luni, 27 februarie 2012

Afganistan: Talibanii revendică atentatul de la aeroportul din Jalalabad, considerându-l 'o răzbunare'


Kabul, 27 feb /Agerpres/ - Talibanii şi-au asumat responsabilitatea pentru atentatul sinucigaş cu maşină capcană comis luni la aeroportul din Jalalabad, în estul Afganistanului, spunând că este 'o răzbunare' pentru incendirea unor exemplare ale Coranului la o bază militară americană, relatează agenţiile internaţionale de presă.

'Atacul este o răzbunare împotriva soldaţilor care ne-au ars Coranul', a spus purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabiullah Mujahid, într-un e-mail.

Atacul de la aeroportul din Jalalabad, care este folosit deopotrivă de avioane civile şi avioane militare internaţionale, s-a soldat cu moartea a cel puţin nouă persoane şi cu rănirea altor şase.

Atacatorul a condus până la porţile aeroportului şi a detonat explozibilii chiar în momentul schimbului de tură între paznici, a precizat purtătorul de cuvânt al poliţiei din provincia Nangarhar, Hazrad Mohammad.

Printre personale decedate se numără şase civili, doi paznici ai aeroportului şi un militar, a precizat sursa citată.

Mai multe maşini parcate la porţile aeroportului au fost distruse.

Purtătorul de cuvânt al forţelor NATO, căpitanul Justin Brockhoff, a spus că niciun militar din trupele internaţionale nu a fost ucis.

Aeroportul din Jalalabad, protejat de un impresionant dispozitiv de securitate al forţelor americane, este una din principalele baze aeriene ale ISAF, forţa NATO din Afganistan.

Atentatul survine după şase zile de manifestanţii antiamericane soldate cu 30 de morţi şi circa 200 de răniţi, după ce exemplare de Coran au fost arse la baza americană de la Bagram, la nord de capitala Kabul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu