Tel Aviv, 3 feb /Agerpres/ - Israelul ia în considerare instaurarea unei zone tampon pe teritoriul sirian pentru a împiedica apropierea grupurilor radicale de frontiera sa dacă regimul preşedintelui Bashar al-Assad se va prăbuşi, au declarat duminică, pentru AFP, surse de securitate.
'Comandamentul militar de nord are un plan pentru 'ziua de după', considerând că, atunci când Bashar al-Assad nu va mai fi preşedintele Siriei, va exista temerea că vor fi văzute elemente teroriste încercând să se apropie de bariera' care marchează frontiera israeliană, au explicat sursele citate.
'Prin urmare, vor să creeze un fel de zonă tampon pe teritoriul sirian şi vor face cunoscut acest lucru întregii lumi. Pentru a împiedica apropierea de barieră a teroriştilor fără ca noi să-i putem împiedica, fără ca noi să-i putem vedea', au adăugat sursele.
'Este o zonă tampon care va aparţine Siriei, nu vom invada teritoriul sirian', au insistat sursele. Ele au explicat că planurile sunt în stadiul iniţial şi nu au precizat cât de extinsă ar urma să fie zona tampon.
Intervievat de AFP, un purtător de cuvânt militar a refuzat orice comentariu asupra acestor planuri, reamintind că noua barieră de securitate de-a lungul aliniamentului de încetare a focului cu Siria de pe Platoul Golan este aproape finalizată.
Israelul a confiscat o parte din Platoul Golan în timpul războiului din iunie 1967, după care l-a anexat în 1981, chiar dacă demersul nu a fost recunoscut niciodată de comunitatea internaţională.
În mai şi iunie 2011, armata israeliană a deschis focul asupra unor refugiaţi palestinieni care au încercat să treacă această barieră, omorând circa 30 de persoane conform ONU, care are 1.200 de 'căşti albastre' neînarmate de-a lungul aliniamentului de încetare a focului.
Se afișează postările cu eticheta ZONA TAMPON. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ZONA TAMPON. Afișați toate postările
luni, 4 februarie 2013
vineri, 31 august 2012
ONU are 'rezerve serioase' faţă de stabilirea de zone tampon în Siria
New York /Naţiunile Unite/, 31 aug /Agerpres/- ONU are 'rezerve serioase' faţă de propunerea înaintată de Turcia şi de alte state, precum Franţa şi Marea Britanie, de a se crea 'zone tampon' sau coridoare umanitare pentru a proteja civilii sirieni afectaţi de conflictul armat din ţara lor, transmite agenţia EFE, citându-l pe subsecretarul general al ONU, Jan Eliasson.
'Aceste propuneri suscită rezerve serioase şi necesită o examinare atentă şi detaliată', a afirmat joi Jan Eliasson în faţa Consiliului de Securitate al ONU, la reuniunea dedicată Siriei.
Oficialul ONU a mai afirmat cu aceeaşi ocazie că 'poporul sirian are nevoie de securitate umanitară', dar 'criza actuală nu se poate rezolva decât printr-un proces politic credibil, sprijinit de o comunitate internaţională unită'.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
