miercuri, 23 martie 2011
LA MULŢI ANI, SRI!
La data de 26 martie 2011 se împlinesc 21 ani de la înfiinţarea Serviciului Român de Informaţii. Astăzi, 23 martie a.c., va avea loc prezentarea bilanţului Serviciului Român de Informaţii pentru anul 2010, în prezenţa preşedintelui Traian Băsescu. La acest eveniment, alături de conducerea Serviciului Român de Informaţii, vor mai participa consilierul prezidenţial pe probleme de securitate naţională, Iulian Fota, preşedintele Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI, deputat Cezar Preda, precum şi membri ai acestei comisii.
Cu acest prilej, şeful statului a semnat mai multe decrete prin care o serie de ofiţeri SRI în activitate şi în rezervă au fost avansaţi în grad. Astfel, coloneii Dan-Valentin Căpşună, Florea Ciobanu şi Gabriel Stătescu au fost înaintaţi la gradul de general de brigadă. Coloneii în rezervă Nelu Anghel şi Adrian Stoica au primit gradul de general de brigadă în rezervă iar colonelul în retragere Marin Agache a fost avansat general de brigadă în retragere.
Serviciul Român de Informaţii este instituţia Statului Român cu atribuţii în domeniul culegerii şi valorificării informaţiilor relevante pentru securitatea naţională a României. Activităţile sale se desfăşoară, în principal, pe teritoriul naţional, precum şi în afara graniţelor, în cooperare cu alte instituţii responsabile în domeniul monitorizării şi prevenirii ameninţărilor transfrontaliere.
Serviciul Român de Informaţii organizează şi execută activităţi pentru culegerea, verificarea şi valorificarea informaţiilor necesare cunoaşterii, prevenirii şi contracarării acţiunilor care, potrivit legii, sunt de natură să lezeze securitatea naţională a României.
Apartenenţa la UE şi NATO implică asumarea unor responsabilităţi suplimentare şi adaptarea conceptuală şi funcţională a SRI, prin prisma conectării României la dinamica acestor organizaţii, în care securitatea este indivizibilă, iar garantarea ei se face în comun.
În contextul evoluţiilor imprevizibile ale mediului internaţional de securitate, cu implicaţii şi asupra securităţii naţionale a României, precum şi al globalizării ameninţărilor, Serviul Român de Informaţii a dezvoltat şi a extins o cooperare internaţională cu 100 de structuri de informaţii şi securitate din peste 60 de ţări.
În egală măsură, Serviciul Român de Informaţii a avut un rol definit riguros şi a încercat să imprime un ritm cît mai dinamic contribuţiei aduse la asigurarea securităţii regionale, europene şi euro-atlantice, printr-o participare activă la formulele de cooperare multilaterală.
De asemenea, desfăşoară activităţi vizînd apărarea secretului de stat şi prevenirea scurgerii de informaţii care, potrivit legii, nu pot fi făcute publice. Prin structuri specializate, S.R.I. execută activităţi informative şi tehnice de prevenire şi combatere a terorismului, precum şi intervenţia antiteroristă asupra obiectivelor atacate sau ocupate de terorişti, în scopul capturării sau anihilării acestora şi eliberării ostaticilor.
În situaţii deosebite, stabilite de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, Serviciul Român de Informaţii asigură protecţia antiteroristă a demnitarilor români şi străini precum şi a altor persoane care beneficiază de protecţie internaţională, în special atunci când sunt vizate de ameninţări cu acte de terorism.
Totodată, S.R.I. desfăşoară activităţi pentru descoperirea şi contracararea acţiunilor de confecţionare, deţinere sau folosire ilegală de mijloace de interceptare a comunicaţiilor. Prin toate aceste activităţi, Serviciul Român de Informaţii reuşeşte să fie un senzor al stării de legalitate în domeniul securităţii naţionale, informând permanent şi sistematic factorii competenţi să întreprindă măsuri pentru restabilirea legalităţii, ori de câte ori aceasta este afectată.
Serviciul a fost conceput ca o instituţie fără caracter represiv, neavînd competente în desfăşurarea activităţilor de urmărire penală. De altfel, Legea de organizare şi funcţionare prevede în mod expres că personalul S.R.I. nu poate efectua acte de cercetare penală, nu poate lua măsura reţinerii sau arestării preventive, iar subunităţile sale nu dispun de spaţii proprii de arest. În cazurile complexe, când sunt necesare cunoştinţe de specialitate, la cererea organelor judiciare competente, persoane anume desemnate din Serviciul Român de Informaţii pot acorda sprijin la efectuarea unor acte de urmărire penală pentru infracţiuni contra securităţii statului.
Serviciul Român de Informaţii a fost înfiinţat la 26 martie 1990, prin Decretul nr. 181, pornind de la necesitatea existenţei unei instituţii specializate şi competente în domeniul culegerii de informaţii privind securitatea naţională. Unul dintre paşii semnificativi ai democratizării societăţii româneşti a fost reglementarea prin lege a organizării şi funcţionării Serviciului Român de Informaţii, de către primul Parlament ales după Revoluţia din 1989 (Legea nr. 51 din 1991 ). La baza funcţionării S.R.I. stă Legea nr. 14 din 1992, care îi reglementează sarcinile, competenţele şi atribuţiile. Existenţa instituţiei este consacrată şi în Constituţia României ( art.62, lit. g ) care prevede că cele două Camere ale Parlamentului se întrunesc în şedinţă comună pentru numirea directorului Serviciului Român de Informaţii şi exercitarea controlului asupra acestui serviciu.
Potrivit Legii nr. 51 / 1991 , informaţiile din domeniul securităţii naţionale pot fi comunicate:
*
Preşedintelui României, Preşedintelui Senatului, Preşedintelui Camerei Deputaţilor, precum şi Comisiilor permanente pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională ale celor două camere ale Parlamentului;
*
Primului Ministru, miniştrilor şi şefilor de departamente din ministere, când informaţiile au legătură cu domeniile de activitate pe care aceştia le coordonează şi de care răspund;
*
prefecţilor, primarului general al capitalei, precum şi conducătorilor consiliilor judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, pentru probleme care sunt de competenţa acestora;
*
organelor de urmărire penală, când informaţiile privesc săvârşirea unei infracţiuni;
Comunicarea informaţiilor se aprobă de către Directorul Serviciului Român de Informaţii.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu