PROTECŢIA CIVILĂ 79

În România, protecţia civilă a luat fiinţă prin Decretul Regal din 28 februarie 1933 sub denumirea de "apărare pasivă" avînd ca scop "limitarea efectele bombardamentelor aeriene asupra populaţiei sau resurselor teritoriului, prin protecţie directă sau micşorînd eficacitatea atacurilor aeriene". Cutremurul din 4 martie 1977 pune la grea incercare armata şi, în cadrul acesteia, Apărarea Locală Antiaeriană, cum se numea atunci Protecţia Civilă. Actionînd zi şi noapte pentru salvarea de vieţi omeneşti, înlăturarea avariilor şi a distrugerilor, Apărarea Locală Antiaeriană a trecut un examen foarte greu. Ca urmare a acestui dezastru, în anul 1978, denumirea de Apărare Locală Antiaeriană se modifică în „APĂRARE CIVILĂ” iar prin Decretul nr.140 din 1978, privind organizarea activităţii pentru prevenirea, limitarea şi înlăturarea urmărilor calamităţilor naturale, incendiilor sau catastrofelor de mari proporţii, se extind atribuţiunile sistemului. Se întocmesc planuri de intervenţie şi protecţie în astfel de situaţii şi se trece la pregătirea formaţiunilor şi populaţiei. Dacă pînă în 1989, obiectivul protecţiei civile din România era de a asigura alarmarea, adăpostirea, evacuarea şi protecţia populaţiei împotriva armelor de nimicire în masă, misiuni desfăşurate în special pe timpul conflictelor din cele două războaie mondiale, după Revoluţie, apare tot mai pregnant, necesitatea unei reforme, datorate creşterii riscurilor non-militare, pe fondul accelerării tendinţelor de globalizare, al schimbărilor climatice radicale, al diversificării activităţilor economice şi producerii de dezastre. Coordonarea, controlul şi acordarea asistenţei tehnice de specialitate în domeniul protecţiei civile se asigură, la nivel central, de către Ministerul de Interne prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, iar la nivel local, de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin, prin Serviciul Protecţie Civilă.

Astăzi, Protecţia Civilă este o componentă a sistemului securităţii naţionale şi reprezintă un ansamblu integrat de activităţi specifice, măsuri şi sarcini organizatorice, tehnice, operative, cu caracter umanitar şi de informare publică, planificate, organizate şi realizate potrivit prezentei legi, în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor şi mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă, conflictelor armate şi înlăturării operative a urmărilor acestora şi asigurării condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor afectate. Activitatea de protecţie civilă este de interes naţional, are caracter permanent şi se bazează pe îndeplinirea obligaţiilor ce revin autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, celorlalte persoane juridice de drept public şi privat române, precum şi persoanelor fizice. Concepţia, organizarea, desfăşurarea şi managementul activităţilor de protecţie civilă se stabilesc şi se realizează la nivel local şi naţional pe principiile autonomiei, subsidiarităţii, legalităţii, responsabilităţii, corelării obiectivelor şi resurselor, cooperării şi solidarităţii. Activităţile şi măsurile de protecţie civilă se planifică, se organizează şi se aplică în concordanţă cu prevederile Legii 481 din 2004 cu modificările şi completările ulterioare şi cu actele normative de aplicare subsecvente, ale strategiei de securitate naţională, cu planurile şi programele adoptate de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, precum şi cu programele şi procedurile elaborate de organismele specializate ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord şi Uniunii Europene. Capacitatea de adaptare a sistemului protecţiei civile din România a fost demonstrată pe timpul participării la activităţi internaţionale de pregătire în comun, constituirea unor forţe multinaţionale, de sprijin şi asistenţă umanitară în caz de dezastre, în diferite zone ale globului. Astfel, structuri de comandă şi de intervenţie au participat la misiuni în Albania, Bosnia-Herţegovina, Somalia, Angola şi Turcia (la acţiuni de căutare-salvare, ca urmare a cutremurelor devastatoare din august şi noiembrie 1999).

Potrivit legii, atribuţiile protecţiei civile sînt următoarele:

-identificarea şi gestionarea tipurilor de riscuri generatoare de dezastre naturale şi tehnologice de pe teritoriul României;
-culegerea, prelucrarea, stocarea, studierea şi analizarea datelor şi informaţiilor referitoare la protecţia civilă;
-informarea şi pregătirea preventivă a populaţiei cu privire la pericolele la care este expusă, măsurile de autoprotecţie ce trebuie îndeplinite, mijloacele de protecţie puse la dispoziţie, obligaţiile ce îi revin şi modul de acţiune pe timpul situaţiei de urgenţă;
-organizarea şi asigurarea stării de operativitate şi a capacităţii de intervenţie optime a serviciilor pentru situaţii de urgenţă şi a celorlalte organisme specializate cu atribuţii în domeniu;
-înştiinţarea autorităţilor publice şi alarmarea populaţiei în situaţii de protecţie civilă;
-protecţia populaţiei, a bunurilor materiale, a valorilor culturale şi arhivistice, precum şi a mediului împotriva efectelor dezastrelor şi ale conflictelor armate;
-asigurarea condiţiilor de supravieţuire a populaţiei în situaţii de protecţie civilă;
-organizarea şi executarea intervenţiei operative pentru reducerea pierderilor de vieţi omeneşti, limitarea şi înlăturarea efectelor calamităţilor naturale şi a celorlalte situaţii de protecţie civilă;
-asanarea şi neutralizarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată din timpul conflictelor militare;
-participarea la misiuni internaţionale specifice;
-constituirea rezervelor de resurse financiare şi tehnico-materiale specifice.

Îndeplinirea atribuţiilor specifice de protecţie civilă se realizează, potrivit legii, de către serviciile de urgenţă publice sau private, profesioniste şi voluntare.

Grupul pentru Securitate şi DEmocraţie (GSD) rămîne preocupat de promovarea culturii de securitate şi a formării profesionale continue a jurnaliştilor specializaţi în situaţii excepţionale, şi consecvent în reformarea reală a Ministerului Administraţiei şi Internelor şi a înfiinţării unui Minister (sau agenţie naţională) pentru Situaţii Excepţionale. GSD consideră că simplificarea legislaţiei referitoare la situaţiile de urgenţă şi înfiinţarea unui Minister al Situaţiilor de Urgenţă (sau Excepţionale) ar introduce consecvenţa şi coerenţa în acţiunile de prevenire, intervenţie de salvare şi acţiuni post-dezastru. Preluarea conducerii operaţiunilor de management al situaţiilor de urgenţă de către comandantul ISU şi, de exemplu, rechiziţionarea utilajelor necesare efectuării acţiunilor de deszăpezire, sau inundaţii, alunecări de teren, cutremure etc, ar înlocui cu succes acţiunile neuniforme ale primarilor ale căror localităţi sînt lovite de dezastru la un moment dat. În astfel de situaţii, nu este "political corectness" să dai vina, de la nivel central, pe incompetenţa autorităţilor locale, care nu s-au preocupat suficient, care nu au verificat existenţa utilajelor prinse în planurile de intervenţie etc.

Deocamdată, Ministrul de Interne coordonează şi răspunde de întreaga activitate, deci tot personalul şi mijloacele folosite se subordonează şi ministerului. Filozofic vorbind, Ministerul de Interne (ca şi Ministerul Apărării) este un minister de forţă care are ca principal obiectiv managementul violenţei în interiorul ţării. Salvatorii din cadrul Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă au ca principală misiune SALVAREA VIEŢILOR ŞI BUNURILOR MATERIALE ale concetăţenilor lor. Cele două concepte sînt contondente, deci, nu pot face casă bună. Despărţindu-le, în două ministere separate, Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă ar avea ca SINGURĂ MISIUNE salvarea vieţii şi bunurilor, iar ca mijloace, posibilitatea instruirii tinerilor care, conform legii, nu mai sînt obligaţi să efectueze stagiul militar obligatoriu, pentru intervenţia în situaţii de urgenţă - şi mobilizarea acestora în situaţii limită! - , posibilitatea achiziţionării de echipament (preşedintele Traian Băsescu, recunoştea, în discursul său din 13 februarie 2012 că "în acest moment, România NU este pregătită să facă faţă unor astfel de situaţii"), coordonarea comună a Salvamontului şi Salvamarilor etc.

Deocamdată, situaţiile de urgenţă sînt gestionate în baza Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă (SNMSU), care ar putea constitui cadrul legislativ de înfiinţare al unui Minister al Situaţiilor de Urgenţă (sau Agenţie!). Pînă cînd ne aude cineva, spunem LA MULŢI ANI SALVATORILOR de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă, RESPECT, salvatorilor de la ISU "Semenic"!