UN FILM ANTI-ISLAM A DECLANŞAT UN VAL DE VIOLENŢE |
Cei doi membri ai echipelor de comando lucrau în serviciul de pază şi protecţie şi 'au murit protejându-şi colegii', a menţionat, joi, într-un comunicat dat publicităţii, secretarul de stat, Hillary Clinton, care a adus un elogiu 'curajului' lor.
Aceşti foşti soldaţi de elită au activat în Irak şi Afganistan şi se numesc Tyrone S. Woods şi Glen Doherty, a precizat şefa diplomaţiei americane, după ce un responsabil american dezvăluise identitatea lui Doherty.
Doherty era una din cele două persoane care au murit după ce personalul de la Benghazi a fost evacuat într-o anexă a clădirii consulatului, ţintă a tirurilor intense, precizase responsabilul american.
Potrivit postului de televiziune ABC News, Glen Doherty, în vârstă de 42 de ani, lucra în Libia pentru Departamentul de Stat în cadrul unei misiuni de recuperare a miilor de lansatoare mobile de rachete dispărute după căderea fostului dictator libian Muammar Gaddafi.
Tyrone S. Woods păzea din 2010 personalul diplomatic american aflat în 'posturi periculoase' din America Centrală şi Orientul Mijlociu. Era căsătorit şi avea trei copii, dintre care cel mai mic în vârstă de câteva luni, a precizat Hillary Clinton.
În afara celor doi şi a ambasadorului, în asaltul de marţi a mai fost ucis un fost militar al US Air Force, Sean Smith, ofiţer responsabil cu serviciile de telecomunicaţie la nivelul consulatului, au confirmat responsabili americani.
Alţi trei americani au fost răniţi în timpul atacului, adaugă AFP.
Noul premier libian, Mustafa Abu Shagur, a anunţat joi că s-au înregistrat 'progrese importante' ce au condus la arestarea unor persoane în cadrul anchetei cu privire la atacul asupra Consulatului american la Benghazi.
Uniunea Europeană a condamnat joi asaltul asupra Ambasadei SUA la Sanaa şi le-a cerut autorităţilor să le asigure protecţie diplomaţilor europeni, în contextul violenţelor provocate în lumea arabă de un film considerat jignitor la adresa islamului şi a profetului Mahomed, transmtie AFP.
Înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politică de securitate Catherine Ashton a condamnat 'în termenii cei mai duri încălcarea perimetrului Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Sanaa de către manifestanţi'', exprimându-şi ''deplina solidaritate cu autorităţile americane'.
'Le-am cerut autorităţilor yemenite să întărească paza misiunilor UE la Sanaa şi să ia măsurile ce se impun pentru protejarea diplomaţilor' noştri, menţionează şefa diplomaţiei europene într-un comunciat difuzat la Bruxelles.
Catherine Ashton a subliniat că 'urmăreşte cu mare îngrijorare evenimentele în Africa de Nord şi în Orientul Mijlociu'.
Protestele din faţa misiunii diplomatice americane la Sanaa s-au soldat cu moartea unui manifestant.
Misiunea diplomatică a SUA la Cairo a fost de asemenea atacată, în contextul unor proteste soldate cu zeci de răniţi, în prima parte a zilei de joi.
Un film produs în SUA, denigrator la adresa islamului, a produs manifestaţii de proporţii în Orientul Mijlociu, în Magreb şi parţial în Asia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu