marți, 6 martie 2012
Senatorul american John McCain pledează pentru atacuri aeriene în Siria
Washington, 5 mar /Agerpres/ - Senatorul american John McCain a pledat luni pentru atacuri aeriene în Siria pentru a ajuta opoziţia să se apere împotriva represiunii conduse de regimul preşedintelui Bashar al-Assad, scrie France Presse.
Senatorul republican, fostul rival al lui Barack Obama în curs prezidenţială din 2008, a apreciat, potrivit unor extrase dintr-un discurs publicate în avans, că Washingtonul ar trebui să acţioneze şi că aceasta ar presupune 'ca SUA să anihileze apărarea antiaeriană inamică, cel puţin într-o parte a ţării'.
McCain este primul oficial american de acest nivel care vorbeşte deschis despre lovituri aeriene în Siria, unde violenţele împotriva opoziţiei au făcut 7.600 de morţi de un an conform ONU. Nici administraţia, nici aleşi ai Partidului Democrat reprezentat de Obama nu au înaintat până acum ipoteza unei astfel de acţiuni militare.
'Scopul final al acestor atacuri aeriene ar trebui să fie de a stabili şi apăra baze sigure în Siria, în special în nord, în care opoziţia să se poată organiza şi să îşi poată pregăti activităţile politice şi militare împotriva lui Assad', a explicat McCain în extrasele din discursul pe care îl va rosti în faţa Senatului. 'A venit vremea să adoptăm o nouă politică', a insistat el. 'În timp ce îl izolăm diplomatic şi economic pe Assad, trebuie să colaborăm cu aliaţii noştri şi să sprijinim opoziţia din Siria', a subliniat alesul republican.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu