luni, 26 martie 2012
Afganistan: Cel puţin 17 tone de explozibil descoperite în sudul ţării
Islamabad, 25 mar /Agerpres/ - Cel puţin 17 tone de explozibil destinat confecţionării de bombe artizanale au fost descoperite în provincia Kandahar, bastion taliban din sudul Afganistanului, relatează duminică AFP, citând o sursă poliţienească.
Circa 5.000 de bucăţi de explozibil, cu o greutate de 3 până la 10 kilograme de bucată, 200 de detonatoare şi 2 tone suplimentare de explozibil au fost descoperite vineri seară, în timp ce erau transportate în remorci închise trase de tractoare, a declarat pentru agenţia franceză de presă Tafsser Khan Khogyani, comandantul poliţiei frontaliere pentru sudul Afganistanului.
Încărcătura provenea de la Quetta, capitala provinciei Balucistan unde se reuneşte shura talibană, conducerea rebelilor, a adăugat el. Şoferii a două tractoare au fost omorâţi în timpul operaţiunii, a precizat ofiţerul.
Sudul şi estul Afganistanului sunt principalele fiefuri talibane, care se luptă de zece ani cu o coaliţie internaţională condusă de SUA. Aceasta i-a alungat la sfârşitul lui 2001 de la puterea pe care o deţineau din 1996. Sudul şi estul sunt de asemenea cele mai violente zone din ţară.
Atentatele-sinucigaşe şi bombele artizanale sunt armele cel mai adesea utilizate de insurgenţi. Sâmbătă seară, zece militari şi soldaţi, printre care unul al NATO, au fost ucişi de o mină artizanală în provincia Kandahar, scrie AFP, citând autorităţile locale. Duminică, şase soldaţi afgani şi-au pierdut viaţa în provincia Farah /sud-vest/ într-o ambuscadă.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu