marți, 20 martie 2012

Siria: Situaţia a devenit 'intolerabilă şi inacceptabilă' (Ban Ki-moon)


Jakarta, 20 mar /Agerpres/ - Secretarul general al ONU Ban Ki-moon a apreciat marţi că situaţia în Siria a devenit 'intolerabilă şi inacceptabilă', cu ocazia unei vizite în Indonezia, transmite AFP.

'Situaţia în Siria a devenit una din problemele cele mai tulburătoare şi mai preocupante pentru comunitatea internaţională', a continuat oficialitatea internaţională într-o conferinţă de presă organizată în apropiere de Jakarta, insistând că timpul presează şi că 'orice minut sau oră' de întârziere 'înseamnă tot mai mulţi morţi'.

'Comunitatea internaţională trebuie să se unească. Nu pentru că trebuie să adoptăm o decizie a ONU, dar pentru că suferinţa populaţiei siriene continuă. Este vorba despre responsabilitate morală şi politică a comunităţii internaţionale', a mai spus Ban Ki-moon. Acesta nu a făcut referire la un proiect de declaraţie de sprijin pentru misiunea de mediere a emisarului internaţional Kofi Annan, care a fost înaintat de Franţa şi care ar urma să fie examinat marţi la Naţiunile Unite.

Indonezia reprezintă prima etapă a turneului regional care îl va mai conduce pe Ban Ki-moon în Malayezia, Singapore şi Coreea de Sud, ţara sa natală unde va avea loc un important summit privind securitatea nucleară.

Proiectul de 'Declaraţie prezidenţială', propus de Franţa împreună cu încă 14 ţări, îi cere preşedintelui Bashar al-Assad şi opoziţiei siriene să 'aplice pe deplin şi imediat' planul în şase puncte prezentat de Kofi Annan, cu ocazia recentelor convorbiri avute la Damasc.

Totodată, Consiliul se angajează să examineze 'măsuri suplimentare', neprecizate, în cazul în care situaţia în Siria nu se schimbă în următoarele şapte zile de la aprobarea proiectului, care se adoptă prin consens şi nu are aceeaşi pondere ca o rezoluţie.

China şi Rusia, în calitate de state membre permanente ale Consiliului de Securitate al ONU, au blocat două rezoluţii de condamnare a represiunilor regimului preşedintelui Bashar al-Assad împotriva mişcării populare declanşate la 15 martie anul trecut, ce s-ar fi soldat cu peste 8.500 de morţi, conform celor mai recente estimări ale Naţiunilor Unite.

În pofida embargoului ONU, SUA şi UE, Rusia continuă să furnizeze arme guvernului sirian. Canalul de televiziune american Fox News relatează că o posibilă intervenţie a trupelor americane în Siria va fi îngreunată de avioanele MiG-29 şi Yak -130, precum şi de sistemul antiaerian mobil 'Tunguska', cu radar, din dotarea armatei preşedintelui Bashar al-Assad, potrivit postului de televiziune rus IntoTV.

Conform Fox News, Siria are în continuare o armată foarte puternică, echipată mult mai bine decât rebelii şi, datorită unui grup de observatori suedezi, lumea a putut recent să afle un pic mai mult despre armele pe care Rusia le furnizează Siriei, în ciuda embargoului internaţional.

Graţie 'acestui grup de observatori', canalul de televiziune american a ajuns în posesia câtorva imagini cu avioane de luptă MiG-29 şi Yak-130 cu care şi-a ilustrat materialul despre situaţia din Siria.

Forţele aeriene ale guvernului sirian nu au fost implicate până în prezent în campania de represalii, dar unii experţi occidentali nu exclud că unele din aceste avioane să fie utilizate împotriva ţintelor civile, deşi aceasta ar duce la o escaladare gravă a conflictului, menţionează canalul rusesc de televiziune IntoTv.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu