joi, 1 martie 2012
CAMPANIA NAŢIONALA ,,VREAU SĂ FIU VOLUNTAR”
Statutul personalului voluntar din serviciile de urgentă voluntare.
Conform legislaţiei ţării noastre, voluntariatul este activitatea de interes public desfăşurată din proprie iniţiativă de orice persoană fizică, în folosul altora, fără a primi o contraprestaţie materială. Voluntariatul se regăseşte în mai multe domenii cum ar fi: asistenţă şi servicii sociale, medico-sanitar, cultural, artistic, educativ, umanitar, religios, sportiv, comunitar,etc.
În raport cu natura activităţii desfăşurate, complexitatea acesteia, riscurile pe care le implică, impactul produs, respectiv răspunderea pe care o implică, între părţi se poate încheia un contract de voluntariat.
Contractul de voluntariat este o convenţie cu titlu gratuit, încheiată între o persoană fizică, denumită voluntar, şi o persoană juridică denumită organizaţie, în temeiul căreia prima persoană se obligă faţă de a doua să presteze o activitate de interes public fără a obţine o contraprestaţie materială.
Activitatea de voluntariat se fundamentează pe următoarele principii:
Participarea ca voluntar, pe baza consimţământului liber exprimat;
Implicarea activă a voluntarului în viaţa comunităţii;
Desfăşurarea voluntariatului cu excluderea oricărei contraprestaţii materiale din partea beneficiarului activităţii;
Participarea persoanelor la activităţile de voluntariat se face pe baza egalităţii de şanse şi de tratament, fără nici un fel de discriminare.
În ceea ce priveşte domeniul ,,situaţiilor de urgenţă” putem aminti faptul că şi aici întâlnim noţiunea de voluntar, respectiv de voluntariat. Mai exact, în cadrul autorităţilor administraţiei publice locale au fost înfiinţate, conform legislaţiei în vigoare, serviciile de urgenţă voluntare. Beneficiar al voluntariatului este comunitatea în folosul căreia se desfăşoară activitatea de voluntariat, reprezentată de consiliul local care a constituit, potrivit legii, serviciul public voluntar pentru situaţii de urgenţă.
Folosit cu eficacitate şi operativitate, un serviciu voluntar poate asigura cu rapiditate intervenţia pentru stingerea unui incendiu la o gospodărie, la o ardere necontrolată sau pe timpul unei inundaţii, singur sau în cooperare cu serviciile profesioniste.
Primarul, în calitate de preşedinte al comitetului local pentru situaţii de urgenţă, are sarcina să mobilizeze voluntarii atât pentru participarea la intervenţii, cât şi în desfăşurarea unor activităţi menite să îmbunătăţească securitatea cetăţenilor, prin activităţi de prevenire şi informare a acestora privind măsurile şi modul corect de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă. Dintre metodele de informare cele mai eficiente amintim: amplasarea unui afişier conţinând materiale informative pe linia situaţiilor de urgenţă, de regulă la sediul primăriei, alocarea unor fonduri necesare pentru tipărirea unor afişe/pliante, procurarea de mijloace de înştiinţare, alarmare şi avertizare(sirene) la nivel local, etc.
Persoana care solicită să se încadreze ca voluntar în serviciile de urgenţă voluntare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
să aibă domiciliul în unitatea administrativ-teritorială reprezentată de consiliul local al localităţii, beneficiar al voluntariatului;
să aibă vârsta cuprinsă între 18 ani şi 50 de ani;
să fie apt din punct de vedere medical;
să posede documentele care să îi ateste pregătirea în specializarea pentru care încheie contractul de voluntariat;
să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea de infracţiuni cu intenţie;
să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în serviciul voluntar de urgenţă datorită unor abateri de la regulile de disciplină.
Rolul şi locul serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă în cadrul comunităţilor locale este unul foarte important, de aceea consiliilor locale le revine sarcina legală de a crea toate condiţiile materiale şi financiare pentru încadrarea acestora cu voluntari, precum şi pentru dotarea acestora cu autospeciale, utilaje şi alte mijloace necesare pentru intervenţie.
Acţiunile şi măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor se organizează şi se desfăşoară în scopul apărării vieţii şi al asigurării protecţiei populaţiei, bunurilor materiale, valorilor culturale şi mediului.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu