miercuri, 15 februarie 2012

Reporteri fără Frontiere acuză armata israeliană că atacă în mod deliberat ziariştii


Ramallah, 15 feb /Agerpres/- Organizaţia Reporteri fără Frontiere (RSF) a acuzat marţi armata israeliană că atacă în mod deliberat jurnaliştii în timpul manifestaţiilor organizate în Cisiordania împotriva barierei de separare şi a colonizării israeliene, transmite AFP.

'RSF condamnă ferm violenţa forţelor armate israeliene împotriva numeroşilor jurnalişti, indiferent că aceştia sunt palestinieni, israelieni sau străini, în timpul manifestaţiilor organizate împotriva construirii zidului de separare şi a colonizării', se afirmă într-un comunicat emis de organizaţia non-guvernamentală.

Aceasta îşi sprijină acuzaţiile pe mărturiile potrivit cărora în timpul confruntărilor care au avut loc pe data de 10 februarie între manifestanţi şi forţele de ordine la Nabi Saleh, 'soldaţii au tras în mod deliberat cu grenade cu gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc în direcţia ziariştilor, după ce le-a interzis să se deplaseze liber' în zona unde se desfăşura manifestaţia. Potrivit RSF, în urma acestei intervenţii a armatei israeliene, 'doi ziarişti palestinieni au fost răniţi'.

Satul Nabi Saleh, situat în apropiere de Ramallah, este din anul 2009 teatrul unor manifestaţii săptămânale organizate de palestinienii care se împotrivesc extinderii coloniei israeliene vecine, Halamish.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu