Cu doar câteva zile în urmă, înţelepciunea convenţională era că Europa ţine în sfârşit lucrurile sub control. Banca Centrală Europeană /BCE/, prin promisiunea de a cumpăra obligaţiuni ale guvernelor cu probleme, dacă va fi necesar, a calmat pieţele. Tot ce trebuie să facă ţările debitoare este să fie acord cu şi mai multă şi mai profundă austeritate - condiţia pentru credite din partea BCE - şi totul va fi bine. Dar ''furnizorii'' înţelepciunii convenţionale uită că aici sunt implicaţi oameni.
Brusc, Spania şi Grecia au fost afectate de greve şi demonstraţii de proporţii. Populaţia din aceste ţări spune că a ajuns la limită. În contextul în care şomajul a atins nivelurile din Marea Depresie iar lucrătorii din clasa de mijloc de odinioară sunt reduşi la a-şi căuta hrana prin gunoaie, austeritatea a mers deja prea departe, iar acest lucru înseamnă că ea nu poate fi o soluţie.
O mare parte a comentariilor sugerează că cetăţenii din Spania şi Grecia amână inevitabilul, protestând împotriva sacrificiilor ce trebuie făcute de fapt. Dar adevărul este că protestatarii au dreptate, afirmă Krugman. Mai multă austeritate nu serveşte nimănui, iar jucătorii cu adevărat iraţionali aici sunt politicienii pretins gravi şi oficialii care cer şi mai multă durere.
Care este adevărata problemă economică a Spaniei?, se întreabă Krugman. În esenţă, Spania suferă de o ''mahmureală'' după bula imobiliară imensă, care a provocat atât un boom economic cât şi o perioadă de inflaţie ce a lăsat industria spaniolă necompetitivă cu restul Europei. Când bula s-a spart, Spania a rămas cu problema dificilă a redobândirii competitivităţii, un proces dureros care va dura ani de zile. Exceptând cazul în care Spania părăseşte euro - un pas pe care nimeni nu vrea să-l facă - este condamnată la ani de şomaj ridicat.
Această suferinţă inevitabilă este foarte mult amplificată de reduceri drastice ale cheltuielilor, iar aceste reduceri nu sunt altceva decât provocarea durerii de dragul de a provoca durere. În primul rând, Spania nu are probleme pentru că guvernul său a fost risipitor. Dimpotrivă, în ajunul crizei Spania a avut un excedent bugetar şi o datorie redusă. Deficitele mari au apărut atunci când economia a crescut rapid, luând cu ea veniturile, dar, chiar şi aşa, Spania nu pare să aibă o povară a datoriei atât de mare.
Este adevărat că Spania are acum probleme de împrumut pentru a-şi finanţa deficitele. Această problemă există în principal din cauza temerilor legate de dificultăţile mai extinse ale ţării - nu în ultimul rând teama de turbulenţe politice din cauza şomajului foarte ridicat. A reduce câteva procente din deficitul bugetar nu va rezolva aceste temeri. De fapt, o cercetare a FMI sugerează că reducerile de cheltuieli în economiile profund deprimate pot reduce de fapt încrederea investitorilor, deoarece accelerează ritmul declinului economic.
Cu alte cuvinte, Spania nu are nevoie de mai multă austeritate. Probabil nu are altă alternativă la o perioadă prelungită de vremuri grele. Dar reducerile sălbatice în serviciile publice esenţiale, pentru a veni în ajutorul celor nevoiaşi, de fapt afectează perspectivele ţării de adaptare cu succes.
Atunci, de ce se cere tot mai multă durere?, se întreabă economistul american. O parte din explicaţie este că în Europa, ca şi în America, mult prea mulţi ''Very Serious People'' /VSP, expresie sarcastică şi peiorativă popularizată de Krugman, dată analiştilor şi legiuitorilor văzuţi în general având opinii respectabile, convenţionale, dar de fapt greşite şi iraţionale, n.red/ au fost duşi de valul cultului austerităţii, prin convingerea că deficitele bugetare, nu şomajul în masă, sunt pericolul clar şi actual, şi că reducerea deficitului va rezolva cumva o problemă generată de excesul sectorului privat.
Dincolo de aceasta, o parte semnificativă a opiniei publice din nucleul Europei - în principal din Germania - are o falsă percepţie a situaţiei. Dacă vorbeşti cu oficiali germani ei vor portretiza criza euro ca o piesă de teatru de moralitate, o poveste a unor ţări care au trăit pe picior mare iar acum se confruntă cu răfuiala inevitabilă. Nu contează că nu aşa stau lucrurile şi că la fel de incomod este şi că băncile germane au jucat un rol important în umflarea bulei imobiliare din Spania.
Mai rău, este şi ceea ce cred mulţi alegători germani, în mare parte pentru că politicienii le-au indus aceasta. Teama de o reacţie din partea alegătorilor care cred, în mod eronat, că sunt expuşi riscului din cauza consecinţelor iresponsabilităţii Europei de Sud, face ca politicienii germani să nu dorească să aprobe împrumuturile de urgenţă esenţiale pentru Spania şi alte ţări cu probleme decât dacă debitorii sunt pedepsiţi mai întâi.
A venit vremea să se pună capăt acestui nonsens crud, susţine laureatul Nobelului. Dacă Germania vrea cu adevărat să salveze euro, ar trebui să lase BCE să facă ce este necesar pentru a salva ţările debitoare - şi ar trebui să o facă fără să ceară mai multă durere inutilă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu