miercuri, 30 noiembrie 2011

Angela Merkel, "foarte afectată" că Pakistanul boicotează Conferinţa de la Bonn


BERLIN (MEDIAFAX) - Cancelarul german Angela Merkel s-a declarat "foarte afectată" că Pakistanul a anunţat că va boicota Conferinţa internaţională asupra Afganistanului prevăzută la 5 decembrie la Bonn, exprimându-şi speranţa că Islamabadul îşi va revizui decizia, relatează AFP.
"Suntem, desigur, foarte afectaţi" de acest boicot, "vom vedea dacă pot reveni asupra acestei decizii", a declarat cancelarul, într-o conferinţă de presă comună cu regele Iordaniei Abdallah al II-lea, la Berlin.
"Înţeleg îngrijorarea Pakistanului, după moartea unor persoane cauzată de trupe NATO. Dar această îngrijorare nu trebuie să umbrească faptul că această Conferinţă asupra Afganistanului este o conferinţă foarte importantă", a continuat ea.
Aceasta pentru că, a subliniat cancelarul, obiectivul Conferinţei este să facă să avanseze "procesul politic" în Afgaistan.
Pakistanul a hotărât marţi să boicoteze Conferinţa internaţională asupra Afganistanului prevăzută la 5 decembrie la Berlin (Germania), ca o nouă măsură de represalii în urma unei erori NATO, care a ucis sâmbătă 24 de militari pakistanezi la frontiera afgană.
Marţi seara, ministrul german de Externe Guido Westerwelle a declarat că Berlinul se află în contact cu Guvernul pakistanez şi a subliniat că o neparticipare a Islamabadului va reprezenta un "eşec".
"Reuşita acestei Conferinţe asupra Afganistanului nu este esenţială doar pentru această ţară, ci şi pentru regiune în ansamblul său, pentru toate ţările vecine, desigur, dar mai ales pentru Pakistan", a subliniat Guido Westerwelle.
El a declarat că înţelege furia Islamabadului de după eroarea NATO şi şi-a exprimat dorinţa ca o anchetă rapidă să găsească o explicaţie la ceea ce s-a întâmplat.
"În momentul în care judecăm deciziile luate, trebuie să ne imaginăm care ar fi reacţia noastră dacă un lucru atât de oribil, cu un număr atât de important de victime, ar afecta ţara noastră", a declarat Guido Westerwelle la Berlin.
Conferinţa de la Bonn face parte dintr-o întreagă serie de reuniuni internaţionale consacrate ajutorării Afganistanului. Miniştri din aproximativ 100 de ţări urmează să discute în cadrul acesteia despre viitorul ţării după retragerea totală a trupelor combatante NATO, prevăzută la sfârşitul lui 2014.
Aceasta este o perspectivă care îngrijorează, într-o ţară în care zece ani de intervenţie militară occidentală nu au reuşit să stabilizeze situaţia, rebeliunea militară a talibanilor cucerind teren, din contră, în ultimii ani.
În acest context, Pakistanul vecin, ale cărui zone de frontieră sunt utilizate ca baze în spatele frontului de către insurgenţi, este considerat un actor esenţial în rezolvarea conflictului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu