marți, 16 august 2011

Afganistan: atac sinucigaş contra unei societăţi legate de NATO


Kabul, 16 aug /Agerpres/ - Trei persoane au fost ucise şi şase rănite luni seară într-un atac sinucigaş asupra birourilor unei societăţi de logistică având contract cu NATO la Kandahar, marele oraş din sudul Afganistanului şi leagăn istoric al talibanilor, potrivit autorităţilor provinciale.

Trei kamikaze au atacat, fără să reuşească să intre acolo, birourile unei societăţi de logistică în contract cu NATO în sudul Afganistanului, a declarat generalul Salem Ehsas, şef al poliţiei pentru sudul Afganistanului, citat de AFP. Primul kamikaze a intrat cu maşina sa care a explodat în poarta complexului, al doilea şi-a detonat centura explozivă de asemenea la intrare, iar al treilea a fost împuşcat de gărzile societăţii, a precizat el. Atacul, lansat în jurul orei 21:00 /16.30 GMT/, s-a terminat şi 'noi deţinem controlul' situaţiei, a adăugat generalul Ehsas.

Purtătorul de cuvânt al autorităţilor provinciale, Zalmay Ayubi, nu a putut preciza dacă victimele erau civili sau membri ai forţelor de securitate. Printre altele, Ayubi nu s-a referit decât la doi kamikaze, spunând că ei s-au aruncat în aer. Un purtător de cuvânt al talibanilor, Qari Yusuf Ahmadi, contactat de AFP, a revendicat atacul.

Sediul companiei Supreme, care oferă servicii de logistică NATO, este situat în apropiere de baza aeriană de la Kandahar, una dintre principalele baze militare ale coaliţiei în Afganistan.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu