miercuri, 1 februarie 2012
Un afgan în uniforma armatei a ucis în soldat NATO
Kabul, 1 feb /Agerpres/ - Un individ care purta uniforma armatei afgane a ucis un militar NATO în sudul Afganistanului, a anunţat marţi ISAF (Forţa Internaţională pentru Securitate a NATO), la două săptămâni după moartea a patru militari francezi în condiţii similare, relatează miercuri France Presse.
Trupele străine staţionate în sudul Afganistanului, bastion al talibanilor, includ militari americani, britanici şi danezi, specifică agenţia de presă menţionată.
'Un individ purtând uniforma Armatei Naţionale Afgane /ANA/ a întors arma împotriva unui membru ISAF în sudul ţării luni', explică ISAF într-un comunicat.
La 20 ianuarie a.c., un soldat afgan a deschis focul asupra unor instructori francezi, în timp ce aceştia făceau jogging, omorând patru soldaţi şi rănind alţii 15, între care opt în mod grav.
Militarii NATO sunt angrenaţi pe scară largă la formarea armatei afgane, care ar trebui să preia atribuţiile trupelor occidentale după plecarea lor programată pentru 2014.
Pentru prima oară în ultimii opt ani, anul trecut pierderile înregistrate de trupele coaliţiei internaţionale s-au diminuat, cifrându-se la 566 de morţi, după ce în 2010 - anul considerat unul din cei mai grei pentru trupele străine - în teatrul de operaţiuni din Afganistan au fost ucişi 711 de militari.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu