urma testării cu aparatul alcooltest a conducătorului auto rezultatul a fost negativ iar în momentul producerii acesta purta centura de siguranţă.

ACCIDENT PE DN 58
În data de 01.09.2010, în jurul orelor 20.30, Poliţia Municipiului Reşiţa a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă cu privire la producerea unui accident rutier pe DN58.
În urma efectuării cercetării la faţa locului s-a stabilit că în timp ce P.ILIE, de 35 ani, domiciliat în comuna Topleţ, conducea un autoturism din direcţia Caransebeş spre Reşiţa, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi a pierdut controlul autovehiculului într-o curbă, părăsind partea carosabilă.
În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a pasagerei D.MONICA-DANA, în vârstă de 27 ani, domiciliată în Reşiţa, care a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa unde a rămas internată.
În urma testării cu aparatul alcooltest a conducătorului auto, rezultatul a fost negativ.
În cauză se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

A FOST GĂSIT DECEDAT
În data de 31.08.2010, în jurul orelor 10.00 Poliţia Municipiului Reşiţa a fost sesizată au privire la faptul că un bărbat a plecat la pescuit în urmă cu două zile în zona localităţii Văliug şi nu s-a mai întors.
S-au desfăşurat activităţi de căutare de către poliţişti, jandarmi şi lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă care împreună cu o echipă de scafandri au găsit în data de 01.09.2010 în jurul orelor 13.30, cadavrul unui bărbat în vârstă de 72 ani, din Reşiţa, în lacul Gozna.
La o examinare sumară acesta nu prezenta urme de violenţă urmând ca după efectuarea necropsiei să se stabilească cauzele decesului.


PURTĂTOR DE CUVÂNT
Agent de poliţie
CĂRBUNARU ANCUŢA-RAMONA

Forţe unite într-o misiune de căutare



Trei inspectoare pentru situaţii de urgenţă şi-au unit forţele, astăzi, 01 septembrie a.c., în cadrul unei acţiuni de căutare a cadavrului unui bărbat dispărut în apele lacului de acumulare Gozna, Văliug.
Marţi, 31 august.a.c., Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „ SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin a fost solicitat să participe, alături de forţe ale Inspectoratului de Judeţean de Jandarmi Caraş-Severin, într-o misiune de căutare a unui bărbat dispărut în zona lacului Gozna. După opt ore de căutări bărbatul nu au fost găsit, acţiunea fiind reluată astăzi.
Pentru o mai bună operativitate a misiunii şi având în vedere dimensiunea lacului au fost solicitate în sprijin forţe din judeţele vecine. Astfel, în sprijinul pompierilor cărăşeni au venit trei scafandri de la ISU Arad şi doi de la ISU Timiş.
Cadavrul a fost găsit de scafandrii după doar câteva minute de căutări, în jurul orei 14.00.