sâmbătă, 15 septembrie 2012

Cel puţin trei morţi în incidentele din faţa ambasadei americane din Tunisia


Trei persoane au murit, iar alte aproximativ 40 au fost rănite în confruntările izbucnite în faţa ambasadei americane din Tunis, conform unui bilanţ provizoriu citat de AFP.
Doi dintre răniţi sunt în stare critică, conform unor surse medicale.
Numeroşi protestatari au pătruns vineri după-amiază în curtea ambasadei americane din Tunisia.
Forţele de ordine au tras focuri de avertisment şi au utilizat gaze lacrimogene împotriva protestatarilor care au dărâmat gardul de beton şi au incendiat mai multe vehicule.
Un purtător de cuvânt al ministerului Sănătăţii a declarat pentru AFP că doi manifestanţi au fost împuşcaţi mortal iar alţi doi se află în stare critică. Acesta a raportat de asemenea "aproximativ 40 de răniţi dintre care 20 de poliţişti", conform unui bilanţ încă provizoriu.
Ministerul de Interne a confirmat apoi folosirea intermitentă a muniţiei adevărate pentru a proteja personalul ambasadei. Acesta a raportat de asemenea 28 de arestări şi 68 de vehicule incendiate.
Conform unei surse din serviciile de securitate citată de postul de televiziune de stat Watanya 1, tot personalul prezent - 85 de persoane printre care şi ambasadorul - a putut fi evacuat.
Preşedintele tunisian Moncef Marzuki care face parte dintr-un partid de centru-stânga aliat islamiştilor Ennahda a denunţat la televiziunea publică violenţele "inacceptabile" împotriva unui "stat prieten".
Manifestanţii protestează faţă de filmul considerat antiislam realizat în Statele Unite.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu