Se afișează postările cu eticheta HAMID KHARZAI. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta HAMID KHARZAI. Afișați toate postările

sâmbătă, 12 ianuarie 2013

Afganistan: Preşedintele Hamid Karzai nu doreşte să rămână la putere după 2014


Washington, 11 ian /Agerpres/ - Preşedintele afgan, Hamid Karzai, a dat asigurări vineri că nu va încerca să rămână la putere după încheierea celui de-al doilea mandat al său, în 2014, teoretic ultimul potrivit Constituţiei ţării, scrie AFP.

'Pentru mine, cel mai important punct al bilanţului meu, la final, îl vor reprezenta alegeri bine organizate, fără amestec din afară, în cursul cărora afganii să-şi poată alege viitorul preşedinte. Evident, voi fi un preşedinte la pensie şi fericit să fiu aşa', a precizat Karzai în cursul unei conferinţe de presă, organizată în comun cu omologul său american, Barack Obama, la Casa Albă.

joi, 20 decembrie 2012

Karzai salută retragerea trupelor britanice din Afganistan

Kabul, 20 dec /Agerpres/ - Preşedintele afgan Hamid Karzai a afirmat că salută retragerea, anul viitor, a aproximativ jumătate din trupele britanice din Afganistan, informează Associated Press.

Hamid Karzai a afirmat că forţele sale sunt pregătite să preia apărarea ţării. Potrivit unei declaraţii difuzate de biroul preşedintelui, retragerea parţială este o acţiune potrivită deoarece forţele NATO predau ştafeta războiului împotriva talibanilor armatei afgane.

Premierul britanic David Cameron a anunţat miercuri că aproximativ 3.800 de trupe britanice se vor retrage până la sfârşitul anului 2013, urmând ca în 2014 să rămână aproximativ 5.000. Majoritatea forţelor NATO, inclusiv cele ale SUA, se vor retrage până la sfârşitul anului 2014.

vineri, 14 decembrie 2012

Obama îl invită pe Karzai la Washington pentru a discuta despre viitorul Afganistanului

Washington, 14 dec /Agerpres/ - Preşedintele Barack Obama l-a invitat pe şeful statului afgan, Hamid Karzai, să efectueze în ianuarie o vizită la Washington pentru a discuta despre viitorul Afganistanului după retragerea, la sfârşitul lui 2014, a majorităţii militarilor occidentali, informează AFP.

Această invitaţie a fost adusă la cunoştinţa publicului joi seară de către secretarul american al apărării, Leon Panetta, cu prilejul unei conferinţe de presă, organizată în comun cu Hamid Karzai, la Kabul.

Obama i-a propus omologului său afgan să se întâlnească la 7 ianuarie în Statele Unite, 'pentru a discuta despre o viziune comună asupra Afganistanului dincolo de 2014', a menţionat Panetta, după care a precizat că Hamid Karzai a acceptat invitaţia.

Leon Panetta se află în Afganistan în special pentru discuţii cu comandamentul forţelor internaţionale privind numărul soldaţilor americani care vor mai rămâne în această ţară după 2014.

Guvernul american doreşte să păstreze circa 10.000 de soldaţi în Afganistan după această dată, a făcut cunoscut la sfârşitul lunii noiembrie un oficial american, în timp ce comandamentul militar vroia să păstreze până la 15.000 de militari.

Potrivit cotidianului Los Angeles Times, numărul trupelor nu va fi mai mare de 9.000 de oameni, în principal la baza aeriană de la Bagram, la nord-est de Kabul, pe când alte tabere din sud şi est, unde rebeliunea este mult mai activă, vor fi transferate guvernului afgan.

'În momentul de faţă, intenţionăm să ne menţinem o prezenţă durabilă în Afganistan', a declarat Panetta la sosirea în această ţară, adăugând că Washingtonul va stabili amploarea efectivelor sale militare 'în săptămânile ce vor urma'.

Joi, în cea de-a doua zi a vizitei secretarului apărării, un terorist-kamikaze a intrat cu maşina-capcană într-o bază aeriană a NATO din provincia Kandahar, bastion al insurgenţilor în sudul Afganistanului, omorând trei persoane, printre care un soldat american, şi rănind alte 21, au informat surse concordante,.

Talibanii au revendicat atentatul sinucigaş într-un SMS trimis agenţiei France Presse.

Într-un al doilea mesaj, ei au legat atentatul de prezenţa lui Panetta în Afganistan.

sâmbătă, 8 decembrie 2012

Preşedintele afgan: Atentatul împotriva şefului serviciilor secrete a fost plănuit în oraşul pakistanez Quetta


Kabul, 8 dec /Agerpres/ - Preşedintele afgan Hamid Karzai a declarat sâmbătă că atacul sinucigaş în care a fost rănit şeful serviciilor secrete afgane a fost plănuit în oraşul pakistanez Quetta şi că va aborda acest subiect cu Islamabadul, relatează Reuters.

Şeful serviciilor secrete din Afganistan (NDS), Asadullah Khalid, a fost rănit într-un atentat sinucigaş produs joi la Kabul şi revendicat de talibanii afgani. Atacatorul era deghizat într-un mesager al păcii şi a detonat explozive ascunse în interiorul corpului său.

Karzai a afirmat că în spatele atacului nu se află grupul islamist. 'Se pare că talibanii au revendicat acest atentat, la fel ca multe altele, însă un atac aşa complicat, cu o bombă ascunsă în corp nu este opera talibanilor', a declarat preşedintele afgan într-o conferinţă de presă.

Şeful de stat nu a acuzat guvernul de la Islamabad că ar fi jucat vreun rol în atentat, însă a precizat că va aborda acest subiect cu oficialii pakistanezi în timpul unei întâlniri viitoare în Turcia. 'Este un subiect foarte important pentru noi şi sperăm că guvernul pakistanez ne va oferi informaţii precise şi va coopera în mod serios, pentru a pune capăt îndoielilor noastre', a afirmat Karzai.

Legăturile dintre Kabul şi Islamabad au fost tensionate de raiduri peste graniţă ale grupurilor militante şi acuzaţii potrivit cărora agenţia de informaţii a Pakistanului ar sprijini grupări insurgente afgane. Pakistanul neagă acuzaţiile şi susţine că este angajat în procesul aducerii păcii în Afganistan.