Se împuţinează speranţele de a rezolva conflictul teritorial lăsat moştenire de fosta URSS în Transnistria, pe malul stâng al Nistrului. Regiunea, considerată parte a Republicii Moldova de către comunitatea internaţională, inclusiv Rusia, şi-a proclamat independenţa în 1990 şi de 22 de ani este prinsă într-un război rece învechit, rămasă ostatic în lupta dintre două proiecte strategice în Europa, arată cotidianul spaniol menţionat. Moscova şi Bruxellesul concurează pentru a atrage Republica Moldova în sfera de influenţă corespunzătoare, iar de acest rezultat depinde destinul Transnistriei, care a fost vreme de secole tărâm al cazacilor, şi câmp de bătălie pentru trei imperii, aminteşte El Pais.
De la Chişinău la Tiraspol sunt 87 de kilometri, însă distanţa, parcursă de mulţi în fiecare zi, separă două lumi şi două istorii, comentează ziarul spaniol. Acesta consemnează cum Chişinăul se orientează către Bruxelles, iar Tiraspolul a făcut-o către Moscova în vremurile încăpăţânatului şi autoritarului lider de peste două decenii, Igor Smirnov. Rusia oferă Republicii Moldova gaze naturale la preţuri bune, atâta vreme cât aceasta din urmă acceptă un loc alături de ţări precum Kazahstan şi Belarus în cadrul uniunii vamale a Comunităţii statelor independente. UE oferă o perspectivă reală de integrare, după un tratat de asociere şi o zonă de liber comerţ, în 2013.
Evgheni Şevciuc a fost ales preşedinte al Transnistriei la sfârşitul anului 2011 şi a adus o schimbare de generaţii, odată cu dezgheţul în cadrul unui conflict îngheţat din 1992, când generalul rus Aleksandr Lebed a împiedicat Republica Moldova să-i supună pe secesionişti cu ajutorul armelor. De atunci, OSCE supraveghează zona de securitate de pe cele două maluri, cu ajutorul observatorilor ucraineni şi însărcinaţilor militari pentru pace, care sunt ruşi, moldoveni şi locuitori din Transnistria. De asemenea, mai aminteşte El Pais, Rusia are o grupare militară formată din resturile armatei a 14-a, aproximativ o mie de soldaţi care se ocupau de vechile depozite de muniţii ale URSS. În ciuda angajamentelor faţă de OSCE, Moscova a întrerupt retragerea acestor muniţii.
Şevciuc a început o politică a paşilor mici faţă de Chişinău, şi a mers chiar la sanctuarul ortodox de pe Muntele Athos din Grecia, pentru a se ruga alături de şeful executivului RMoldova, Vlad Filat. Însă când apropierea a devenit evidentă, Tiraspolul a început să dea înapoi, invocând motive legate de faptul că Republica Moldova nu răspunsese la mişcările de deschidere. Transnistria nu are frontieră cu Rusia, iar liniile de comunicare aeriene sunt blocate, astfel că militarii ruşi trebuie să se deplaseze prin teritoriul vecin al Ucrainei. În urmă cu puţin timp au ajuns pe acolo 20 de camioane noi, iar anterior, fostul ministru rus al apărării, Anatoli Serdiukov, venise şi plecase prin Odessa, fără să treacă prin Chişinău. Republica Moldova s-a plâns discret Kievului, după cum afirmă surse guvernamentale potrivit cărora Rusia a trimis în regiune lansatoare de grenade, aparate cu vedere nocturnă sau arme pentru lunetişti, pe lângă faptul că a organizat exerciţii de debarcare pe Nistru. 'Pentru a depăşi acest conflict, zona trebuie demilitarizată, şi nu modernizate rămăşiţele armatei a 14-a, care în mod logic ar trebui să se retragă', citează El Pais din spusele ministrului de externe de la Chişinău, Iurie Leancă.
Autorităţile de la Tiraspol recunosc că se lucrează la renovarea aeroportului local. Republica Moldova a dorit ca aerodromul să nu mai funcţioneze încă de la începutul anilor 90, cu motivul că secesioniştii împiedicau serviciile vamale şi grănicerii moldoveni să 'controleze decolarea, aterizarea şi încărcarea avioanelor militare ruse', după cum a explicat un purtător de cuvânt al MAE din RMoldova. Şevciuc susţine că vor fi reluate zborurile, iar moldovenii au avertizat asupra faptului că aeroportul nu va funcţiona decât sub controlul Republicii Moldova.
Şoimii politicii externe ruse văd Transnistria drept un bastion de apărare împotriva avansului NATO în Europa - însă pare un element de SF ca aceste meleaguri să poată adăposti rachete ruseşti, în semn de ripostă pentru desfăşurarea elementelor scutului antirachetă al SUA în România, apreciază El Pais. Cu toate acestea, Aleksandr Gutsul, din cadrul ministerului afacerilor interne din Transnistria, aminteşte că fosta URSS a poziţionat un grup de rachete cu rază mijlocie de acţiune în Bender, fortăreaţă construită de turci pe Nistru în secolul 16. 'Rachetele, care au fost instalate începând cu 1962, erau îndreptate către Europa Occidentală şi Turcia, şi de aceea fortăreaţa a fost puţin studiată de arheologi', susţine el.
Moscova nu vrea ca Republica Moldova să obţină Transnistria pe nimic, astfel că, în loc să sublinieze ceea ce uneşte regiunile, reprezentanţii ruşi caută ceea ce le diferenţiază, arată El Pais. Ţărmul drept al râului face parte din fosta Basarabie românească, pe care fosta URSS a ocupat-o în virtutea pactului germano-sovietic din 1939, în vreme ce ţărmul stâng a fost cucerit de ruşi în secolul 18, iar în 1924 s-a transformat într-o regiune autonomă subordonată Ucrainei sovietice, până ce, în 1940, Stalin a alipit-o Basarabiei pentru a forma Moldova sovietică. Transnistria industrială şi Basarabia agricolă au rămas unite până la perestroika, iar atunci moldovenii, în căutarea propriilor rădăcini, şi-au proclamat independenţa faţă de URSS, au pus din nou în funcţiune alfabetul latin, în locul celui chirilic, şi au dorit unirea cu România, consemnează El Pais. Transnistria, cu o populaţie majoritară slavă, rusă şi ucraineană, a reacţionat proclamându-şi propria independenţă în 1990.
Patimile şi intoleranţa de pe cele două ţărmuri s-au liniştit în timp. În Transnistria se ştie că 'limba moldovenească' predată cu caractere chirilice este de fapt româna, iar în Republica Moldova se vorbeşte ruseşte pe stradă, limba rusă se foloseşte în media şi există sute de şcoli unde este predată obligatoriu pentru emigranţii care pleacă în est, mai scrie cotidianul spaniol. Prin Constituţie, Republica Moldova este o ţară neutră, în care partizanii ideii unioniste proromâneşti nu trec de 10%, şi cu o elită care aspiră să aibă un stat propriu în UE, apreciază El Pais, care aminteşte de asemenea că, deşi tratatul dintre Chişinău şi Bucureşti este în proces de ratificare, Moscova insistă asupra faptului că 'expansionismul' românesc ameninţă Republica Moldova şi inclusiv Ucraina. Iar cu prezenţa militară din Transnistria, Moscova vrea să se asigure că Republica Moldova nu va fugi către România şi NATO, după incorporarea teritoriului secesionist.
Apărătorii orientării proruse se tem ca Şevciuc, din lipsă de experienţă sau chiar din convingere, să nu avanseze ireversibil către uniunea cu Republica Moldova. Analistul Andrei Safonov a declarat pentru El Pais că 'politica paşilor mici a preşedintelui s-a tradus în concesii unilaterale şi îngreunează reuşita unei independenţe reale. Cel mai bine este să renunţe la această cale schimbată şi să se îngheţe din nou conflictul'. Lipsa unei frontiere cu Rusia îngreunează în practică orientarea prorusă sprijinită de diferite referendumuri locale, dintre care ultimul a avut loc în 2006. În ciuda poziţiei oficiale a Moscovei, în favoarea integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, funcţionari ruşi de nivel înalt au început să ia deja în consideraţie recunoaşterea Transnistriei drept stat, dacă Republica Moldova renunţă la neutralitate. Iar astfel de situaţii au precedente, notează El Pais: Rusia susţinea că respectă integritatea teritorială a Georgiei până ce a ajuns să recunoască drept state teritoriile secesioniste Osetia de Sud şi Abhazia, după ce Occidentul a recunoscut Kosovo, iar trupele ruse s-au înfruntat cu cele georgiene în august 2008.
Cu Şevciuc la preşedinţie, organizaţiile neguvernamentale europene au mai multă libertate să acţioneze în Transnistria, astfel că UE a sporit finanţarea măsurilor asociate cu dovezi de încredere pe cele două maluri, de la 12 milioane de euro în 2012, la 28 de milioane de euro pentru 2013. De cealaltă parte, Rusia completează micile pensii locale şi nu cere Tiraspolului bani pentru gaze - în valoare de 3,6 miliarde de dolari în fiecare an. Bruxellesul şi Moscova asigură supravieţuirea, însă nu şi dezvoltarea în regiune, iar locuitorii aşteptau o îmbunătăţire a situaţiei economice, care nu a avut loc. Emigraţia a crescut într-atât, aminteşte El Pais, încât sunt greu de găsit lucrători pentru industria locală. În schimb, în regiune au apărut mai mulţi actori internaţionali, printre care funcţionari ai serviciilor de informaţii militare din Rusia şi reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale occidentale, specializate pe societatea civilă. Surse de la Tiraspol au dat chiar asigurări pentru cotidianul spaniol că s-a inaugurat un centru de informaţii american şi va fi deschis un altul, european. În administraţie au apărut consilieri ruşi, iar negociatorii din regiune, inclusiv şefa departamentului afacerilor externe, Nina Ştanski, şi-au modificat poziţiile după ce s-au consultat cu ruşii, potrivit altor surse.
Dacă în Transnistria conflictul este din nou îngheţat, rămâne de văzut cui îi foloseşte această hibernare, apreciază El Pais. Gazprom, care deţine monopolul asupra gazului rusesc, controlează compania distribuitoare de gaze din Republica Moldova, precum şi gazoductele de tranzit. Drept 'dovadă' că recunoaşte integritatea teritorială a acestei ţări, Rusia vrea să ceară bani Chişinăului pentru gazul furnizat Transnistriei, unde marii consumatori şi datornici sunt centrala de electricitate şi fabrica de metalurgie, care aparţin ruşilor. 'Suntem mici, dar nu proşti', susţine ministrul Leancă, cu a cărui declaraţie se şi încheie analiza El Pais.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu