vineri, 25 martie 2011
NATO se va ocupa de aplicarea zonei de interdicţie aeriană, însă nu va deţine controlul total al operaţiunilor
NATO a anunţat că va pune în aplicare zona de interdicţie aeriană deasupra Libiei, însă nu a reuşit să cadă de acord asupra preluării controlului total al operaţiunilor militare sprijinite de ONU pentru protejarea civililor de atacurile forţelor loiale liderului libian Muammar Gaddafi, relatează Reuters.
Franţa, Marea Britanie şi SUA au fost vârfurile de lance în privinţa aplicării zonei de interdicţie aeriană deasupra Libiei, impusă săptămâna trecută de Consiliul de Securitate al ONU, care autoriza 'toate măsurile necesare' pentru a-i proteja pe civilii libieni de forţele lui Gaddafi.
Însă diferenţele privind scopul pe care l-a stabilit rezoluţia ONU pentru acţiunea militare împotriva forţelor lui Gaddafi au condus la discuţii tensionate în cadrul NATO timp de câteva zile în privinţa rolului alianţei în operaţiune.
Turcia a dorit să-şi poată folosi dreptul de veto în cadrul NATO pentru a limita operaţiunile militare împotriva infrastructurii libiene şi a evita decesele de civili musulmani din cauza raidurilor aeriene.
Franţa a susţinut că structura de comandă a NATO ar rebui să conducă operaţiunile de zi cu zi, lăsând controlul politic unui comitet ad hoc format din membri ai coaliţiei, inclusiv din Liga Arabă. Franţa consideră că deţinerea de către NATO a controlului deplin ar eroda sprijinul arab, din cauza lipsei de popularitate a SUA în lumea arabă. După patru zile de discuţii, ambasadorii NATO au ajuns la Bruxelles la un fel de înţelegere.
'În acest moment, vor exista în continuare o operaţiune a coaliţiei şi o operaţiune a NATO', a declarat secretarul general al NATO Anders Fogh Rasmussen. El a precizat că mandatul alianţei nu excede punerea în aplicare a embargoului ONU privind armele şi zona de interdicţie aeriană.
Oficiali NATO au spus că duminică este aşteptată o decizie asupra oportunităţii de e extinde mandatul pentru a permite alianţei să preia controlul asupra tuturor operaţiunilor militare şi să atace ţintele terestre din Libia, pentru a proteze zonele în care se află civilii şi care sunt ameninţate de forţele lui Gaddafi.
Anterior, ministrul turc de externe Ahmet Davutoglu a spus că 'operaţiunea va fi transferată complet către NATO' şi că va exista o singură conducere a operaţiunilor.
Statelor Unite, implicate în Irak şi Afganistan, le-ar plăcea să facă un pas înapoi şi să joace un rol de sprijin în Libia, să menţină unitatea alianţei şi să păstreze sprijinul în ţările musulmane pentru intervenţia de sub mandat ONU.
Secretarul american de stat Hillary Clinton a declarat că planificatorii militari au primit permisiunea de a-şi asuma 'misiunea generală de protejare a civilor' şi că NATO este pregătită să facă acest lucru.
'Trecem la următorul pas: Am căzut de acord cu aliaţii noştri din NATO să transferăm către NATO comanda şi controlul pentru zona de interdicţie aeriană deasupra Libiei. Toţi cei 28 de aliaţi au permis acum autorităţilor militare să dezvolte un plan de operaţiuni pentru ca NATO să-şi asume misiunea generală de protejarea a civililor', a spus şefa diplomaţiei americane, citată de AP.
Numărul de misiuni ale avioanelor americane a scăzut considerabil odată ce alte state şi-a sporit rolul, a mai spus ea.
Secretarul general al ONU Ban Ki-moon a declarat, la rândul său, că nu există nicio dovadă în posesia Consiliului de Securitate conform căreia Tripoli ar respecta rezoluţiile ONU. Trimisul său special în Libia a atenţionat guvernul lui Gaddafi în legătură cu posibile 'măsuri suplimentare' în cazul în care Libia nu se va supune cererii de încetare a focului.AGERPRES/
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu