Se afișează postările cu eticheta REPUBLICA MOLDOVA. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta REPUBLICA MOLDOVA. Afișați toate postările

miercuri, 6 februarie 2013

Chişinăul insistă în discuţiile cu Moscova asupra negocierii statutului politic al Transnistriei

Chişinău, 6 feb - Corespondentul Agerpres, Cornel Ciobanu, transmite: Chişinăul insistă, în discuţiile cu Moscova, în privinţa necesităţii iniţierii negocierilor în cadrul formatului 5+2 cu privire la statutul politic al Transnistriei, în pofida faptului că Tiraspolul se opune discuţiilor pe acest subiect.

Vicepremierul moldovean responsabil pentru reintegrare, Eugen Carpov, a subliniat în cadrul unei întâlniri avute cu reprezentantul special al Rusiei pentru reglementarea conflictului transnistrean, Serghei Gubarev, necesitatea demarării în anul curent a discuţiilor asupra subiectelor din aşa-numitul 'coş convenţional 3'. Acesta include aspecte politice, instituţionale şi de securitate ale reglementării definitive a conflictului transnistrean în baza principiului suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale Republicii Moldova în limitele frontierelor recunoscute pe plan internaţional, anunţă un comunicat al Biroului pentru reintegrare.

Sursa nu precizează însă care a fost poziţia lui Gubarev în această privinţă, menţionând doar că oficialul rus 'şi-a exprimat speranţa că prima rundă de negocieri în formatul '5+2' din acest an, care se va desfăşura în perioada 18-20 februarie 2013 la Lvov, Ucraina, va aduce rezultate pozitive procesului de reglementare şi impulsionării dialogului dintre Chişinău şi Tiraspol'.

Miercuri, Carpov urmează să se întâlnească şi cu reprezentantul special al OSCE pentru conflicte prelungite, Andrii Deşiţa, acesta urmând să aibă întrevederi şi la Tiraspol.

Negocierile oficiale în formatul 5+2 se desfăşoară pe trei direcţii - social-economic, juridic şi umanitar, şi reglementarea politică. La sfârşitul lunii octombrie 2012, Eugen Carpov a declarat că Moscova şi Tiraspolul se opun discuţiilor, în cadrul negocierilor în formatul 5+2, asupra subiectelor ce ţin de reglementarea politică a conflictului.

În cadrul unei vizite în Republica Moldova, acum două săptămâni, ministrul ucrainean de externe, Leonid Kojara, a cărui ţară deţine în 2013 preşedinţia OSCE, a declarat că va fi acordată o atenţie sporită începerii negocierilor privind reglementarea politică a conflictului. El a declarat în urma vizitei că şi Tiraspolul ar fi de acord să înceapă discuţiile. Însă a urmat o replică a liderului separatist al regiunii separatiste, Evgheni Şevciuk, care a declarat că 'încă nu au fost create premisele necesare pentru examinarea chestiunilor politice'.

joi, 3 ianuarie 2013

R.Moldova: Anul 2013 aduce noi scumpiri

Chişinău, 3 ian /Agerpres/ - Resursele energetice, alimentele, alcoolul şi tutunul vor ţine topul majorărilor din anul care tocmai a început. Experţii apreciază că demersurile Guvernului de la Chişinău sunt justificate, dar, în condiţiile recesiunii, ar fi putut fi amânate, scrie joi cotidianul Adevărul.

Alcoolul şi tutunul continuă tendinţa din ultimii ani şi vor deveni mai scumpe. Astfel, acciza la ţigaretele cu filtru a crescut cu 50%. Totodată, cota taxei pe valoare adăugată aplicată la produsele din tutun s-a majorat, iar până în 2020 preţul unui pachet de ţigări comercializate în Republica Moldova urmează să ajungă la media din UE.

Creşteri semnificative de taxe s-au produs şi pentru posesorii de automobile. Astfel, costul vinietei s-a dublat. Totodată, a crescut de 1,5-3 ori taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate în Republica Moldova.

De asemenea, de la 1 ianuarie a sporit cu 10,8% valoarea accizelor asupra importurilor de produse petroliere, care va avea ca efect scumpirea combustibilului spre finele lunii ianuarie. Şi cota redusă a TVA pentru gazele naturale şi cele lichefiate a fost majorată de la 6% la 8%.

O altă noutate este creşterea TVA în agricultură de la 8% la 20%, cu posibilitatea returnării diferenţei de 12 puncte procentuale în decurs de 30 de zile. Contra acestei măsuri au protestat agricultorii.

De asemenea, în anul 2013 este inevitabilă şi majorarea preţului energiei electrice, scrie Adevărul.

miercuri, 26 decembrie 2012

Chişinău: Un fost conducător al Serviciului de Securitate condamnat pentru interceptarea ilegală a convorbirilor telefonice


Chişinău, 26 dec /Agerpres/ - Un fost director adjunct al Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) al Republicii Moldova a fost condamnat miercuri la trei ani de închisoare, pentru interceptarea ilegală a convorbirilor telefonice în timpul guvernării comuniste de la Chişinău.

Ruslan Ţurcanu a fost condamnat pentru interceptarea care s-a făcut în perioada în care Partidul Comuniştilor căuta votul 'de aur' pentru a o alege pe Zinaida Greceanîi în calitate de preşedinte al ţării (aprilie-mai 2009 n.red), potrivit Publika TV. Reprezentanţii opoziţiei au fost ascultaţi şi pe parcursul campaniei electorale pentru anticipatele din iulie 2009. Printre cei interceptaţi se numără doi vicepreşedinţi de atunci ai Partidului Liberal Democrat - Mihai Godea şi Alexandru Tănase (actualul preşedinte al Curţii Constituţionale n.red) .

Ascultarea ilegală a telefoanelor a continuat şi după alegeri, în timpul guvernării Alianţei pentru Integrare Europeană. Ilegalităţile s-au oprit abia către sfârşitul lunii septembrie, când a fost numit un nou director al SIS, precizează Publika TV.

În acelaşi timp, potrivit jurnal.md, sentinţa a fost pronunţată de către Judecătoria Militară, în lipsa inculpatului, care a fost anunţat în căutare.

marți, 25 decembrie 2012

Ministrul moldovean de Externe, Iurie Leancă, a demisionat


CHIŞINĂU (MEDIAFAX) - Ministrul moldovean al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iurie Leancă, a demisionat luni, informează PRO TV Chişinău.
"Iurie Leancă i-a prezentat, luni, primului-ministru Vladimir Filat demisia din funcţia de ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene. Decizia respectivă are rolul de a onora angajamentul public asumat anul trecut de ministrul Iurie Leancă, de a demisiona în cazul în care, până în ianuarie 2013, nu vor fi asigurate condiţiile necesare pentru ridicarea de către UE a regimului de vize pentru călătoriile pe termen scurt ale cetăţenilor moldoveni în Spaţiul Schengen", se arată într-un comunicat al Ministerului moldovean de Externe.
În noiembrie 2011, Iurie Leancă declara că, în cazul în care până la sfârşitul anului 2012 cetăţenii moldoveni nu vor avea regim liberalizat de vize cu Uniunea Europeană, va demisiona.

luni, 17 decembrie 2012

Militarii Armatei Naționale ajută populaţia afectată de ninsoare

Upadte: 17:25 Militarii Batalionului de Geniu din Negreşti participă la deszăpezirea drumului naţional M14 în regiunea satului Lupa-Recea, raionul Străşeni.

Update: 17:00 Ministerul Apărării a amenajat un punct mobil la hotarul dintre raioanele Rezina şi Orhei, unde persoanele blocate  pot beneficia de o sursa de incalzire, băuturi calde şi biscuiţi.

Update: 16:45 Echipa mobilă a Batalionului de Geniu, condusă de căpitan Gheorghe Racu, participă la deblocarea maşinilor de pe traseul Orhei-Rezina.

Update: ora 14:50 Echipă mobilă a Batalionului Geniu, condusă de căpitan Gheorghe Racu, a amenajat o sobă de campanie la hotarul dintre raioanele Rezina şi Orhei, unde sînt blocate mai multe persoane. În prezent geniştii se deplasează spre satul Chiperceni, raionul Orhei, pentru a transporta alimente şi combustibil persoanelor blocate.

Totodată, două unităţi de transport ale Armatei Naţionale de tip KAMAZ şi ZIL 131 se deplasează spre raionul Drochia pe traseele Bălţi-Drochia şi Donduşeni-Drochia, la solicitarea autorităţilor locale, pentru evacuarea persoanelor bolnave.

Update: ora 13:18 O echipă mobilă a Batalionului de Geniu, condusă de căpitan  Gheorghe Racu, a depistat o echipă a postului Publika TV, blocată în zăpadă la hotarul dintre raioanele Rezina şi Orhei, în apropiere de localităţile Buşăuca și Curleni. La moment ziariştii sunt asiguraţi cu hrană şi apă adusă de militari.

Chişinău, 17 decembrie 2012 – Echipele mobile ale Armatei Naţionale participă la deszăpezirea traseelor din nordul țării. Pină la ora actuală 36 de militari şi cinci unităţi de tehnică specială au fost antrenaţi la deblocarea drumurilor naţionale, evacuarea persoanelor și la acordarea ajutorului echipelor de deszăpezire.

Potrivit şefului Centrului Operaţional de Comandă al Marelui Stat Major al Armatei Naţionale, colonelul Alexandru Nica, o echipă mobilă, formată din 25 de militari şi două unităţi de tehnică din cadrul Brigăzii „Moldova”, dislocată în municipiul Bălţi, a fost solicitată să participe la curățarea traseului Bălţi-Floreşti. Militarii  au evacuat cinci persoane şi au deblocat  17 automobile.  Un alt grup de  militari a  deblocat 12 maşini împotmolite pe același traseu.

Оn raionul Rezina, colaboratorii Centrului de Pregătire a specialiştilor pentru Armata Naţională au evacuat 12 persoane şi  au scos din nămeți 12 maşini.

Sursa citată a menţionat că la ora actuală un camion Kamaz şi patru militari ai Batalionului de  Geniu “Codru” sunt implicaţi în lucrări de deszăpezire pe traseul Orhei-Rezina.

De notat că în toate unităţile militare ale Armatei Naţionale sînt formate echipe mobile, dotate cu tehnică specială, pregătite să intervină pentru acordarea ajutorului necesară.



Pentru informaţii contactaţi:
Locotenent – colonel Diana GRĂDINARU, Şef Serviciul Relaţii Publice,
Tel: +373 22 252090, +373 079704708

Abonaţi-vă la noutăţile Ministerului Apărării pe www.army.md
Vizitaţi-ne pe YouTube, Facebook, Flickr şi Twitter

YouTube: http://www.youtube.com/mdnationalarmy
Facebook: http://www.facebook.com/MDAarmy?sk=info#!/MDAarmy?sk=wall
Flickr: http://www.flickr.com/photos/army_md/
Twitter: http://twitter.com/#!/MD_NationalArmy




vineri, 14 decembrie 2012

R.Moldova a semnat Acordul de participare la misiunile UE de gestionare a crizelor

Chişinău, 14 dec - Corespondentul Agerpres, Cornel Ciobanu, transmite: Republica Moldova a semnat joi, la Bruxelles, Acordul-cadru de participare a Republicii Moldova la misiunile UE de gestionare a crizelor. Documentul a fost semnat de premierul moldovean, Vlad Filat, şi Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Catherine Ashton.

În urma semnării acestui acord, Republica Moldova contribui la asigurarea securităţii regionale şi internaţionale şi va participa la politica externă şi de securitate a Uniunii Europene, a declarat vineri, la Chişinău, Vlad Filat în cadrul unei conferinţe de presă.

Totodată, el a anunţat că a prezentat joi şi primul raport de implementare a celei de-a doua faze a planului de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize, iar prima misiune de evaluare va veni la Chişinău în luna februarie. Vlad Filat a declarat că Republica Moldova are drept scop îndeplinirea tuturor condiţiilor pentru liberalizarea vizelor până la summitul Parteneriatului Estic care se va desfăşura în luna noiembrie a anului viitor, după care vor urma procedurile interne din cadrul comunităţii europene.

De asemenea, Chişinăul speră că în cadrul summitului va fi semnat şi Acordul de asociere, pe care îl negociază din ianuarie 2010, precum şi Acordul de comerţ liber, ca parte a Acordului de asociere.

sâmbătă, 1 decembrie 2012

Un tricolor de 300 de metri la Chişinău, de Ziua Naţională a României


Chişinău, 1 dec - Corespondentul Agerpres, Cornel Ciobanu, transmite: Un tricolor cu lungimea de 300 de metri şi lăţimea de aproximativ 4,5 metri a fost desfăşurat sâmbătă în Piaţa Marii Adunări Naţionale din centrul Chişinăului, pentru a marca astfel Ziua Naţională a României. Evenimentul a fost organizat de Platforma Civică 'Acţiunea 2012'.

La manifestaţie au participat câteva sute de persoane care au întins de-a lungul Pieţei tricolorul imens, de o dimensiune record pentru Republica Moldova. 'Este un eveniment simbolic şi am dorit să atingem un semirecord, deoarece acesta este cel mai mare tricolor desfăşurat vreodată în Basarabia', a declarat pentru Agerpres reprezentantul Acţiunii 2012, Ştefan Pleşca. Potrivit acestuia, steagul va fi folosit la manifestările viitoare, în special la 27 martie 2013, când se vor împlini 95 de ani de la Unirea Basarabiei cu România.

'Am decis să elogiem tricolorul, deoarece este un simbol deosebit pentru toţi românii, inclusiv cei din Basarabia, în special în această zi, când marcăm 94 de ani de la Marea Unire', potrivit Anei-Maria Pancu, o participantă la acţiune.

Sâmbătă şi organizaţia de tineret a Partidului Liberal a consemnat Ziua Naţională a României, împărţind panglici tricolore în centrul Chişinăului. 'Cei care poartă aceste panglici arată ataşamentul faţă de valorile româneşti, or acestea sunt salvarea noastră şi drumul nostru în marea familie europeană', potrivit lui Ion Bargan, vicepreşedintele organizaţiei.

Sâmbătă la Chişinău se dă startul sărbătorilor de iarnă, primăria va inaugura Pomul de Crăciun, iar tinerii liberali intenţionează să organizeze o 'Hora Unirii' în jurul bradului.

miercuri, 7 noiembrie 2012

El Pais: Transnistria - ultimul ostatic al războiului rece în Europa

Madrid, 6 nov /Agerpres/ - Moscova şi Bruxellesul concurează pentru a atrage Republica Moldova în zona respectivă de influenţă, şi de acest rezultat depinde destinul Transnistriei, un teritoriu prins în războiul rece - începe o cronică publicată marţi de cotidianul El Pais în ediţia digitală, în urma unor cercetări făcute la Chişinău şi Tiraspol.

Se împuţinează speranţele de a rezolva conflictul teritorial lăsat moştenire de fosta URSS în Transnistria, pe malul stâng al Nistrului. Regiunea, considerată parte a Republicii Moldova de către comunitatea internaţională, inclusiv Rusia, şi-a proclamat independenţa în 1990 şi de 22 de ani este prinsă într-un război rece învechit, rămasă ostatic în lupta dintre două proiecte strategice în Europa, arată cotidianul spaniol menţionat. Moscova şi Bruxellesul concurează pentru a atrage Republica Moldova în sfera de influenţă corespunzătoare, iar de acest rezultat depinde destinul Transnistriei, care a fost vreme de secole tărâm al cazacilor, şi câmp de bătălie pentru trei imperii, aminteşte El Pais.

De la Chişinău la Tiraspol sunt 87 de kilometri, însă distanţa, parcursă de mulţi în fiecare zi, separă două lumi şi două istorii, comentează ziarul spaniol. Acesta consemnează cum Chişinăul se orientează către Bruxelles, iar Tiraspolul a făcut-o către Moscova în vremurile încăpăţânatului şi autoritarului lider de peste două decenii, Igor Smirnov. Rusia oferă Republicii Moldova gaze naturale la preţuri bune, atâta vreme cât aceasta din urmă acceptă un loc alături de ţări precum Kazahstan şi Belarus în cadrul uniunii vamale a Comunităţii statelor independente. UE oferă o perspectivă reală de integrare, după un tratat de asociere şi o zonă de liber comerţ, în 2013.

Evgheni Şevciuc a fost ales preşedinte al Transnistriei la sfârşitul anului 2011 şi a adus o schimbare de generaţii, odată cu dezgheţul în cadrul unui conflict îngheţat din 1992, când generalul rus Aleksandr Lebed a împiedicat Republica Moldova să-i supună pe secesionişti cu ajutorul armelor. De atunci, OSCE supraveghează zona de securitate de pe cele două maluri, cu ajutorul observatorilor ucraineni şi însărcinaţilor militari pentru pace, care sunt ruşi, moldoveni şi locuitori din Transnistria. De asemenea, mai aminteşte El Pais, Rusia are o grupare militară formată din resturile armatei a 14-a, aproximativ o mie de soldaţi care se ocupau de vechile depozite de muniţii ale URSS. În ciuda angajamentelor faţă de OSCE, Moscova a întrerupt retragerea acestor muniţii.

Şevciuc a început o politică a paşilor mici faţă de Chişinău, şi a mers chiar la sanctuarul ortodox de pe Muntele Athos din Grecia, pentru a se ruga alături de şeful executivului RMoldova, Vlad Filat. Însă când apropierea a devenit evidentă, Tiraspolul a început să dea înapoi, invocând motive legate de faptul că Republica Moldova nu răspunsese la mişcările de deschidere. Transnistria nu are frontieră cu Rusia, iar liniile de comunicare aeriene sunt blocate, astfel că militarii ruşi trebuie să se deplaseze prin teritoriul vecin al Ucrainei. În urmă cu puţin timp au ajuns pe acolo 20 de camioane noi, iar anterior, fostul ministru rus al apărării, Anatoli Serdiukov, venise şi plecase prin Odessa, fără să treacă prin Chişinău. Republica Moldova s-a plâns discret Kievului, după cum afirmă surse guvernamentale potrivit cărora Rusia a trimis în regiune lansatoare de grenade, aparate cu vedere nocturnă sau arme pentru lunetişti, pe lângă faptul că a organizat exerciţii de debarcare pe Nistru. 'Pentru a depăşi acest conflict, zona trebuie demilitarizată, şi nu modernizate rămăşiţele armatei a 14-a, care în mod logic ar trebui să se retragă', citează El Pais din spusele ministrului de externe de la Chişinău, Iurie Leancă.

Autorităţile de la Tiraspol recunosc că se lucrează la renovarea aeroportului local. Republica Moldova a dorit ca aerodromul să nu mai funcţioneze încă de la începutul anilor 90, cu motivul că secesioniştii împiedicau serviciile vamale şi grănicerii moldoveni să 'controleze decolarea, aterizarea şi încărcarea avioanelor militare ruse', după cum a explicat un purtător de cuvânt al MAE din RMoldova. Şevciuc susţine că vor fi reluate zborurile, iar moldovenii au avertizat asupra faptului că aeroportul nu va funcţiona decât sub controlul Republicii Moldova.

Şoimii politicii externe ruse văd Transnistria drept un bastion de apărare împotriva avansului NATO în Europa - însă pare un element de SF ca aceste meleaguri să poată adăposti rachete ruseşti, în semn de ripostă pentru desfăşurarea elementelor scutului antirachetă al SUA în România, apreciază El Pais. Cu toate acestea, Aleksandr Gutsul, din cadrul ministerului afacerilor interne din Transnistria, aminteşte că fosta URSS a poziţionat un grup de rachete cu rază mijlocie de acţiune în Bender, fortăreaţă construită de turci pe Nistru în secolul 16. 'Rachetele, care au fost instalate începând cu 1962, erau îndreptate către Europa Occidentală şi Turcia, şi de aceea fortăreaţa a fost puţin studiată de arheologi', susţine el.

Moscova nu vrea ca Republica Moldova să obţină Transnistria pe nimic, astfel că, în loc să sublinieze ceea ce uneşte regiunile, reprezentanţii ruşi caută ceea ce le diferenţiază, arată El Pais. Ţărmul drept al râului face parte din fosta Basarabie românească, pe care fosta URSS a ocupat-o în virtutea pactului germano-sovietic din 1939, în vreme ce ţărmul stâng a fost cucerit de ruşi în secolul 18, iar în 1924 s-a transformat într-o regiune autonomă subordonată Ucrainei sovietice, până ce, în 1940, Stalin a alipit-o Basarabiei pentru a forma Moldova sovietică. Transnistria industrială şi Basarabia agricolă au rămas unite până la perestroika, iar atunci moldovenii, în căutarea propriilor rădăcini, şi-au proclamat independenţa faţă de URSS, au pus din nou în funcţiune alfabetul latin, în locul celui chirilic, şi au dorit unirea cu România, consemnează El Pais. Transnistria, cu o populaţie majoritară slavă, rusă şi ucraineană, a reacţionat proclamându-şi propria independenţă în 1990.

Patimile şi intoleranţa de pe cele două ţărmuri s-au liniştit în timp. În Transnistria se ştie că 'limba moldovenească' predată cu caractere chirilice este de fapt româna, iar în Republica Moldova se vorbeşte ruseşte pe stradă, limba rusă se foloseşte în media şi există sute de şcoli unde este predată obligatoriu pentru emigranţii care pleacă în est, mai scrie cotidianul spaniol. Prin Constituţie, Republica Moldova este o ţară neutră, în care partizanii ideii unioniste proromâneşti nu trec de 10%, şi cu o elită care aspiră să aibă un stat propriu în UE, apreciază El Pais, care aminteşte de asemenea că, deşi tratatul dintre Chişinău şi Bucureşti este în proces de ratificare, Moscova insistă asupra faptului că 'expansionismul' românesc ameninţă Republica Moldova şi inclusiv Ucraina. Iar cu prezenţa militară din Transnistria, Moscova vrea să se asigure că Republica Moldova nu va fugi către România şi NATO, după incorporarea teritoriului secesionist.

Apărătorii orientării proruse se tem ca Şevciuc, din lipsă de experienţă sau chiar din convingere, să nu avanseze ireversibil către uniunea cu Republica Moldova. Analistul Andrei Safonov a declarat pentru El Pais că 'politica paşilor mici a preşedintelui s-a tradus în concesii unilaterale şi îngreunează reuşita unei independenţe reale. Cel mai bine este să renunţe la această cale schimbată şi să se îngheţe din nou conflictul'. Lipsa unei frontiere cu Rusia îngreunează în practică orientarea prorusă sprijinită de diferite referendumuri locale, dintre care ultimul a avut loc în 2006. În ciuda poziţiei oficiale a Moscovei, în favoarea integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, funcţionari ruşi de nivel înalt au început să ia deja în consideraţie recunoaşterea Transnistriei drept stat, dacă Republica Moldova renunţă la neutralitate. Iar astfel de situaţii au precedente, notează El Pais: Rusia susţinea că respectă integritatea teritorială a Georgiei până ce a ajuns să recunoască drept state teritoriile secesioniste Osetia de Sud şi Abhazia, după ce Occidentul a recunoscut Kosovo, iar trupele ruse s-au înfruntat cu cele georgiene în august 2008.

Cu Şevciuc la preşedinţie, organizaţiile neguvernamentale europene au mai multă libertate să acţioneze în Transnistria, astfel că UE a sporit finanţarea măsurilor asociate cu dovezi de încredere pe cele două maluri, de la 12 milioane de euro în 2012, la 28 de milioane de euro pentru 2013. De cealaltă parte, Rusia completează micile pensii locale şi nu cere Tiraspolului bani pentru gaze - în valoare de 3,6 miliarde de dolari în fiecare an. Bruxellesul şi Moscova asigură supravieţuirea, însă nu şi dezvoltarea în regiune, iar locuitorii aşteptau o îmbunătăţire a situaţiei economice, care nu a avut loc. Emigraţia a crescut într-atât, aminteşte El Pais, încât sunt greu de găsit lucrători pentru industria locală. În schimb, în regiune au apărut mai mulţi actori internaţionali, printre care funcţionari ai serviciilor de informaţii militare din Rusia şi reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale occidentale, specializate pe societatea civilă. Surse de la Tiraspol au dat chiar asigurări pentru cotidianul spaniol că s-a inaugurat un centru de informaţii american şi va fi deschis un altul, european. În administraţie au apărut consilieri ruşi, iar negociatorii din regiune, inclusiv şefa departamentului afacerilor externe, Nina Ştanski, şi-au modificat poziţiile după ce s-au consultat cu ruşii, potrivit altor surse.

Dacă în Transnistria conflictul este din nou îngheţat, rămâne de văzut cui îi foloseşte această hibernare, apreciază El Pais. Gazprom, care deţine monopolul asupra gazului rusesc, controlează compania distribuitoare de gaze din Republica Moldova, precum şi gazoductele de tranzit. Drept 'dovadă' că recunoaşte integritatea teritorială a acestei ţări, Rusia vrea să ceară bani Chişinăului pentru gazul furnizat Transnistriei, unde marii consumatori şi datornici sunt centrala de electricitate şi fabrica de metalurgie, care aparţin ruşilor. 'Suntem mici, dar nu proşti', susţine ministrul Leancă, cu a cărui declaraţie se şi încheie analiza El Pais.

miercuri, 24 octombrie 2012

(Corespondenţă) Manifestaţii organizate de Ambasada României la Chişinău cu ocazia Zilei Armatei Române

Chişinău, 24 oct /Agerpres/ - Ambasada României la Chişinău organizează în aceste zile mai multe manifestaţii în Republica Moldova dedicate Zilei Armatei Române, sărbătorită în data de 25 octombrie.

Marţi, la cimitirul ostaşilor români de la Ţiganca, raionul Cantemir (sud) şi la Parcela de Onoare a ostaşilor români de la Cania au avut loc activităţi de comemorare a eroilor români căzuţi pe câmpurile de luptă. La manifestaţii au participat Marius Gabriel Lazurca, ambasadorul României în Republica Moldova, colonel Danicu Tănasă, ataşatul apărării, reprezentanţi ai Consulatului General al României de la Cahul, un sobor de preoţi de la Mitropolia Basarabiei. În cadrul acesteia a fost oficiată o slujbă religioasă şi au fost depuse flori şi coroane la mormintele eroilor, potrivit unui comunicat al Ambasadei.

Miercuri, la Chişinău, va avea loc o întâlnire cu veteranii Armatei Române, iar joi va fi oficiată slujbă religioasă, precum şi depuneri de flori şi coroane la cimitirul ostaşilor din Chişinău.

marți, 16 octombrie 2012

Moscova este gata să recunoască Transnistria: Chişinăul îşi întăreşte cooperarea cu NATO /presa rusă/

Moscova, 16 oct /Agerpres/ - Autorităţile de la Chişinău intenţionează să aducă trupe ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord /NATO/ la o bază din localitatea Bulboaca, afirmă aşa-zisul ministru al securităţii din regiunea separatistă transnistreană, Vladislav Finaghin. Potrivit acestuia, în ultima jumătate de an Chişinăul 'îşi întăreşte în mod activ componenta militară, cu ajutorul SUA şi al României', intenţionând să o consolideze cu ajutorul Constituţiei. La rândul său, puterea de la Chişinău este de părere că Moscova împinge ea însăşi Republica Moldova în NATO, folosind în relaţiile cu ea metode de presiune şi şantaj. Asemenea concluzii au fost trase după ce negociatorul din partea Rusiei pentru reglementarea transnistreană, Serghei Gubarev, a vorbit despre o posibilă recunoaştere a Transnistriei de către Moscova.

'Potrivit informaţiilor pe care le deţinem, alianţa aflată la guvernare la Chişinău încearcă să iniţieze amendamente la Constituţie, care să permită găzduirea de baze militare străine pe teritoriul republicii', a declarat Finaghin. Este clar că nu este vorba de o bază militară rusească: autorităţile Republicii Moldova insistă demult asupra retragerii din Transnistria a Grupului Operativ al Forţelor Ruseşti, cu tot cu contingent de pacificare. O nouă declaraţie în acest sens a fost făcută recent de ministrul de externe al Republicii Moldova, Iurie Leancă, precizează cotidianul Nezavisimaia Gazeta.

Finaghin şi-a exprimat convingerea că autorii amendamentelor au în vedere o bază NATO. Potrivit 'oficialului' transnistrean, 'în ultima jumătate de an Chişinăul, cu ajutorul SUA şi al României, îşi întăreşte în mod activ componenta militară: specialişti din aceste ţări instruiesc unităţi speciale din cadrul Ministerului de Interne şi al Serviciului de Informaţii şi de Securitate al Republicii Moldova'. Finaghin a declarat pentru Nezavisimaia Gazeta că tocmai această tendinţă a determinat recenta declaraţie a negociatorului rus pentru problema transnistreană, Serghei Gubarev.

'În cazul în care Republica Moldova îşi va pierde suveranitatea sau neutralitatea, Federaţia Rusă va reveni asupra problemei privind dreptul Transnistriei la independenţă', a declarat Gubarev la sfârşitul săptămânii trecute, după cum aminteşte cotidianul rus. În opinia lui Gubarev, planul definitiv de reglementare transnistreană ar trebui să fie elaborat de părţile aflate în conflict, în baza unui compromis.

'Scopul negocierilor este de a construi viitoarea coexistenţă dintre Tiraspol şi Chişinău. În ce formă, după ce model - ar urma să decidă cele două părţi. Cheia de la problema transnistreană se află nu la Moscova, nu la Kiev, nu la Viena, nu la Bruxelles, nu la Washington, ci la Chişinău şi Tiraspol', a subliniat Gubarev. Potrivit emisarului rus, actuala situaţie din procesul de negocieri corespunde poziţiilor de la mijlocul anilor 1990. 'Cu toate acestea, consider că este necesar să fie găsită o ieşire din această situaţie, o ieşire care să mulţumească ambele părţi. Dacă o asemenea ieşire nu va fi găsită, vom trece la analizarea planului B', a declarat diplomatul rus.

La Chişinău, declaraţia lui Gubarev a fost interpretată drept 'şantaj şi încercare de a face presiuni asupra Chişinăului'. 'Este vorba despre îngrijorarea Moscovei în privinţa NATO, însă tocmai asemenea declaraţii venite din partea unor oficialităţi din Rusia determină Chişinăul să analizeze şi mai atent relaţiile sale cu NATO, să caute o umbrelă de securitate sigură', a explicat pentru ziarul rus analistul Anatol Ţăranu.

În opinia lui Ţăranu, are loc o ''rogonizare' a relaţiilor ruso-moldoveneşti'. 'La vremea sa, numirea lui Dmitri Rogozin drept reprezentant special al preşedintelui Rusiei pentru Transnistria a fost văzută la Chişinău drept un refuz al Moscovei de a conlucra spre o reglementare deplină a conflictului transnistrean. Declaraţia lui Gubarev nu face decât să confirme acest lucru. După toate probabilităţile, Kremlinul intenţionează să îngheţe procesul de reglementare până la vremuri mai bune', a estimat politologul, fost ambasador al Republicii Moldova în Rusia. De altfel, potrivit lui Ţăranu, 'Moscova continuă să facă uz de presiuni nu doar în relaţiile cu Chişinăul, ci şi cu Tiraspolul'.

După părerea directorului Institutului European de Studii Politice de la Chişinău, Viorel Cibotaru, declaraţia lui Gubarev are legătură cu planurile Kremlinului privind înfiinţarea Uniunii Eurasiatice. 'Moscova încearcă să influenţeze asemenea jucători precum Republica Moldova şi Ucraina, impunând practic alternativa eurasiatică vectorului european. În realitate, o astfel de perspectivă precum pierderea de către Republica Moldova a suveranităţii sau neutralităţii sale nu există. Este evident şantajul şi populismul şovin al Moscovei. În afară de aceasta, este evidentă presiunea exercitată /de Moscova/ asupra Transnistriei şi liderului acesteia Evgheni Şevciuk, care până acum a reuşit să găsească un limbaj comun cu liderii de la Chişinău. Declaraţiile privind posibila recunoaştere de către Rusia a independenţei Transnistriei reduc aceste contacte la zero', a conchis expertul.

duminică, 14 octombrie 2012

Rusia va recunoaşte independenţa Transnistriei, dacă R.Moldova va pierde suveranitatea -diplomat rus


MOSCOVA (MEDIAFAX) - Rusia ar putea recunoaşte independenţa Transnistriei dacă Republica Moldova îşi va pierde suveranitatea sau neutralitatea, afirmă un diplomat rus, citat de pagina online a agenţiei RIA Novosti.
Republica Moldova şi Transnistria nu şi-au mai nuanţat poziţiile de la jumătatea anilor 1990, dar este necesar un compromis pentru depăşirea actualului impas, afirmă Serghei Gubarev, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Rusiei.
"Dacă nu se va găsi nicio soluţie, este timpul să analizăm un Plan B", a declarat Gubarev în cursul unei conferinţe organizată în capitala regiunii separatiste Transnistria, Tiraspol.

luni, 17 septembrie 2012

Peste 10.000 de persoane au solicitat la Chişinău unirea Republicii Moldova cu România


Chişinău, 16 sep /Agerpres/ - Peste 10.000 de persoane au solicitat duminică pe străzile din Chişinău unirea Republicii Moldova cu România, informează Platforma Civică Acţiunea 2012 într-un comunicat transmis Agenţiei naţionale de presă Agerpres.

Potrivit comunicatului, cea mai amplă manifestaţie unionistă publică din ultimii ani s-a desfăşurat în ciuda încercărilor unor formaţiuni pro-ruse şi a unor lideri politici de a împiedica prin mijloace de intimidare şi de presiune exprimarea liberă a voinţei populare.

Forţele de ordine nu au permis, iniţial, accesul în scuarul Academiei de Ştiinţe a Moldovei, locul de întâlnire al unioniştilor, percheziţionând toate persoanele care doreau să participe la manifestaţie şi interzicând tinerilor să ia parte la eveniment.

De asemenea, mai multe autocare din raioanele republicii, care transportau unionişti spre Chişinău, au fost blocate în repetate rânduri pe traseu. La presiunea celor deja strânşi în scuar şi care scandau împotriva acestor abuzuri, autocarelor le-a fost permis accesul în oraş, dar cu o întârziere de o oră, unioniştii fiind nevoiţi să se alăture pe parcurs coloanei de manifestanţi.''


marți, 4 septembrie 2012

CE ESTE GAGAUZ YERI?

Başcanul (guvernatorul) autonomiei găgăuze din sudul Republicii Moldova (Gagauz Yeri), Mihail Formuzal, a ameninţat, din nou, că regiunea ar putea ieşi din componenţa acesteia, deoarece autorităţile de la Chişinău ar susţine tacit unirea Republicii Moldova cu România. Gagauzia este o Unitate Teritorial Administrativă Autonomă în sudul Republicii Moldova, locuită preponderent de găgăuzi şi bulgari. În aprilie 1994 a obţinut statutul de autonomie lărgită în cadrul RM. Başcanul Gagauziei, Mihail Formuzal, care este şi membru al Guvernului Filat, s-a pronunţat clar, de mai multe ori, în favoarea federalizării Republicii Moldova şi a sugerat posibilitatea ca Gagauzia să devină independentă în cazul în care statutul juridic al Moldovei va fi schimbat. Găgăuzii sînt urmaşii turcilor selgiucizi stabiliţi în Dobrogea, împreună cu pecenegii, tribul Uz (Oguz) şi cumanii (Kipchak), poporul care l-a urmat în Anatolia pe sultanul Izzeddin Keykavus II (1236-1276). Mai exact, un clan de turci, Oghuz, a migrat către Balcani în timpul conflictelor inter-tribale. Acest clan s-a convertit de la Islam la Creştinismul Ortodox, după ce s-a stabilit în Bulgaria, şi a fost numit turc - găgăuz. Un grup mare de găgăuzi a părăsit, mai tîrziu, Bulgaria şi s-a stabilit în sudul Basarabiei împreună cu un grup de etnici bulgari. Naţionalismul găgăuz a început ca o mişcare intelectuală, în anii 1980. Mişcarea devine mai puternică la sfîrşitul deceniului, cînd Uniunea Sovietică a demarat perestroika. În 1988 activişti din intelectualitatea locală, uniţi cu alte minorităţi etnice, creează o mişcare cunoscută sub numele de „Poporul Găgăuziei”. Un an mai tîrziu, a avut loc prima adunare a acestei mişcări în care a fost adoptată o rezoluţie care cerea crearea unui teritoriu autonom în sudul Moldovei, cu capitala la Comrat . Mişcarea naţională găgăuză s-a intensificat atunci cînd limba româna a devenit limbă oficială a Republicii Moldova, în august 1989, înlocuind rusa. Găgăuzii au fost îngrijoraţi şi în cazul în care Moldova s-ar fi reunit cu România, aşa cum părea foarte probabilă în acel moment. În august 1990 Comrat s-a declarat republică autonomă, dar guvernul Republicii Moldova a anulat declaraţia ca fiind neconstituţională. În decembrie 1990 mişcarea separatistă Gagauz Halkı („poporul găgăuz”), cu sprijinul tacit al autorităţilor centrale din Moscova, proclamă în raioanele Comrat, Ceadîr-Lunga şi Vulcăneşti ale RSS Moldoveneşti aşa-numita Republica Găgăuză. În decembrie 1994 Parlamentul de la Chişinău, dominat de agrarieni a recunoscut autonomia teritorială a găgăuzilor. În anul 1995 hotarele noii regiuni autonome au fost stabilite în urma unui referendum zonal. Suprafaţa regiunii autonome este de 1.830 km². Regiunea este divizată în trei districte administrative (dolai): Comrat, Ciadîr-Lunga şi Vulcăneşti. Conform recensămîntului din anul 2004, populaţia era de 155.587 locuitori (găgăuzi 82,6%, români/moldoveni 4,6%, ucraineni 3,0%, ruşi 3,7%, bulgari 5,1%, alte naţionalităţi 1%). Centrul administrativ al regiunii este oraşul Comrat (25.000 de locuitori). Limbile oficiale sînt găgăuza, româna, vorbită în dialect moldovenesc, şi rusa. Adunarea Populară a Găgăuziei se compune din 35 de deputaţi aleşi pentru un mandat de 4 ani, iar Başkanul, Guvernatorul Găgăuziei exercită conducerea activităţii autorităţilor administraţiei.

R.Moldova: Autonomia găgăuză ameninţă cu scindarea, acuzând Chişinăul că ar susţine unirea cu România

Chişinău, 4 sep /Agerpres/ - Başcanul (guvernatorul) autonomiei găgăuze din sudul Republicii Moldova (Gagauz Yeri), Mihail Formuzal, a ameninţat că regiunea ar putea ieşi din componenţa acesteia, deoarece autorităţile de la Chişinău ar susţine tacit unirea Republicii Moldova cu România. 'Eu nu înţeleg de ce elitei politice moldoveneşti îi este ruşine de statalitatea Republicii Moldova. Lor ce, le este ruşine pentru că sunt moldoveni? Le este ruşine că locuiesc în Moldova?', a declarat Formuzal în cadrul unui congres al unei influente organizaţii din regiune 'Găgăuzia Unită', referindu-se la intenţia unui grup de iniţiativă de a organiza un amplu marş prounionist (cu România), la 16 septembrie la Chişinău. El a lăsat să se înţeleagă că autorităţile de la Chişinău ar trebui să interzică desfăşurarea manifestaţiei. 'Autorităţile doresc lichidarea statului lor? În acest caz, ar trebui să cunoască că Găgăuzia are dreptul la politică externă proprie', a declarat Formuzal, citat de portalul din regiune www.gagauzinfo.md. Unitatea Teritorial Autonomă Gagauz Yeri (Găgăuzia) are o populaţie de circa 155.000 persoane (aproximativ 4% din populaţia R.Moldova fără regiunea transnistreană), dintre care peste 80% găgăuzi (populaţie ortodoxă, de origine turcă). Găgăuzia are propriul guvern (Comitetul Executiv) şi parlament (Adunarea Populară). În regiune se vorbesc trei limbi oficiale - în primul rând rusa, găgăuza şi mai puţin româna. Mai multe cercuri influente din regiune încearcă permanent să obţină o autonomie mai mare faţă de guvernul de la Chişinău sau chiar independenţa acesteia. Majoritatea covârşitoare a populaţiei din regiune se pronunţă şi pentru relaţii mai strânse cu Rusia şi chiar aderarea la uniunea vamală Rusia-Belarus-Kazahstan, ceea ce vine în contradicţie cu vectorul de politică externă al Chişinăului, care îşi doreşte aderarea la UE. Disensiunile dintre Comrat (capitala autonomiei) şi Chişinău devin şi mai sensibile în timpul campaniilor electorale, iar duminică în autonomie vor avea loc alegeri legislative. De asemenea, conducerea autonomiei, dar şi populaţia din regiune, se opun vehement studierii limbii române şi a istoriei românilor în şcoli. Declaraţiile lui Formuzal vin şi în contextul în care mai multe acţiuni prounioniste organizate de Acţiunea 2012 (formată din mai multe ONG-uri la 200 de ani de la anexarea Basarabiei de către Imperiul Rus) a organizat marşuri prounioniste în mai multe localităţi, o parte din care s-au încheiat cu altercaţii cu reprezentanţii unor organizaţii şi partide de stânga. O amplă manifestaţie a fost anunţată şi pentru 16 septembrie la Chişinău. Unele partide au cerut interzicerea acesteia pentru a evita 'vărsări de sânge'.

marți, 31 iulie 2012

În Transnistria ar putea apărea o bază militară rusă pentru a proteja regiunea de 'pericolul românesc'

Moscova, 31 iul /Agerpres/ - Tiraspolul vrea să înlocuiască misiunea de pacificare de pe Nistru cu o nouă bază militară rusească, căutând astfel să se pună la adăpost de 'pericolul românesc', scrie marţi cotidianul moscovit Nezavisimaia Gazeta, citând surse apropiate liderului transnistrean Evgheni Şevciuk, potrivit cărora această perspectivă a fost discutată în timpul vizitei efectuate recent în regiune de către ministrul rus adjunct al afacerilor externe, Grigori Karasin. Deschiderea unei noi baze militare ruseşti ar ajuta Tiraspolul să facă faţă 'pericolului românesc'care ca creşte odată cu revenirea preşedintelui suspendat al român Traian Băsescu în fotoliul prezidenţial, consideră aşa-numitul ministru transnistrean al apărării, Vladislav Finaghin. 'Acest pericol a devenit o realitate după aderarea României la NATO şi la Uniunea Europeană. Iar în ultima perioadă acesta s-a amplificat, la fel ca apelurile de unire a Republicii Moldova cu România. În contextul în care o serie de lideri de la Chişinău sunt cetăţeni români, aceste apeluri nu par zadarnice. Mai ales că unirea, şi încă împreună cu Transnistria, constituie scopul preşedintelui Băsescu', a explicat Finaghin. 'Înţelegând seriozitatea situaţiei, facem tot posibilul ca prezenţa trupelor de pacificare să crească', a adăugat el. Potrivit surselor apropiate liderului transnistrean, Tiraspolul a propus Rusiei să-şi desfăşoare o bază militară în autoproclamata republică şi să folosească aerodromul fostei armate a 14-a. În schimb, autorităţile regiunii cer Rusiei sprijin financiar pentru crearea unui sistem puternic de securitate. Anterior, perpectivele unei baze militare ruseşti în Transnistria au fost discutate de Şevciuk şi vicepremierul rus Dmitri Rogozin. Preşedintele comisiei pentru relaţii externe din Consiliul suprem transnistrean, Dmitri Soin, a confirmat că Tiraspolul şi Moscova discută acest subiect. 'Am auzit de această iniţiativă. Ea este de actualitate, ţinând cont de poziţia activă a României în regiune. Băsescu este un lider carismatic, cunoscut prin afirmaţii şi decizii ieşite din comun, inclusiv în ceea ce priveşte Republica Moldova. Recent el a spus că Transnistria a obţinut dreptul de a adera la Uniunea Europeană împreună cu Republica Moldova. Rămânând preşedinte, el va continua linia înghiţirii ei treptate. Trebuie să ne pregătim pentru aşa ceva şi nu atât Transnistria, cât Rusia trebuie să se pregătească: Moscova şi Bucureştiul se vor lupta pentru dreptul de a influenţa asupra procesului în Republica Moldova. Chişinăul va fi de partea Bucureştiului', a spus Soin. Nezavisimaia Gazeta aminteşte că viceministrul rus de externe Karasin a efectuat, săptămâna trecută, o vizită în Republica Moldova, unde s-a întâlnit cu preşedinte Nicolae Timofti, care i-a spus direct reprezentantului puterii ruse: timpul vostru a expirat, iar forţele de pacificare din zona de securitate şi-au îndeplinit misiunea şi trebuie să fie înlocuite cu o misiune civilă sub mandat internaţional. Poziţia oficială a Chişinăului este susţinută şi de SUA şi Uniunea Europeană, care au statut de observatori la negocierile oficiale privind soluţionarea conflictului transnistrean.

joi, 26 ianuarie 2012

Bilet de tren spre Bucureşti pentru ambasadorul român, în cadrul unui nou protest la Chişinău


CHIŞINĂU (MEDIAFAX) - Un grup de tineri ai Ligii Tineretului Rus s-a reunit în faţa ambasadei României la Chişinău, aducând un bilet de tren spre Bucureşti pentru ambasadorul român, căruia i-au cerut să plece din R.Moldova, în semn de protest faţă de incidentul de la vama Galaţi, relatează PRO TV Chişinău.
Tinerii ruşi i-au solicitat diplomatului român să-şi ceară scuze pentru incidentul care a avut loc la postul vamal Giurgiuleşti-Galaţi, unde un poliţist de frontieră român a rănit un moldovean.
"Rugăm să i se transmită domnului ambasador că astăzi, la ora 17.40 are bilet spre Bucureşti", afirmă un manifestant la megafon.
În timp ce Liga Tineretului Rus protesta, mai mulţi tineri cu fulare şi drapele tricolore au cântat imnul de stat şi au scandat lozinci de susţinere a statului român. Tinerii spun că s-au adunat benevol şi nu aparţin vreunei organizaţii.
În urmă cu zece zile, la punctul vamal Giurgiuleşti-Galaţi, un poliţist de frontieră român a rănit un tânăr din Cahul care trecea cu maşina plină cu ţigări. Poliţistul a tras întrucât acesta nu ar fi vrut să oprească. Cu două săptămâni înainte, un militar rus din cadrul forţei de menţinere a păcii a ucis un tânăr la punctul de frontieră Vadul lui Vodă.