vineri, 4 noiembrie 2011

Igor Smirnov cere deschiderea unui birou ONU la Tiraspol


MOSCOVA (MEDIAFAX) - Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Navy Pillay, s-a întâlnit cu liderul transnistrean Igor Smirnov, joi, în cursul unei vizite în Transnistria, iar acesta a cerut deschiderea unui birou ONU la Tiraspol, relatează Interfax, în pagina electronică.
"Am propus să semnăm un acord similar celui pe care l-am semnat cu misiunea OSCE în Moldova (acordul din 1992 privind deschiderea unui birou OSCE la Tiraspol). În opinia mea, are sens (...). Am înţeles că indiferent dacă am fost recunoscuţi sau nu, drepturile omului trebuie să fie o prioritate", a precizat Smirnov.
Comentând asupra întâlnirii sale cu Pillay, Smirnov a remarcat că aceasta era foarte bine informată despre situaţia drepturilor omului în Transnistria. "Am fost uimit de cunoştinţele ei profunde privind problemele noastre, penitenciarele şi modul în care drepturile femeilor sunt respectate", a afirmat liderul de la Tiraspol.
La rândul său, Pillay a afirmat că, asumându-şi angajamentele ONU privind drepturile omului, autorităţile transnistrene trebuie să realizeze că toţi locuitorii fac parte din comunitatea internaţională.
Ea a subliniat că mandatul care i-a fost acordat de Adunarea Generală a ONU o obligă să apere drepturile tuturor oamenilor, ceea ce înseamnă că trebuie să monitorizeze drepturile omului şi în Transnistria.
Pillay, care a vizitat şi penitenciare din regiunea separatistă moldoveană, a mulţumit autorităţilor de la Tiraspol pentru eliberarea anticipată, "din motive umanitare", a lui Ilie Cazac, care fusese acuzat de înaltă trădare şi spionaj în favoarea Republicii Moldova şi condamnat, în februarie 2011, la 14 ani de închisoare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu