În perioada 10-25.11.2011 poliţiştii rutieri împreună cu reprezentanţii registrului Auto Român, vor fi prezenţi pe întreg teritoriul judeţului Caraş-Severin în vederea desfăşurării unei acţiuni având ca scop reducerea cauzelor generatoare de evenimente rutiere cu consecinţe grave, produse pe fondul defecţiunilor tehnice ale vehiculelor.
Pe parcursul controalelor se vor avea în vedere starea tehnică a vehiculelor (se vor verifica sistemul de frânare, sistemul de direcţie, jantele, anvelopele, şasiul, emisiile poluante, dar şi funcţionarea instalaţiei de iluminare/semnalizare), verificarea concordanţei numărului de locuri din certificatul de înmatriculare, cu cel existent în autovehicul, verificarea fixării scaunelor din autovehicul, în cazul transportului rutier de persoane, deţinerea inspecţiei tehnice periodice şi folosirea luminilor de ceaţă în alte condiţii decât pe timp de ceaţă.
Având în vedere că în ultima perioadă sunt tot mai frecvente solicitările persoanelor fizice sau juridice referitoare la reglementările legate de dotarea autovehiculelor cu anvelope de iarnă, vă informăm că prin Ordonanţa Guvernului nr. 5/2011 a fost modificată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, introducându-se obligativitatea dotării cu anvelope de iarnă, care au fost definite la art. 6, punctul 6^1, astfel: ,,anvelope omologate conform Directivei 92/23/CE a Consiliului din 31 martie 1992, privind pneurile autovehiculelor şi ale remorcilor acestora”.
Conform Directivei menţionate, precum şi a Regulamentelor nr. 30 şi nr. 54 CEE-ONU, pentru a fi acceptate ca anvelope de iarnă, acestea trebuie să fie inscripţionate cu unul dintre simbolurile „M+S”, „M.S.”, „MS” sau „M&S”, fără a include în această categorie anvelopele marcate numai ,,all seasons”.
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevede, la art. 102, alin(1), pct. 28, sancţionarea conducerii autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă, iar în cazul autovehiculului de transport marfă cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi al autovehiculului de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, fără ca acestea să fie echipate cu anvelope de iarnă pe roţile axei/axelor de tracţiune sau fără a avea montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate, nefăcându-se referire la o anumită perioadă a anului.
Amenda pentru fapta menţionată mai sus este prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni (de la 9 la 20 puncte-amendă, respectiv între 603 şi 1.340 lei), iar sancţiunea contravenţională este însoţită şi de măsura retragerii certificatului de înmatriculare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu