marți, 29 noiembrie 2011

Autovehicule la control


În perioada 10-25.11.2011 poliţiştii rutieri împreună cu reprezentanţii registrului Auto Român, au fost prezenţi pe întreg teritoriul judeţului Caraş-Severin în vederea desfăşurării unei acţiuni având ca scop reducerea cauzelor generatoare de evenimente rutiere cu consecinţe grave, produse pe fondul defecţiunilor tehnice ale vehiculelor.
Pe parcursul controalelor s-a avut în vedere starea tehnică a vehiculelor (se vor verifica sistemul de frânare, sistemul de direcţie, jantele, anvelopele, şasiul, emisiile poluante, dar şi funcţionarea instalaţiei de iluminare/semnalizare), verificarea concordanţei numărului de locuri din certificatul de înmatriculare, cu cel existent în autovehicul, verificarea fixării scaunelor din autovehicul, în cazul transportului rutier de persoane, deţinerea inspecţiei tehnice periodice şi folosirea luminilor de ceaţă în alte condiţii decât pe timp de ceaţă.
Poliţiştii au aplicat un număr de 68 de sancţiuni contravenţionale, din care 14 pentru defecţiuni tehnice, 3 pentru lipsa inspecţiei tehnice periodice şi una pentru nivelul prea mare al noxelor.
Pe lângă aceste contravenţii alţi 40 de conducători auto au fost sancţionaţi pentru că au încălcat normele rutiere.
În urma acţiunilor a fost reţinute un permis de conducere şi 18 certificate de înmatriculare, din care 16 pentru defecţiuni tehnice.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu