luni, 19 martie 2012

Asia este principalul beneficiar al armamentului vândut pe glob (raport SIPRI)


Stockholm, 19 mar /Agerpres/- În perioada 2007-2011, India a devenit primul importator mondial de armament, Asia-Oceania fiind principala zonă spre care s-au îndreptat livrările de tehnică militară în această perioadă, potrivit unui raport publicat duminică de Institutul Internaţional de Cercetări pentru Pace (SIPRI) şi preluat de AFP.

Studiul SIPRI se bazează pe indicatorul TIV (Trend-indicator value), ce compară achiziţiile de arme sub aspectul volumului şi nu al valorii. Astfel, statele din Asia şi Oceania au achiziţionat 44% din armamentul vândut pe plan mondial, cu mult înaintea Europei şi Orientului Mijlociu, care au cumpărat 19% şi respectiv 17% din tehnica militară.

La nivel global, vânzările de armament au crescut cu 24% în aceşti cinci ani (2007-2011), în comparaţie cu cei cinci ani anteriori (2002-2006). India a beneficiat de 10% din importurile mondiale, fiind urmată de Coreea de Sud, cu 6%, China şi Singapore, cu 5% şi respectiv 4%.

Pe lângă sumelor mari de bani alocate importului de armament, 'principalele state asiatice încearcă să-şi dezvolte propria industrie de armament pentru a reduce dependenţa de sursele externe', afirmă Pieter Wezeman, unul dintre autorii raportului. Astfel, China, care a fost primul importator mondial în perioada 2002-2006, a ajuns în anii următori pe locul patru, iar acest 'declin coincide cu progresele industriei chineze de apărare şi cu creşterea exporturilor sale de arme', mai precizează el, menţionând însă că, în afara Pakistanului, principalul client al Chinei, ea nu a reuşit încă să pătrundă în mod semnificativ pe vreo altă piaţă, cu toate că a devenit al 6-lea exportator mondial, imediat după Marea Britanie.

Principalele state exportatoare de armament rămân SUA (30%), Rusia (24%), Germania (9%) şi Franţa (8%). Primăvara arabă a avut un impact limitat asupra pieţei de tehnică militară, SUA fiind în continuare principalul furnizor de arme al Egiptului şi Tunisiei, în timp ce Rusia a vândut 72% din armamentul achiziţionat de Siria, ţară care a sporit cu 580% importurile sale de arme în perioada de referinţă (2007-2011), faţă de cea anterioară (2002-2006). Arabia Saudită a comandat anul trecut 154 de avioane de vânătoare americane F-15, acesta fiind cel mai semnificativ contract de tehnică de luptă încheiat între două state în ultimii 20 de ani.

SIPRI este un institut internaţional independent, ce are sediul la Stockholm şi este specializat în conflicte, controlul armelor şi dezarmare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu