Atena, 28 nov /Agerpres/ - Pierderile economice ale Greciei în urma ocupaţiei germane în timpul celui de-al Doilea Război Mondial se ridică la 510,033 miliarde de euro şi ţara este în drept să ceară despăgubiri pentru această sumă, consideră scriitorul Demosthenes Koukounas în volumul său ''Economia greacă în perioada ocupaţiei', având subtitlul 'Adevărul despre datoriile ocupaţiei', în curs de pregătire pentru publicare, a relatat marţi ziarul economic elen Imerisia, preluată de Rbc.
Autorităţile elene consideră că Germania, astăzi principalul donator în cele două pachete de ajutor financiar, nu a achitat reparaţii corespunzătoare. De fapt, Germania a plătit statului elen în anii 1960 ai secolului trecut circa 115 milioane de mărci (aproximativ 67 milioane de dolari), cu titlul de daune pentru ocupaţia din perioada 1941-1944.
Conform Acordului de la Paris (1946), scrie media elene, Germania ar trebui să achite Greciei peste 7 miliarde de dolari la raportul anului 1938.
Compensaţii cer şi locuitorii satului elen Distomo, unde la 10 iunie 1944 au fost ucise de trupele SS circa 218 de persoane, inclusiv 58 de copii.
Ministerul german de Externe a declarat în aprilie 2012 că Germania nu va lua în discuţie problema despăgubirilor faţă de Grecia, dat fiind faptul că de la sfârşitul războiului, în cadrul acordului din 1946, ţara a plătit şi a ajutat la reconstruirea ţării.
În volumul său de 556 de pagini, Koukounas a stabilit că Germania în timpul ocupaţiei Greciei a scos din teritoriul elen obiecte de valoare în sumă de aproape 100 miliarde de euro, fără a include aici reparaţiile de război şi contribuţiile. La o rată a dobânzii de 2,5%, reparaţiile Germaniei depăşesc întreaga datorie a Greciei. În acest sens, el a studiat arhivele Băncii Greciei, care a fost forţată să semneze în 1942 un acord la Roma cu privire la creditarea naziştilor.
Autorul recunoaşte că în privinţa reparaţiilor suma diferă de la un cercetător la altul, dar partea germană nu poate contesta fondurile retrase din Banca Greciei în beneficiul celui de-al treilea Reich. Volumul conţine tabele detaliate privind plăţile lunare către guvernele lui Hitler şi Mussolini între 1941 şi 1944. Cercetătorul abordează şi subiectul tabu vizând cooperarea unor oameni de afaceri eleni cu naziştii, indicând numele persoanelor care au fost judecate pentru aceasta la încheierea războiului.
În septembrie 2012, Ministerul elen de Finanţe a creat un grup de lucru pentru a documenta suma exactă a despăgubirilor ce ar putea fi pretinse Germaniei. Rezultatele activităţii acestui grup urmează să fie făcute publice la 31 decembrie 2012.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu