Se afișează postările cu eticheta asia. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta asia. Afișați toate postările

luni, 10 decembrie 2012

Puterea globală a Asiei va creşte până în 2030, potrivit unui raport al serviciului de informaţii al SUA


Washington, 10 dec /Agerpres/ - Economia Chinei urmează să o depăşească pe cea a SUA în mai puţin de două decenii, în timp ce Asia va depăşi America de Nord şi Europa ca putere la nivel global până în 2030, potrivit unui raport al serviciului de informaţii al SUA, informează luni Reuters.

'Între timp, economiile Europei, Japoniei şi Rusiei îşi vor continua probabil declinul relativ lent', se arată în raport.

Documentul citat intitulat 'Global Trends 2030: Alternative Worlds' a fost emis de National Intelligence Council /Consiliul Naţional de Informaţii/, un birou analitic din cadrul serviciului naţional de informaţii al SUA.

Creşterea economiei globale va fi legată mai degrabă de progresul din ţările în curs de dezvoltare decât de tradiţionalul Vest, se arată în raport. 'Ca cea mai mare putere economică a lumii, China ar urma să rămână înaintea Indiei, dar decalajul ar putea să înceapă să se închidă până în 2030', se menţionează în raport. 'Rata creşterii economice a Indiei urmează să crească în timp ce cea a Chinei încetineşte', menţionează sursa citată.

Dezvoltarea economică a pieţelor emergente urmează să antreneze inovaţii tehnologice şi serii de companii, idei, antreprenori şi capital pentru ţările în curs de dezvoltare, se arată în raport.

'În următorii 15-20 de ani, mai multă activitate tehnologică urmează să se mute în ţările în curs de dezvoltare în contextul în care companiile multinaţionale se axează pe cele mai rapide economii de piaţă şi în timp ce corporaţii chineze, indiene, braziliene şi alte corporaţii devin rapid competitive la nivel internaţional', menţionează sursa citată.

Tehnologia va ajuta la schimbarea puterii pentru a influenţa politicile globale. 'Tehnologia va continua să fie marele nivelator. Viitorii moguli ai internetului - ca Google sau Facebook - au la bază munţi de date şi au mai multă informaţie din timpul real decât deţin guvernele'. Totuşi, traiectoria Orientului Mijlociu va depinde de peisajul politic al regiunii. 'Pe de o parte, dacă republica islamică îşi menţine puterea în Iran şi este capabilă să dezvolte arme nucleare, Orientul Mijlociu se va confrunta cu un viitor instabil', se explică în raport.

Pe de altă parte, apariţia guvernelor moderate, democrate sau a unui acord pentru soluţionarea conflictului israeliano-palestinian ar putea avea enorme consecinţe pozitive.

Terorismul islamist ar putea înceta până în 2030, dar este puţin probabil ca terorismul să dispară complet deoarece statele ar putea folosi grupări teroriste ca urmare a unui 'puternic sentiment de insecuritate', arată raportul.

În următoarele două decenii se va vedea o extindere a tehnologiilor letale şi a 'unui spectru mai larg de instrumente de război mai accesibile', în special cele pentru lovitură cu precizie, arme cibernetice şi bioterorism, conchide documentul citat.

miercuri, 15 august 2012

Ţările din Asia, deosebit de vulnerabile la catastrofele naturale

Londra, 15 aug /Agerpres/ - Ţările cele mai vulnerabile la catastrofele naturale sunt cele din Asia, potrivit unui clasament publicat miercuri de societatea britanică Maplecroft, care subliniază starea lor de pregătire deficitară şi capacitatea slabă de reacţie, notează miercuri AFP. Cercetătorii de la Maplecroft, o societate britanică de consiliere a riscurilor, au analizat 197 de ţări pe care le-au clasificat în funcţie de impactul pe care le-ar avea asupra economiei lor un cutremur sau o inundaţie. Pe primul loc se clasează Bangladesh-ul ca ţara cea mai vulnerabilă, urmat de Filipine, Republica Dominicană şi Myanmar, considerate toate cu 'riscuri extreme'. Din lista primelor zece mai fac parte India, Vietnam, Honduras, Laos, Haiti şi Nicaragua. 'Atlasul riscurilor unor accidente naturale arată că infrastructura acestor ţări este mediocră şi guvernarea slabă, prin urmare impactul unei catastrofe va fi mai mare', remarcă Maplecroft Franţa se situează la poziţia 153, fiind considerată o ţară cu risc 'scăzut'.

miercuri, 30 martie 2011

ASIATICII CUMPĂRĂ ARME ÎN ORICE POZIŢIE


Trei sferturi din totalul armelor exportate între anii 2006-2010 au fost produse în numai cinci ţări, potrivit Institutului Internaţional de Cercetare pentru Pace (SIPRI) din Stockholm. Volumul exporturilor de arme convenţionale ale celor mai mari furnizori a
crescut cu aproximativ 25%, comparativ cu perioada 2001-2005, relatează The Economist.

Statele Unite ale Americii au exportat, în 2006-2010, 30% din armamentul vîndul pe piaţa internaţională, ocupînd primul loc în clasamentul celor mai mari exportatori de arme, potrivit SIPRI. Cea mai mare parte din armele americane ajunge în Coreea de Sud (14%), Australia (9%), Emiratele Arabe Unite (8%), Israel (7%) şi Japonia (6%). Pe locul al doilea în topul furnizorilor de armament convenţional se situează Rusia, cu o cotă de 23% din piaţa mondială. Producţia rusească ajunge, în special, în India (33%), China (23%), Algeria (13%), Venezuela (8%) şi Malaesia (5%). Rusia este urmată de Germania, care exportă 11% din armele vîndute în străinătate. Armamentul nemţesc alimentează ţări ca Grecia (15%), Africa de Sud (11%), Turcia (10%), Coreea de Sud (9%) şi Malaesia (7%).

Franţa se situează pe locul al patrulea în ceea ce priveşte cele mai mari exporturi de arme, cu 7% din volumul de armament vîndut pe pieţele externe. Producţia din Franţa pleacă în ţări precum Singapore (23%), Emiratele Arabe Unite (16%), Grecia (12%), Coreea de Sud (8%) şi China (5%).

Top 5 este încheiat de Marea Britanie, care produce 4% din armamentul vîndut la export în întreaga lume, în perioada 2006-2010. Britanicii furnizează arme în SUA (23%), Arabia Saudită (19%), India (13%) Chile (9%) şi Africa de Sud (5%).
Cei mai mari doi importatori din ultimii cinci ani, India şi China, au cumpărat aproximativ 80% din armele pe care le utilizează din Rusia, în timp ce al treilea şi al patrulea mare importator, Coreea de Sud şi Pakistan, au favorizat producţia americană.