CHIŞINĂU,
05 octombrie, 2012 — Aplicaţiile „Cetatea 2012” certifică
profesionalismul subunităţilor de infanterie şi artilerie ale Armatei
Naţionale, a căror proceduri de comandă, cooperare şi control au fost testate
pe parcursul săptămînii curente în condiţii de cîmp. Declaraţia a fost făcută
de ministrul Apărării Vitalie Marinuţa la finalul exerciţiului militar „Cetatea
2012” , desfăşurat la Baza militară de instruire Bulboaca.
Ministrul
Apărării a apreciat planificarea, organizarea şi derularea aplicaţiilor,
specificînd că performanţa obţinută reprezintă o încununare a antrenamentelor
desfăşurate pe parcursul unui an de zile. „Scopul nostru a fost de a verifica
nivelul de pregătire profesională a militarilor şi a tehnicii din dotare în
condiţii reale de acţiune, îndeplinind misiuni concrete pe teren şi în timp
real. Totodată, prin misiunile stabilite, am dat posibilitate studenţilor
militari din cadrul Academiei „Alexandru cel Bun” să-şi perfecţioneze
abilităţile de conducere a trupelor în condiţii practice, acţionînd alături cu
ofiţerii care au deja o experienţă bogată de serviciu militar”, a spus Vitalie
Marinuţa.
Potrivit
comandantului interimar al Comandamentului Forţe Terestre, colonel Igor
Gadîrcă, militarii detaşaţi la exerciţiu au fost antrenaţi în executarea
misiunilor specifice operaţiilor de apărare clasică. „Aceştia au efectuat
trageri din sistemele de artilerie, maşinile de luptă şi armamentul de
infanterie din dotarea Armatei Naţionale, finalizînd, într-un fel oarecare,
procesul de un an de instruire militară”, a spus Gadîrcă. În cadrul
exerciţiului, au fost desfăşurate mai multe puncte de instruire pentru
pregătirea de geniu, trecerea pistei cu obstacole, acordarea primului ajutor
medical.
La
exerciţiul „Cetatea 2012”, au participat peste 500 de militari din
Brigada „Ştefan cel Mare”, batalioanele 22 de menţinere a păcii, geniu,
transmisiuni, Divizionul de Artilerie şi studenţii Academiei Militare
„Alexandru cel Bun”. În aplicaţii au fost antrenate 18 unităţi de artilerie,
inclusiv sistemele MT-12, 2S9 „NONA” şi PM-120, D-20, precum şi 27
unităţi de tehnică militară din dotarea Armatei Naţionale.
În
scopul întăririi măsurilor de încredere dintre cele două maluri ale Nistrului,
Ministerul Apărării al Republicii Moldova a invitat la exerciţiu, în calitate
de observatori, reprezentanţii aşa numitelor structuri militare din regiunea
transnistreană, care în final nu au dat curs invitaţiei. Aplicaţiile „Cetatea 2012”
au fost urmărite de ataşaţii militari, acreditaţi la Chişinău, precum şi de
reprezentanţii Misiunii OSCE în Republica Moldova.
Lt.col.
Diana GRADINARU Sef Serviciul Relatii Publice Ministerul Apararii al Republicii
Moldovatel: 25 20 90 mob: 0 79 704 708
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu