SOLUŢIA REALĂ: UN MINISTER AL SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ

În ultimele zile, televiziunile de ştiri, cu precădere, dar şi diverşi jurnalişti, comentatori sau reporteri de teren, au utilizat în comunicare o serie de definiţii, denumiri şi termeni referitor la situaţiile de urgenţă şi excepţionale ce nu au nici o legătură cu realitatea. DE 48 de ore se difuzează o dezbatere extrem de aprinsă referitoare la emiterea Codului roşu şi la instituirea Stării de Urgenţă. Grupul pentru Securitate şi DEmocraţie (GSD), preocupat de promovarea culturii de securitate şi a formării profesionale continue a jurnaliştilor specializaţi în situaţii excepţionale, şi consecvent în reformarea reală a Ministerului Administraţiei şi Internelor şi a înfiinţării unui Minister (sau agenţie naţională) pentru Situaţii Excepţionale consideră că utilizarea unor termeni specifici fără acoperire în realitate poate induce o ster de panică gratuită în rîndul opiniei publice. GSD consideră că formarea unui CORP NAŢIONAL de reporteri pentru situaţii excepţionale, care să cunoască îndeamănunt termenologia utilizată de structurile de salvare şi de legislaţie, se impune fără tăgadă. De asemenea, simplificarea legislaţiei referitoare la situaţiile de urgenţă şi înfiinţarea unui Minister al Situaţiilor de Urgenţă (sau Excepţionale) ar introduce consecvenţa şi coerenţa în acţiunile de prevenire, intervenţie de salvare şi acţiuni post-dezastru. Preluarea conducerii operaţiunilor de management al situaţiilor de urgenţă de către comandantul ISU şi, de exemplu, rechiziţionarea utilajelor necesare efectuării acţiunilor de dezăpezire, ar înlocui cu succes acţiunile neuniforme ale primarilor ale căror localităţi sînt lovite de dezastru la un moment dat. În astfel de situaţii, nu este "political corectness" să dai vina, de la nivel central, pe incompetenţa autorităţilor locale, care nu s-au preocupat suficient, care nu au verificat existenţa utilajelor prinse în planurile de intervenţie etc.

Deocamdată, Ministrul de Interne coordonează şi răspunde de întreaga activitate, deci tot personalul şi mijloacele folosite se subordonează şi ministerului. Filozofic vorbind, Ministerul de Interne (ca şi Ministerul Apărării) este un minister de forţă care are ca principal obiectiv managementul violenţei în interiorul ţării. Salvatorii din cadrul Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă au ca principală misiune SALVAREA VIEŢILOR ŞI BUNURILOR MATERIALE ale concetăţenilor lor. Cele două concepte sînt contondente, deci, nu pot face casă bună. Despărţindu-le, în două ministere separate, Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă ar avea ca SINGURĂ MISIUNE salvarea vieţii şi bunurilor, iar ca mijloace, posibilitatea instruirii tinerilor care, conform legii, nu mai sînt obligaţi să efectueze stagiul militar obligatoriu, pentru intervenţia în situaţii de urgenţă - şi mobilizarea acestora în situaţii limită! - , posibilitatea achiziţionării de echipament (preşedintele Traian Băsescu, recunoştea, în discursul său din 13 februarie 2012 că "în acest moment, România NU este pregătită să facă faţă unor astfel de situaţii"), coordonarea comună a Salvamontului şi Salvamarilor etc. Deocamdată, situaţiile de urgenţă sînt gestionate în baza Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă (SNMSU), care ar putea constitui cadrul legislativ de înfiinţare al unui Minister al Situaţiilor de Urgenţă (sau Agenţie!).

Am spus deocamdată, pentru că dacă se declara "Starea de Urgenţă", situaţia se schimba, iar la comandă ar fi trecut Armata. Ca să ne lămurim mai bine, să vedem ce spun actualele legi în vigoare despre declararea Stării de Urgenţă:

Legea 45/1994, Legea Apărării Naţionale

ART. 22
La proclamarea stării de asediu sau de urgenţă, la declararea mobilizării ori a stării de război pot fi rechiziţionate bunuri aparţinînd agenţilor economici, instituţiilor publice, celorlalte persoane juridice şi persoanelor fizice şi pot fi chemaţi cetăţeni apţi de muncă pentru prestări de servicii, în condiţiile prevăzute de lege.

În situaţiile prevăzute la alin. 1, prin hotărîre a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, agenţii economici a căror activitate este nemijlocit legată de asigurarea resurselor necesare apărării pot fi militarizaţi. Organizarea şi funcţionarea acestora se stabilesc prin hotărîre a Guvernului.

Potrivit Legii 346/2006, Privind Organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării, Art. 53, în cazul decretării stării de urgenţă, Ministerul Apărării poate angaja şi executa, la cerere, prin unităţile sale, prestări de servicii pentru persoane juridice sau pentru persoane fizice, în domeniile şi în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului apărării.

(2) Structurile de forţe prestează servicii cu caracter obligatoriu prevăzute de lege. Tarifele aferente acestor servicii, inclusiv cele în regim de urgenţă, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

Deci, STAREA DE URGENŢĂ este de competenţa CSAT. În Legea nr. 415, din 27 iunie 2002, privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, CAP. 2 Atribuţii, ART. 4: Consiliul Suprem de Apărare a Ţării are următoarele atribuţii: b) la solicitarea Preşedintelui României, analizează şi propune măsuri pentru: 1. instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă în întreaga ţară ori în unele localităţi. CSAT aprobă "7. planurile de acţiune la instituirea stării de asediu şi a stării de urgenţă".

Şi ca situaţia să fie şi mai stufoasă şi interpretabilă, Ordonanţa nr 1 /1999 "ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă" defineşte termenii utilizaţi: " Art. 3. − Starea de urgenţă reprezintă ansamblul de măsuri cu caracter politic, economic, social şi de ordine publică, instituit în întreaga ţară sau în anumite zone ori în unele unităţi administrativ-teritoriale, în următoarele situaţii: a) existenţa unor ameninţări la adresa siguranţei naţionale sau democraţiei constituţionale, ceea ce face necesare apărarea instituţiilor statului de drept şi menţinerea sau restabilirea stării de legalitate (ceea ce nu a fost cazul în această iarnă!), b) iminenţa producerii ori producerea unor dezastre, ceea ce face necesare prevenirea, limitarea şi înlăturarea efectelor acestora (ceea ce, din fericire, nu a fost cazul!). Art. 4. − Pe durata stării de asediu şi a stării de urgenţă, proporţional cu gravitatea situaţiei ce a determinat instituirea acestora şi numai dacă este necesar, poate fi restrîns exerciţiul unor drepturi sau libertăţi fundamentale înscrise în Constituţie, cu acordul ministrului justiţiei. Art. 7. − (1) La instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă, unele atribuţii ale administraţiei publice centrale şi locale, legate de aplicarea dispoziţiilor art. 20 din prezenţa ordonanţă de urgenţă, trec în competenţa autorităţilor civile şi militare prevăzute în decretul de instituire a stării de asediu sau de urgenţă. Art. 8. − În exercitarea atribuţiilor ce le revin pe durata stării de asediu sau a stării de urgenţă, autorităţile militare emit ordonanţe militare care au putere de lege, cu respectarea dispoziţiilor art. 4 din prezenţa ordonanţă de urgenţă. Art. 10. − Starea de asediu sau starea de urgenţă se instituie de Preşedintele României prin decret, contrasemnat de primul-ministru şi publicat de îndată în Monitorul Oficial al României. Art. 11. − Decretul de instituire a stării de asediu sau a stării de urgenţă se aduce neîntîrziat la cunoştinţă populaţiei prin mijloacele de comunicare în masă, împreună cu măsurile urgenţe de aplicare, care intră imediat în vigoare. Decretul se difuzează pe posturile de radio şi de televiziune, în cel mult două ore de la semnare, şi este retransmis în mod repetat în primele 24 de ore de la instituirea stării de asediu sau de urgenţă. Art. 12. − În termen de cel mult 5 zile de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă, Preşedintele României solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate.

Deşi pare că unele judeţe afectate de iarnă au nevoie de conducere militară, situaţiile de urgenţă sînt manageriate de SNMSU, a cărui existenţă este reglementată de Ordonanţa de urgenţă nr. 21/2004, privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă. Acest act normativ, la art.2, defineşte termenii utilizaţi în aceste zile de mass-media şi oamenii politici: " În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile folosite au următorul înţeles:
a) situaţia de urgenţă – eveniment excepţional, cu caracter non-militar, care prin amploare şi intensitate ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei, mediul înconjurător, valorile materiale şi culturale importante, iar pentru restabilirea stării de normalitate sînt necesare adoptarea de măsuri şi acţiuni urgente, alocareade resurse suplimentare şi managementul unitar al forţelor şi mijloacelor implicate;
f) starea de alertă – se declară potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă şi se referă la punerea de îndată în aplicare a planurilor de acţiuni şi măsuri de prevenire, avertizare a populaţiei, limitare şi înlăturare a consecinţelor situaţiei de urgenţă;
g) managementul situaţiei de urgenţă – ansamblul activităţilor desfăşurate şi procedurilor utilizate de factorii de decizie, instituţiile şi serviciile publice abilitate pentru identificarea şi monitorizarea surselor de risc, evaluarea informaţiilor şi analiza situaţiei, elaborarea de prognoze, stabilirea variantelor de acţiune şi implementarea acestora în scopul restabilirii situaţiei de normalitate;
h) monitorizarea situaţiei de urgenţă – proces de supraveghere necesar evaluării sistematice a dinamicii parametrilor situaţiei create, cunoaşterii tipului, amplorii şi intensităţii evenimentului, evoluţiei şi implicaţiilor sociale ale acestuia, precum şi a modului de îndeplinire a măsurilor dispuse pentru gestionarea situaţiei de urgenţă.

Şi tot o lege, 132 din 15 iulie 1997, privind rechiziţiile de bunuri şi prestările de servicii în interes public permite autorităţilor locale şi centrale, prin art.4 (d), să rechiziţioneze bunuri şi prestări servicii "în cazul prevenirii, localizării şi înlăturării unor dezastre, prin hotărîre a Guvernului sau prin ordine ale prefecţilor".

Deşi stufos, cadrul legislativ existent oferă primarilor, preşedinţilor de consilii judeţene şi prefecţilor, prin intermediul Comitetelor locale şi judeţene pentru Situaţii de Urgenţă, posibilitatea LEGALĂ să intervină "viguros" în vederea prevenirii, limitării şi înlăturării urmărilor situaţiilor excepţionale, fără să fie nevoie de intervenţia Ministerului Apărării, care, într-o ţară ce se pretinde a fi "tip NATO", gestul seamănă cu scoaterea militarilor la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Sau, să fie vorba de capital de imagine pentru ministrul care NU ARE ATRIBUŢII LEGALE în gestionarea situaţiilor de urgenţă, spre deosebire de cel al Internelor? Din păcate, legile prezentate mai sus nu prevăd şi TRAGEREA LA RĂSPUNDERE PENALĂ a autorităţilor statului care au gestionat prost situaţiile de urgenţă, care au încheiat contracte pe bani publici cu firme ce ar fi trebuit, conform contractelor comerciale, să asigure degajarea căilor de acces spre localităţi. Nici o televiziune NU a luat în discuţie contractele PLĂTITE şi NEONORATE de milioane de euro pentru dezăpezire.

În concluzie, GRUPUL pentru SECURITATE ŞI DEMOCRAŢIE susţine ferm înfiinţarea unui Minister al Situaţilor de Urgenţă, care să gestioneze unitar şi ferm situaţiile excepţionale ce vor apare pe teritoriul naţional în următoarele perioade. De asemenea, GSD solicită simplificarea legislaţiei în vigoare şi unicizarea actelor normative, pentru o mai corectă înţelegere a lor de către autorităţile locale alese în funcţii de demnitate publică, chiar fără a fi absolvit vreo şcoală de administraţie.